Apr 27

povestea cartii cu povesti

2016-04-27 13.53.48domnul invatator avea un obicei foarte placut: in fiecare simbata ne citea o ora din cartea cu povesti, pe care o tinea in fisetul (dulapul) de metal, laolalta cu grisinele si cu alte materiale didactice.

era o carte mare, cu coperti cartonate, groase, pe care dumnealui o tinea invelita intr-o coala de hirtie albastra. paginile aveau la colturile de jos bagate in niste colturi de plic, sa le protejeze de indoit si de murdarie. sint convins ca asa mi s-a transmis ideea ca cu cartile trebuie sa umbli cu grija si ca trebuie sa le pastrezi in siguranta, ca pe niste obiecte de valoare.

cum ziceam, in primii 2-3 ani cel putin, in fiecare simbata (pentru cei care au deschis televizoarele mai tirziu, pe vremea ailalta simbata era zi lucratoare, deci mergeam si la scoala), ultima ora incepea cu un adevarat ritual: domnul dabija descuia fisetul sau de metal, scoatea cu gesturi calculate cartea, o aseza pe catedra si o deschidea intr-un anume loc – planificase de dinainte ce poveste ne citeste. noi ne foiam emotionati in banca si ne dadeam coate, rizind pe infundate pentru ca asa reuseam sa ne mai exteriorizam emotiile. si dumnealui ne citea cu voce calda, cu intonatie, povestea din acea saptamana. si ora aia era cea mai frumoasa si mai scurta din saptamina.

sa fi fost prin clasa a doua sau a treia, in ultima zi de dinainte de vacanta de iarna, cind domnul invatator mi-a zis sa mai ramin in clasa dupa ore. dupa ce au iesit toti copii din clasa, cu aceleasi miscari ritualice a descuiat fisetul de metal, a scos cartea si mi-a zis s-o iau acasa sa o citesc in vacanta. mi-a tinut bineinteles o scurta prelegere in ceea ce priveste utilizarea si m-a amenintat pe un ton blind ca daca i-o murdaresc se supara foarte tare. am pus-o in ghiozdan si am plecat acasa, pasind atent. in definitiv caram cu mine cel mai de pret lucru pe care il vazusem pina atunci.

habar n-am nici pina in ziua de azi daca maica-mea ii povestise invatatorului ceva despre fascinatia pe care mi-o stirnise cartea aia. cert e ca am primit-o ca pe o mare favoare si ca vacanta aia de iarna a trecut la fel de repede ca ultimele ore din zilele de simbata. poate chiar mai repede, pentru ca nu cred sa fi reusit sa citesc mai mult de doua povesti de unul singur in cele doua sau poate trei saptamani de vacanta. si pentru ca e prima carte pe care am citit-o in viata mea (manualele nu se pun!) imi aduc aminte ca si cum ar fi fost ieri paginile ei lucioase, literele caligrafiate de la inceputul fiecarei povesti, ilustratiile si celelalte desene care ornau paginile. si mirosul. mai ales mirosul de carte buna.

deunazi, ma blimbam cu micul meu terorist printr-o librarie. am descoperit o editie care se apropie cit de cit de varianta idealizata a copilariei mele: povestile fratilor grimm. nu e la fel de mare si nici la fel de frumoasa. dar macar miroase a carte buna. sa speram ca o sa-i placa. cit despre mine, abia astept sa ajung acasa si sa-i citesc despre muzicantii din bremen.

Apr 06

viata bate filmu’ pana-l umple de…

hqdefault…singe, asa zice cintecul.

nu pot sa zic ca ultimul album parazitii, lovitura depedeapsa, m-a dat pe spate. nici nu pot sa zic ca m-a dezamagit, in fond e ceva nou. de care m-am plictisit dupa a cincea ascultare, sau asa ceva. semn rau pentru mine, pentru ca am constatat ca muzicile cu care ma conectez de-adevaratelea incep sa-mi placa de la a cincea ascultare incolo.

n-am citit nici o cronica, sint un fan mai atipic – nu merg la concertele lor, de exemplu dar am momente cand ascult pe heavy rotation saptamani la rand. nu am pretentii de cunoscator al genului respectiv, si nu am in “repertoriu” prea multe trupe de gen. nu am nici o pasiune pentru muzica romaneasca, as numara pe degetele de la o mina trupele/artistii pe care ii am in fonoteca. acestea fiind zise, declar ca albumul nu m-a surprins cu nimic, si reteta care a dat altadata roade (piesa cu iarba, piesa cu injuraturi la adresa industriei, piesa in care se injura politia, piesa misogina, piesa de corason, piesa de protest/sociala samd) e principala vinovata. sau poate am imbatrinit eu, pur si simplu.

recunosc, n-am cumparat inca, l-am ascultat pe deezer de cateva ori, probabil ca in final o sa-l iau, ca sa fie acolo.

care va sa zica, arestarea lu’ cheloo de acum ceva zile e mai spectaculoasa ca muzica de pe ultima aparitie parazitii. mi-as fi dorit sa fie invers.

viata bate muzica, cum ar veni.

Mar 17

zece negri mititei…


… au mancat la cina oua
unul s-a-necat din ei si-au ramas doar noua.

noua negri mititei s-au culcat noaptea in cort
unul a dormit prea mult s-au ramas doar opt.

opt negri mititei au mers la devon in noapte
unul nu s-a-ntors din ei si-au ramas doar sapte.

sapte negri mititei spargeau lemne pentru case
unul s-a taiat din ei și-au ramas doar șase.

sase negri mititei se jucau cu-albine mici
pe unul l-au piscat din ei si-au ramas doar cinci.

cinci negri mititei indrageau legea, nu teatrul
unul s-a facut jurist si-au ramas doar patru.

patru negri mititei merg la mare, prichindeii
unul fu-necat din ei si-au ramas doar trei.

trei negri mititei merg la zoo-n papuci noi
pe-unul ursul l-a mancat si-au ramas doar doi.

doi negri mititei cautau nebunul
unul s-a prajit din ei si-a ramas doar unul.

un negru mititel traia singur-singurel
intr-o zi s-a spanzurat și n-a mai ramas nici el.

pentru cine a deschis mai tirziu televizoarele, poezia e de-aici.
si ce-i cu asta, o sa ziceti. nimic, am zis doar sa marcam cumva cei 10 ani ai blogului. ai acestui blog.

Mar 14

alatura-te miscarii “advertising de doi lei”

HS

nici nu stiu ce-i mai de prost gust: campania “romania fara matreata” sau faptul ca “miscarile”, adica activismul in romania a cazut in derizoriu.

pentru ca asta mi se pare nelalocul lui in campania asta: folosirea cuvantului “miscare” si sensul indus al acestuia.

sau poate ca doar mi se pare.

sau poate ca e doar luni.

oricum, stocul este limitat. decit.

Mar 08

dialoguri reesapate

ma plimbam azi de dimineata cu ciinele prin cartier cand primesc feedback de la o doamna in varsta (nu pot sa zic baba, e totusi 8 martie!), gen profesoara pensionata:

– de ce nu aveti lesa la ciine – zice ea pe un ton dojenitor?
– am – ii spun, aratandu-i lesa pe care o tineam sub brat, pentru ca am o punga de cumparaturi in mina.

in replica, doamna traseaza cu aratatorul o line imaginara de la mine la ciinele care pastea pe spatiul verde aruncindu-mi in acelasi timp o privire aspra. dupa care s-a intors si si-a vazut de drum.

mai bine pentru mine era daca dialogul s-ar fi derulat cam asa:

– de ce nu aveti lesa la ciine?
– am, dar dumneavoastra de ce nu aveti lesa la gura?

n-a fost sa fie nici de data asta.

Feb 25

zece

de curind am executat zece ani “la locul de munca”. mai precis zece ani la acelasi angajator. multumesc pentru felicitari, cine stie insa daca ca e cazul.

pentru cei care-s curiosi sentimentul e foarte similar cu cel de a fi trait cu aceeasi femeie o perioada lunga de timp: te simti in largul tau dar in acelasi timp te enerveaza te miri ce mic gest pe care il face si din care tu faci cine stie ce mare tragedie. crezi ca o cunosti ca pe propriul buzunar dar din cind in cind te prinde “in offside” cu cite ceva. unele chestii pe care le faceai alta data din placere le faci acum din obligatie, ca altfel se supara. samd.

la fel si cu “copiii” – si am facut citiva, n-am stat chiar degeaba. unii au fost reusiti de la inceput, altii care au luat startul intirziat dar pin’ la urma au ajuns bine. unora le mai sterg inca mucii, altii sint la casa lor, altii “in the making”. cind sint mici sint dragalasi, interesanti si iti consuma multa energie. cind sint mari te enerveaza si iti devin antipatici. sint cei mai frumosi copii din lume pentru ca sint ai tai, desi mai schiopateaza, sint cocosati sau au bube pe fata daca e sa ii compari cu ai unora.

mda, si cum citeam mai alaltaieri pe undeva: nu a fost greu, nici n-am bagat de seama cind a trecut atita vreme, pentru ca am fost preocupat cu calatoria.

hai liberare!