din cind in cind ma mai dau jos de pe canapea, imi iau rucsacul, bocancii si berile si mai plec in creierii muntilor. nu m-am decis daca pasiunea mea e natura sau nu, si nici nu mi-e clar daca prefer febra musculara mahmurelii, insa chestia s-a transformat in serial, dupa cum se poate vedea aici, aici, aici si aici daca aveti plugin de flash instalat. si just for the record, episodul de anul trecut are mai putine poze. mi-as dori sa ies mai des, nu stiu de ce nu o fac, poate ca mi-e lene, poate nu.

terminind de challenge-uit pietroaiele locale, am inceput a arunca cu priovirea catre capra (neagra a) vecinului. am ratat la mustata un episod bulgaresc in anii trecuti dar am reusit sa ma agat in ultim moment de aventura greceasca de anul asta. mama cum curge textul asta: vale, deal, vale, deal…

dupa aceasta lunga introducere, va spun pe scurt ca am fost pe olimp, sau olympus cum zice grecu’. da, ala din mitologia greaca. va pun povestea in imagini (deocamdata sub forma de link, pana gasesc vreun plugin valabil) si va spun doar ca a fost greu, si bine, si rau. am facut rost de recorduri personale si am ramas cu ceva povesti cu care o sa ma laud la urmatoarele iesiri la bere.

cel mai important lucru pe care l-as zice public e ca pe muntele olimp, urcand de la 1100 la 2870m cale de vreo 10-15km, pe traseul E4, n-am vazut nici un fel de gunoi pe jos, desi traficul pe traseu in ziua aceea era de vreo 10 ori mai mare decit cel pe care l-am vazut pana acum pe traseele noastre. de unde concluzia ca si noi si grecii ne iubim muntii, numai ca un pic altfel.

abia astept sa-mi treaca febra.