Dec 19

secret santa

una din traditiile vietii la corporatie este secret santa. pentru cei care au deschis ceva mai tirziu televizoarele, asta e un fel de serbare pentru oameni mari, in care se face un schimb de cadouri intre colegii unui departament/divizie etc. mecanica evenimentului e simpla, existind diverse variatiuni de la o corporatie la alta sau de la o generatie la alta, pentru ca si traditia asta e tot importata si transmisa tot pe cale orala.

care va sa zica mecanica: se fac biletele cu numele tuturor membrilor chiolhanului, se amesteca intr-o caciula si fiecare extrage un bilet. in urma acestei actiuni simple, esti fericitul mos craciun secret pentru ochelaristul cel nou de la capatul culoarului, a treia usa pe dreapta, al doilea birou de la geam. daca colectivul sufera de sindromul egalitatii si democratiei, organizatorii stabilesc si un buget pe cadou pe care fiecare participant este incurajat sa-l respecte asa incit sa nu se creeze disensiuni pe tema inegalitatii si inechitatii sociale.

dar sa ne intoarcem la ochelaristul tau. nu-l stii, l-ai vazut de 3-4 ori pe scari/in lift, n-ai idee cu ce se ocupa la ferma, si cu atit mai putin acasa, in particular. ce sa-i iei?! o cana! un fular! o pereche de manusi! de la reduceri, bineinteles. si uite-asa apare si rezultatul celui mai bestial joc de societate: 30% din cadouri sint cani de cafea, 30% fulare, 20% manusi, 10% bomboane, 5% bibelouri de sezon, 5% cravate, sticle si trabucuri pentru sefi! si asta intr-un sezon bun.

teoretic, ar fi trebuit sa te intrige faptul ca nu-l stii pe ochelarist. sa afli, fara sa stie el cu ce se ocupa. care-i hobby-ul secret. ce-i place sa faca in timpul liber. sa-i faci omului o surpriza.

nu se intampla de cele mai multe ori asa, pentru ca exista atitea moduri in care s-o dai in bara (voit sau nu!) si cu task-ul asta. de exemplu, pentru ca ti-e lene sa afli cine-i ochelaristul (desi acum e mult mai simplu ca pe vremuri pentru ca existra feisbuc!), dai repede o tura pana la bam boo sau pana in piata la cringasi in drum spre birou, iei repede o ciocolata, o manusa, o cana samd, o arunci intr-o punga de cadouri de la secret santa de anu’ trecut si gata!

daca ai noroc si extragi din caciula cel mai bun prieten al tau de la tigara esti un fericit! stii de exemplu ce culoare sa-i iei la fular/manusi pentru ca ai vazut ce poarta.

daca ai bulanul si mai mare sa iti extragi din caciula amanta sau pe blonda aia buuuuuna pe care ai pus ochii, de ce sa nu faci un pic de show off si sa-i oferi in secret (sanchi!) la bradul corporatiei, lantzikul (sic!) ala de la pandora pe care si-l doreste atit de mult.

si asa mai departe. si-am incalecat pe-o sa si v-am zis povestea, i-ote asa!

Dec 09

something wrong, something right, something different

pai de cand n-am mai scris eu o “recenzie”! alta data va omoram cu cronici care mai de care mai de care. de fime, de poieti de literatura, de artisti muzicali, de cite si mai cite! ma laud, bineinteles ca nu-s atit de cultivat.

sa trecem la subiect, dara! surpriza muzicala a anului – ca tot sintem in luna de bilant – pentru mine se cheama 1000hp de godsmack. spun chiar cu mina pe inima ca sint cel mai bine investiti 9 EUR vreodata (intre timp a mai scazut si pretul, il gasiti pe itunes cu 6)!

cu baietii astia am avut (si am inca!) o relatie foarte tumultoasa si intensa: ii ascult obsesiv de mult o perioada, dupa care ii las sa zaca cu anii intr-un colt uitat de playlist. albumul asta, abia lansat, nu ca m-a lasat masca (are doar 4/5 stele in rating-ul meu personal) dar cel putin o parte din cele 11 piese ma fac sa ma simt acasa de fiecare data cind il ascult. si credeti-ma nu-i usor, avind in vedere personalitatea bipolara pe care o am si numarul de case care le-am schimbat!
zdruncinare usoara va doresc!

later edit: apropos de titlu, poietul zice de fapt “something wrong, something right, something missing

Dec 02

nehotarire

am stat ieri o jumatate de ora in fata unui raft cu carti dintr-o librarie, si am plecat fara sa cumpar nimic. as fi gasit ce sa cumpar, nu-i vorba, insa toate cartile pe care le-as fi citit mi s-au parut scumpe iar pe cele care erau mai ieftine nu le-as fi citit. sint trist pentru ca intrasem hotarit sa nu plec cu mina goala, cartea pe care o citesc acum e pe sfirsite si am nevoie de inlocuitor.

o sa ma intrebati ce inseamna asta, ce concluzii se prefigureaza din aceasta constatare. habar n-am, dar sa vedem cum evolueaza situatia.

Nov 07

ce vrei sa te faci cind vei fi mare?

am avut intotdeauna o problema reala sa raspund la intrebarea asta.

cred ca la inceput voiam sa ma fac astronaut, cosmonaut depinde din ce parte a soarelui te uiti. cum actiunea se petrecea pe vremurile alealalte, cosmonaut ar fi varianta corecta. dorinta asta venea de la o colectie de cartonase cu chipuri de cosmonauti celebri: gagarin, tereshkova si, de ce nu, laika.

am vrut apoi sa ma fac militian. asta dupa ce in biblioteca la var’miu gasisem un filon de carti politiste. multe dintre ele erau de fapt cu militieni, pentru ca actiunea se petrecea in Romania comunista iar cazurile erau despre unii care furau din averea poporului.

o scurta perioada am vrut sa ma fac securist sau activist de partid. nu mai stiu de ce, cert e ca dupa prima participare la un concurs pe teme comuniste pentru care trebuia sa invat pe de rost “tezele din aprilie” m-am lasat pagubas.

dupa aia am vrut sa ma fac poet. asta pentru ca-l vazusem pe dinescu la televizor si mi se parea cool. mai toata clasa a 8 a am purtat un pulover mai mare cu 2 numere caruia ii tot suflecam minecile. pe alocuri avea si niste “ochiuri” trase de la cuiele de pe bancile scolii.

pe la sfirsitul clasei a 8 a am vazut prima data un calculator. un HC 85 de la casa pionierului (devenita intre timp cercul elevilor) cu care niste baieti desenasera un cerc pe ecranul televizorului. am zis ca daca chestia aia poate desena un cerc, atunci poate face orice. nu pot sa zic ca am mirosit oportunitatile, dar totusi. tot liceul am citit carti despre roboti si maimute electronice si reviste de calculatoare. de programat n-am programat mare lucru, insa m-am jucat nopti intregi.

nebunia asta cu calculatoarele m-a tinut tot liceul si o jumatate din facultate. cu oarecare indoiala inainte de bac, cand imi fixasem un fel de recompensa daca-l pic sau daca nu iau admiterea la facultate (pe vremea aia se dadea admitere!) si anume sa ma fac sofer de tir.

prin anul 3 am realizat ca n-am nici cine stie ce talent la programat si nici bani sa-mi cumpar calculator. si cum aveam acces limitat la resursa de baza, am zis sa ma fac altceva. nu m-am decis pana am terminat facultatea ce sa fac, si o vreme, din lipsa de altceva, voiam chiar sa ma fac asistent universitar, cercetator, doctor, savant.

apoi m-am angajat intr-o slujba de la 9 la 5. o vreme am muncit pe rupte si pe bani putini, visand, pe rand, sa ma fac publicitar, director, antreprenor, free-lancer sau chiar sa stau acasa si sa nu fac nimic.

tu ce vrei sa te faci cind o sa fii mare?

Oct 15

pauar of blogs: niste ani mai tirziu

daca as fi pentru o zi presedinte… pardon, asta e de la alt post.

daca as fi macar un belister, ca la alister nici nu indraznesc sa visez, as zice ca terasele de pe decebal se darima pentru ca primarul sectorului 3 a citit postul meu de-acum fix trei luni si o zi: mai avem nevoie si de iarba! sau daca nu primarul, macar vice-primarul, care-o fi el. cert e ca lucrurile se desfasoara “as we speak” iar eu nu ma pot gindi acum decit la ceea ce o sa se intimple cu fauna de terasa-alcov, gen bordelul mov: la lola, la fifi, la micuta janet, sa mai dau o tura sa borasc la closet. si cum nu o sa ma mai pot eu lauda la managerii de la serviciu ca dorobantiul s-a mutat la mine-n cartier. bine dracului ca macar am mai mult loc sa ma plimb cu triciclstul si patrupedul pe trotuare, macar pina trec alegerile.

love, love, love!

btw, ca sa intelegeti mai bine titlul vizitati zona de postari asemuitoare.

daca nu intelegeti poza, e grav.

Oct 02

pipi caca

fiind o persoana mai mult ocupata, in zilele lucratoare ale saptamanii maximum de entertainment pe care-l pot oferi kinderului e plimbarea de 40 – 50 min cu tricicleta prin cartier. inevitabil traseul trece pe langa unul sau mai multe locuri de joaca amenajate intre blocuri. chiar daca sinteti sau nu in target, cred ca le cunoasteti, fie si numai din reportajele nenumarate de la televizor. ai trecut cu tricicleta pe langa “pac” = ai pus-o, pentru ca trebuie sa te opresti neaparat, little batman fiind  ager de privire si aprig la vointa, iar durata pit stop-ului e foarte dificil de prognozat.

zilele astea (din vremuri electorale) ma aflam cu generatia z intr-unul din aceste parcuri. dupa lunga introducere de mai sus, stiti acum si de ce. aglomeratie mare: cam 20 de pinguini de toate varstele impreuna cu insotitorii lor: mame, tati, bunice. bunici n-am prea vazut. din galagia generala, se desprinde o voce suav-isterica a unei copchile de 4-5 ani: “maaaami vreeeau piiiipiiiii!”. mami ramine oleaca blocata, dupa care raspunde: “mergem acasa”. pentru ca in genialitatea lor, edilii au decis ca e mai necesara o ghereta plus paznicul plus salariul aferent si nu o buda pentru copiii si parintii lor. btw, nu cred ca e nevoie sa va spun ca pe o distanta de 1km in jurul locului cu pricina nu exista nici o toaleta publica.

optiunea parintelui de mai sus e una fericita. nu sint convins insa ca toti procedeaza la fel. asa ca pregatiti-va ca peste 20 de ani sa miroase in continuare a pisat la fiecare colt de bloc. pentru ca jumatate din kinderii de azi o sa se pise in continuare pe strada, in timp ce cealalta jumatate o sa sufere de pietre la rinichi.