azi, in prima zi cu zapada din bucuresti, m-a pus dracu’ (sau mai degraba actionaru’ majoritar) sa fac drumuri cu masina. am petrecut patru ore frumoase, in trafic, alaturi de partenerii mei rabdatori, pentru un drum care in mod normal ar dura 40 min.
explicabil, in cin’spe decembrie zapada este o surpriza.
multumesc
si la toate astea as adauga-o mai intai pe vita in peugeotul negru 307 cc care a fost cit pe sa dea peste mine vineri seara pe trecerea de pietoni din colt de la horoscop. si dupa ce ca nu da trei lei pe culoarea semaforului mai si baga mina la cot in claxon pentru a-mi arata cit de mult ma respecta pentru ca am traversat pe verde pe trecerea de pietoni. imagineaza-te vineri la 21:00 ud ca un cacat, dupa o saptamina de munca, claxonat de o vita in timp ce incerci sa treci strada… poate ca o sa ma ierti pentru singura remarca inteligenta care mi-a venit pe buze si pe care am strigat-o in mijlocul strazii: ‘ce pula mea vrei, bagate-as in pizda ma-ti!’ in timp ce agitam degetul catre nenorocitul de semafor.
l-as mai pune pe cretinul in alfa romeo rosie care in intersectie la budapesta ma claxoneaza in timp ce traversez pe trecerea de pietoni, alaturi de maica-mea care are o virsta respectabila. si tocmai pentru ca are virsta asta o prinde rosul la semafor cu exact cinci secunde inainte de a pune piciorul pe trotuar. cretinul de la volan, care pina atunci asteptase impacientat sa treaca, evident ca in secunda imediat urmatoare schimbarii culorii la semafor claxoneaza ca disperatul. desi e simbata. si nu pare a se grabil la munca. de fapt nici nu pare sa fie genul care munceste. iarasi nu pot articula decit ‘ce pula mea vrei ba!’ e totusi maica-mea aia pe care o claxoneaza si o injura. urmeaza evident schimbul de amabilitati, in care el se preface ca opreste masina, scoate capul pe geam si-mi explica ce mult i-a placut literatura. eu ii raspund, evident, ca sunt incantat de cunostiinta, si ar trebui sa ne mai intilnim odata sa facem schimb de timbre.
ce sa mai zic de doamna care desi ma vede (stiu, pentru ca am avut contac vizual unul cu celalalt) cind pun piciorul pe trecerea de pietoni de pe trotuar, ud ca un cacat (dap, a plouat cam mult zilele astea, iar eu asa ma simt cind ma ploua) intoarce capul in alta parte si-si continua mersul. cind ajunge cu geamul stinga fata in dreptul meu sint deja linga masina. ii bat discret in geam, poate data viitoare nu mai e asa indiferenta. totusi, nu-s asa de nervos, e dimineata, de-abia m-am trezit.
cum sa-l uit pe piedone, primar de sector 4 sau pe inimaroiu, daca el o fi fost cu ideea, care a reusit sa transforme trotuarul de pe dreapta intre budapesta si unirii intr-un no man’s land. acolo coexista intr-un talmes-balmes o pista de biciclisti, o parcare, un parc (da, ala cu luminite-n craci), foaaaarte multe banci (da, cu fata la bulevard) si trotuarul. de fapt cred ca reflecta foarte bine cunostintele de circulatie ale lui piedone (stii, faza cu carnetul luat pe blat). dimineata, pentru ca merg spre metrou trebuie sa ma uit in spate la fiecare 10 secunde sa vad daca nu trece vreo masina. inca nu m-a claxonat nimeni acolo (vezi, o sa zici ca mai exista dom’le bun simt). insa mi-au sters vreo doi oglinda laterala de haina. nu e vina lor. nu e vina mea. e vina lu’ piedone. ce zici, sa-l injur? nu? bine, atunci ii dedic ilustratia acestui post.
pese: intre unirii si budapesta, pe unde merg in fiecare dimineata spre serviciu (uneori catre statia de metrou, alteori mai departe, pe jos) si pe unde ma intorc in fiecare seara acasa, sunt fix 5 minute de mers. daca ti-e lene. ca v-am zis eu aici s-a intimplat exclusiv pe bucata asta de pamint. poate 500 m. in care 460 de ‘trotuar’, 2 bulevarde si o strada ceva mai mica de traversat. sint norocos ca am scapat cu viata pina acum. sper sa nu se faca si vreo ambasada pe traseu, ca nu mai am nici o sansa!
lovindu-ma azi de o problema de mamagementu’ lu’ resursele umane, mi s-a cristalizat brusc parerea ca trei sferturi din situatiile penibile sau conflictuale ar putea fi evitate daca inainte de a actiona in nus’ ce situatie am sta 10 secunde sa anticipam reactia celuilalt. si daca am da doi bani pe reactia celuilalt. dar noua nu ne pasa de cele mai multe ori de cel de linga noi. sau de cel caruia ne adresam. pentru ca sintem prea preocupati de propriul ego si de propriile noastre nevoi.
cu cit ai self istimu mai mare si mai viguros, cu atit te doare-n cur ca s-ar putea sa-i arzi celui de linga tine un cot in figura de sa-l lasi lat atunci cind esti preocupat sa-ti dai jos o scama de pe costumul tau la 4-5 ace. la ce bun scuzele ulterioare? intimplarea s-a produs, omu-i plin de singe, si o sa mai fie si vinat la ochi fo 3 saptamini dupa aia.
intimplarile astea se petrec zi de zi in jurul meu. in masina cind ma ‘distrez’ copios in drum spre sau de la serviciu cu partenerii mei de trafic. la serviciu cind un coleg intr-o zi proasta da un mail plin de ‘respect’ cu lume multa si importanta in cece. la magazin, cind flacaul grabit o admonesteaza pe fata de la casa ca se misca in reluare (desi e rupta dupa o zi de munca)… si asa mai departe.
o fi tinind de educatie? de bun simt? de legea nescrisa a convietuirii printre oameni?
partea haioasa, pentru ca uneori exista si partea haioasa, e ca pina la urma o incaseaza de fapt ala de-a aruncat primul cu piatra.
