…singe, asa zice cintecul.
nu pot sa zic ca ultimul album parazitii, lovitura depedeapsa, m-a dat pe spate. nici nu pot sa zic ca m-a dezamagit, in fond e ceva nou. de care m-am plictisit dupa a cincea ascultare, sau asa ceva. semn rau pentru mine, pentru ca am constatat ca muzicile cu care ma conectez de-adevaratelea incep sa-mi placa de la a cincea ascultare incolo.
n-am citit nici o cronica, sint un fan mai atipic – nu merg la concertele lor, de exemplu dar am momente cand ascult pe heavy rotation saptamani la rand. nu am pretentii de cunoscator al genului respectiv, si nu am in “repertoriu” prea multe trupe de gen. nu am nici o pasiune pentru muzica romaneasca, as numara pe degetele de la o mina trupele/artistii pe care ii am in fonoteca. acestea fiind zise, declar ca albumul nu m-a surprins cu nimic, si reteta care a dat altadata roade (piesa cu iarba, piesa cu injuraturi la adresa industriei, piesa in care se injura politia, piesa misogina, piesa de corason, piesa de protest/sociala samd) e principala vinovata. sau poate am imbatrinit eu, pur si simplu.
recunosc, n-am cumparat inca, l-am ascultat pe deezer de cateva ori, probabil ca in final o sa-l iau, ca sa fie acolo.
care va sa zica, arestarea lu’ cheloo de acum ceva zile e mai spectaculoasa ca muzica de pe ultima aparitie parazitii. mi-as fi dorit sa fie invers.
viata bate muzica, cum ar veni.