Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/engambam/public_html/blogtrei/wp-content/plugins/microkids-related-posts/microkids-related-posts.php on line 645

n-am fost niciodata convins de importanta paginii ‘about‘ pe blog. mai ales daca blogul in cauza e unul personal. si mai ales daca in pagina asta intentionezi sa scrii tu despre tine. deasemenea nu sint convins nici ca trebuie musai sa-ti pui o poza cu moaca ta pe blog. am mai scris despre asta. cu sau fara legatura directa cu subiectul aici de fata, mai am un principiu (desi imi place sa cred ca am putine principii, iata-ma-s expunindu-le in gura mare!) si anume acela cu poza pe cv. mai ales daca nu dai vreo proba de model sau crainic teve. ori cum i-or mai fi zicind la job-ul asta in zilele noastre. daca ar fi sa fac o ‘sortare’ (daca nu v-ati prins inca sint de-ala cu numerele), poza cred ca ma reprezinta cel mai putin. vocea mea inregistrata asijderea. un film cu mine? poate doar daca-i facut de un profesionist… si insiruirea poate continua.

desigur ca poate parea un sablon, insa cred ca exista citate (daca le pot spune asa…) din cartile pe care le indragesc sau le-am citit odinioara si mi-au ramas infipte in creier; citate ziceam in care ma regasesc mai bine decit intr-o poza. citate care ma surprind foarte bine la un anumit moment al existentei mele. cam ca si o poza. dar mai bine decit atit. si stiti poate senzatia pe care o ai cind ti se pare ca ai iesit bine intr-o poza si ai vrea sa o arati la toata lumea? ei uite, cam asa si cu bucata (aka ‘citatul’) asta de mai jos. pe care ma chinui sa-l scriu acuma, la ora 2 noaptea, intr-o vineri dupa o saptamina extrem de obositoare. si pe care l-am descoperit pentru prima data demult, intr-o vacanta lunga de vara din vremea studentiei. atunci mi l-am notat constiincios intr-o agenda pe care mai apoi am carat-o cu mine in nenumaratele locuinte in care am stat. engioi.

N-ati simtit nicicind nevoia brusca de simpatie, de ajutor, de prietenie? Da, bineinteles. Eu am invatat sa ma multumesc cu simpatia. O afli mai usor si nici nu obliga la nimic. “Va asigur de toata simpatia mea”, iar in sinea ta iti spui: “Si acum sa trecem la altceva”. E un sentiment de prim-ministru: il ai pe nimica toata, dupa catastrofe. Cu prietenia nu-i la fel. Se dobindeste greu, numai cu timpul, dar cind in sfirsit, o ai, nu mai poti scapa de ea cu una cu doua si, vrind-nevrind, trebuie sa-i faci fata. Sa nu credeti, mai cu seama, ca prietenii iti vor telefona in fiecare seara, asa cum s-ar cuveni, spre a sti daca nu cumva ai hotarit sa te sinucizi sau, pur si simplu, daca nu ai chef sa iesi in oras. Nu, daca telefoneaza, o vor face tocmai in seara cind nu esti singur si cind viata e frumoasa. Cit priveste sinuciderea, mai curind te vor indemna la ea in virtutea a ceea ce, dupa parerea lor, ne datoram noua insine. Caci sa fereasca Cerul, draga domnule, ca prietenii nostri sa aiba o parere buna despre noi! Altfel stau lucrurile cu cei care au datoria de a ne iubi – vorbesc aici de rude sau de rudele prin alianta (ce expresie!). Acestia rostesc intotdeauna cuvintul care trebuie sau, mai curind, cuvintul care te ucide; telefoneaza asa cum tragi cu pusca. Si nimeresc intotdeauna in plin. In pieptul lor bate o inima de maresal. ( Albert Camus. Caderea)