Oct 30

capete

daca ma tin de treaba, s-ar putea sa iasa o serie noua, un fel de amintiri din copilarie. in orasul in care m-am nascut, am copilarit si mi-am trait adolescenta pina la inceputul anilor ’90, am intilnit tot felul de oameni. de unii dintre ei, mi-i aduc aminte in tot felul de imprejurari chiar si dupa mai bine de 25 de ani de cand am parasit incinta. cam ca proust atunci cind minca madlene.

la capitolul bulying , de exemplu, ii am pe capete, sorin c. (si var-su costel), chiorulet (si inca vreo 2-3 tigani carora nu le placeau ‘metalistii’).

capete era recidivist. nimeni nu stie exact pentru ce anume facuse puscarie, probabil pe vremea lu’ ceasca dar nu numai. viol, desi cam greu de crezut, ca nu prea il vedeai cu femei. batai, probabil, furaciuni. sigur nu omorise pe nimeni. avea un cap mare si oarecum colturos, care cind se imbata (destul de des) se facea rosu stacojiu. nu era mare, era mai degraba mic si indesat, mergea usor aplecat, si avea pe vremea aia vreo 30. fara ocupatie. habar n-am de unde facea rost de bani sa traiasca, de ajutor de somaj nu poate fi vorba, pentru ca nimeni nu si-l aminteste muncind macar o zi in viata lui. uneori mai lua cu japca de la noi astia mai mici bani de bere. facea un fel de cheta, numai ca daca ziceai ca n-ai puteai sa-ti iei o palma dupa ceafa si/sau un sut in cur. maxim. avea o pasiune pentru baietii de liceu, aia mai mici si mai slabanogi. pe care-i acosta prin parcuri sau prin discoteci, de cele mai multe ori ca sa le ceara bani sau sa-i certe ca s-au uitat urit la el. daca il vedeai pe strada era bine sa treci pe trotuarul celalalt, zice-se.

pe capete il depasea cumva renumele, pentru ca rareori l-am vazut sa se bata serios cu cineva. mai mult, circulau legende cum ca nu stiu care l-a prins intr-o seara beat muci si l-a batut, drept razbunare pentru zilele fripte pe care i le facuse.

uneori disparea din oras cu lunile. chiar cu anii. lumea zicea ca era la pirnaie, si se bucura mai mult sau mai putin fatis aducind vorba. era mai liniste o perioada pina la intoarcerea lui, desi mai erau citiva care incercau sa-i ocupe locul in sufletele noastre de adolescenti mici, pletosi, cu blugii rupti si speriati de bombe.

dar despre ei, alta data, poate.