Jul 25

pe virfuri, episodul 4

2016-07-23 15.05.47pe scurt, doresc sa va comunic ca in uichend am calarit virful parangul mare. nu o fac pentru ca sa ma laud, pentru ca nu am cu ce: 350 de zile pe an sint calare pe canapeaua din sufragerie cu o bere-doua in mina, deci iesirile de acest fel nu ma caracterizeaza. motivul pentru care va scriu aceste rinduri este acela de a va da citeva informatii exacte despre cum se deruleaza o astfel de calatorie, pentru ca ce am gasit eu pe net in etapa de pregatire a acestei iesiri este mai degraba romanta cu parfum sau povestiri la gura sobei (1, 2, etc).

traseul pe care l-am facut noi a fost cabana groapa seaca – varful parangul mare. marcaj: bulina rosie. timp de parcurs 6 ore la urcare, 4 ore la coborare. cu tot cu pauze. distanta parcursa aprox 25 – 30 km (dus-intors, depinde cu ce aplicatie de mobil masori). diferenta de nivel 1300 – 1400 de metri. viteza medie la urcare 2.5 km/h.

se poate face intr-o zi daca esti pregatit sa mergi 10 ore aproape in continuu. totusi, nu va apucati sa faceti medii ca nu are rost. primii 3-4 km sunt de drum forestier, asa ca daca aveti macar un logan, urcati cu el pe aceasta portiune ca sa nu pierdeti vremea. urmeaza apoi apoi 3-3.5 ore de mers intins, pe un traseu relativ lejer (prin padure, pe pasune etc.), o urcare ceva mai solicitanta de vreo 1-1.5 ore, in cea mai mare parte pe bolovani (de mari dimensiuni, deci nu grohotis). 20 de minute de aproape patru labe, adica o catarare in toata regula si 30 min de creasta ceva mai putin solicitanta. pozat indicatorul din virf, odihnit un sfert de ora, coborit inapoi.

alte detalii: am facut poze frumoase. pe cea mai mare parte a traseului nu e semnal de mobil, insa din virf iti poti suna rudele si prietenii ca sa le spui ce tare esti.

febra musculara placuta, va doresc.

Jul 18

th1rteen, july 2016

ia  uite ca a trecut deja o saptamina de cind fusei la concert la megadeth, si n-am apucat sa va povestesc cum a fost. mai mult, constat ca in istoria de cele cin’spe mii de cronici de concerte de pe durata celor ‘jde ani de blog, am o singura referire la megadeth sau mustaine desi asta a fost a patra oara cand i-am vazut cintind live.

si parca de data asta a fost cel mai bine. e adevarat ca si eu am fost eu mai bine conectat. data trecuta (tot la arenele romane, in 2013) nu stiam textul decat la vreo 2-5 piese, iar acum doua ocazii (2012, OST Fest) stiam sa fredonez doar a tout le monde si symphony of destruction, ca tot manelistu’. a, si o mai stiam pe aia cu hello me it’s me again (sweating bullets, sic!).

deci cum a fost?! ei bine, a fost bine, ba cit de cit excelent (sic!). mustaine e din ce in ce mai bun si are coaiele la locul lui (spre deosebire de hetfield care parca nu le mai are de-o bucata buna de vreme, dar nu despre el vorbim noi acum!). ba chiar a zis 2-3 vorbe de la el si a avut si un moment cind s-a uitat atent un minut-doua la pulimea luminata cu reflectoare in prealabil. flacaii cu care cinta sunt mai buni decit aia de i-a avut data trecuta, iar asta nu e o surpriza daca e sa asculti ultimul lor album pe care va invit sa-l cumparati, ca face toti banii.

Megadeth Setlist Arenele Romane, Bucharest, Romania 2016, Dystopia World Tour

sa zicem un cuvint de bine si despre organizare: sunetul a fost perfect (data trecuta am auzit cam de cacat, poate si pentru ca stateam lateral in “tribuna”), berea suficienta, publicul nemaipomenit.

ce mi-a lipsit mie e piesa “13” de pe “th1rteen”, i-am si cerut-o lui @DaveMustaine pe twitter dar n-a vrut sa ma bage-n seama, motiv pentru care m-am razbunat si am botezat postul asta cu numele ei.

abia astept sa-i vad data viitoare, pina atunci o sa-mi fac un playlist cu piesele din setlist, asa, pentru “after taste”. poze cu telefonul nu dau.

Jul 13

lejer, de vara, despre bugetul familiei si obiectivele financiare

e vara si va ginditi acum mai degraba cum sa spargeti toti banii pe care ii (mai) aveti, iar eu va plictisesc cu subiecte de-astea! salvati articolul asta pentru mai tirziu. veti avea nevoie de el cind va va apuca mahmureala post-vacanta!

ka-ching!

daca va mai aduceti aminte, avem o lista care ne ajuta sa devenim ceva mai alfabetizati financiar (sic!). in suita asta, voi incerca sa abordez problemele din lista una cate una, bazindu-ma in principal pe experienta personala. in loc sa va povestesc din auzite/citite, o sa va dau direct si niste surse, asa mi se pare mai cinstit. care va sa zica undite si nu peste! si cam asa ma gindesc sa procedez si mai departe, si cum nu-s cel mai consecvent om de pe planeta, pregatiti-va, s-ar putea sa dureze.

necesitatea unui buget familiei – caci despre el vorbim, e primul punct din lista
apare odata cu traiul in comun. nu va ginditi neaparat la familia traditionala, desi de cele mai multe ori asta e situatia, poate fi si un altfel de trai la comun. ce conteaza sint existenta cheltuielilor comune (de tip chirie/rata, intretinere, utilitati etc.) si prezenta a uneia din urmatoarele combinatii: unul contribuie – doi sau mai multi consuma, doi sau mai multi contribuie – doi sau mai multi consuma. care va sa zica i-ar putea spune si buget al gospodariei, in loc de al familiei.

si ca orice buget, si cel al familiei are un obiectiv. in literatura de specialitate ii mai zice si financial goal. nu va ginditi nici la fotbal (s-a terminat deja campionatul european!) si nici la formule financiare complicate. obiectivele astea sunt cit se poate de plictisitoare, iata citeva exemple: sa aduni banii de vacanta pina la urmatoarea vacanta, sa stringi bani de frigider pina la vara, sa faci rost de bani pentru renovare pina la primavara, sa inchizi/achiti cardul de credit pina la iarna, sa stringi bani pentru harvardu’ lu’ ala micu pina se face el de harvard, samd. care va sa zica e vorba de bani, si de regula trebuie sa aduni o vreme, fie pentru a-i cheltui pe toti odata, fie pentru a-i avea in caz ca shit happens. exista deasemenea si obiective gen sa achit rata in fiecare luna la timp sau sa platesc toate facturile fara intirziere, dar nu vreau sa va intristez neaparat, pentru ca daca sinteti in situatia asta atunci chiar ca aveti nevoie de un plan dat dracului ca sa iesiti din cacat. cu alte cuvinte,  shit already happened.

pentru cei care nu au o pregatire economica la baza, mai precis pentru ingineri si rudele lor, am incercat sa gasesc si o explicatie ceva mai ilustrativa (ca sa zi asa!) a notiunii de buget de familie. cel mai bine mi s-a parut ca raspunde chichicean asta la intrebarea ce e un buget si de ce am nevoie de el. fara sa filosofam prea mult, ce zice el e ca mai mereu apar lucruri neprevazute, si existenta unui plan te ajuta sa-ti pastrezi concentrarea si sa nu ti-o iei grav sau definitiv peste bot.

daca tot n-ati inteles ce-i ala un buget sper ca va e cit de cit clar la ce foloseste el.

daca vreti sa v-apucati de treaba, incepeti cu google: “how to run a family budget”. dintre preferatele mele:

(1) slow your home
(2) wiki how
(3) cite ceva despre metoda plicului
(4) niste ponturi
(5) cum se intimpla in australia

citeva intrebari esentiale pe care trebuie sa vi le puneti si pentru care va inainte de a va apuca efectiv de treaba:

  • care e obiectivul sau care sint obiectivele? vezi mai sus.
  • pe ce perioada fac bugetul? va recomand 1 an.
  • care sint veniturile pe care trebuie sa le luati in considerare?
  • care sint categoriile pe care imparti cheltuielile in buget? sint destul de tipice, le gasiti pe net.
  • care e frecventa cu care poti/trebuie sa urmaresti cheltuielile? cel putin lunar tb sa faceti bilantul, si cel putin o data pe saptamina un soi de verificare sumara. daca sinteti obsedati sau daca situatia e dificila (planul agresiv) zilnic.
  • de cite ori faci revizia bugetului? trimestrial, pe baza informatiei acumulate intre timp, de la ultiuma revizie.
  • care sint evenimentele cu impact semnificativ pe buget? sa va dau un exemplu: asteptati un copil? vreti sa va luati un ciine?

e bine de asemenea sa lucrati pe un template sau sa porniti de la unul pe care sa-l adaptati nevoilor voastre. si fiind ca tot veni vorba de scule, exista si din astea o sumedenie, insa va recomand sa incepeti cu un excel, pentru a simti cu adevarat pulsul lucrurilor.

in ceea ce priveste raportul intre venituri si cheltuieli, va recomand sa va lasati o marja de 10-15% din venituri nebugetata, ii mai zice buffer,  pentru ca shit always happen. in cazul in care ramaneti cu banii necheltuiti o sa va bucurati mai tirziu.

ca sa sa termin cu plictiseala asta cu o cugetare personala va spun ca cea mai dificila intreprindere este armonizarea/alinierea participantilor la buget (cei care contribuie si cei care cheltuiesc), pentru cei mai multi dintre dumneavoastra sotul, sotia. si pentru ca lucrurile sa fie si mai complicate, mai e nevoie si de un budget owner. care mai intii trebuie desemnat, apoi investit cu autoritate, lasat sa-si faca treaba, evaluat si daca e cazul challenge-uit. nu-i asa ca nu aveati destule subiecte de disputa cu partenerul dumenavoastra de viata?

si inca o chestie: n-o sa va iasa perfect de la inceput. esentialul e sa incepeti de undeva.

Jul 04

explaining the obvious

ocupat fiind cu vacanta la mare si la munte, plimbarile cu bicicleta si berile dupa program, dar si cu brexitul si cu campionatul european, am trecut cu gratie pe langa luna iunie fara nici o postare pe blog. asa se intimpla cind exista viata dincolo de online. adica offline.

pe caldurile astea ma gasiti pe twitter mai degraba decit pe blog. caci daca aveam sa va zic ceva mai lung de 140 de caractere, va ziceam aici.

May 25

despre sufletul comertului si brandul personal

am fost azi la un simpozion. ca sa va introduc in atmosfera, doi speakeri de la o multinationala, organizator un institut cvasi-asociatie patronala, audienta din industrie, industria multi ani-lumina (dupa parerea mea) de subiectul expunerii.

am vazut/invatat doua chestii:

  • (prima) cum sa-ti valorifici la max experienta personala si sa populezi prezentarea cu povesti pe care le-ai trait; habar n-am daca pe bune sau nu, lectia ramane, asa da.
  • (a doua) daca vinzi o scula/solutie/idee despre cum clientul trebuie sa-si cunoasca clientii (business intelligence, customer segmentation, campaign management samd), primul lucru pe care se presupune ca l-ai facut este sa-ti cunosti tu insuti clientul/audienta . lectia ramane, din pacate pentru vorbitorii de azi la asa nu, pentru ca a fost evident ca nu erau conectati deloc la realitatile audientei.

nu dau nume, da’ sa stiti ca e vorba de nume cu patru perechi de coaie.

ca o prima nota personala, sau parerea mea – cum ar zice nea nicu vacaroiu, dumnezeu sa-l ierte sau nu – degeaba esti tare pe brand personal daca o dai cu mucii in fasole pe know your customer. mai ales daca know your customer e part of the job. ca pina la urma felul in care iti faci treaba spune cit de profi esti, e cum ar veni parte integranta personal branding.

a doua nota personala, cand citezi sau recomanzi o carte fa bine sa-ti amintesti corect si titlul si autorul. sau macar introdu o urma de indoiala, ceva de genu’ – “daca-mi amintesc bine, pe autor il chema…”. eroarea nu e asa de grava, am primit doua recomandari de lectura grozave, la care pina la urma titlurile erau corecte si doar la una s-a gresit autorul, deci 75% accuracy, i can live with that. de-aia n-am adaugat-o la lista brandingului personal, da’ pentru mine a contat un pic, sa stiti.

altfel, toate bune. later edit: da, sint rautacios pentru ca strugurii sint acri.

btw, am zis sa folosesc romgleza, ca asa e trendu’ in personal branding, you know

Apr 27

povestea cartii cu povesti

2016-04-27 13.53.48domnul invatator avea un obicei foarte placut: in fiecare simbata ne citea o ora din cartea cu povesti, pe care o tinea in fisetul (dulapul) de metal, laolalta cu grisinele si cu alte materiale didactice.

era o carte mare, cu coperti cartonate, groase, pe care dumnealui o tinea invelita intr-o coala de hirtie albastra. paginile aveau la colturile de jos bagate in niste colturi de plic, sa le protejeze de indoit si de murdarie. sint convins ca asa mi s-a transmis ideea ca cu cartile trebuie sa umbli cu grija si ca trebuie sa le pastrezi in siguranta, ca pe niste obiecte de valoare.

cum ziceam, in primii 2-3 ani cel putin, in fiecare simbata (pentru cei care au deschis televizoarele mai tirziu, pe vremea ailalta simbata era zi lucratoare, deci mergeam si la scoala), ultima ora incepea cu un adevarat ritual: domnul dabija descuia fisetul sau de metal, scoatea cu gesturi calculate cartea, o aseza pe catedra si o deschidea intr-un anume loc – planificase de dinainte ce poveste ne citeste. noi ne foiam emotionati in banca si ne dadeam coate, rizind pe infundate pentru ca asa reuseam sa ne mai exteriorizam emotiile. si dumnealui ne citea cu voce calda, cu intonatie, povestea din acea saptamana. si ora aia era cea mai frumoasa si mai scurta din saptamina.

sa fi fost prin clasa a doua sau a treia, in ultima zi de dinainte de vacanta de iarna, cind domnul invatator mi-a zis sa mai ramin in clasa dupa ore. dupa ce au iesit toti copii din clasa, cu aceleasi miscari ritualice a descuiat fisetul de metal, a scos cartea si mi-a zis s-o iau acasa sa o citesc in vacanta. mi-a tinut bineinteles o scurta prelegere in ceea ce priveste utilizarea si m-a amenintat pe un ton blind ca daca i-o murdaresc se supara foarte tare. am pus-o in ghiozdan si am plecat acasa, pasind atent. in definitiv caram cu mine cel mai de pret lucru pe care il vazusem pina atunci.

habar n-am nici pina in ziua de azi daca maica-mea ii povestise invatatorului ceva despre fascinatia pe care mi-o stirnise cartea aia. cert e ca am primit-o ca pe o mare favoare si ca vacanta aia de iarna a trecut la fel de repede ca ultimele ore din zilele de simbata. poate chiar mai repede, pentru ca nu cred sa fi reusit sa citesc mai mult de doua povesti de unul singur in cele doua sau poate trei saptamani de vacanta. si pentru ca e prima carte pe care am citit-o in viata mea (manualele nu se pun!) imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri paginile ei lucioase, literele caligrafiate de la inceputul fiecarei povesti, ilustratiile si celelalte desene care ornau paginile. si mirosul. mai ales mirosul de carte buna.

deunazi, ma blimbam cu micul meu terorist printr-o librarie. am descoperit o editie care se apropie cit de cit de varianta idealizata a copilariei mele: povestile fratilor grimm. nu e la fel de mare si nici la fel de frumoasa. dar macar miroase a carte buna. sa speram ca o sa-i placa. cit despre mine, abia astept sa ajung acasa si sa-i citesc despre muzicantii din bremen.

Apr 06

viata bate filmu’ pana-l umple de…

hqdefault…singe, asa zice cintecul.

nu pot sa zic ca ultimul album parazitii, lovitura depedeapsa, m-a dat pe spate. nici nu pot sa zic ca m-a dezamagit, in fond e ceva nou. de care m-am plictisit dupa a cincea ascultare, sau asa ceva. semn rau pentru mine, pentru ca am constatat ca muzicile cu care ma conectez de-adevaratelea incep sa-mi placa de la a cincea ascultare incolo.

n-am citit nici o cronica, sint un fan mai atipic – nu merg la concertele lor, de exemplu dar am momente cand ascult pe heavy rotation saptamani la rand. nu am pretentii de cunoscator al genului respectiv, si nu am in “repertoriu” prea multe trupe de gen. nu am nici o pasiune pentru muzica romaneasca, as numara pe degetele de la o mina trupele/artistii pe care ii am in fonoteca. acestea fiind zise, declar ca albumul nu m-a surprins cu nimic, si reteta care a dat altadata roade (piesa cu iarba, piesa cu injuraturi la adresa industriei, piesa in care se injura politia, piesa misogina, piesa de corason, piesa de protest/sociala samd) e principala vinovata. sau poate am imbatrinit eu, pur si simplu.

recunosc, n-am cumparat inca, l-am ascultat pe deezer de cateva ori, probabil ca in final o sa-l iau, ca sa fie acolo.

care va sa zica, arestarea lu’ cheloo de acum ceva zile e mai spectaculoasa ca muzica de pe ultima aparitie parazitii. mi-as fi dorit sa fie invers.

viata bate muzica, cum ar veni.