Jan 16

of, viața mea!

am început ziua cu o admonestare in scris de la secretara școlii lu’ fii-meu. am făcut o cerere ca sa îmi elibereze o adeverință. si am greșit numele învățătoarei. nu e ca nu știam cum o cheama pe învățătoare, dar am confundat-o cu alta. era vineri cind am scris adeverința si mă grăbeam. m-am simțit de cacat: “cu aceasta ocazie va informam ca învățătoarea de la clasa n-a la care învața fiul dumneastra este…” s-a dus dracu’ si idealul meu de a deveni un tata model. m-am repliat totuși cind mi-am amintit ca eu plătesc rata la banca, întreținerea, facturile, hainele, benzina, mâncarea, vacantele, antrenamentele la fotbal, cărțile, si jocurile de pe mobil si consola. si consola. si mobilul. si televizorul.

nu mai am nici o răbdare pe la serviciu, cu colegii. al’ dracu’ sa fiu dacă nu repet chestiile pe care le spun de m-am saturat pina si eu de mine. mă simt ca in bancul cu moisil, care după ce i-a repetat studentului a treia oară demonstrația unei teoreme, a exclamat: “cum dracu’ bă, ca acum am inteles-o pina si eu!” bine, șeful meu zice ca are’ sa repeți de șapte ori ca sa priceapă tot omu’.

blogul asta e o varza. m-am uitat pe trafic si am văzut ca mă vizitează lume din singapore si mexic. pai cine altcineva? totuși, am bănuit ca e de la niște pluginuri pentru seo si analytics. pe care le-am dezactivat. am renunțat la idealul de a deveni influencer.

câteodată ma gândesc sa închid șandramaua pe-aici. după care mă uit ce se întîmplă cu rețelele astea de socializare, si trag concluzia ca o sa fie iar la moda sa ai blog. mă rog, teorii. prognoze. na, ca am devenit si futurolog!

am constatat ca lunea e o zi buna de făcut planuri. așa ca mi-am planificat sa fac planuri doar lunea. bine, tot din constatările vieții, știu ca miercurea si mai ales joia sunt zile bune de făcut follow up.

ma doare o măsea. de fapt vreo doua. n-am mai fost la dentist de vreo 20 de ani, așa ca mi-am făcut programare la doi, ca sa compensez.

am văzut o pisica pe casa scărilor cind mă întorceam de la serviciu azi. mă gândesc să-mi iau si eu un ciine.

citesc cărți. ascult muzica. si mai nou, podcasturi.

sa vina primavara sa alerg mai des prin parc.

Oct 13

din care nu mai înțeleg nimic

am intrat pe blog. planificasem sa mă uit ce mai e, nu sa scriu ceva. deja nu mai înțeleg mare lucru despre ce e aici, in wordpress. ori mă las de tot de el, ori fac curățenie, ori îl rad de tot. e un haos de nedescris, o adunătură de plugin-uri care mai de care mai sofisticat, o tema outdatata, si tot felul de căcături. seamănă cu viața mea la 47 spre 48.

la 47 spre 48 am alergat pentru prima data la o competiție oficială. mă rog, o activitate cit de cit organizata, nu oficială neaparat. la ștafetă, 12 km. am terminat cursa, am scos un timp bun si am uitat sa mă postez cu poze si text pe linkedIn. mă rog am dat ceva pe twitter, dar e sub pseudonim așa ca nu se pune. nu se pune nici postarea asta, pentru ca desi e publica nu o citește nimeni. si n-are poza cu medalia la gât. si oricum dacă citește cineva, paragraful asta e ascuns la mijloc intre primul si ultimul, cele pe care le citește lumea de obicei.

am citit mult. mult prea putin anul asta, dar am citit totuși. in general, mi se pare că citesc mai mult decit scriu. desi scriu si “in privat”, si pentru munca. emailuri. din punctul asta de vedere nu s-a schimbat mare lucru.

nu mai înțeleg ce se întîmplă. cu blogul, cu viața mea, cu familia mea, cu compania la care lucrez, cu țara in care trăiesc, cu lumea in care trăim.

chiar dacă scriu cu diacritice, tot nu se înțelege nimic.

May 18

patru.zeci.si.sapte

continuam seria de postari aniversare din an in paste.

nu am nimic de zis dar vreau sa marchez momentul.

ma doare un picior. aseară, la ceas aniversar, am alergat 10 km. nu am putut sa nu mă gândesc la tata care n-a ajuns la vârsta asta. totuși sunt bine.

de fapt m-a întrebat un prieten pe whatsapp cu care n-am mai vorbit face-to face de vreo 20 de ani cum sint. eu i-am răspuns ca nu mă pling. si el ca in medie o duce bine.

am cedat autocorectului. scriu cu diacritice si cu i din a. atat cât se pricepe săracul, ca nu le nimerește încă pe toate. inteligenta artificiala e, cum ar veni, încă mai putin inteligenta decit prostia naturala. dar ajungem si acolo.

de doua zile am ochelari. de vedere. de citit. asta e vestea buna, ca nu îmi trebuie ochelari de vedere permanenți. de depărtare, cum ar veni. doamna oftalmolog mi-a zis ca e din cauza vârstei.

o colega m-a întrebat azi citi ani am făcut. i-am zis. a zis “maiculita”, sau ceva de genul. nu pretind ca am inteles dacă era de bine sau de rău. admirativ, sau din contra.

m-am plimbat prin cartier azi. de unul singur. cam acum 15 ani am început sa plimb un câine. intr-o dimineață, in timp ce îl plimbam i-a curs niște sânge dintr-o nara. apoi in alta zi un pic mai mult. după o vreme, o operație si niște luni bune de tratament cu citostatice, a murit.

tot cam atunci si un pic după aia mă plimbam pina la mega sa iau scutece pentru copil. a crescut si copilul. nu mai poarta scutece.

acum vreo doi ani erau străzile goale. era “lockdown”. acum nu mai sunt goale străzile. in schimb e un război, la vreo 400 si ceva de kilometri. si se vorbește despre bombe atomice.

despre bombe atomice, mai precis “bomba cu neutroni” se vorbea si acum aproape 40 de ani. urla Ceaușescu despre cursa înarmărilor. si lupta pentru pace. mai mult, autoritățile au început sa facă stocuri de pastile cu iodine. pe-atunci le ziceam iodura de potasiu, erau mici, dulci si aveau un k pe ele si le luam noi la școală prin ’86. după accidentul de la Cernobîl. care e un serial mișto pe hbo. mă rog, si războiul tot pe lingă Cernobîl e.

in concluzie, sunt bine, nu mă plâng.

Dec 31

frectie la bilant de lemn: 2021

pentru ca e 31 decembrie, las aici retrospectiva 2021.

  • am citit: 21 de cărți;
  • am ascultat: 5,915 melodii;
  • am alergat: 487 km în 41h 33min;
  • am văzut: 127 de filme.

în restul timpului am participat activ la creșterea unui copil, am muncit și am dormit. am participat la un concert live, 2 inmormintari, 0 nunți și 0 botezuri.

pe blogul asta am scris doar de 4 ori (inclusiv postul de fata).

pentru un an în care a trebuit sa stam mai mult în case, sa mergem cu masca pe figura și sa ne temem pentru sănătatea noastră aș zice ca e bine.

May 18

patru.zeci.si.sase

ma aflu într-un loc cam trist, dar liniștit al vieții mele. mi-e frica sa trag și o basina ca nu cumva sa tulbur universul.

ultima perioada de asta am avut-o pe la 20-21. Și apoi lucrurile au luat-o rapid la deal.

penultima data, pe la 13. Și apoi lucrurile au luat-o grav la vale.

Jul 29

scriu la blog

pandemie. midlife crisis. angoase. apa calda lipsa. cacatul a lovit ventilatorul. 

visul meu pina de curind era (sa am) un mercedes. c klasse. albastru.  chiar ma gindeam sa imi evaluez activitatea zilnica in cit de mult ma apropii sau ma indepartez de (ziua in care o sa am un) mercedes.

ca sa fie clar, eu as vrea un mercedes pentru ca e mercedes. nu pentru ce reprezinta un mercedes. 

dar chiar, cam ce-ar puea reprezenta pentru mine un mercedes? probabil ca o perioada in viata in care nu as avea alte griji si m-as putea bucura de el. ziua aia in care toate problemele s-ar rezolva. sau le voi fi rezolvat eu.

stiti cintecul ala al formatiei partizan? in care scafandrul prinde pestisorul de aur si ala ii zice ca poate sa-si pune orice dorinta. 

un singur lucru nu-ti dori. 

e mercedes, ca vei muri.

scafandrul insira o mare lista, si la sfirsit zice:

insa mult, si mai ales, 

sincer, vreau un mercedes.

si mie in cap mi s-a fixat mercedesul. nimic si nimeni nu se compara cu el. cred ca fiecare are mercedesul lui. numai ca al meu e chiar mercedes.

n-am condus niciodata un mercedes.