Oct 26

ever note, never note

DiffusionBee: Green Elephant Head from the Left Side, Naive

folosesc de ceva vreme Evernote. sau mai bine zis, am folosit pana azi când am renunțat. n-a fost rage quit, cum zice fiu-meu atunci cand se supăra pe mine că îl bat la vreun joc, ci o despărțire lenta si fără dureri inutile.

am folosit Evernote pentru ca era cross platform. pentru că avea plugin-uri de browser. pentru că putea salva pdf-uri. pentru că la un moment dat chiar ocr-iza cărți de vizită. și pentru ca arăta mișto sigla cu elefantul.

dar toate astea nu-mi mai sunt de folos. pentru că sunt fan boy aproape toate device-urile mele personale si de serviciu sunt Apple. mai putin laptopul de serviciu, pe care oricum colegii de la IT nu mă mai lasă să instalez și să sincronizez altceva in Cloud decât aplicațiile MS Office. și nici pe alea fără chinuri. deci nu Evernote, nu Dropbox… apropos de Dropbox, și asta îmi plăcea si îl foloseam la greu. nu-l mai folosesc nici pe el. cărți de vizita nu mai am și nici nu am primit la întâlnirile puține de business din ultima vreme. si ocr-izarea e pe bani, cred.

într-o zi am încercat sa in Evernote salvez o pagina web de pe telefon si n-a mers. m-am uitat un pic pe la setări, nu mi-am dat seama de unde e și am renunțat repede. mai ales că dacă încercam cu laptopul sa fac același lucru mergea fără probleme. altă data am vrut sa îmi adaug tableta la cont, și sorry, pentru mai mult de 3 device-uri trebuie sa plătești. alta data am încercat să copy-paste in clientul de email si se vedea ca curul. și uite-așa încet-încet a murit iubirea noastră. floare-albastră!

Prin urmare, mi-am importat toate notițele (de aia zic ca a fost civilizată despărțirea) in Notes, aplicația default de notițe pentru iOS, iPadOS si macOS. salvează in iCloud și sincronizează notițele între device-uri, are tag-uri pentru notițe, foldere, și template-uri. apropos de template-uri, cel mai des folosit e ăla de check list pentru deplăsările la Mega Image.

așadar am schimbat cu Notes și deocamdată nu simt nevoia de altceva.

totuși, icoana cu elefantul arată de departe mult mai bine decit insipida de la Notes de la Apple. da e ca și cu nevasta aia frumoasă: te impresionează dacă arata bine la început, dar apoi când iți dai seama că nu e un partener de încredere, nu te ajută când dai de greu, te lasă cu ochii in soare când ți-e lumea mai draga, iti disprețuiește toți prietenii și iți cere mereu bani… nu mai contează cât de lungă are trompa.

Feb 27

anonim pe internet

tot cautind alternative sa ma dau anonim pe internet, mi-am amintit-o pe aia cu daca e gratis inseamna ca de fapt tu esti produsul. si ma intrebam cine garanteaza ca daca e pe bani nu e la fel. adica daca nu cumva esti si futut si cu banii luati? stiu, trebuie sa citesti termeni si conditii. cine dracu face asta?! si chiar daca le citesti, cine-ti garanteaza ca in viata e asa cum scrie acolo. subiectul cu protectia identitatii si a datelor personale e unul destul de dezbatut, si numai cine nu vrea nu gaseste 2-3 scrieri bune pe tema asta. eu nu-mi propun sa fac aici vreun ghid si nici sa trag cine stie ce concluzie savanta, alta decat we’re so fucked!

de tor am auzit mai demult. an avut si o tentativa de a mi-l instala sub linux acum 3-4 ani dar nu mi-a iesit. ca asa se intimpla la linux, uneori iese altele nu. l-am pus pe mac de ceva vreme si ma descurc onorabil cu el.

dintr-una in alta, am ajuns sa incerc si niste variante de vpn. dai un search pe google dupa best vpn si poc! apar top 5, top 10 etc. insasi faptul ca apar pe google ar trebui sa-ti dea de gindit, dar am promis ca nu ma lansez in filosofii. si daca vreti sa nu obositi mai tare decit e cazul ce am experimentat.

cyber ghost 5. nu m-am intles cu el, una-doua te trezeai fara teava. iar cind mergea, mergea anevoie.

vpn unlimited. cel mai bun trial, 7 zile. a mers foarte bine. foarte multumit de experienta insa cum deocamdata n-am bani si nici n-am elucidat dilema descrisa la inceputul acestei postari, l-am dezinstalat dupa ce a expirat perioada de incercare.

am continuat cautarea a ceva moka am ajuns la open vpn. si de-acolo la private tunnel. creditul initial de 200 MB se termina repede. foarte repede. cam 10 minute repede. l-am dezinstalat la fel de repede. nici nu mi-am dat seama de e bun au ba.

pentru ca restul n-au nici un fel de perioada de trial nu le-as mai mentiona aici. m-am lasat pagubas pentru moment. pentru browsing ramin cu tor merge cam greu uneori, dar merge.

btw, de cind practic sportul asta am inceput sa vad ciudatenii pe google ads. azi am vazut una cu meet arab women, mi-a dat fiori.

si inca ceva, nu va dau link-uri, le gasiti repede, oricum.

Jan 13

geeky headbanger old schooler’s espresso

cum o sa stam si o sa ne uitam ca proastele cum ne taie pesede din salar’! cas(s) checked, se pregateste deja impozitul pe salariu, in trepte. incet-incet, pe nesimtite, treptele se vor modifica in sus si pulimea se va bucura: las’ sa ia pesede de la bogati si sa dea pesede la saraci. ca ce plm, pesede m-a bagat la scoala, pesede m-a tinut la munca, pesede ii da de mincare de copilului meu. zic sa nu ne incurcam in al’de tariceanu, dragnea sau ponta, si sa mergem direct la sursa: m\/!e iliescu!

am incercat avira pentru mac. suge, incetineste totul. l-am sters. si phantom vpn care vine cu el. mai incerc si altceva.

gata, am cumparat hwtsd. dupa ce l-am strea-muit (sic!) vreo 2 luni, tot nu ma pot obisnui cu ideea de a nu avea “lucrul meu”. pentru itunes deocamdata, deci nu foarte palpabil.

scrobblerul de lastfm pentru mac e buggy. sau itunes pentru mac e buggi?! who the fuck knows, cert e ca crapa la 10 min dupa lansare. mor de oftica, tocmai mi-am migrat colectia muzicala pe mac. si dupa ce ca am pierdut tot istoricul (nu mi-a iesit migrarea librariei dar nici nu mi-am batut capul prea tare) acu’ ramin si nesincronizat…
later edit: buggy sint eu la cap! l-am copiat pe lastfm in folderul de aplicatii si merge brici. eartama fane!

mustaine are un interviu interesant in rolling stone. ocazie cu care tot prostu’ afla ca a scris niste piese metallica. de parca a fost vreo data un secret bine ascuns! oricum, cititi-l, mai ales daca ati deschis mai tirziu televizoarele… sau daca n-ati citit cartea. sau daca n-ati vazut filmu’. glumesc, pentru film trebuie sa mai stati o tura.

Oct 06

espresso 8

scirbit de jegul de pe planeta asta si mai ales de problema padurilor romanesti, leonardo di caprio s-a decis sa plece pe marte. nu m-ar mira ca si mike tyson sa se decida sa faca acelasi lucru dupa vizita in parlamentul romaniei.

mi-am reactivat ieri netflix, si m-am prins ca pentru mine tot schepsisul fata de hbo e ca pe netflix nimeresc intotdeauna cind incepe filmul si nu pierd nimic daca ma taie pisarea in timpul filmului. deci in loc de prostamol si hbo recomand netflix.

cercetatorii (americani, britanici, who the fuck cares!) au pus blugii levis 501 pe lista chestiilor atit de bine facute ca nu mai suporta nici o imbunatatire. am, avut si voi avea intotdeauna o slabiciune pentru ei si macar o pereche in dotare.

dupa upgrade-ul la ios10, functiile noi ale butonului home m-au dus pe culmile disperarii. mai ales ca se activeaza total aiurea voice control. ma gindesc ca si asta e o manevra de marketing, menita sa ne faca sa cumparam iphone8, care cica n-o sa mai aiba buton home.

Sep 15

espresso 5

la sfirsitul saptaminii trecute, simbata, a picat ing-ul 1, 2, 3. timp de vreo 10 (zece!) ore lumea a avut timp sa-si dea cu parerea (pe feisbuc, pe tuiter, etc) despre cum se gestioneaza o astfel de criza si despre cum trebuie sa faci lucrurile sa mearga intr-o banca (in general, in IT si comunicare in particular). unii comercianti au aflat cum e sa te bazezi pe un singur pos (cei care nu au doua sau mai multe) iar clientii lor despre cum e viata fara cash. fucking disaster!

cercetatorii (americani, britanici, whatever!) “au calculut, au calculit, au culacat, au calculat” ca e mai ieftin sa tii o pisica decit un caine. in calitate de pet. in caz ca va intrebati, distractia poate ajunge cam cit de-o masina, dar e mai ieftin oricum decit sa tii o nevasta.

pe-asta n-o stiam: cica poti sa mori (otravit cu cianura, natzi style!) daca rontai semintele a 18-20 mere. pericolele pindesc la tot pasul, deci in loc de mere, ia o bere. e mult mai buna, si face si spuma!

s-a lansat cu emotii, ca de obicei in ultima vreme, ios10. am facut update, arata nasol, ma enerveaza maxim ca se porneste telefonul/tableta cu home button in loc de slide, lumea se bucura ca poti sterge aplicatiile apple (the most important feature) si cam atit. altele, daca insistati.

cica exista 13 cuvinte care vind. nu trebuie sa lucrezi in vinzari ca sa ai nevoiede ele, le poti folosi ca sa te vinzi pe tine cuiva, profesional si/sau in viata sociala (a se citi la agatat). am vrut sa va dau lista de cuvinte in romana, dar am esuat lamentabil cu traducerea pe la juma’ de drum. pentru engleza si context click aici.

Sep 09

espresso 4

greu e sa-ti inscrii copilul la o gradinita de stat in bucuresti. desi oficial procesul de inscriere s-a desfasurat in iunie, abia saptamina s-a concretizat. si nici acum nu-s sigur ca e bine, probabil ca ma voi linisti luni cind l-or lua si l-or tine acolo 4-5 ore. ca peste tot la stat, chiar daca vrei sa dai si nu stii cui, degeaba vrei, degeaba ai.

s-a lansat iphone7. i like it black. deep black. bine, s-a mai lansat si ps4 slim si ps4 pro in aceeasi zi, si n-a prea bagat nimeni de seama. de ce s-or fi incapatinat cei de la sony sa tina lansarile in aceeasi zi cu apple nu pricep. mai bine puneau de-un moment in ppt-ul lu apple, cum a facut nintendo pentru super mario de iphone si pokemon go de apple watch.

zilele astea recrutez. am vazut tot felul de animale, dar unul mi-a stricat pur si simplu saptamina. n-as putea spune cu precizie motivul: ca a cerut mai multi bani decit cistig eu (fiind cu vreo 15 ani mai junior) desi tot ce stia parea foarte aproximativ, ca nu era deloc prieten cu limba romana, ca mintea fara nicio jena, ca-mi face scoala de rusine, ca ma ingrozeste perspectiva ca intr-o zi imi va plati pensia (so cliché!). minte-ma in gura ma-tii, ca te mint si io!

angajatii unei banci (mari) din america au deschis 2 milioane! de conturi fake numai ca sa-si faca targetul de vanzare. evident, clientii au platit comisioane pentru conturile astea un timp. totusi, binili invinge si de data asta, 5,300 de furaciosi (boala era grava nenica!) au fost dati afara si bancuta trebuie sa returneze banii la clienti clientilor. basca o amenda.