Jun 11

oamenii din birouri

in industria mea exista o puternica cultura a statului la birou. si a plecatului la ora fixa de la birou. o combinatie fatala pentru o industrie trebuie sa serveasca oameni (desi am mari indoieli, si nu numai eu, ca angajatii sint convinsi de acest lucru). adica e din zona de “servicii”. pentru populatie. pentru oamenii obisnuiti, cum ar veni. pentru “persoana fizica”.

eh, stind toata ziua la birou, in incinta, nu prea ai cum sa stii ce fac oamenii pe care tu trebuie sa-i “servesti” (sau servicezi, ca sa sune pretentios-corporatist). cu toate astea, tu te incapatinezi sa desenezi/vinzi/prestezi servicii pentru oameni. zic sa “desenezi” pentru ca sa “creezi” e mult spus, in industria asta se copiaza pur si simplu produsele de la competitie.

habar n-ai daca oamenii au nevoie de ceea ce oferi tu. sau daca le place sau nu. sau daca ai face cumva mai multi bani din treaba asta schimbind cutare sau cutare lucru (produs, procest, etc).

daca te pune sefu’ sa afli cumva raspunsuri la una sau mai multe din intrebarile de mai sus, ce faci? comanzi un survey. sau faci unul in-house (adica dai niste telefoane la vreo 2-3-10 clienti). sau faci un desk research (adica te uiti pe net la site-urile competitorilor si vezi ce si cum fac/ofera). daca esti un adevarat artist, combini telefoanele cu net-ul. iar daca esti maestru’ emerit, te uiti ce fac “aia pe-afara”, ca ei sint mai avansati. ce zic eu, un adevarat cu centura neagra mai adauga in prezentare si ce-a auzit de la ma’sa, sor’sa, bunica’sa sau de la mama colegei de gradinita a lu’ ala micu’.

bineinteles mai exista studiile consultantilor din industrie, impartiale ca deobicei. si ale organizatiilor. dar aia nu e pentru pulime, ci doar pentru sefuti si sefuleti. cea mai tare chestie care se practica este mistery shopping-ul la telefon. adica te dai drept client si suni la competitie. aaaaa, si era sa uit: intrebi “forta de vinzari”. max un teleconf cu 2-3 vinzatori sau sefi de vinzari. ah, da! mai sint conferintele si semniariile pe subiecte date, deobicei cu titluri savante. si galele trimestriale/semestriale/anuale de premii.

poti sa mai faci, daca esti doctor analize statistice. si predictive analytics. si data mining. si big data. etcaetera.

nu iesi pe strada. nu stai de vorba cu omul. nu observi la fata locului. nu cumperi tu insuti ceea ce vinzi. nu incerci sa vinzi ceea ce vinzi. n-o faci in timpul programului ca stii ca nu te lasa sefu’ sa pleci de la birou, desi nu l-ai intrebat vreodata daca-ti da voie. si daca te trimite, vii repede la o adica cu fisa postului si-i demonstrezi ca nu scrie nicaieri ca trebuie sa prestezi munca de teren. n-o faci dupa program, pentru ca atunci esti in timpul tau liber.

Apr 29

mosmanul

cuvint inainte: am mai zis-o, una din placerile blogeritului e ca poti sa-ti versi frustrarile pe el. e un fel de exhibitionism din partea mea, si un fel de voyeurism din partea voastra, a celor care-l cititi.

mosmanul e o specie des intilnita in firma animalelor. e o specie atit de raspindita ca a dezvoltat si tot felul de sub-specii. tin din capul locului sa va atentionez ca nu intotdeauna mosmanul e tot una cu frinarul sau cu vampirul energetic. ei au unele asemanari, si ce-i uneste este intr-adevar rezultatul final.

mai intii sa vedem cum identificam un mosman. cum arata el, ca sa zic asa. comportamentul cheie pentru mosman e fuga de raspundere. varianta preferata de el este intotdeauna “nu facem nimic”. el nu isi asuma, nu ia pozitie, se ascunde intotdeauna in spatele fustelor decidentilor. adica a sefilor mai mari sau mai mici, dupa caz. dezvolta tot felul de strategii si instrumente pentru a-ti face viata complicata. pentru ca in esenta obiectivul lui e ca el insusi sa aiba o viata mai usoara. in aparenta, confortul personal e ceea ce-l mina pe el in lupta. sau altfel spus lenea.

mosmanul nu e fricos, asa cum s-ar crede la prima vedere. daca incerci sa-i tulburi confortul riposteaza foarte agresiv. de exemplu daca ti-a dat 5 motive pentru care nu “nu e nimic de facut in faza asta” si tu combati, inventeaza inca 100. face rost de aliati sa-si sustina punctul de vedere. da fuguta la sef si-l convinge,  samd.

arma preferata a mosmanului e non raspunsul. daca iti raspunde cu intirziere o face pentru ca se documenteaza. insa ce-ti furnizeaza in urma procesului laborios de documentare nu e un raspuns, ci un non raspuns. nu e nici da nici nu. nu e nici facem nici nu facem. nu e nici se poate nici nu se poate. e mai vedem. mai intreaba. mai lasa-ma un pic. prefera pe cat se poate sa paseze mingea. la tine pe cit posibil, in asa fel incit el sa nu mai aiba nimic de facut. sau la un third party. pe care evident incearca apoi fara sa stii sa-l atraga de partea lui. in caz ca ia vreo pozitie. pentru ca de cele mai multe, alunecos fiind, nu are nici o parere.

cind nu furnizeaza non raspunsuri, mosmanul nu raspunde pur si simplu. asa ca lucrul cu un mosman e follow-up intensive. as pune pariu ca e cel mai follow-up intensive dintre toate speciile cu care te intilnesti.
in functie de locul ocupat pe scara ierarhica, mosmanul poate fi sefut sau ne. mosmanul sefut e mai periculos, nu numai pentru ca e mai greu de ocolit ci pentru ca cultiva si transmite subordonatilor un comportament similar. n-am vazut inca departamente conduse de mosmani in care sa reziste un om intreg la cap. mosmanii nasc mosmani, asa ca un departament condus de un mosman nu poate fi altcumva decat un departament de mosmani. se poate dezvolta si in sus (director mosman, samd), dar va las pe voi sa va imaginati.

noapte buna.

Apr 21

exprimare humanum est

de mult timp imi tot propun sa dau in vileag perlele pe care le aud zilnic la firma animalelor. pastrez anonimatul autorilor, ca sa fie bine ca sa nu fie rau. iata asadar ce am apucat sa notez. nu e un top, e o ordine mai degraba cronologica.

(1) treaba dreneaza de mai mult timp

(2) ne-am pus de comun acord

(3) s-au stagnat (in loc de sistat) vanzarile de x prin y

(4) eu sint in spatele culiselor

(5) informatie duplicitara

(6) pur si simplu imi este aproape imposibil

daca-mi fac treaba cu sirguinta, cine stie, poate mai vedeti. asadar, care e preferata ta?

partea nasoala e ca fiind bombardat din toate partile ajungi si tu sa dai cu romana de gard. cine-a zis ca prostia e molipsitoare?!

Mar 03

ora deschisa

cand eram prin clasa a 12-a profa de fizica trebuia sa-si dea examenul de grad. asta presupunea sa tina cate o ora deschisa pentru fiecare clasa pe care o avea. noi eram singura ei clasa de-a 12-a si n-aveam evident nici in clin nici in mineca cu fizica. pe vremea aia ne pregateam (sanchi!) pentru bac si pentru admitere, si foarte putini (daca nu chiar niciunul) dintre noi nu intentiona sa includa materia asta in program. ca sa scape cu fata curata, profa a ales o lectie (ra ceva legat de teoria relativitatii cred) si timp de un trimestru, in fiecare ora (cred ca aveam doua pe saptamana, eram clasa de real) am repetat cu totii acea lectie, teorie aplicatii si laborator. am facut si role play-uri cum se zice. ne-a promis ca ne da cate un 10 la fiecare si ca (evident) ne da la toti medie de trecere pe anul respectiv daca trecem cu succes proba acelei ore deschise.

evident, treaba a mers snur. nu eram atit de dobitoci cit sa nu ne intre in cap o chestie care chiar daca nu ne interesa citusi de putin, o repetasem de vreo 20 de ori. e si meritul doamnei, care a pregatit totul foarte meticulos si cu maxima responsabilitate. inspectorul a fost literalmente impresionat, asa incit atunci cind la final a intrebat citi dintre voi de-aici dati la fizica a trebuit ca juma’ de clasa sa ridice mina, pentru a puncta la impresia artistica.

peste ceva ani aveam sa constat ca si la corporatie lucrurile se intimpla aproximativ la fel atunci cind are loc o vizita de la actionarul majoritar. top managementul se pregateste asiduu, iar daca cumva vizita presupune si intilniri cu directorasi sau sefuti, au loc pregatiri indelungate ale prezentarilor power point pe care ei trebuie sa le sustina. li se pune deasemenea in vedere ce trebuie sa spuna si ce nu. au loc sedinte de pregatire cu toata lumea la masa sau cu managerul coordonator, in care se fac – ati ghicit! – role play-uri. in limbajul corporate se mai spune sa ne aliniem, sa fim pe acceasi lungime de unda (to be on the same page). grija cea mai mare e sa se pupe cifrele, asa ca uneori ele se armonizeaza. se fac verificari incrucisate (cross-checks), se pun intrebari pregatitoare subtile. debutantii tremura, viseaza noaptea prezentarile. de cele mai multe ori fac greseala sa bea vreo 5 cafele inainte sa intre la prezentare, pentru ca au trebuit sa stea treji in noaptea precedenta ca sa termine prezentarea. efectul celor 5 cafele e de cele mai multe ori advers rezultatului sperat: cresc stresul, nesiguranta, transpiratia si mai deloc inspiratia.

cei mai hirsiiti stiu insa abordarea corecta e alta. secretul e sa pleci de la convingerea (de cele mai multe ori reala) ca interlocutorul nu stie mare lucru despre ce-i prezinti tu acolo. sau ca nu stie mai multe ca tine. de fapt nici nu prea conteaza ce/cit stie, pentru ca daca actionarul e pe modul frecat ridichea o sa ti-o frece indiferent ce-ai zice tu. schepsisul e sa fii sigur pe ce spui. indiferent ca e o timpenie sau nu. arta e atunci cand spui cu convingere timpenii pe care actionarul le cumpara. dar asta e doar pentru cei alesi. nesiguranta, pe de alta parte, te transforma in victima sigura. nu vorbim aici de cazurile in care chiar esti incompetent. atunci mai bine incerci sa faci rost de un medical pentru ziua cu pricina.

rareori intilnirile astea au vreo miza reala pentru sefuti, desi am vazut si cazuri rare soldate cu demisii sau concedieri. foarte rar – mai exact niciodata – am vazut vreo promovare. si unele si altele se intimpla mai des in serialele americane. obtii in cel mai bun caz o bataie pe spate, bravo gigele, tine-o tot asa. de cele mai multe ori efectul direct este munca suplimentara pe care trebuie sa o depuna sefutii sa recupereze cele citeva zile pe care le-au pierdut cu pregatirile pentru ora deschisa, timp in care nu s-au putut ocupa de treaba lor de zi cu zi (business as usual). asta daca chiar presteaza cit de cit ceva in cimpul muncii.

Feb 24

vampirul energetic

cred ca fiecare dintre noi cunoaste cel putin un om de felul asta, indiferent ca e coleg de serviciu, ruda sau vecin pe scara blocului. spre fericirea mea, eu am in momentul asta in minte un singur personaj, celelalte pe care le stiu s-au pierdut in negura vremurilor de odinioara (hop si cu metafora!).

omul e in primul rand foarte tenace si dedicat cauzei sale. as zice ca are un soi de minutiozitate, scrupulosenie pe care in timp a slefuit-o si a transformat-o in outstanding skill (n-am gasit alta rima!). e posibil ca unii din generatiile anterioare sa fi beneficiat si de o oarecare educatie in sensul asta. ma refer la puii de securisti. nu te poti abtine sa te intrebi cum dracu’ de tenacitatea si temeinicia sint folosite la a-ti freca tie ridichea si nu s-au putut indrepta catre o alta zona benefica celor din jur si de ce nu, organizatiei.

mai e apoi vorba despre insinct. individul simte intotdeauna cand esti pe cale sa realizezi ceva si tabara peste tine, te cotrobaie peste tot. vreau sa spun ca stie exact momentul, ti-o trage cind ti-e lumea mai draga. parca e ceva suspect ca e pe cale sa-ti iasa/ti-a iesit cutare lucru. mai ales daca nu s-a mai facut pina atunci. sigur te-ai gindit si la aia? si la ailalta? da’ pe ala l-ai intrebat? da’ altii cum fac? ai respectat normele interne? ce zice legal-ul? dar compliance-ul? eh, eu daca eram in locul tau…

ajungem astfel la esenta. pe om il fute grija de treaba ta. de cele mai multe ori nu se pricepe (n-are competente) pe zona ta. iar treaba pe care e pus sa si-o faca si-o face cu picioarele. uneori. pentru ca alte ori imprejurarile il ajuta sa para competent peste tot, inclusiv la ceea ce e pus sa faca. multa vreme m-am intrebat ce-l mana pe el in lupta. si chiar daca nu vreau sa par intelectual, mi-aduc aminte ca am citit de curind (cred ca in Bertrand Russel) ca de fapt cel mai puternic driver al actiunilor omului este/trebuie sa fie placerea. si cred ca asta e: oamenilor astora chiar le place sa faca rau altora, sa scurme in cacat, sa ti-o traga pe la spate etc. daca ar fi sa te iei dupa filosoful amintit, ei sunt niste oameni realizati. pentru ca fac ce le place.

fenomenul cel mai interesant e ca un astfel de om e capabil sa-ti suga toata energia intr-un dialog unu-la-unu. conversatiile telefonice cu el dureaza nemaipomenit de mult. schimburile de mailuri nu mai zic. daca te prinde pe culoar ai pus-o. pleci de-acolo impleticindu-te pe sapte carari. poti sa nu mai fii om o zi intreaga. te certi cu nevasta cand ajungi acasa, iti bati ciinele si nu stii de ce. nici eu n-am crezut pana nu mi s-a intamplat.

Feb 12

maimuta corporatista

am dificultati reale in a-i explica mamei mele cu ce ma ocup la serviciu (am mai zis asta undeva ). cu toate astea n-am pretentia ca ar si intelege daca ar citi aceste rinduri.

biroul meu este dotat, ca orice birou modern, cu telefon, tastatura mouse si monitor. mai am in dotare un telefon mobil de tip smartphone. in peisajul asta omul se transforma adesea intr-un soi de prelungire a echipamentului, reactionind de cele mai multe ori in baza reflexului conditionat, dupa urmatorul scenariu: vine e-mailul, il citesti, procesezi informatia, documentezi raspunsul (daca e cazul) si raspunzi. dupa un numar suficient de mare de repetari intr-o perioada relativ scurta de timp, scenariul se simplifica: vine e-mailul – il citesti – raspunzi. v-ati prins, dispare partea cu ginditul. cu telefonul sau smartphone-ul scenariul e similar.

asa ca o zi de lucru arata de multe ori cam asa: vii la serviciu, te asezi la birou, deschizi masinaria infernala si repeti de nenumarate ori exercitiul de mai sus. pericolul e sa te transformi intr-o maimuta care nu gindeste prea mult, agatata de un mouse, clampanind la o tastatura in timp ce latra la capatul unui receptor. apoi mai sint si sedintele in care nimeni nu asculta de zic ceilalti participanti ci “butoneaza” la telefonul “inteligent”, plecand apoi la fel de vaci pe cat de boi venisera la intilnire.

cineva a folosit odata sintagma “maimuta inteligenta” si trebuie sa va zic ca nu sint deacord cu el. de cele mai multe ori nu maimuta e inteligenta ci echipamentul. de maimuta e nevoie doar pentru data entry, pentru ca echipamentul nu stie inca sa-si ia singur datele, adicatelea nu are capacitati senzoriale suficient de bine dezvoltate (inca) sa-si ia singur datele. la nivelele ierarhice superioare maimuta face decision making (aici avem o bruma de inteligenta desi n-as baga mina in foc, poate o sa va zic despre asta intr-un episod ulterior), pentru ca echipamenul n-are capacitatea asta inca. si intr-un caz si in celalat, frecventa ridicata a acestor operatii (adicatelea rutina zilnica) fac ca tocmai rolul de baza al maimutei sa fie cel afectat: atentia in cazul operatiunilor de introducere date si capacitatea de decizie in cazul sefuletului.

ia sa recapitulam un pic cum arata o zi din viata unei maimute corporatiste: trebuie sa faca follow up cu ajutorul echipamentului din dotare incercand sa-si ajusteze nivelul de energie de care are nevoie si pe care nu prea il poate controla (bioritmul).

Cul, eh?!

Jan 26

brinza buna si lada cu scule

profa de franceza mi-a zis odata cand m-a prins cu lectia neinvatata ca sint “brinza buna in burduf de ciine”. impresia ei era ca nu vreau sa invat limba lui beaudlaire (sau balzac, whatever!) in timp ce eu simteam ca nu (mai) pot. asta se intimpla prin clasa a noua sau a zecea.

de fapt, nu puteam invata franceza pentru ca nu ma ajuta nici prezenta si nici metoda ei. tanti asta era genul de persoana nascuta batrina (arata la 40 de parca avea 50, si la 70 probabil ca arata tot ca la 50), pretioasa si fara cine stie ce metoda pedagogica. nu reusea sa-mi stirneasca nicicum interesul si in timp a reusit sa ma faca chiar sa prind un fel de ura si pentru limba si pentru poporul cu pricina. desi saracii nu mi-au facut nimic, pentru ca arareori ne-am intilnit personal.

la franceza n-am mai evoluat deloc de-atunci, insa caracterizarea mi-a ramas intiparita in minte, si este auto-biciuiala suprema pe care mi-o administrez in situatiile in care mi se pare (constat) ca ma pozitionez sub potential. mai ales atunci cand am cite ceva de lucru dar nu suficient de apetisant sau urgent sau important incit sa ma determine sa ma misc. uneori acest “stimulent” functioneaza, in sensul ca ma determina sa fac totusi (si) ceea ce nu-mi face placere, alteori nu.

am ajuns la al patrulea paragraf si mi-am dat seama ca nu stiu ce vreau sa va transmit.

educatia (comunista, dar nu stiu daca are mare legatura!) pe care am primit-o m-a invatat ca in viata nu faci numai lucruri care iti plac ci si din acelea care trebuie facute (chiar daca nu-ti fac placere). am in vedere aici chestiunile profesionale. e o trasatura pe care o observ din ce in ce mai rar la generatiile mai tinere, si nu cred neaparat ca e ceva rau in asta. de fapt, odata cu inaintarea in virsta observ ca mi-e din ce in ce mai greu sa fac treburile care nu-mi fac placere si ca e nevoie sa-mi armonizez atent calendarul activitatilor neplacute cu bioritmul. adica sa mi le programez in momente de disponibilitate maxima, de dispozitie pozitiva samd. avansind in ierarhia corporatizda treaba asta e relativ usoara, pentru ca iti cistigi cu timpul oaresce independenta. nici nu vreau sa-mi amintesc cum e la “nivelul solului” unde trebuie sa faci mereu ce-ti zice seful. si ajung acum la morala bancului cu instalatorul si ucenicul:

“un instalator si un ucenicul sau aveau de rezolvat o problema de scurgere la fosa septica de la un client. aflati la locul interventiei, instalatorul ii spune ucenicului sa coboare in fosa sa vada unde e problema. ucenicul coboara, si in mai putin de un minut iese afara si spune ca n-a reusit sa identifice cauza problemei. nervos pe nepriceperea celui mic, instalatorul isi sufleca minecile si coboara personal. din cind in cind ii striga ucenicului aflat la suprafata sa-i dea cite o scula din trusa. dupa vreo 10 minute iese victorios dar plin de cacat din cap pina in picioare si-i spune ucenicului: “bai vasile, vezi ca daca nu bagi la cap, toata viata ta o sa cari lada cu scule!”