Feb 15

dubla aniversare

una: astazi am implinit unspe ani de cind dau cu sapa in acelasi loc. mi s-a cam tocit sapa si s-a cam uscat parcela. maximum de umezeala ce primesc e cind se mai pisa unu’-altu’ pe parcela mea. ca asa-i cind muncesti pentru altii. concluzie la 11 ani: am nevoie de o parcela mai afinata, ca oricit as ascuti sapa, nu mai e ca alta data. curg felicitarile pe linkedin dar nu si propunerile de colaborare. sa-mi fie de bine.

doua: ciinele, cel mai bun prieten al omului implineste sapte ani, sper eu frumosi pentru el. desi faptul ca a evadat mai deunazi de sub neatenta-mi supraveghere ma face sa cred ca ar avea ceva resentimente. ca un membru cu drepturi depline al familiei a primit cadou si prajitura facuta chiar de ma’sa. pe banii lu’ tac’su, bineinteles. la multi ani mai animalule!

Sep 09

espresso 4

greu e sa-ti inscrii copilul la o gradinita de stat in bucuresti. desi oficial procesul de inscriere s-a desfasurat in iunie, abia saptamina s-a concretizat. si nici acum nu-s sigur ca e bine, probabil ca ma voi linisti luni cind l-or lua si l-or tine acolo 4-5 ore. ca peste tot la stat, chiar daca vrei sa dai si nu stii cui, degeaba vrei, degeaba ai.

s-a lansat iphone7. i like it black. deep black. bine, s-a mai lansat si ps4 slim si ps4 pro in aceeasi zi, si n-a prea bagat nimeni de seama. de ce s-or fi incapatinat cei de la sony sa tina lansarile in aceeasi zi cu apple nu pricep. mai bine puneau de-un moment in ppt-ul lu apple, cum a facut nintendo pentru super mario de iphone si pokemon go de apple watch.

zilele astea recrutez. am vazut tot felul de animale, dar unul mi-a stricat pur si simplu saptamina. n-as putea spune cu precizie motivul: ca a cerut mai multi bani decit cistig eu (fiind cu vreo 15 ani mai junior) desi tot ce stia parea foarte aproximativ, ca nu era deloc prieten cu limba romana, ca mintea fara nicio jena, ca-mi face scoala de rusine, ca ma ingrozeste perspectiva ca intr-o zi imi va plati pensia (so cliché!). minte-ma in gura ma-tii, ca te mint si io!

angajatii unei banci (mari) din america au deschis 2 milioane! de conturi fake numai ca sa-si faca targetul de vanzare. evident, clientii au platit comisioane pentru conturile astea un timp. totusi, binili invinge si de data asta, 5,300 de furaciosi (boala era grava nenica!) au fost dati afara si bancuta trebuie sa returneze banii la clienti clientilor. basca o amenda.

Feb 25

zece

de curind am executat zece ani “la locul de munca”. mai precis zece ani la acelasi angajator. multumesc pentru felicitari, cine stie insa daca ca e cazul.

pentru cei care-s curiosi sentimentul e foarte similar cu cel de a fi trait cu aceeasi femeie o perioada lunga de timp: te simti in largul tau dar in acelasi timp te enerveaza te miri ce mic gest pe care il face si din care tu faci cine stie ce mare tragedie. crezi ca o cunosti ca pe propriul buzunar dar din cind in cind te prinde “in offside” cu cite ceva. unele chestii pe care le faceai alta data din placere le faci acum din obligatie, ca altfel se supara. samd.

la fel si cu “copiii” – si am facut citiva, n-am stat chiar degeaba. unii au fost reusiti de la inceput, altii care au luat startul intirziat dar pin’ la urma au ajuns bine. unora le mai sterg inca mucii, altii sint la casa lor, altii “in the making”. cind sint mici sint dragalasi, interesanti si iti consuma multa energie. cind sint mari te enerveaza si iti devin antipatici. sint cei mai frumosi copii din lume pentru ca sint ai tai, desi mai schiopateaza, sint cocosati sau au bube pe fata daca e sa ii compari cu ai unora.

mda, si cum citeam mai alaltaieri pe undeva: nu a fost greu, nici n-am bagat de seama cind a trecut atita vreme, pentru ca am fost preocupat cu calatoria.

hai liberare!

Dec 07

eu scriu. tu scrii. ei, ele scriu. citeste cineva ?

in alte vremuri cred ca as fi putut fi scriitor. sau scrib. sau copist.

asa de mult scriu, ca nici nu conteaza daca o fac prost sau bine. si apropos, am constatat ca rareori in mediul corporatist se scrie bine. sau macar decent (pentru ca pe la scolile noastre nimeni nu te pregateste pentru “sportul” asta, si asta e un subiect in sine).

scriu de dimineata pana seara, am tocit citeva tastaturi si parca tot nu intrevad finalul acestei activitati.

cel mai mult si mai des, scriu e-mailuri. dar si prezentari, business case-uri, rapoarte, sau memo-uri. scriu mesaje, cereri sau solicitari. scriu in outlook, in power point in excel. pe sms sau pe alte aplcatii de telefon inteligent.

scriu de mult timp. din prima zi in care m-am angajat.

de fapt scriu mai de dinainte, desi cind eram student mai “fentam” sistemul tragind la xerox cursurile scrise de colegii mei. dar chiar si pe vremea aia scriam mai mult decit

era cazul, pentru ca pe atunci nu existau asa de multe carti. ma rog, divaghez. si oricum atunci nu scriam atit de digital, in sensul ca tineam intre degete un pix sau un creion ca sa infaptuiesc treaba.

acum mai mult butonez si mai nou am trecut la ecrane tactile. scriu pe tuitter sau pe feisbuc. scriu cind maininc, cand ma uit la televizor, cind stau in cada sau pe veceu.

scriu pro-activ sau re-activ. adica scriu ca vreau eu ceva, sau raspund la ce vor altii.scriu care va sa zica interactiv.

deci scriu mult. uite de astazi de dimineata si pina acum (5 PM) scriu incontinuu. e oarecum normal pentru o zi de luni si pentru perioada asta a anului. si-apoi sa te mai miri ca dupa atita scris nu mai am timp si chef sa scriu la blog. dar iata ca totusi scriu.

scriu cu atita concentrare incit mi-a ramas inghetat pe fata zimbetul din uichendul precedent, cel mai probabil o gluma de-a lu’ ala micu’. asa ca un coleg de-al meu ma intreaba ce e asa de amuzant la ce scriu eu de dimineata intr-una. ce nu stie el (sau poate stie, dar nu l-am intrebat) e ca de cele mai multe ori scriu fara sentimente sau resentimente. scriu “ca un robot”, pentru ca dupa atitia ani de scris am “pregatite” raspunsurile si formularile de (aproape) orice fel. dar uneori mai intii rid “ca proasta” sau ma infurii la ce am citit. si dupa aia scriu ca sa raspund.

oricum, trebuie sa fiu atent la ce scriu. am citeodata tendinta sa scriu “la nervi”. si ca sa ma corectez, printe altele, imi repet ce zicea john kerry intr-un interviu: cica el scrie toate e-mailurile cu gindul ca i le citeste cineva din serviciile secrete ruse. sau asa ceva. ati prins ideea: ma pun in sosonii celui care citeste sau ar putea citi mesajul respectiv (care nu e intotdeauna numai adresantul de drept!)

deci, in concluzie, (sic!) fiti atenti la ce si cum scrieti. ca sa nu va para rau dupa aia. pentru cum sa scrieti pe e-mai de exemplu, gasiti o gramada de sfaturi pe subiectul asta la un simplu search pe gugle.

Nov 16

inveti, nu-nveti, vremea coachingului trece bai…

un concept foarte trendy in zilele noastre si in zilele altor corporatisti ca noi, este coaching-ul. si nu, n-o sa va spun iar bancul cu lada de scule ci o s-o dau pe nostalgie.

cind vine vorba despre coaching, eu ma gindesc imediat la invatatorul meu, domnul dabija. as zice ca e primul coach pe care l-am avut, asta pentru ca spre deosebire de majoritatea profesorilor mei, se folosea cu rabdare de duhul blindetii si puterea exemplului ca sa ne invete pe noi, al’de mucea, sa scriem, sa citim, sa socotim si celelalte.

domnul dabija era si un apicultor pasionat si se folosea de produsul acestei pasiuni ca sa ne recompenseze din cind in cind pentru eforturile si mai ales pentru rezultatele iesite din comun. teoretic cu totii eram beneficiari ai borcanului cu miere dar in realitate doar citiva ajungeam sa ne lingem vreodata pe degete.

insa domnul dabija mai avea in aresenalul sau, pe linga rabdare, duhul blindetii, puterea exemplului si borcanul cu miere, niste “grisine” pe care le tinea inchise in fisetul sau de metal si la care mai apela din cind in cind. “grisinele” erau de fapt niste nuiele din lemn de corn sau de alun, de grosimea unui creion, pe care le folosea pentru pedepse. primeai “la palma” 5 sau 10 in functie de cit de grava era abaterea. desigur, parintii moderni ca mine ar turba de furie sa afle ca asa ceva se intimpla copilului lor in zilele noastre, dar asta e alta discutie.

ma simt nevoit sa precizez din capul locului ca, cel putin in cazul domnului invatator, aceasta masura era una de ultima instanta. treceau uneori zile, poate chiar saptamini si “grisina” nu iesea deloc din fiset.iar cind era nevoit sa se foloseasca de grisina, domnul dabija nu se simtea deloc confortabil cu situatia. se inrosea pina in virful urechilor, avea un tremurat ciudat in voce (fara a ridica insa tonul) si chiar transpira vizibil. iar noua ne era mai mult rusine decit teama atunci cind ne confruntam cu situatia.

unul din clientii constanti ai masurii educative extreme era colegul meu sorin g. era un copil maruntel, introvertit si destul de cuminte prin comparatie. nu parea a fi extraordinar de inteligent (cel putin dupa normele de-atunci) dar venea constant la scoala. cu notele era mereu la limita de trecere, si asta il facea candidatul ideal la “grisina”. provenea dintr-o familie cu multi copii si destul de saraca, ceea ce ii limita serios posibilitatile de a studia individual. rezultatul era ca mereu era prins in off side cu temele si cum in clasa nu se prindea mai nimic de el, nu evolua in nici un fel, nu inregistra parca nici un fel de progres. pe la sfirsitul clasei a doua parea ca stie cam la fel de mult cit in clasa intii. sau poate stia dar nu voia s-arate.

lui sorin ii era frica de “grisina”. cind il scotea in fata stia ca inevitabil si-o va lua, fie pentru ca nu-si facuse tema, fie pentru ca nu-si invatase lectia, fie ca si-o invatase (rar!) dar stia ca nu va putea raspunde corect intrebarilor. drumul pina la catedra era un chin si parea ca dureaza o vesnicie, iar cind ajungea acolo era rosu pina in virful urechilor si uneori tremura. de partea cealalta, domnul dabija la fel de rosu si cu vocea si miinile tremurinde ii aplica pedeapsa cu o graba vizibila. momentul era penibil si trebuia cit mai repede consumat.

nici “grisina”, nici repartizarea lui sorin in banca cu elevii cei mai buni, nici orele state dupa program pentru a-l ajuta la teme, nici discutiile cu parintii pentru a-l ajuta sa gaseasca ceva mai mult timp acasa pentru studiu si nici alte metode n-au facut din sorin g un elev stralucit. mai incolo nu-mi mai amintesc ce s-a intimplat cu el, dar sint convins ca nu s-a transformat intr-un armasar ca in poveste.

a ramas tot mirtoaga, pentru ca oricit de bun ar fi coach-ul, si oricit de corect ar fi aplicat programul de coaching, pentru rezultat e nevoie si de disponibilitatea si de capacitatea subiectului, a invatacelului. care uneori nu sint acolo. iar daca nu-s acolo, nici mierea si nici grisinele nu te-ajuta.

disclaimer: acesta e un pretext pentru inca un acces de nostalgie. am amestecat voit concepte corporatiste de coaching si motivare a personalului. nu am tinut mortis sa reinterpretez metafora cu batul si morcovul de care probabil v-ati saturat. incerc de fiecare data o mare dezamagire cind constat ca am dat-o in bara cu coaching-ul. dar asta nu ma face sa renunt ci sa-mi doresc sa devin mai bun.

Nov 02

25 de sfaturi esentiale pentru corporatisti

tot timpul m-am intrebat de unde se inspira toti gigeii contra in lupta lor contra neuronilor oamenilor bine intentionati (asa ca mine, sic!) din corporatii. n-am aflat inca, insa asemenea baladelor stramosesti de la noi sau de la altii, cred ca arsenalul e rezultatul secolelor de experienta si folclor transmis pe cale orala. niste baieti (cia) le-au cristalizat prin 1944 intr-un manual de bune practici, desecretizat.

am extras, tradus si adaptat ad hoc, urmatoarele:

(1) insistati in a face totul pe “canalele” oficiale. nu permiteti scurt-circuitarea lor pentru accelerarea deciziilor.

(2) tineti “cuvintari”. vorbiti cit se poate de des si cit se poate de mult. faceti-va “inteles” prin intermediul anecdotelor si intimplarilor personale.

(3) ori de cite ori e posibil, escaladati problemele catre comitete in vederea analizei si evaluarii in amanunt. organizati comitete cu cit mai multi membri, niciodata mai putini de 5.

(4) aduceti in discutie aspectele nerelevante, cat mai des cu putinta.

(5) insistati asupra formularilor exacte in comunicare, minute sau rezolutii.

(6) aduceti in discutie aspectele asupra carora s-a decis in ultima intilnire si incercati sa ridicati obiectii cu privire susenabilitatea si aplicabilitatea deciziei.

(7) indemnati la “prudenta”. fiti “rezonabil” si indemnati-va si colegii sa fie “rezonabili” si sa evite graba pentru ca aceasta le-ar putea aduce neplaceri si dificultati in viitor.

(8) acordati o deosebita atentie aspectelor legate de proprietatea/asumarea deciziei – chestionati daca o astfel de actiune este de resortul/jurisdictia grupului sau daca este in conflict cu politica generala sau cu o entitate ierarhica superioara.

(9) solicitati insdtructiuni scrise.

(10) “interpretati” gresit ordinele. puneti nenumarate intrebari sau initiati o corespondenta vasta cu privire la instructiunile primite. obiectati cu privire la ele ori de cite ori se poate.

(11) faceti tot posibilul sa intirziati livrarea instructiunilor. chiar daca o parte din instructiuni sunt gata in prealabil nu le livrati pina nu aveti tot setul complet.

(12) nu solicitati inlocuirea de materialelor pana cand stocul existent nu este (aproape) terminat, astfel incit si cea mai mica intirziere in livrare sa poata cauza intreruperi de activitate. (aici, in caz ca nu va ajuta imaginatia, ginditi-va la hirita de xerox sau tonerul de imprimanta).

(13) solicitati numai materiale (merge pentru orice fel de livrabil, din nou va indemn sa fiti creativi!) de cea mai buna calitate, greu de procurat. daca nu le puteti obtine, contestati/disputati solutia care vi se propune. atrageti atentia ca materialele inferioare duc la ca rezultate inferioare.

(14) atunci cind alocati sarcinile in cadrul unui proiect, incepeti cu cea mai putin importanta. veti vedea astfel ca personalului mai ineficient ii vor fi alocate task-urile mai dificile.

(15) [asta e una din preferatele mele!] insistati asupra perfectiunii in cazul produselor/componentelor/activitatilor/livrabilelor neesentiale: solicitati refacerea chiar si a celor cu cea mai mica imperfectiune. treceti cu vederea alte defecte care nu sunt evidente la prima vedere.

(16) cand instruiti oamenii noi, dati-le instructiuni incomplete sau ambigue/inselatoare/interpretabile.

(17) [ha-ha! inca o preferata de-a mea!] pentru a scadea moralul si odata cu el productivitatea, fiti indulgent cu personalul ineficient; acordati-le promovari nemeritate. discriminati personalul eficient; criticati-le nejustificat munca.

(18) tineti intilniri/sedinte/conferinte atunci cind e treaba multa si situatia e critica.

(19) multiplicati la nesfirsit formularistica.

(20) multiplicati procedurile si avizele necesare in emiterea de instructiuni, plati etc. oamenii vor trebui sa solicite aprobare pentru orice activitate ar vrea sa intreprinda.

(21) aplicati procedurile pana la ultima virgula.

(22) lucrati incet. ginditi-va la cum sa multiplicati numarul de activitati necesare pentru a duce un lucru la bun sfirsit.

(23) intrerupeti-va din lucru oricit de des posibil. gasiti tot felul de scuze [aici va las sa fiti creativi!]

(24) faceti-va treaba de mintuiala si dati vina pe echipamente si sisteme. plingeti-va ca acestea va impiedica sa va faceti treaba cum trebuie.

(25) nu transmiteti niciodata cunostintele si deprinderile colegilor mai noi si mai putin instruiti.

inca o dovada ca marile idei dainuie peste timp!

Sursa:
[Simple Sabotage Field Manual, Cap 11 General Interference with Organizations and Production, pag 28]. am descoperit lista de sfaturi practice intimplator, via @BodilUK

Oct 06

evaluarea anuala

una din marile teme in literatura corporatista de specialitate dar si in viata corporatistului este evaluarea anuala. profit sa fac muci si acest subiect, mai ales ca sezonul evaluarilor e inca departe. pentru ca se intimpla in primele doua luni ale anului, adica dupa ce iti vei fi facut singur bilantul personal umplind retelele sociale de “rezolutii”.

in primul rind trebuie spus ca in cadrul evaluarii anuale, ca in orice evaluare de altfel, exista evaluatori si evaluati. si ca sa fie treaba si mai complicata, distractia apare de la cel mai mic sefut-evaluator: evaluatorii sunt la rindul lor evaluati de catre niste evaluatori care sint la rindul lor evaluati. imaginati-va piramida organizationala de deasupra voastra (sic!) ca sa intelegeti dimensiunea problemei.

in al doilea rind, orice intreprindere de genul asta are doua componente: una de analiza a performantelor trecute si una de proiectie a performantelor viitoare. cu alte cuvinte, feedback-ul ca sa fie feedback trebuie insotit si de actiuni de corectie si, ca o nota personala, cred ca mai trebuie sa fie si sincer.

in viata mea de pina acum am intilnit doua categorii de oameni: cei care cred si cei care nu cred in evaluarea anuala. de ambele parti ale baricadei (evaluati si evaluatori). din gura alora care nu cred am auzit cel mai des argumentul cum ca feedback-ul se da continuu, in fiecare zi, 360 de zile pe an (n-am pus sarbatorile legale), si ca nu e nevoie de o perioada anume a anului pentru asta.

de cele mai multe ori adevaratul motiv e lenea, nesiguranta si necunoasterea celor care trebuie sa evalueze la care se mai adauga si neincrederea in proces a ambelor parti. aia care nu cred, de regula fac tot procesul la futu-i ma-sa, rezultatul net fiind acela ca ingroasa si mai mult rindurile necredinciosilor. v-ati prins, eu fac parte din categoria celor care cred. ca e buna si mai ales importanta.

una peste alta evaluarea anuala e despre cum te vezi tu vs. cum te vad altii, despre asteptari inselate, despre promovari si mariri de salariu care nu mai vin. ea se incadreaza de cele mai multe ori in sintagma “drumul catre iad e pavat cu cele mai bune intentii”.