cand eram prin clasa a 12-a profa de fizica trebuia sa-si dea examenul de grad. asta presupunea sa tina cate o ora deschisa pentru fiecare clasa pe care o avea. noi eram singura ei clasa de-a 12-a si n-aveam evident nici in clin nici in mineca cu fizica. pe vremea aia ne pregateam (sanchi!) pentru bac si pentru admitere, si foarte putini (daca nu chiar niciunul) dintre noi nu intentiona sa includa materia asta in program. ca sa scape cu fata curata, profa a ales o lectie (ra ceva legat de teoria relativitatii cred) si timp de un trimestru, in fiecare ora (cred ca aveam doua pe saptamana, eram clasa de real) am repetat cu totii acea lectie, teorie aplicatii si laborator. am facut si role play-uri cum se zice. ne-a promis ca ne da cate un 10 la fiecare si ca (evident) ne da la toti medie de trecere pe anul respectiv daca trecem cu succes proba acelei ore deschise.

evident, treaba a mers snur. nu eram atit de dobitoci cit sa nu ne intre in cap o chestie care chiar daca nu ne interesa citusi de putin, o repetasem de vreo 20 de ori. e si meritul doamnei, care a pregatit totul foarte meticulos si cu maxima responsabilitate. inspectorul a fost literalmente impresionat, asa incit atunci cind la final a intrebat citi dintre voi de-aici dati la fizica a trebuit ca juma’ de clasa sa ridice mina, pentru a puncta la impresia artistica.

peste ceva ani aveam sa constat ca si la corporatie lucrurile se intimpla aproximativ la fel atunci cind are loc o vizita de la actionarul majoritar. top managementul se pregateste asiduu, iar daca cumva vizita presupune si intilniri cu directorasi sau sefuti, au loc pregatiri indelungate ale prezentarilor power point pe care ei trebuie sa le sustina. li se pune deasemenea in vedere ce trebuie sa spuna si ce nu. au loc sedinte de pregatire cu toata lumea la masa sau cu managerul coordonator, in care se fac – ati ghicit! – role play-uri. in limbajul corporate se mai spune sa ne aliniem, sa fim pe acceasi lungime de unda (to be on the same page). grija cea mai mare e sa se pupe cifrele, asa ca uneori ele se armonizeaza. se fac verificari incrucisate (cross-checks), se pun intrebari pregatitoare subtile. debutantii tremura, viseaza noaptea prezentarile. de cele mai multe ori fac greseala sa bea vreo 5 cafele inainte sa intre la prezentare, pentru ca au trebuit sa stea treji in noaptea precedenta ca sa termine prezentarea. efectul celor 5 cafele e de cele mai multe ori advers rezultatului sperat: cresc stresul, nesiguranta, transpiratia si mai deloc inspiratia.

cei mai hirsiiti stiu insa abordarea corecta e alta. secretul e sa pleci de la convingerea (de cele mai multe ori reala) ca interlocutorul nu stie mare lucru despre ce-i prezinti tu acolo. sau ca nu stie mai multe ca tine. de fapt nici nu prea conteaza ce/cit stie, pentru ca daca actionarul e pe modul frecat ridichea o sa ti-o frece indiferent ce-ai zice tu. schepsisul e sa fii sigur pe ce spui. indiferent ca e o timpenie sau nu. arta e atunci cand spui cu convingere timpenii pe care actionarul le cumpara. dar asta e doar pentru cei alesi. nesiguranta, pe de alta parte, te transforma in victima sigura. nu vorbim aici de cazurile in care chiar esti incompetent. atunci mai bine incerci sa faci rost de un medical pentru ziua cu pricina.

rareori intilnirile astea au vreo miza reala pentru sefuti, desi am vazut si cazuri rare soldate cu demisii sau concedieri. foarte rar – mai exact niciodata – am vazut vreo promovare. si unele si altele se intimpla mai des in serialele americane. obtii in cel mai bun caz o bataie pe spate, bravo gigele, tine-o tot asa. de cele mai multe ori efectul direct este munca suplimentara pe care trebuie sa o depuna sefutii sa recupereze cele citeva zile pe care le-au pierdut cu pregatirile pentru ora deschisa, timp in care nu s-au putut ocupa de treaba lor de zi cu zi (business as usual). asta daca chiar presteaza cit de cit ceva in cimpul muncii.