Feb 07

cum iti schimbi permisul de conducere in 2021

sa zicem ca intr-o dimineata afli ca ti-a expirat permisul de conducere. de aproape un an – asa cum am aflat eu.

mai intii te panichezi. apoi iti aduci aminte ca e pandemie, si ca pe durata perioadei de urgență (alerta, whatever) actele expirate au valabilitate. apoi te uiti cu atentie si vezi ca permisul ti-a expirat fix cu 3 zile inainte sa se declare stare de urgenta. apoi cauti pe net cit e amenda pentru circulatie cu permis expirat. vreo 500 pe loc, deci nu mult, daca chiar ai treaba cu masina. apoi cauti pe net sa vezi ce trebuie sa faci ca sa iti schimbi permisul. gasesti mai multe rezultate. cele mai bine la seo zilele astea pare sa stea libertatea. dar majoritatea institutiilor serioase de stitri au publicat pe web cel putin un articol pe an despre cum sa iti schimbi permisul. jurnalism la superlativ.

toata lumea iti indica lista de acte. lista de acte o gasesti si pe site-ul oficial. evident, adresa web e la fel de prietenoasa ca si numele insistutiei. ca principiu, incercati sa accesati sursa pimara intotdeauna cand cautati ceva (mai ales de tipul asta) pe net. 

asadar lista: 

  • cererea pentru eliberarea permisului; 
  • act de identitate (copie si original); 
  • dovada platii taxei pentru permis
  • fisa medicala eliberata de o institutie autorizata. Nu va speriati ca ministerul sanatatii nu a auzit de https
  • permisul in original

ce nu am gasit e cit dureaza si cit costa.

de exemplu, pentru un cetatean al municipiului bucuresti:

  1. fisa medicala: cost aprox. 350 lei, durata: 7 zile;

pretul de mai sus, e pentru privat, Sanador.

prerequisite pentru fisa medicala este o adeverinta de la medicul de familie ca nu ai boli cronice. fara ea nu poti sa incepi consultatiile pentru obtinerea vizelor. daca esti norocos ca mine, suni medicul de familie, faci un drum pana la el/ea, si o obtiii intr-o zi. eventual in aceeasi zi in care ai prima vizita la clinica.

trebuie 6 vize pe fisa, si pe toate le iei dupa ce ai un one-to-one cu medicul specialist. unii sunt mai rigurosi, altii mai putin (la ortopedie daca nu ai membre lipsa, se verifica doar potrivirea fatei cu poza din buletin, trebuie sa iti dai jos masca). programarile se fac telefonic, si la doua pe zi iti trebuie 3 zile minimum. plus 2 zile cat ai nevoie de la ultima stampila pana la viza finala. plus 2 zile de la primul telefon in call center pentru programare pana la prima vizita. daca ai noroc, le faci pe toate intr-o clinica. daca nu te plimbi.

  1. taxa pentru permis: 95 lei

din pe sursele oficiale si jurnalistice afli ca ea este 89 de lei. si ca se poate plati astfel:

  • prin internet banking intr-un cont BCR (recomandabil cu 48 de ore inainte de programarea la ghiseul DRPCIV (sic!));
  • pe ghiseul.ro;
  • la CEC;
  • la automatele SelfPay

foarte important, mai afli din presa ca nu se mai poate achita cash la ghișeul unde depui actele.

pe internet banking nu m-am riscat, imi era ca nu scriu tot ce trebuie la detalii si ma trezesc ca ajung la ghiseu si nu e buna dovada platii (adica un print screen sau un pdf din aplicatia de online banking)

pe ghiseul.ro la alte taxe eu nu am gasit RA-PPS in contul caruia se face plata, asa ca am lasat-o balta.

ultimele doua variante sunt practic acelasi lucru. la cec nu se pot face plati la casierie ci numai la automatele selfpay. si nu numai ca nu se poate cu om, dar nu se poate nici cu card. asa ca am cautat un selfpay intr-un mall, unde se poate plati cu cardul.

si inca o surpriza referitor la mult trimbitata digitalizare a institutiilor statului: la selfpay platesti o taxa suplimentara de 6 lei, asa ca te costa de fapt 95. taxa e procesare cica. pe care o plateste tot clientul contribulabil, saracul. desi banca (CEC) e de stat, si vorbinm de o taxa (care ajunge tot la stat). practic guvernoiu’ se digitalizeaza pe banii nostri.

  1. programarea online la ghiseu

pentru ca actele trebuie depuse la ghiseu, DRPCIV (banuiesc ca pe Sos. Pipera nr. 49, sector 2).

presupunand ca ai un scanner si o imprimanta la indemina petru o copie dupa buletin, urmatorul pas e sa te programezi pentru depunerea solicitarii. programarea se face in baza unor informatii personale, ezista posibilitatea sa iti alegi ziua si ora, si ti se repartizeaza un ghiseu. primesti o confirmare pe email a programarii.

urati-mi succes. la 2 saptamini dupa ce am aflat ca mi-e expirat permisul, voi merge sa depun dosarul.

ce emotii am!

Oct 30

intimplari emotionante din romania

ca sa fie toata lumea la zi cu informatia, incep prin a va spune ca ma straduiesc din rasputeri sa nu scriu si sa nu discut pe blog sau altundeva despre patrie, patriotism, tara, popor, natiune etc. desi ma mai enervez din cind in cind si pe tara si pe popor, la semafor sau aiurea, nu (mai) cred de loc in puterea individului, societatii civice, ong-urilor sau asociatiilor de consumatori sau proprietari de a schimba in vreun fel tara, natia, poporul.

cum mai tot timpul traiesc intr-un mediu controlat, ca mai toti corporatistii de altfel, casa – serviciu – casa cu escapade senzationale la mall in uichend, iar la televizor nu ma uit cu saptaminile, nu prea ma mai lovesc de problemele tarii. citeodata insa ma mai trimite careva dupa vreo adeverinta la o institutie de stat. cum a fost ieri spre exemplu. si mi-o iau direct in bot.

carevasazica, trebuia sa depun o cerere la o agentie de stat. cladire veche, in centrul bucurestiului. inca de cind am pus mina pe clanta usii de la intrare m-a cuprins un fel de teama. era teama de necunoscut, cred eu. ba nu. ba da. teama s-a accelerat cind am dat cu nasul de mirosul specific, de peretii scorojiti si de treptele din piatra murdare si tocite. intreb la poartar unde este “agentia de”, portarul – un badigard de la o firma privata – ma intreaba automat “ce sector”. m-am prins ca nu era meu unicul bou care-i punea intrebarea asta de ‘jdeori pe zi.

am urcat pina la etajul indicat, doi, pe scara, mi-a fost teama sa incerc liftul. as pune pariu ca nu mergea, de fapt acum sint chiar sigur, ca prea era multa lume pe scara. am urmarit foarte concentrat indicatoarele scrise pe coli a4 care imi spuneau destul de clar unde e Xerox-ul, unde e etajul 1, unde e etajul 2, unde e permis pentru public si mai ales unde e interzis. collie-indicator aveau si corectii, de exemplu, in sala de asteptare de la etajul 2, unde aveam eu treaba scira: “in aceasta cladire nu se fac copii xerox la etajul 1” *la etajul 1 scris de mina, stersatura lui “nu” cu pixul peste caracterele printate.

ajuns la etajul unde aveam treaba, am urmarit pe culoarul si am ajuns intr-o sala de astaptare. cu lume multa. m-am invirtit vreo 2-3 minute ca un coi intr-o galeata, incercind sa citesc pe pereti ce aveam de facut si mai ales cu cine aveam treaba. n-am reusit sa deduc nimic bineinteles, jenat poate si de cele 20 de perechi de ochi care se atintisera asupra mea. pentru ca eu la costum, plecat de la serviciu, ei asa, mai “sport” imbracati, dupa posibilitati. am iesit din nou pe culoar, si am dat din fericire peste o colega de serviciu, care voia si ea o adeverinta. ca sa primeasca adeverinta, trebuia sa depuna bineinteles o cerere. altfel decit a mea, dar ce conteaza! m-am simtit imbarbatat, vorba cintecului, unde-s doi puterea creste. si am hotarit sad au piept din nou cu dusmanul.

am reintrat, m-am mai uitat odata la persoanele cele mai apropiate de usa la care se astepta, si am solicitat respectuos permisiunea de a intra pentru cateva secunde sa pun o intrebare. “nu se poate, o s ava dea afara, pe mine m-a dat” zice o doamna din spatele salii de asteptare, asezata pe un scaun. “pai si cum aflu ce formular imi trebuie?” doamna isi indreapta mina catre un colt al camerei. la vederea gestului, citiva colegi de suferinta se dau la o parte si din spatele lor se dezvaluie o masa cu 4 capace de cutii de hirtie xerox in care erau 4 tipuri de formulare. am luat cite unul din fiecare sa le studiez. nu m-am prins care se aplica pentru cazul meu, si descumpanit de infringere m-am tras inapoi catre culoar, la adapost pentru pregatirea urmatorului atac.n-a mai fost nevoie. de nu stiu unde, a rasarit un domn badigard pe care multimea l-a recunoscut drept omul care stia de toate si care m-a indrumat in ce fel si cum sa procedez.

dupa alte 10-15 minute de asteptare, am patruns pe usa rivnita de toata lumea. imi venise rindul. intr-un birou cu trei mese, trei doamne lucrau cererile. prin “lucrau” se intelege ca le dadeau un numar de inregistrare si le treceau intr-un registru. in ciuda incercarilor mele repetate, n-am obtinut de la functionara catre care am fost repartizat nici o informatie in plus fata de cee a ce stiam deja de la badigardul de-afara. iar in materie de customer service dumnealui era cu mult peste nivelul functionarei. dumneaei (a se citi dinsa!) m-a facut sa ma simt si cumva dator ca isi pierduse timpul cu mine, si mai ales mi-a indus sentimentul ca nu ma pregatisem suficient pentru acest examen dificil al vietii. treci la loc costel, 2! data viitoare sa nu vii fara parinti, ca nu te mai primesc la ora!

am plecat mai nedumerit decit intrasem dar oarecum cu un sentiment de implinire a datoriei fata de tara. si m-am gindit ca va veni o vreme cind va trebui sa primesc pensie de la tara asta. dup ace voi fi cotizat o viata intreaga din salariul meu de corporatist. si va trebui sa depun un dosar si sa fac o cerere. si voi fi batrin, si bolnav (sau alcoolic) si singur, si nu va avea cine sa ma ajute. pentru ca pe copii mei voi fi reusit sa-i conving sa traiasca in alta parte.

hapi haloin, romania!