Jul 19

recomandari de lectura: thinking fast and slow

eh, de cind nu m-am mai entuziasmat eu asa de tare dupa o carte incit s-o dau ca recomandare pe blog! de anul trecut pe vremea asta si nu cumva sa indrazniti sa credeti ca nu am mai citit nimic de-atunci, ca nu e adevarat, jur pe rosu.

nu mai stiu cum a aparut cartea asta pe radarul meu, dar fapt e ca daca n-o fi prima, macar e printre putinele pentru care am simtit nevoia de o reincepe imediat dupa ce am terminat-o. pana acum, cind intilneam o carte buna simteam nevoia sa o lalai la final numai sa nu se termine; de data asta parca m-am grabit s-o termin ca sa ma pot apuca din nou de ea.

imi amintesc ca am vazut undeva ca era inclusa intr-o lista a cartilor care te fac mai putin bulangiu si cacanar (ei, am incercat o traducere a la irina margareta nistor a lui asshole) si pot confirma ca una din aplicatii ar fi asta: te ajuta sa intelegi de ce oamenii reactioneaza si se comporta intr-un anume fel (“irational” e un termen gresit, veti vedea) in anumite circumstante, iar asta te (poate) face mai conciliant, indulgent, ingaduitor, zen, samd. eu unul imi doresc sa fiu mai bun, nu mi-a iesit cu imprimanta, poate-mi iese cu concetatenii, ma straduiesc si promit sa citesc si sa aplic oricite carti e nevoie.

ideea e simpla: thinking fast and slow, daniel khaneman, saizeci si ceva de lei varianta in engleza de la penguin books, nu va recomand traduceri in romana. o terminati in vreo saptamana daca trageti tare, intr-o luna daca vreti sa intelegeti ceva din ea, dar aveti grija ca va intreaba de statistica, probabilitati si economie (“economics”) pe ici pe colo.

spor!

Jul 18

marketing si cinematografie

the mini one, “4 ani si 4 luni”, imi povesteste despre cinematograful sau. vrea sa se faca regizor, si ca sa nu-si bata capul prea mult cu distributia a decis sa-si faca si un cinematograf care sa-i difuzeze productiile proprii. in plus, e un mare fan promotii si marketing, toti trolii, fliz-urile si cataloagele din casa mea pot oricind sa spulbere orice urma de indoiala in privinta asta.

azi il preocupa foarte mult subiectul “pricing”, mai ales ca de vreo doua zile ma tot rog de el sa ma lase s-o duc pe mama lui la film (timp in care el trebuie sa stea cu bunica).

prima chestie, zice, daca doi adulti vin impreuna la cinematograful meu, trebuie sa plateasca 20 de lei fiecare. daca insa au cu ei cel putin un copil, platesc 2 lei pe bilet. nici nu mai conteaza daca toti sau fiecare.
a doua chestie, daca cumpara un meniu cu cola, platesc 20 de lei. daca insa iau un meniu cu ice tea, pentru copii, platesc 2 lei.
in felul asta, nu vor mai fi nevoiti sa lase copilul la bunica, si vor putea vedea cu totii mult mai multe filme.

pai da?!

Jul 17

cum folosim internetul in 2017

am nimerit simbata intr-o benzinarie pe autostrada (ghiciti care, ca avem atit de multe!) unde la 3 din 4 case de marcat se vindeau (in sensul “erau in curs de vinzare”) rovignete. cumparatorii cetateni romani executind plimbarea de weekend. o treaba de asta dureaza cel putin 5 minute, si evident, noi ceilalti, care aveam doar alimentare sau cumparasem o apa minerala (cazul meu), asteptam.

nu-mi vine sa cred ca in 2017 exista atit de multi oameni care prefera varianta benzinarie pentru a-si cumpara rovigneta in loc sa faca asta pe internet. in timpul asta media relateaza despre cea mai mare penetrare, cea mai mare viteza, cea mai mare crestere a penetrarii 4g samd. chestii de prin comunicatele de presa a cine stie ce ministru sau secretar de stat care a stat 4-5 luni pe post si trebuie sa arate ca a facut din cacat, bici.  tot in timpul asta ne mai moare un miliard de neuroni in timp ce o tinara romanca frumusica si isteata (cu bac sau fara, cu botox pe alocuri sau peste tot) mai incarca un selfie pe fb, in timp ce se deplaseaza pana la chioscul de ziare sa-si incarce cartela prepaid… sau mai rau, in timp ce se intoarce de la buda situata in fundul curtii.

ce vreau sa zic: romanii sint foarte priceputi la internet cind e vorba sa piarda vremea pe feisbuc si foarte “analfabeti” cind e vorba sa puna internetul la treaba. de fapt, statisticile europene confirma ce incerc eu sa spun:

stiu, situatia evolueaza rapid. si ar trebui sa vedem partea plina a paharului, exista potential urias.

si marmota inveleste ciocolata in staniol.

Jun 26

in vizita la zeus

mytikas

din cind in cind ma mai dau jos de pe canapea, imi iau rucsacul, bocancii si berile si mai plec in creierii muntilor. nu m-am decis daca pasiunea mea e natura sau nu, si nici nu mi-e clar daca prefer febra musculara mahmurelii, insa chestia s-a transformat in serial, dupa cum se poate vedea aici, aici, aici si aici daca aveti plugin de flash instalat. si just for the record, episodul de anul trecut are mai putine poze. mi-as dori sa ies mai des, nu stiu de ce nu o fac, poate ca mi-e lene, poate nu.

terminind de challenge-uit pietroaiele locale, am inceput a arunca cu priovirea catre capra (neagra a) vecinului. am ratat la mustata un episod bulgaresc in anii trecuti dar am reusit sa ma agat in ultim moment de aventura greceasca de anul asta. mama cum curge textul asta: vale, deal, vale, deal…

dupa aceasta lunga introducere, va spun pe scurt ca am fost pe olimp, sau olympus cum zice grecu’. da, ala din mitologia greaca. va pun povestea in imagini (deocamdata sub forma de link, pana gasesc vreun plugin valabil) si va spun doar ca a fost greu, si bine, si rau. am facut rost de recorduri personale si am ramas cu ceva povesti cu care o sa ma laud la urmatoarele iesiri la bere.

cel mai important lucru pe care l-as zice public e ca pe muntele olimp, urcand de la 1100 la 2870m cale de vreo 10-15km, pe traseul E4, n-am vazut nici un fel de gunoi pe jos, desi traficul pe traseu in ziua aceea era de vreo 10 ori mai mare decit cel pe care l-am vazut pana acum pe traseele noastre. de unde concluzia ca si noi si grecii ne iubim muntii, numai ca un pic altfel.

abia astept sa-mi treaca febra.

May 26

to be yourself is all that you can do

coincidenta dracului, chiar de ziua mea anul asta a (mai) murit unul dintre prietenii mei imaginari. oricit de stabil pshihic si emotional as fi, si oricit de bine m-as simti in compania familiei si apropiatilor, tot imi pare rau. chiar si numai pentru cei cativa ani de muzica buna de care as mai fi avut parte daca nu era sa fie asa.
dar omul asta chiar a fost ca lumea. nu scriu necroloage, nu ma pricep si nici nu-mi place. dar am gasit unul bun (daca se poate spune asa), il puteti citi aici.

May 05

joe, copilul cel urit

m-am trezit azi hotarit sa repar o mare nedreptate: mereu am avut impresia ca trupa asta (official , wiki) a fost subevaluata si ca merita o soarta mai buna. in ultima vreme, de cind am reintrodus-o in lista scurta de rulat pe ipod (pe care il folosesc intens atunci cind efectuez taskurile domestice, merg pe jos sau am de scris compuneri la birou) gratie ultimului album (uglier than they use ta be, care pentru mine a fost o descoperire extrem de placuta, uite aici o mostra), impresia mi s-a transformat in convingere. cea mai naspa’ chestie despre ei mi se pare a fi aceea ca cea mai cunoscuta piesa a lor (cats in the cradle) e un cover, nu neaparat reprezentativ pentru muzica lor. ma rog, privirea mi-a fost inteligenta, exprimarea mai lasa de dorit pe ici pe colo.

nu par sa se fi rupt cu munca si au scos materiale noi foarte rar (4 albume de studio in 30 de ani, ma rog cu 15 ani de pauza) iar mie nu mi-e clar daca a fost vina lor sau a noastra. in ciuda acestui lucru, oamenii au propriul stil, spirit, mesaj, si alte cacaturi de-astea de le citesti prin cronicile muzicale profesionizde. unde mai pui ca se simte numai voie buna pe toate materialele pe care le-au compus, fie ele mai vesele sau mai triste. nu mai zic de prestatiile live mai vechi sau mai noi.

si chiar daca am fost un ascultator infidel, mereu m-am bucurat cu maxima intensitate de muzica lor. in secret va spun ca aveam pe copertile caietelor din liceu desenata mascota lor, si ca primul tricou cu formatie pe care mi l-am luat cand am intrat la facultate a fost unul ukj, marimea XXL, pe care o vreme l-am purtat iarna peste pulover, iar vara scos din pantaloni imi venea ca o rochie. e unul din putinele pe care le am si acum, la pastrat, alaturi de alte elemente de garderoba de metalist. iar in visele mele cele mai ascunse din adolescenta, cand ma vedeam pe scena in fata a zeci de mii de oameni eram o copie a lui whitfield crane (cu unele ajustari dpdv fizic, dar spiritual acolo eram)! inca mai sper sa-i vad live, it’s on my bucket list.

va recomand o cura, si sper sa va descurcati, mai ales ca v-am dat si o gramada de linkuri. si daca vreti sa cumparati, aveti aici tot ce va trebuie.

Apr 10

love story

a venit primavara. si love is in the air. spre deosebire de alti cetateni, eu traiesc la nivel personal si familial (ca sa zic asa!) o adevarata poveste de dragoste cu politia locala a sectorului 3. de fapt e mai mult o dragoste neimpartasita, pentru ca ea (politia) ma iubeste. eu nu. si semnele de iubire le descopar la tot pasul.

mai intii m-a sunat la usa in ceas de seara si m-a chemat in fata blocului sa-mi mut masina de pe locul unui vecin (din aceia care au un apartament, doua masini dintre care una gip, si doua locuri de parcare platite la primarie) si mi-a lasat un biletel in care-mi da intilnire la sectie “pentru clarificarea situatiei”. nu m-am dus. spre deosebire de acum vreo 2-3 ani cind m-am dus ca proasta ca sa depun cerere (fara spaga!) pentru locul de parcare si pentru care nu am primit nici la ora asta vreun raspuns. mai treceti dvs. peste trei saptamani sa vedeti daca vi se aproba mi-a zis atunci, demult. nu sunati la usa, ies eu din cind in cind, cum ar veni.

la nici o saptamina dupa, intr-o vineri dupa amiaza m-a acostat (literalmente, si ironia sortii de catre sefa serviciului parcari sau asa ceva) cu masina institutiei in trafic pentru ca mai apoi sa se prefaca grabita si ocupata si sa declare ca n-are timp sa completeze amiabila. mi-a dat intilnire luni unde vreau eu. ca poate rezolvam si cu parcarea. m-am inervat  si am chemat-o la rutiera de sector unde ne-am petrecut mai impreuna, mai separat, frumoasa dimineata de simbata de dupa.

ca sa vezi coincidenta dracului, tot ea, politia sectorului 3, m-a asteptat in simbata imediat urmatoare la scara blocului sa-mi atraga atentia ca nu am pus lesa fiorosului golden retriever, iar acesta din urma a muldarit plantaonii “la doi agenti” (nb! fara logan) care treceau intimplator pe-acolo si carora (badaran fiind) nu le-am zis cum ma cheama. si in urma acestui incident mi-a trimis biletel acasa cerindu-mi niste sute de lei. pentru ca am incalcat nus’ ce hotarire a primariei care stipuleaza ca ciinii (sic!) circula in lesa si ca cetatenii trebuie sa se legitimeze la solicitarea agentilor dumisale, politia.

toate astea se petrec in sectorul 3. daca nu stiati va aduc aminte (sic!), primarul acestuia este cetateanul cu celel mai mari datorii la stat pe persoana fizica. e sectorul unde spatiile verzi (atitea care sint, si da, cele pe care se pisa ciinii cetatenilor) dispar cu viteza luminii facind loc teraselor la care sa adasteze in fiecare seara sutele de atirnatori de lux gen adrian copilul barosan, giani gargarita si nu mai stiu ce posesori de talente de la vocea. pe unul din bulevardele sectorului, pe unde-mi plimb eu ciinele (btw, dragostea mea, o fac de 4-5 ani, ii pun lesa si string cacatul dupa el) misuna seara de parcagiii masinilor atirnatorilor de lux de la terase.

sanchi, conform legii tot eu, fraierul ala care-si plateste disciplinat impozitele, trebuie sa umblu cu jalba-n mina sa clarificam situatia?

hai sictir!