Category Archives: mut de admiratie

si citeodata mi se umezesc si ochii

Mar 03

doneaza caramizi

Publicat in by

fiu-meu, 8 ani, m-a întrebat mai deunăzi, intr-o discuție pe care o aveam în contradictoriu, ca “ce-ai inventat tu tati?”

evident ca n-am inventat nimic și la cei aproape 46 de ani putine sunt faptele mărețe pe care le-am făcut și pe care istoria sa le înregistreze despre mine.

e normal, pina la urma nu toti oamenii sunt eroi sau inventatori. unii dintre noi, trec prin viață mai discret și poate plantează un copac, o idee în capul altora sau nici măcar atit.

insa niște oameni s-au gindit sa contruiasca un teatru de la zero. ideea mi s-a părut foarte mișto. uite, am zis, o chestie pe care merita sa o faci intr-o viață, și la care nu multi se gindesc. cei mai multi iei propun sa facă o casa. o vila. da’ un teatru? nu prea.

așa ca am donat.

căci ce putem face noi, ăștia care trec prin viață fără sa inventeze nimic? sa ii ajutam pe cei care vor sa facă un teatru, de exemplu.

donează și tu cărămizi cu cardul.

Sep 03

ugly kid joe: cronica (pe bune) de concert

Publicat in by

Ugly Kid Joe Setlist Posada Rock 2018 2018, America's Least Wanted: 25th Anniversary

cind iti dai seama ca n-ai cui sa povestesti despre cit de tare a fost si cit de bine te-ai simtit la concertul ugly kid joe, stii ca esti prea batrin si poate un pic cam singur si trist.

mai intii doua vorbe despre festifal. posada rock. habar n-am la a cata editie e, inteleg ca nu e la prima, dar n-am mai fost pana acum. si n-as fi ajuns nici acum daca nu era ukj (official, wiki). campulung nu e departe de bucuresti, drumul pana acolo e super ok, in perioada asta a anului nu e nici foarte aglomerat, cu masina in doua ore am fost acolo. dar sunt si microbuze care pleaca destul de des din autogara militari. locatie super misto, curat, aer de munte, pe seara mi s-a facut chiar frig. locuri de parcare la greu, la 18:00 am gasit loc linga intrare dupa ce m-am consultat cu un politist local. atmosfera relaxata, curatenie (mai zic odata, poate se aude si la bucuresti!). oameni misto, babalici ca mine la 40+ mostly, dar si junime. paradoxal, sau ma rog, contraintuitiv, junimea la tribune, babalicii la iarba. loc de joaca pentru copii, ceea ce (se) explica (din) demograficele anterior amintite, relativ multi copii in range-ul 3-6 ani. o parte probabil veniti cu parintii la cort. am fost invidios in special pe mamicile de virsta mea care venisera acolo cu fiii lor de 13-14 ani. e un semn ca si-au crescut copiii cum trebuie, nu pot sa sper decit ca o sa-mi iasa si mie. bautura ok, mincare, poate vreo 5 dozatoare de bere in plus n-ar fi stricat. security guys cu prezenta discreta, lumea a fost de altfel foarte pasnica. am prins o trupa in concurs (ceva din cluj) si recitalurile. luna amara, de remarcat, grey matters la categoria ceilalti. in ceea ce priveste “asistenta numerica”, la recital sa se fi adunat vreo mie, poate ceva mai mult. probabil ca se putea face promo mai bine si s-ar fi adunat mai multi, ar fi meritat.

pe la 10 pm a aparut whitfield crane insotit de un “chinez” la bass, un barbos cu tricou ukj la chitara si unu’ in chiloti la tobe. nu prea semanau cu ugly kid joe, dar am banuit ca au venit cu rezervele. au cintat vreo 3-4 piese pe care nu le-am auzit in viata mea si care semanau vag cu alea de pe motel california, si au plecat brusc. “by the way, the band is called yellowcake” zice crane la plecare. pentru vreo citeva minute m-a incercat o teama ca mi-am luat o teapa si ca asta a fost tot show-ul pentru care am batut atita drum si m-am certat cu nevasta. daca as fi avut fb as fi stiut si ce e yellowcake (care btw, erau scrisi in lineup, dar inainte nu dupa luna amara).

pe la 11:00 pm, dupa ceva rearanjari si teste de sunet pe scena a re-aparut crane si aia pe care ii stiam “de la televizor”. ma rog, aratau la fel numai ca un pic mai experimentati. show-ul a fost total. foarte curat (pentru mine asta inseamna mai multa muzica si nu prea multe sclipiciuri, fireworks and shit like that). mi s-a parut ca au cintat impecabil, iar sonorizarea a fost perfecta. n-o sa iau set list-ul “la mina” pentru ca il aveti mai sus. crane e un showman profesionist, a facut ce a vrut cu noi (aerobic, cantat, urlat, strigat, plins), a vorbit cu noi si ne-a laudat in continuu etc. si s-a adaptat perfect la situatia “din teren”. asa a aparut copilul luca, pe care l-a vazut fluturand un steag in public, si caruia i-a dedicat un intreg moment din care a facut parte si publicul. la encore au ramas pe scena masurand daca intensitatea urletelor din public e de 1, 2 sau 3 cintece.

am urlat cit am putut, pentru ca as fi vrut sa mai stea acolo inca o ora. sau doua. sau trei. desi era 12 jumate noaptea, eram lac de sudoare si mai aveam 2-3 ore de mers cu masina pina acasa. a fost de 3 piese.

planuisem sa va scriu aici si de ce e ukj asa de special pentru mine, dar o las pentru data viitoare. va zic doar ca daca acum 20-25 de ani nici nu visam ca o sa ajung sa-i vad live pe baietii astia. in concluzie show-ul asta a fost chiar mai mult decit a-mi “vedea visul cu ochii”.

btw, setlist-ul de pe setlist.fm l-am inceput eu, si desi n-am baut mai nimic, sint convins ca nu am nimerit exact ordinea pieselor. poate ca nici toate piesele. poate lucrurile se mai indreapta daca mai intra careva pe-acolo sa mai editeze. e prima cronica adevarata de concert pe care o fac, ca sa imi platesc datoriile fata de (acesti) artisti, mai gasiti si alte postari pe aici, dar alea nu-s asa de serioase.

later edit: tare si poza de pe ig.

Aug 16

been there, done that: mytikas

Publicat in by

mytikas, olympos, greece

am ajuns pe cel mai inalt virf (mytikas, 2918m) al celui mai celebru munte din grecia (olimp).

anul trecut am incercat dar nu ne-a iesit, pentru ca traseul pe care l-am abordat (cel din prionia) a fost prea lung (sau noi prea iesiti din forma) si am ajuns obositi exact in locul din care incepea catarearea (de la scala). am ramas cu sentimentul de treaba neterminata, asa ca ne-am intors dupa un an sa rezolvam problema. am schimbat un pic abordarea si timingul, am avut noroc si de vreme, si am reusit. e cel mai dificil traseu pe care l-am facut, la un moment dat, in zona de catarare mi-a venit sa ma opresc. dar cum mi-era mai frica sa ma intorc decit sa merg inainte, am continuat. exact ca in viata.

poza e facuta de mine, la intoarcere, flocii aia mici de se zaresc pe virf sint oameni, iar distanta de la locul din care am facut poza pina la virf e de aproximativ 20 min la coborire si 40 la urcare.

Mar 21

ghoerghe

Publicat in by

doua chestii mi-au venit in cap despre gheorghe in momentul in care am aflat ca a murit:

(1) ca a pus intr-o noapte marilyn manson toata emisiunea (midnight killer, profm, late ’90s);

(2) ca eram la o sindrofie a industriei de advertising (early 2000’s) cind un publicitar relativ cunoscut i-a pus mina pe umar in timpul unei conversatii ce pareea cordiala (se intimpla la o tigara), si gheorghe l-a intrerupt din ce-i spunea, cu un gest brusc si cu replica ivita ca din senin: “auzi ma, cine pula mea te crezi tu de pui mina pe mine?! ia mina de pe mine!”. dupa care s-a indepartat brusc.

asta e ghoerghe. nu l-am iubit, poate l-am admirat. si la un moment dat mi-a influentat, asa de la distanta, pe calea undelor, viata.

noapte buna, natiune!

Jun 26

in vizita la zeus

Publicat in by

mytikas

din cind in cind ma mai dau jos de pe canapea, imi iau rucsacul, bocancii si berile si mai plec in creierii muntilor. nu m-am decis daca pasiunea mea e natura sau nu, si nici nu mi-e clar daca prefer febra musculara mahmurelii, insa chestia s-a transformat in serial, dupa cum se poate vedea aici, aici, aici si aici daca aveti plugin de flash instalat. si just for the record, episodul de anul trecut are mai putine poze. mi-as dori sa ies mai des, nu stiu de ce nu o fac, poate ca mi-e lene, poate nu.

terminind de challenge-uit pietroaiele locale, am inceput a arunca cu priovirea catre capra (neagra a) vecinului. am ratat la mustata un episod bulgaresc in anii trecuti dar am reusit sa ma agat in ultim moment de aventura greceasca de anul asta. mama cum curge textul asta: vale, deal, vale, deal…

dupa aceasta lunga introducere, va spun pe scurt ca am fost pe olimp, sau olympus cum zice grecu’. da, ala din mitologia greaca. va pun povestea in imagini (deocamdata sub forma de link, pana gasesc vreun plugin valabil) si va spun doar ca a fost greu, si bine, si rau. am facut rost de recorduri personale si am ramas cu ceva povesti cu care o sa ma laud la urmatoarele iesiri la bere.

cel mai important lucru pe care l-as zice public e ca pe muntele olimp, urcand de la 1100 la 2870m cale de vreo 10-15km, pe traseul E4, n-am vazut nici un fel de gunoi pe jos, desi traficul pe traseu in ziua aceea era de vreo 10 ori mai mare decit cel pe care l-am vazut pana acum pe traseele noastre. de unde concluzia ca si noi si grecii ne iubim muntii, numai ca un pic altfel.

abia astept sa-mi treaca febra.

May 05

joe, copilul cel urit

Publicat in by

m-am trezit azi hotarit sa repar o mare nedreptate: mereu am avut impresia ca trupa asta (official , wiki) a fost subevaluata si ca merita o soarta mai buna. in ultima vreme, de cind am reintrodus-o in lista scurta de rulat pe ipod (pe care il folosesc intens atunci cind efectuez taskurile domestice, merg pe jos sau am de scris compuneri la birou) gratie ultimului album (uglier than they use ta be, care pentru mine a fost o descoperire extrem de placuta, uite aici o mostra), impresia mi s-a transformat in convingere. cea mai naspa’ chestie despre ei mi se pare a fi aceea ca cea mai cunoscuta piesa a lor (cats in the cradle) e un cover, nu neaparat reprezentativ pentru muzica lor. ma rog, privirea mi-a fost inteligenta, exprimarea mai lasa de dorit pe ici pe colo.

nu par sa se fi rupt cu munca si au scos materiale noi foarte rar (4 albume de studio in 30 de ani, ma rog cu 15 ani de pauza) iar mie nu mi-e clar daca a fost vina lor sau a noastra. in ciuda acestui lucru, oamenii au propriul stil, spirit, mesaj, si alte cacaturi de-astea de le citesti prin cronicile muzicale profesionizde. unde mai pui ca se simte numai voie buna pe toate materialele pe care le-au compus, fie ele mai vesele sau mai triste. nu mai zic de prestatiile live mai vechi sau mai noi.

si chiar daca am fost un ascultator infidel, mereu m-am bucurat cu maxima intensitate de muzica lor. in secret va spun ca aveam pe copertile caietelor din liceu desenata mascota lor, si ca primul tricou cu formatie pe care mi l-am luat cand am intrat la facultate a fost unul ukj, marimea XXL, pe care o vreme l-am purtat iarna peste pulover, iar vara scos din pantaloni imi venea ca o rochie. e unul din putinele pe care le am si acum, la pastrat, alaturi de alte elemente de garderoba de metalist. iar in visele mele cele mai ascunse din adolescenta, cand ma vedeam pe scena in fata a zeci de mii de oameni eram o copie a lui whitfield crane (cu unele ajustari dpdv fizic, dar spiritual acolo eram)! inca mai sper sa-i vad live, it’s on my bucket list.

va recomand o cura, si sper sa va descurcati, mai ales ca v-am dat si o gramada de linkuri. si daca vreti sa cumparati, aveti aici tot ce va trebuie.