Jan 26

espresso scurt

urgent cargus e compania aia de curierat care inventeaza tot felul de motive sa nu-ti livreze pachetul ca sa te duci tu la mama dracului pe centura sa ti-l ridici. si cind ajungi acolo, la depozit, sa petreci cel putin o ora, timp in care ei sa-ti caute coletul pentru care tu ai platit (25 EUR!) ca sa ti-l livreze la usa.

o poza de pe fb imi aminteste ca acum trei ani pe vremea asta ningea. si era cam la fel de multa zapada ca acum. surprinzator.

organizam petrecerea lui batman. implinste un numar de ani. ce ne place noua din gotham city e booked si trebuie sa programam in avans petrecerea. joker moare de invidie.

Oct 30

intimplari emotionante din romania

ca sa fie toata lumea la zi cu informatia, incep prin a va spune ca ma straduiesc din rasputeri sa nu scriu si sa nu discut pe blog sau altundeva despre patrie, patriotism, tara, popor, natiune etc. desi ma mai enervez din cind in cind si pe tara si pe popor, la semafor sau aiurea, nu (mai) cred de loc in puterea individului, societatii civice, ong-urilor sau asociatiilor de consumatori sau proprietari de a schimba in vreun fel tara, natia, poporul.

cum mai tot timpul traiesc intr-un mediu controlat, ca mai toti corporatistii de altfel, casa – serviciu – casa cu escapade senzationale la mall in uichend, iar la televizor nu ma uit cu saptaminile, nu prea ma mai lovesc de problemele tarii. citeodata insa ma mai trimite careva dupa vreo adeverinta la o institutie de stat. cum a fost ieri spre exemplu. si mi-o iau direct in bot.

carevasazica, trebuia sa depun o cerere la o agentie de stat. cladire veche, in centrul bucurestiului. inca de cind am pus mina pe clanta usii de la intrare m-a cuprins un fel de teama. era teama de necunoscut, cred eu. ba nu. ba da. teama s-a accelerat cind am dat cu nasul de mirosul specific, de peretii scorojiti si de treptele din piatra murdare si tocite. intreb la poartar unde este “agentia de”, portarul – un badigard de la o firma privata – ma intreaba automat “ce sector”. m-am prins ca nu era meu unicul bou care-i punea intrebarea asta de ‘jdeori pe zi.

am urcat pina la etajul indicat, doi, pe scara, mi-a fost teama sa incerc liftul. as pune pariu ca nu mergea, de fapt acum sint chiar sigur, ca prea era multa lume pe scara. am urmarit foarte concentrat indicatoarele scrise pe coli a4 care imi spuneau destul de clar unde e Xerox-ul, unde e etajul 1, unde e etajul 2, unde e permis pentru public si mai ales unde e interzis. collie-indicator aveau si corectii, de exemplu, in sala de asteptare de la etajul 2, unde aveam eu treaba scira: “in aceasta cladire nu se fac copii xerox la etajul 1” *la etajul 1 scris de mina, stersatura lui “nu” cu pixul peste caracterele printate.

ajuns la etajul unde aveam treaba, am urmarit pe culoarul si am ajuns intr-o sala de astaptare. cu lume multa. m-am invirtit vreo 2-3 minute ca un coi intr-o galeata, incercind sa citesc pe pereti ce aveam de facut si mai ales cu cine aveam treaba. n-am reusit sa deduc nimic bineinteles, jenat poate si de cele 20 de perechi de ochi care se atintisera asupra mea. pentru ca eu la costum, plecat de la serviciu, ei asa, mai “sport” imbracati, dupa posibilitati. am iesit din nou pe culoar, si am dat din fericire peste o colega de serviciu, care voia si ea o adeverinta. ca sa primeasca adeverinta, trebuia sa depuna bineinteles o cerere. altfel decit a mea, dar ce conteaza! m-am simtit imbarbatat, vorba cintecului, unde-s doi puterea creste. si am hotarit sad au piept din nou cu dusmanul.

am reintrat, m-am mai uitat odata la persoanele cele mai apropiate de usa la care se astepta, si am solicitat respectuos permisiunea de a intra pentru cateva secunde sa pun o intrebare. “nu se poate, o s ava dea afara, pe mine m-a dat” zice o doamna din spatele salii de asteptare, asezata pe un scaun. “pai si cum aflu ce formular imi trebuie?” doamna isi indreapta mina catre un colt al camerei. la vederea gestului, citiva colegi de suferinta se dau la o parte si din spatele lor se dezvaluie o masa cu 4 capace de cutii de hirtie xerox in care erau 4 tipuri de formulare. am luat cite unul din fiecare sa le studiez. nu m-am prins care se aplica pentru cazul meu, si descumpanit de infringere m-am tras inapoi catre culoar, la adapost pentru pregatirea urmatorului atac.n-a mai fost nevoie. de nu stiu unde, a rasarit un domn badigard pe care multimea l-a recunoscut drept omul care stia de toate si care m-a indrumat in ce fel si cum sa procedez.

dupa alte 10-15 minute de asteptare, am patruns pe usa rivnita de toata lumea. imi venise rindul. intr-un birou cu trei mese, trei doamne lucrau cererile. prin “lucrau” se intelege ca le dadeau un numar de inregistrare si le treceau intr-un registru. in ciuda incercarilor mele repetate, n-am obtinut de la functionara catre care am fost repartizat nici o informatie in plus fata de cee a ce stiam deja de la badigardul de-afara. iar in materie de customer service dumnealui era cu mult peste nivelul functionarei. dumneaei (a se citi dinsa!) m-a facut sa ma simt si cumva dator ca isi pierduse timpul cu mine, si mai ales mi-a indus sentimentul ca nu ma pregatisem suficient pentru acest examen dificil al vietii. treci la loc costel, 2! data viitoare sa nu vii fara parinti, ca nu te mai primesc la ora!

am plecat mai nedumerit decit intrasem dar oarecum cu un sentiment de implinire a datoriei fata de tara. si m-am gindit ca va veni o vreme cind va trebui sa primesc pensie de la tara asta. dup ace voi fi cotizat o viata intreaga din salariul meu de corporatist. si va trebui sa depun un dosar si sa fac o cerere. si voi fi batrin, si bolnav (sau alcoolic) si singur, si nu va avea cine sa ma ajute. pentru ca pe copii mei voi fi reusit sa-i conving sa traiasca in alta parte.

hapi haloin, romania!

Oct 13

getriebesteuergerät

imi dau seama cu aceasta ocazie ca oricit as incerca sa fac blogging pozitiv nu-mi iese. poate pentru ca sint un hater sau poate ca am parte numai de experiente nasoale. si cind vine vorba de masina mea la mina a treia, experientele nu sint nasoale ci de-a dreptul traumatizante. pentru ca mi-e draga gramada aia de fiare (chiar daca in ultima vreme n-o mai folosesc eu) si pentru ca ori de cite ori apare vreo problema nu mai stiu cit de grava e (am tendinta sa exagerez) deci prin urmare nu stiu cit o sa ma coste. daca pina acum aveam senzatia ca toti astia de la service-urile auto sint niste hoti care te “fac” oricit ai incerca sa te impotrivesti, de cirind am descoperit si cealalta categorie, pe cei care nu se pricep (desi se vind drept experti). azi sint convins ca mecanicii auto se impart in doua categorii: hoti si prosti.

de vreo 10 ani incoace am incercat diverse abordari, toate imperfecte, unele cauzatoare de stres la limita dementei. nu exagerez, eu nu raspund corect la nivelul acela de stres: nu mai judec clar, mi se pune asa o ceata pe creier si in urma tuturor acestor experiente am dezvoltat un soi de paranoia – stiu clar dinainte ca ori sint “facut la bani” ori ramin cu problema nerezolvata. ori, si mai rau, imi strica aia ceva din ce deja merge.. sa le luam pe rind.

la reprezentanta se folosesc numai piese de origine care bineinteles costa cit casa! in plus ti se descopera “probleme” de tot felul – duci masina pentru ceva si ei iti gasesc inca 3-4-5 chestii care umfla factura cu 50-100%. au sala de asteptare cu camere din atelier, te lasa sa te uiti, dar cind ii intrebi zic ca dureaza 1-2 ore si de cele mai multe ori astepti acolo zi lumina. pentru ca sint de regula localizati in afara orasului. nu va obositi, nu mi s-a oferit niciodata masina la schimb, cel mult “sa va chem un taxi”. bani: 5/5. stres 5/5.

la sub-dealer (dealer mic), cam acelasi lucru ca la reprezentanta, numai ca dureaza mai mult. poti sa folosesti piese aftermarket daca insisti, dar tot iti mai gasesc ei niste chestii in plus de reparat. una peste alta, costa o idee mai putin, dar citeodata iti zic ca n-au timp sau ca nu se baga. macar sint sinceri. bani 4/5. stress 5/5.

cu service-urile independente (multimarca, cu ISO si proceduri adica) am avut doua experiente. desi ceva mai transparente, mai customer oriented si mai ieftine, m-am trezit ca mi-au stricat si ce mergea. si n-am fost ca sa-mi repare ci la revizie. bani 3/5. stres 5/5.

service-ul independent cu recomandare – al lu’ cutare gagiu care a lucrat douj’ de ani mecanic la reprezentanta – se remarca prin manopera ceva mai ieftina, dar nu “se baga” sa foloseasca piese  aftermarket (vezi mai incolo de ce). nu-ti rezolva cine stie ce chestii dificile, nu repara ci inlocuieste si nu se pricepe chiar chiar atit cit te-ai zice ca ar trebui sa stie unu care a reparat douj’ de ani la reprezentanta. afli insa ca e in relatii bune cu reprezentanta, poa’ sa mai intrebe pe careva pe-acolo si bineinteles ca trece piesele prin ei. nota buna e tot la capitolul “nu ma bag acolo unde nu stiu” si poate pentru operativitate. bani 4/5. stres 4/5.

service-ul specializat “cules” de pe net, ala sa zicem care “se pricepe” la anumite componente, gen cutie de viteze. e atit de ocupat (are mult de lucru) incit nu poate sa faca programari. daca ii intrebi cit dureaza reparatia, iti dau interval de genul: “poate sa dureze si 20 de minute dar si 2 saptamini”. iar raspunsul asta il livreaza dupa ce ti-au oferit o diagnoza “gratis”. in urma unei diagnoze te-ai astepta la un diagnostic, nu?! se apuca de treaba si iti zic dupa vreo 2-3 iteratii ca nu i-au dat de cap, si ca le pare rau. eh, macar ca n-au stricat si ce mergea. le datorezi ceva pentru ca au incercat? “eh, acolo cit vreti dumneavoastra, am umblat tot bucurestiul sa gasim piesa, stiti. desi imi pare foarte rau ca n-am rezolvat”. bani 3/5. Stres 5/5.

micul meserias/hobist – daca stii unul – iti zice clar unde se baga si unde nu. cind se baga, nu stii sigur daca rezolva. citeodata are timp, citeodata nu. nu stii nici macar cind se apuca de treaba dara-mi-te cind se termina! in general atent la ce face, nu-ti strica si ce merge. costa cel mai putin si nu se poate plati cu cardul. nu stii pe mina cui te dai daca nu-l cunosti personal. bani 2/5.stres 3/5.

ginditi-va de doua ori cind va mai recomanda careva sa va luati masina “second”. eu unul, sint la a doua, si am senzatia ca am albit prematur si din cauza asta. ma gindesc serios sa-mi cumpar masina noua, ca sa am niste batrineti ceva mai linistite. sau, de ce nu, o bicicleta. pe-aia stiu si singur s-o repar, iar pentru senzatii tari pe patru roate, am niste jocuri pe play station.

btw, ca sa nu fie nici o confuzie cu notarea, 5 e “cel mai rau”, 1 e “cel mai putin rau”.

Jul 30

romanian e-commerce in 2015

sint un mare amator de shopping online. ceea ce ma infrineaza e suma mica de bani de-o am la dispozitie pentru asemenea activitati. totusi, cumpar online ori de cite ori am ocazia. de la pizza la lapte praf si pampersi, de la bilete de concerte/evenimente la piese si accesorii pentru masina. nu mai zic de vacante si calatorii. cumpar din magazinele romanesti si din cele straine.

pe zona romaneasca am tot felul de experiente ciudate. iata doua din cele mai recente.

deunazi, comand un voucher cadou pe un site al unui hotel din bucuresti. vine curierul ieri, lasa coletul si pleaca fara sa ia banii desi comanda era cu plata cash la livrare (arareori procedez asa, de regula platesc online cu cardul). in plic, alta surpriza, voucherul e expirat. ca sa remediez situatia, dau telefon la numarul de contact de pe plic (un mobil). nu raspunde nimeni. intru pe e-mail, caut corespondenta de confirmare a comenzii, dau click sa intru in cont pe site-ul cu pricina, “ne pare rau, adresa dvs. nu este inregistrata in baza de date”. nu intru in panica, achizitia imi fusese recomnandata de o colega, “oamenii sint seriosi”. scriu un e-mail, sun la un numar de fix, pina la urma se remediaza situatia: pot modifica voucherul cu pixul, “noi oricum il avem inregistrat in sistem” si platesc prin ordin de plata dupa ce mi se re-emite factura. timp alocat pentru asta aproximativ 30 min. “ne cerem scuze” etc. no hard feelings din partea mea, pina la urma eram bucuros ca rezolvasem cu cadoul.

azi, imi comand o piesa pentru masina de pe site-ul meu preferat de piese auto. oameni seriosi. ma suna un baiat, ma intreaba daca comanda mai e de actualitate. zic “da”, si cer ceva amanunte despre piesa si daca pot miine sa o iau. ma grabesc, n-am timp sa mai astept achizitia prin curier. oricum nu ma pot duce direct la magazin, trebuie mai intii sa comand online, asa e politica magazinului. “sigur, va suna un coleg de la facturare imediat”. au trecut deja vreo 4-5 ore, nu m-a sunat nimeni. nici nu stiu ce sa fac, sa-i sun eu? sa astept pina ma suna ei? imi trebuie piesa totusi. [later update: m-au sunat totusi, tocmai ce trecusem de paragraful asta].

care va sa zica e-commerce cu surprize. asta e esenta comertului online romanesc. nici nu mai conteaza daca sint sau nu placute. si nu e de mirare, cu astfel de disclaimere (sublinierile imi apartin):

Ne rezervam dreptul de a nu onora integral comenzile cantitativ si valoric.Preturile afisate sunt valabile in limita stocului disponibil la furnizori si a pretului de intrare.Toate informatiile acestui site pot include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastare.Nu garantam ca informatiile sunt exacte, complete sau obiective, de aceea nimeni nu trebuie sa se bazeze pe ele pentru nici un scop.Trimiterea comenzii, presupune ca ati citit termeni si conditiile prezente pe site si ca sunteti de acord cu acestea.

ma scuzati, care (mai) e business-ul vostru?

btw, mentionez ca am scris acest articol in calitate de consumator si nu de specialist care are oaresce tangenta cu domeniul.

Jun 11

oamenii din birouri

in industria mea exista o puternica cultura a statului la birou. si a plecatului la ora fixa de la birou. o combinatie fatala pentru o industrie trebuie sa serveasca oameni (desi am mari indoieli, si nu numai eu, ca angajatii sint convinsi de acest lucru). adica e din zona de “servicii”. pentru populatie. pentru oamenii obisnuiti, cum ar veni. pentru “persoana fizica”.

eh, stind toata ziua la birou, in incinta, nu prea ai cum sa stii ce fac oamenii pe care tu trebuie sa-i “servesti” (sau servicezi, ca sa sune pretentios-corporatist). cu toate astea, tu te incapatinezi sa desenezi/vinzi/prestezi servicii pentru oameni. zic sa “desenezi” pentru ca sa “creezi” e mult spus, in industria asta se copiaza pur si simplu produsele de la competitie.

habar n-ai daca oamenii au nevoie de ceea ce oferi tu. sau daca le place sau nu. sau daca ai face cumva mai multi bani din treaba asta schimbind cutare sau cutare lucru (produs, procest, etc).

daca te pune sefu’ sa afli cumva raspunsuri la una sau mai multe din intrebarile de mai sus, ce faci? comanzi un survey. sau faci unul in-house (adica dai niste telefoane la vreo 2-3-10 clienti). sau faci un desk research (adica te uiti pe net la site-urile competitorilor si vezi ce si cum fac/ofera). daca esti un adevarat artist, combini telefoanele cu net-ul. iar daca esti maestru’ emerit, te uiti ce fac “aia pe-afara”, ca ei sint mai avansati. ce zic eu, un adevarat cu centura neagra mai adauga in prezentare si ce-a auzit de la ma’sa, sor’sa, bunica’sa sau de la mama colegei de gradinita a lu’ ala micu’.

bineinteles mai exista studiile consultantilor din industrie, impartiale ca deobicei. si ale organizatiilor. dar aia nu e pentru pulime, ci doar pentru sefuti si sefuleti. cea mai tare chestie care se practica este mistery shopping-ul la telefon. adica te dai drept client si suni la competitie. aaaaa, si era sa uit: intrebi “forta de vinzari”. max un teleconf cu 2-3 vinzatori sau sefi de vinzari. ah, da! mai sint conferintele si semniariile pe subiecte date, deobicei cu titluri savante. si galele trimestriale/semestriale/anuale de premii.

poti sa mai faci, daca esti doctor analize statistice. si predictive analytics. si data mining. si big data. etcaetera.

nu iesi pe strada. nu stai de vorba cu omul. nu observi la fata locului. nu cumperi tu insuti ceea ce vinzi. nu incerci sa vinzi ceea ce vinzi. n-o faci in timpul programului ca stii ca nu te lasa sefu’ sa pleci de la birou, desi nu l-ai intrebat vreodata daca-ti da voie. si daca te trimite, vii repede la o adica cu fisa postului si-i demonstrezi ca nu scrie nicaieri ca trebuie sa prestezi munca de teren. n-o faci dupa program, pentru ca atunci esti in timpul tau liber.

Mar 04

surpriza – sufletul comertului

prin prisma ultimelor experiente traite intens, am constatat ca surpriza este cel mai des intalnit feature in business-urile de servicii de la noi. intr-o lume normala te astepti ca un business de servicii sa fie concentrat pe calitatea serviciului prestat (sic!). nu-s’ de ce la noi nu prea se intimpla.

cum am fost cuminte si sper sa vina si la mine mos craciun, astept cu nerabdare zilele in care:

  • programarea la service-ul auto sa nu se mai faca cu stringere de inima si intrebarea “cit plm ma va costa de data asta?!”. iesirea de-acolo s-o faci daca nu cu zimbetul pe buze macar cu lipsa senzatiei ca cineva a incercat/a reusit sa te fraiereasca si de data asta, iar masina sa nu trebuiasca reprogramata in 2-3 saptamini la alt service pentru aceleasi reparatii;
  • serviciile pe care trebuie sa ti le furnizeze furnizorii de servicii de comunicatii (telefon, internet, cablu tv, etc) nu se altereaza substantial dupa ce semnezi contractul pe 2 ani. serviciul de suport sa ofere suport mai des decit la expirarea contractului (adica din doi in doi ani);
  • programarea la o clinica medicala privata sa se respecte macar cu o toleranta de 10-15 min si nu sa apara tot felul de cetateni cu “urgente” care sa sara randul c-asa zice doamna doctor. sa nu stai sa astepti ca boul juma de ora sa astepti in masina “pentru ca nu avem cabinet disponibil” si dupa aia inca o juma’ de ora in cabinetul devenit diponibil si dupa aia inca o ora sa respiri la 1-2 metri de alti 20 de pacienti plini de tot felul muci si flegme.
Aug 17

amintiri de vacanta: turist in tara mortala

gunei da, am fost in vacanta si in ciuda faptului ca nu regret asta, o sa incep relatarile traditionale (“amintiri de vacanta”) cu amintirile mai putin placute. asta pentru ca oricit de optimist si pozitiv ma invata astia de la televizor sa fiu, eu raman un nimeni posac, nemultumit si care-si varsa nadufurile acumulate in viata off line pe blog. un blog insignifiant si fara trafic, da’ asta-i o cu totul alta discutie.

care va sa zica am petrecut vacanta in romania. nici la turci, nici la greci. nici la spanioli nici altundeva aiurea. austeritate, deh. ca sa fiu mai precis, am petrecut vacanta (ma rog, o parte din ea) in zona caras-severin. si ca sa fiu si mai precis am avut doua locuri de “campare” – poiana marului si sasca montana (daca nu stiti pe unde vin astea, va recomand un gugal maps sau un atlas traditional, nici io nu stiam pe unde-s inainte sa plec).

ziceam ca doua locuri de campare am avut, care mi-au permis sa vizitez un pic de retezat cu imprejurimi si un pic de cheile nerei. frumoase locuri nimic de zis, poze si impresii cu alta ocazie, ca acum sint in dispozitie de “laudat” serviciile turistice, cum ziceam.

care va sa zica, prima poposire, poiana marului, hotel 3 stele, “cabana poiana marului” pe numele lui comercial. cu cazarea relativ in regula, desi la 3 stele nu stiu daca e permis sa-ti sara clanta de la baie si sa ti se scurga apa cind faci dus pe sub usa baii catre holul de la intrare. probabil ca am orientat “para” dusului gresit, imi asum o parte din vina, nu m-a deranjat foarte tare sa string apa cu prosopul, am mai patit-o chiar si acasa la mine. deci nu aici la cazare fu problema. ci la mincare. pe care am incercat-o din plin in prima seara, cind obositi dupa 9-10 ore de drum (despre drum si GPS/G maps va povestesc iarasi cu alta ocazie, daca am chef) n-am mai apucat sa cercetam imprejurimile culinare ci ne-am agatat toate sperantele in restaurantul hotelului de 3 stele “cabana poiana marului” cum ziceam ca ii zice.

pustiul de la receptie ne-a intimpinat calduros cu recomandarea sa mai intirziem cu coboritul la masa (in restaurant adica) pentru ca e aglomerat si bucatarul nu face fata. ok, am intirziat cit am putut, am cutezat coborirea la masa pe la un’spe noaptea (venisem pe la 10). meniul arata pe hirtie generos, insa pustiul de la receptie, care era si picol/chelner la restaurant si care a venit “sa ne ia comanda” a tinut sa ne recomade cu caldura “ceva care sa mearga mai repede” daca tot eram obositi si hamesiti. evident am mers pe recomandare. pastravi la gratar aveti?- avem. cu mamaliga si usturoi si respectiv cu cartofi se poate? – se poate. a mers repede, o ora pe ceas. ca sa nu ziceti ca exagerez cu pretentiile mele de turist nesimtit, la restaurant erau ocupate 3 mese, in total 10 persoane. mesenii in diverse faze de consum, unii la desert – cei mai multi, restul la primul fel – morti de foame, ca si noi.

dupa o ora cum ziceam, vine pastravul, il aduce pustiul de la receptie/chelner/picol. nu arata rau, oricum era intuneric. gustos pastravul nimic de zis. o singura problema avea, depedeve gastronomic, nu era curatat. de matze. mai tirziu aveam sa constatam ca mai avea inca o problema, depedeve financiar era foarte scump. si mai tirziu aveam sa constatam ca prin comparatie cu locurile in care se mai minca (in majoritate prost!) in zona era o adevarata teapa  de orice pedeve. oricum, in mod traditional si cum sta bine etichetei unui restaurant al unui hotel de 3 stele din poiana marului – “cabana poiana marului” ziceam ca se numeste – baiatul de la receptie/chelner ne-a intrebat la sfarsit daca ne-a placut mincarea. adica “a cerut feedback”. si a mers si mai departe scuzindu-se intr-un fel ca a fost nevoit sa prepare el mincarea, pentru ca bucatarul “titular” avusese o problema si nu se mai putuse achita de sarcini. am aflat mai tirziu ca problema era ca se imbatase si probabil trebuise sa mearga la culcare. acelasi motiv a stat probabil si la originea faptului ca restaurantul si casa scarilor (care duceau spre cele 2 sau 3 etaje cu camere) erau pline de fum pentru ca nu pornise nimeni hota.

s-am incalecat pe-o roata, si-am lasat-o moarta cu mincarea in urmatoarele zile. mint, am incercat si omleta de la micul dejun de-a doua zi de dimineata, dovedindindu-ne ca sintem prosti mai degraba decit perseverenti. asadar, micele dejune ulterioare s-au petrecut din alimente reci cumparate de la billa, mult mai gustoase si prietenoase pentru sanatate decit ne oferea hotelul de 3 stele “cabana poaiana marului” din poiana marului. pretul la care poti beneficia si tu de aceste servicii in plin sezon turistic (inceput de luna august) este 120 RON cazare sau 140 RON cu mic dejun inclus, pe noapte. cina cu un peste bine facut si plini de matze plus mamaliga plus mujdei plus 2 beri – aprox 70 RON pe cap (sec) de consumator.

sumarizind, in poana marului turistul are foarte putine variante de a baga ceva la matz. exceptie, poate pensiunea Mili unde am mincat “decit o singura data” si nu tin neaparat sa bag mina in foc ca nu ar oferi surprize. locuri pe unde am mincat decent in zona, o terasa de fite din caras-severin, la 60 km si o pensiune mamut la sarmisegetusa (ulpia traiana), tot la 60 km da’ in directia opusa.

dupe o vreme ne-am mutat catre cheile nerei, ceva mai incolo. la sasca montana. unde chipurile incep, sau de unde poti sa incepi traseele in chei. n-are a cu nimic a face cu turismul, desi oamenii locului au ceva pretentii in acest sens. n-am incercat mincarea locului, am mers pe varianta ultra-safe billa (“ce-i mai bun pentru tine” – parca asa zice sloganu’). la un momendat in criza de timp am gustat o pizza traditionala cu salam foarte obosit luata la pachet de la un restaurant (coincidenta, tot de 3 stele) gol, din orsova. aici nu mincarea si cazarea a fost punctul forte. pentru ca tot ce am gasit a fost o camera plina de mucegai si umezeala de la pensiunea “casa de oaspeti montana” la superavantajosul pret de 80 lei pe noapte. e adevarat, n-am avut rezervare, si nici alta varianta cele citeva pensiuni mai mult sau mai putin aratoase fiind pline ochi si rezervate (unele) pina la toamna.

astea fiind zise, ca sa inchei si intr-o nota constructiva as zice ca daca esti amator de turism gastronomic in nici un caz n-ai ce cauta prin zona respectiva. locurile-s frumoase (chiar foarte frumoase) si daca tii neaparat le poti vedea cu mincare la pachet si rulota/cort. drumurile-s destul de ok, ai acces la locurile cu pricina relativ de la “sosea”. viata reala bate de departe google maps insa, si e bine sa mai intrebi in stinga-dreapta cum e drumul pina la sau care e cel mai bun drum pina la. sau mergi pe recomandari de la unii care au mai dat pe-acolo. sau mergi in turcia la ultraolinclisiv.