May 10

despre digitalizare si customer experience

o experienta de eliberare a unui pasaport, in 2019. romania.

te informezi online, ce ai nevoie, cum se face, unde, cind. digitalizare. checked.

faci programare online, sloturi de 10 min. digitalizare, eficienta. checked.

ajungi la fata locului cu 5-10 minute inainte. intrebi un angajat indrumator plantat la fata locului. customer support. checked.

afli ca taxa se plateste pe loc. dar cu doua etaje mai jos. acolo sunt automatele. nu mai poti respecta programarea, ca nu ai timp. trebuie sa tragi bilet de ordine de la automat. te pisi pe ea de programare online. digitalizare dar nu prea.

ajungi la automatele de plata de la etajele inferioare. automate de plata. digitalizare. self service. checked.

la automate scrie ca nu se poate plati cu cardul ci numai cash. care digitalizare?

atm-ul e la 2 metri. bagi cardul, sa scoti banii. atm-ul nu ofera decit optiunile 100, 200, 500 si 900 de lei. tie iti trebuie 250. deci faci doua retrageri. asta inseamna doua comisioane de retragere, btw (stiu, ing revolut nu au comisioane schimba banca, bai!). customer experience? my ass!

treci 2 metri mai incolo. bagi 250 in automat. taxa e 234. automatul nu da rest. dar iti da un cupon de 16 lei pe care sa-l folosesti “pentru plati viitoare”. mai bine decit nimic.

urci inapoi la etajele superioare. tragi bilet. te asezi la coada. alaturi de ceilalti cetateni care nu au auzit de digitalizare.

fara sa ma intrebe, intr-un articol publicat recent, domnul Plesu reia aceeasi idee: cum ca daca n-o faci cum trebuie digitalizarea face rau la customer experience.

Apr 12

(un)published

acum vreo luna mi-am rasucit ceva intre umeri in timp ce ma intindeam (singur) in pat. de-atunci, “mi s-a lasat” o durere pe mina si mi-a amortit un deget. m-am dat cu alifie. nu m-am dus la doctor sau la fizioterapeut. nu pare sa treaca doar ca m-am obisnuit cu durerea.

am din ce in ce mai putina rabdare cu oamenii din jurul meu. colegi, familie. ca prieteni nu mai am. sint ciufut.

cind am zile aglomerate de nu-mi vad capul de treaba intru intr-un soi de panica, cum ca nu mai am timp de-ale mele. cind colo, ce sa vezi! cind nu am (chef de) treaba, nici de-ale mele nu prea am (chef).

dau din ce in ce mai des vina pe altii pentru chestiile care nu-mi ies. realitatea este ca uneori e vina mea, alteori vina altora. oricum ar fi, sint bulversat, nici eu nu mai stiu cind e cum. asa ca merg la sigur si dau (tot timpul) vina pe altii.

de vreo doua luni m-am lasat de fumat. surprinzator, nici de baut nu prea mai am chef. totusi nu ma simt mai sanatos. dimpotriva, vezi mai sus. si m-am si ingrasat 2 kile.

de vreo juma de an m-am apucat de alergat. sanchi! o data pe luna apuc sa alerg cite 5 kilometri. imi place treningul meu, sic, negru (cum altfel), asortat cu adidasii (ma rog, pantofii sport). ma imaginez intr-o reclama la nike. just do it! e bine de stiut ca tot echipamentul il am de la decathlon, mult mai ieftin. intre timp mi s-a stricat si bratara de fitness, cea cu care urmaream progresul.

in fiecare zi ma gindesc cum sa trec la nivelul urmator. sa fac ceva extraordinar. hobby, second job, business, consultanta, chestii grele. in fiecare seara sfirsesc pe canapea uitindu-ma 2-3 ore la netflix sau arzind gazu’ pe twitter.

azi m-a sunat un numar necunoscut, de vreo citeva ori. la un moment dat am raspuns. la celalalt capat al firului, o voce cu un puternic accent moldovenesc m-a intrebat “da tu cine esti”. nu i-am zis cine sint, am inchis si i-am dat block.

am incalecat pe-o sa.

Oct 30

capete

daca ma tin de treaba, s-ar putea sa iasa o serie noua, un fel de amintiri din copilarie. in orasul in care m-am nascut, am copilarit si mi-am trait adolescenta pina la inceputul anilor ’90, am intilnit tot felul de oameni. de unii dintre ei, mi-i aduc aminte in tot felul de imprejurari chiar si dupa mai bine de 25 de ani de cand am parasit incinta. cam ca proust atunci cind minca madlene.

la capitolul bulying , de exemplu, ii am pe capete, sorin c. (si var-su costel), chiorulet (si inca vreo 2-3 tigani carora nu le placeau ‘metalistii’).

capete era recidivist. nimeni nu stie exact pentru ce anume facuse puscarie, probabil pe vremea lu’ ceasca dar nu numai. viol, desi cam greu de crezut, ca nu prea il vedeai cu femei. batai, probabil, furaciuni. sigur nu omorise pe nimeni. avea un cap mare si oarecum colturos, care cind se imbata (destul de des) se facea rosu stacojiu. nu era mare, era mai degraba mic si indesat, mergea usor aplecat, si avea pe vremea aia vreo 30. fara ocupatie. habar n-am de unde facea rost de bani sa traiasca, de ajutor de somaj nu poate fi vorba, pentru ca nimeni nu si-l aminteste muncind macar o zi in viata lui. uneori mai lua cu japca de la noi astia mai mici bani de bere. facea un fel de cheta, numai ca daca ziceai ca n-ai puteai sa-ti iei o palma dupa ceafa si/sau un sut in cur. maxim. avea o pasiune pentru baietii de liceu, aia mai mici si mai slabanogi. pe care-i acosta prin parcuri sau prin discoteci, de cele mai multe ori ca sa le ceara bani sau sa-i certe ca s-au uitat urit la el. daca il vedeai pe strada era bine sa treci pe trotuarul celalalt, zice-se.

pe capete il depasea cumva renumele, pentru ca rareori l-am vazut sa se bata serios cu cineva. mai mult, circulau legende cum ca nu stiu care l-a prins intr-o seara beat muci si l-a batut, drept razbunare pentru zilele fripte pe care i le facuse.

uneori disparea din oras cu lunile. chiar cu anii. lumea zicea ca era la pirnaie, si se bucura mai mult sau mai putin fatis aducind vorba. era mai liniste o perioada pina la intoarcerea lui, desi mai erau citiva care incercau sa-i ocupe locul in sufletele noastre de adolescenti mici, pletosi, cu blugii rupti si speriati de bombe.

dar despre ei, alta data, poate.

Sep 03

ugly kid joe: cronica (pe bune) de concert

Ugly Kid Joe Setlist Posada Rock 2018 2018, America's Least Wanted: 25th Anniversary

cind iti dai seama ca n-ai cui sa povestesti despre cit de tare a fost si cit de bine te-ai simtit la concertul ugly kid joe, stii ca esti prea batrin si poate un pic cam singur si trist.

mai intii doua vorbe despre festifal. posada rock. habar n-am la a cata editie e, inteleg ca nu e la prima, dar n-am mai fost pana acum. si n-as fi ajuns nici acum daca nu era ukj (official, wiki). campulung nu e departe de bucuresti, drumul pana acolo e super ok, in perioada asta a anului nu e nici foarte aglomerat, cu masina in doua ore am fost acolo. dar sunt si microbuze care pleaca destul de des din autogara militari. locatie super misto, curat, aer de munte, pe seara mi s-a facut chiar frig. locuri de parcare la greu, la 18:00 am gasit loc linga intrare dupa ce m-am consultat cu un politist local. atmosfera relaxata, curatenie (mai zic odata, poate se aude si la bucuresti!). oameni misto, babalici ca mine la 40+ mostly, dar si junime. paradoxal, sau ma rog, contraintuitiv, junimea la tribune, babalicii la iarba. loc de joaca pentru copii, ceea ce (se) explica (din) demograficele anterior amintite, relativ multi copii in range-ul 3-6 ani. o parte probabil veniti cu parintii la cort. am fost invidios in special pe mamicile de virsta mea care venisera acolo cu fiii lor de 13-14 ani. e un semn ca si-au crescut copiii cum trebuie, nu pot sa sper decit ca o sa-mi iasa si mie. bautura ok, mincare, poate vreo 5 dozatoare de bere in plus n-ar fi stricat. security guys cu prezenta discreta, lumea a fost de altfel foarte pasnica. am prins o trupa in concurs (ceva din cluj) si recitalurile. luna amara, de remarcat, grey matters la categoria ceilalti. in ceea ce priveste “asistenta numerica”, la recital sa se fi adunat vreo mie, poate ceva mai mult. probabil ca se putea face promo mai bine si s-ar fi adunat mai multi, ar fi meritat.

pe la 10 pm a aparut whitfield crane insotit de un “chinez” la bass, un barbos cu tricou ukj la chitara si unu’ in chiloti la tobe. nu prea semanau cu ugly kid joe, dar am banuit ca au venit cu rezervele. au cintat vreo 3-4 piese pe care nu le-am auzit in viata mea si care semanau vag cu alea de pe motel california, si au plecat brusc. “by the way, the band is called yellowcake” zice crane la plecare. pentru vreo citeva minute m-a incercat o teama ca mi-am luat o teapa si ca asta a fost tot show-ul pentru care am batut atita drum si m-am certat cu nevasta. daca as fi avut fb as fi stiut si ce e yellowcake (care btw, erau scrisi in lineup, dar inainte nu dupa luna amara).

pe la 11:00 pm, dupa ceva rearanjari si teste de sunet pe scena a re-aparut crane si aia pe care ii stiam “de la televizor”. ma rog, aratau la fel numai ca un pic mai experimentati. show-ul a fost total. foarte curat (pentru mine asta inseamna mai multa muzica si nu prea multe sclipiciuri, fireworks and shit like that). mi s-a parut ca au cintat impecabil, iar sonorizarea a fost perfecta. n-o sa iau set list-ul “la mina” pentru ca il aveti mai sus. crane e un showman profesionist, a facut ce a vrut cu noi (aerobic, cantat, urlat, strigat, plins), a vorbit cu noi si ne-a laudat in continuu etc. si s-a adaptat perfect la situatia “din teren”. asa a aparut copilul luca, pe care l-a vazut fluturand un steag in public, si caruia i-a dedicat un intreg moment din care a facut parte si publicul. la encore au ramas pe scena masurand daca intensitatea urletelor din public e de 1, 2 sau 3 cintece.

am urlat cit am putut, pentru ca as fi vrut sa mai stea acolo inca o ora. sau doua. sau trei. desi era 12 jumate noaptea, eram lac de sudoare si mai aveam 2-3 ore de mers cu masina pina acasa. a fost de 3 piese.

planuisem sa va scriu aici si de ce e ukj asa de special pentru mine, dar o las pentru data viitoare. va zic doar ca daca acum 20-25 de ani nici nu visam ca o sa ajung sa-i vad live pe baietii astia. in concluzie show-ul asta a fost chiar mai mult decit a-mi “vedea visul cu ochii”.

btw, setlist-ul de pe setlist.fm l-am inceput eu, si desi n-am baut mai nimic, sint convins ca nu am nimerit exact ordinea pieselor. poate ca nici toate piesele. poate lucrurile se mai indreapta daca mai intra careva pe-acolo sa mai editeze. e prima cronica adevarata de concert pe care o fac, ca sa imi platesc datoriile fata de (acesti) artisti, mai gasiti si alte postari pe aici, dar alea nu-s asa de serioase.

later edit: tare si poza de pe ig.

Aug 23

batalia de pe katsburg

cocuta e liderul railor care a devenit bun. are un ajutor, vampi, care la un moment dat l-a omorit pe cocuta ca sa fie el sef. pentru ca asa au votat bunii. vampi nu voia chiar sa-l omoare pe cocuta, tinea la el, insa a trebuit sa faca cum au votat bunii. vampi ii conduce pe buni in lupta cu raii prin diverse locuri din galaxie, insa de cele mai multe ori bataliile se dau pe planeta katsburg.
azi dimineata, pe masa din bucatarie, fire girl si vampi au dat batalia finala pe katsburg, intr-o chestie hidroenergetica al carui nume nu l-am retinut. scena e din episodul 20 al seriei cocuta care se intituleaza ultimul imperiu.