Jan 16

of, viața mea!

am început ziua cu o admonestare in scris de la secretara școlii lu’ fii-meu. am făcut o cerere ca sa îmi elibereze o adeverință. si am greșit numele învățătoarei. nu e ca nu știam cum o cheama pe învățătoare, dar am confundat-o cu alta. era vineri cind am scris adeverința si mă grăbeam. m-am simțit de cacat: “cu aceasta ocazie va informam ca învățătoarea de la clasa n-a la care învața fiul dumneastra este…” s-a dus dracu’ si idealul meu de a deveni un tata model. m-am repliat totuși cind mi-am amintit ca eu plătesc rata la banca, întreținerea, facturile, hainele, benzina, mâncarea, vacantele, antrenamentele la fotbal, cărțile, si jocurile de pe mobil si consola. si consola. si mobilul. si televizorul.

nu mai am nici o răbdare pe la serviciu, cu colegii. al’ dracu’ sa fiu dacă nu repet chestiile pe care le spun de m-am saturat pina si eu de mine. mă simt ca in bancul cu moisil, care după ce i-a repetat studentului a treia oară demonstrația unei teoreme, a exclamat: “cum dracu’ bă, ca acum am inteles-o pina si eu!” bine, șeful meu zice ca are’ sa repeți de șapte ori ca sa priceapă tot omu’.

blogul asta e o varza. m-am uitat pe trafic si am văzut ca mă vizitează lume din singapore si mexic. pai cine altcineva? totuși, am bănuit ca e de la niște pluginuri pentru seo si analytics. pe care le-am dezactivat. am renunțat la idealul de a deveni influencer.

câteodată ma gândesc sa închid șandramaua pe-aici. după care mă uit ce se întîmplă cu rețelele astea de socializare, si trag concluzia ca o sa fie iar la moda sa ai blog. mă rog, teorii. prognoze. na, ca am devenit si futurolog!

am constatat ca lunea e o zi buna de făcut planuri. așa ca mi-am planificat sa fac planuri doar lunea. bine, tot din constatările vieții, știu ca miercurea si mai ales joia sunt zile bune de făcut follow up.

ma doare o măsea. de fapt vreo doua. n-am mai fost la dentist de vreo 20 de ani, așa ca mi-am făcut programare la doi, ca sa compensez.

am văzut o pisica pe casa scărilor cind mă întorceam de la serviciu azi. mă gândesc să-mi iau si eu un ciine.

citesc cărți. ascult muzica. si mai nou, podcasturi.

sa vina primavara sa alerg mai des prin parc.

Oct 26

ever note, never note

DiffusionBee: Green Elephant Head from the Left Side, Naive

folosesc de ceva vreme Evernote. sau mai bine zis, am folosit pana azi când am renunțat. n-a fost rage quit, cum zice fiu-meu atunci cand se supăra pe mine că îl bat la vreun joc, ci o despărțire lenta si fără dureri inutile.

am folosit Evernote pentru ca era cross platform. pentru că avea plugin-uri de browser. pentru că putea salva pdf-uri. pentru că la un moment dat chiar ocr-iza cărți de vizită. și pentru ca arăta mișto sigla cu elefantul.

dar toate astea nu-mi mai sunt de folos. pentru că sunt fan boy aproape toate device-urile mele personale si de serviciu sunt Apple. mai putin laptopul de serviciu, pe care oricum colegii de la IT nu mă mai lasă să instalez și să sincronizez altceva in Cloud decât aplicațiile MS Office. și nici pe alea fără chinuri. deci nu Evernote, nu Dropbox… apropos de Dropbox, și asta îmi plăcea si îl foloseam la greu. nu-l mai folosesc nici pe el. cărți de vizita nu mai am și nici nu am primit la întâlnirile puține de business din ultima vreme. si ocr-izarea e pe bani, cred.

într-o zi am încercat sa in Evernote salvez o pagina web de pe telefon si n-a mers. m-am uitat un pic pe la setări, nu mi-am dat seama de unde e și am renunțat repede. mai ales că dacă încercam cu laptopul sa fac același lucru mergea fără probleme. altă data am vrut sa îmi adaug tableta la cont, și sorry, pentru mai mult de 3 device-uri trebuie sa plătești. alta data am încercat să copy-paste in clientul de email si se vedea ca curul. și uite-așa încet-încet a murit iubirea noastră. floare-albastră!

Prin urmare, mi-am importat toate notițele (de aia zic ca a fost civilizată despărțirea) in Notes, aplicația default de notițe pentru iOS, iPadOS si macOS. salvează in iCloud și sincronizează notițele între device-uri, are tag-uri pentru notițe, foldere, și template-uri. apropos de template-uri, cel mai des folosit e ăla de check list pentru deplăsările la Mega Image.

așadar am schimbat cu Notes și deocamdată nu simt nevoia de altceva.

totuși, icoana cu elefantul arată de departe mult mai bine decit insipida de la Notes de la Apple. da e ca și cu nevasta aia frumoasă: te impresionează dacă arata bine la început, dar apoi când iți dai seama că nu e un partener de încredere, nu te ajută când dai de greu, te lasă cu ochii in soare când ți-e lumea mai draga, iti disprețuiește toți prietenii și iți cere mereu bani… nu mai contează cât de lungă are trompa.

Oct 13

din care nu mai înțeleg nimic

am intrat pe blog. planificasem sa mă uit ce mai e, nu sa scriu ceva. deja nu mai înțeleg mare lucru despre ce e aici, in wordpress. ori mă las de tot de el, ori fac curățenie, ori îl rad de tot. e un haos de nedescris, o adunătură de plugin-uri care mai de care mai sofisticat, o tema outdatata, si tot felul de căcături. seamănă cu viața mea la 47 spre 48.

la 47 spre 48 am alergat pentru prima data la o competiție oficială. mă rog, o activitate cit de cit organizata, nu oficială neaparat. la ștafetă, 12 km. am terminat cursa, am scos un timp bun si am uitat sa mă postez cu poze si text pe linkedIn. mă rog am dat ceva pe twitter, dar e sub pseudonim așa ca nu se pune. nu se pune nici postarea asta, pentru ca desi e publica nu o citește nimeni. si n-are poza cu medalia la gât. si oricum dacă citește cineva, paragraful asta e ascuns la mijloc intre primul si ultimul, cele pe care le citește lumea de obicei.

am citit mult. mult prea putin anul asta, dar am citit totuși. in general, mi se pare că citesc mai mult decit scriu. desi scriu si “in privat”, si pentru munca. emailuri. din punctul asta de vedere nu s-a schimbat mare lucru.

nu mai înțeleg ce se întîmplă. cu blogul, cu viața mea, cu familia mea, cu compania la care lucrez, cu țara in care trăiesc, cu lumea in care trăim.

chiar dacă scriu cu diacritice, tot nu se înțelege nimic.

May 18

patru.zeci.si.sapte

continuam seria de postari aniversare din an in paste.

nu am nimic de zis dar vreau sa marchez momentul.

ma doare un picior. aseară, la ceas aniversar, am alergat 10 km. nu am putut sa nu mă gândesc la tata care n-a ajuns la vârsta asta. totuși sunt bine.

de fapt m-a întrebat un prieten pe whatsapp cu care n-am mai vorbit face-to face de vreo 20 de ani cum sint. eu i-am răspuns ca nu mă pling. si el ca in medie o duce bine.

am cedat autocorectului. scriu cu diacritice si cu i din a. atat cât se pricepe săracul, ca nu le nimerește încă pe toate. inteligenta artificiala e, cum ar veni, încă mai putin inteligenta decit prostia naturala. dar ajungem si acolo.

de doua zile am ochelari. de vedere. de citit. asta e vestea buna, ca nu îmi trebuie ochelari de vedere permanenți. de depărtare, cum ar veni. doamna oftalmolog mi-a zis ca e din cauza vârstei.

o colega m-a întrebat azi citi ani am făcut. i-am zis. a zis “maiculita”, sau ceva de genul. nu pretind ca am inteles dacă era de bine sau de rău. admirativ, sau din contra.

m-am plimbat prin cartier azi. de unul singur. cam acum 15 ani am început sa plimb un câine. intr-o dimineață, in timp ce îl plimbam i-a curs niște sânge dintr-o nara. apoi in alta zi un pic mai mult. după o vreme, o operație si niște luni bune de tratament cu citostatice, a murit.

tot cam atunci si un pic după aia mă plimbam pina la mega sa iau scutece pentru copil. a crescut si copilul. nu mai poarta scutece.

acum vreo doi ani erau străzile goale. era “lockdown”. acum nu mai sunt goale străzile. in schimb e un război, la vreo 400 si ceva de kilometri. si se vorbește despre bombe atomice.

despre bombe atomice, mai precis “bomba cu neutroni” se vorbea si acum aproape 40 de ani. urla Ceaușescu despre cursa înarmărilor. si lupta pentru pace. mai mult, autoritățile au început sa facă stocuri de pastile cu iodine. pe-atunci le ziceam iodura de potasiu, erau mici, dulci si aveau un k pe ele si le luam noi la școală prin ’86. după accidentul de la Cernobîl. care e un serial mișto pe hbo. mă rog, si războiul tot pe lingă Cernobîl e.

in concluzie, sunt bine, nu mă plâng.

Dec 31

frectie la bilant de lemn: 2021

pentru ca e 31 decembrie, las aici retrospectiva 2021.

  • am citit: 21 de cărți;
  • am ascultat: 5,915 melodii;
  • am alergat: 487 km în 41h 33min;
  • am văzut: 127 de filme.

în restul timpului am participat activ la creșterea unui copil, am muncit și am dormit. am participat la un concert live, 2 inmormintari, 0 nunți și 0 botezuri.

pe blogul asta am scris doar de 4 ori (inclusiv postul de fata).

pentru un an în care a trebuit sa stam mai mult în case, sa mergem cu masca pe figura și sa ne temem pentru sănătatea noastră aș zice ca e bine.

May 18

patru.zeci.si.sase

ma aflu într-un loc cam trist, dar liniștit al vieții mele. mi-e frica sa trag și o basina ca nu cumva sa tulbur universul.

ultima perioada de asta am avut-o pe la 20-21. Și apoi lucrurile au luat-o rapid la deal.

penultima data, pe la 13. Și apoi lucrurile au luat-o grav la vale.

Mar 03

doneaza caramizi

fiu-meu, 8 ani, m-a întrebat mai deunăzi, intr-o discuție pe care o aveam în contradictoriu, ca “ce-ai inventat tu tati?”

evident ca n-am inventat nimic și la cei aproape 46 de ani putine sunt faptele mărețe pe care le-am făcut și pe care istoria sa le înregistreze despre mine.

e normal, pina la urma nu toti oamenii sunt eroi sau inventatori. unii dintre noi, trec prin viață mai discret și poate plantează un copac, o idee în capul altora sau nici măcar atit.

insa niște oameni s-au gindit sa contruiasca un teatru de la zero. ideea mi s-a părut foarte mișto. uite, am zis, o chestie pe care merita sa o faci intr-o viață, și la care nu multi se gindesc. cei mai multi iei propun sa facă o casa. o vila. da’ un teatru? nu prea.

așa ca am donat.

căci ce putem face noi, ăștia care trec prin viață fără sa inventeze nimic? sa ii ajutam pe cei care vor sa facă un teatru, de exemplu.

donează și tu cărămizi cu cardul.