continuam seria de postari aniversare din an in paste.
nu am nimic de zis dar vreau sa marchez momentul.
ma doare un picior. aseară, la ceas aniversar, am alergat 10 km. nu am putut sa nu mă gândesc la tata care n-a ajuns la vârsta asta. totuși sunt bine.
de fapt m-a întrebat un prieten pe whatsapp cu care n-am mai vorbit face-to face de vreo 20 de ani cum sint. eu i-am răspuns ca nu mă pling. si el ca in medie o duce bine.
am cedat autocorectului. scriu cu diacritice si cu i din a. atat cât se pricepe săracul, ca nu le nimerește încă pe toate. inteligenta artificiala e, cum ar veni, încă mai putin inteligenta decit prostia naturala. dar ajungem si acolo.
de doua zile am ochelari. de vedere. de citit. asta e vestea buna, ca nu îmi trebuie ochelari de vedere permanenți. de depărtare, cum ar veni. doamna oftalmolog mi-a zis ca e din cauza vârstei.
o colega m-a întrebat azi citi ani am făcut. i-am zis. a zis “maiculita”, sau ceva de genul. nu pretind ca am inteles dacă era de bine sau de rău. admirativ, sau din contra.
m-am plimbat prin cartier azi. de unul singur. cam acum 15 ani am început sa plimb un câine. intr-o dimineață, in timp ce îl plimbam i-a curs niște sânge dintr-o nara. apoi in alta zi un pic mai mult. după o vreme, o operație si niște luni bune de tratament cu citostatice, a murit.
tot cam atunci si un pic după aia mă plimbam pina la mega sa iau scutece pentru copil. a crescut si copilul. nu mai poarta scutece.
acum vreo doi ani erau străzile goale. era “lockdown”. acum nu mai sunt goale străzile. in schimb e un război, la vreo 400 si ceva de kilometri. si se vorbește despre bombe atomice.
despre bombe atomice, mai precis “bomba cu neutroni” se vorbea si acum aproape 40 de ani. urla Ceaușescu despre cursa înarmărilor. si lupta pentru pace. mai mult, autoritățile au început sa facă stocuri de pastile cu iodine. pe-atunci le ziceam iodura de potasiu, erau mici, dulci si aveau un k pe ele si le luam noi la școală prin ’86. după accidentul de la Cernobîl. care e un serial mișto pe hbo. mă rog, si războiul tot pe lingă Cernobîl e.
in concluzie, sunt bine, nu mă plâng.
…parca asa era titlul 
acum 9 ani aveam un job boring. de fapt jobul nu era boring ci situatia in care ma aflam. asa ca mi-am facut un blog sa-mi umplu timpul. pentru ca oricit de disciplinat m-as da, la blog scriu in timpul serviciului (“sper sa nu m-auda baietii!”). asa a inceput totul.