‘toti cei care ma cunoaste’, stiu ca sint o persoana ‘muzicala’. In sensul ca imi place muzica. Deasemeni sint si o persoana foarte pretentioasa, asa ca la intersectia celor doua multimi de atribute personale se regaseste urmatoarea afirmatie, e adevarat, destul de vaga: imi place muzica buna. nu-i asa, tuturor ne place muzica buna, dar preferam sa definim termenul ‘bun’ dupa cum ne place noua.
imi mai place deasemeni national geographic, pe care incerc, de 3-4 ani incoace sa o colectionez cu ardoare.
iata asadar un profil redus al subsemnatului: middle class, cu vedere ingusta (nu-i asa, astia din middle class au numai figuri in cap iar creier ceva mai putin, ca de-aia-s ei o masa de manevra!) caruia ii place muzica buna! 🙂
destul cu laudele. unde voiam sa ajung: va recomand o lectura din ultimul NG, o gasiti partial si pe site (pentru varianta integrala mi-e teama ca trebuie sa dati fuguta la chioscul de ziare sau la supermarketul din colt), despre hip-hop. Articolul e scris
de un ‘mosulica‘ de vreo 50 de ani, caruia nu-i place hip-hop-ul. Stie insa ceva jazz, din cite am citit. si e mai inchis la culoare decit eminem.
Va rog sa nu trageti concluzii despre mine, nu-mi place hip-hop-ul in totalitate, ci doar ala bun (ma repet, daca n-ati prins ideea!)
ca sa va incit, va dau extrasul meu preferat din articolul cu pricina:

…am trecut peste acea muzică la fel cum sari peste o groapă în trotuar.
O auzeam răzbătând din maşini şi de pe alei, de la Paris şi până la Abidjan, şi, cu toatea astea, nu o ascultam niciodată. Se revărsa bubuind din boxe din Johannesburg până în Osaka şi totuşi mă prefăceam că nu o aud. Trebuie să fi trecut de sute de ori pe lângă colţul străzii St. James cu Fulton, unde un puşti
gras, pe nume Christopher Wallace, alias Biggie Small, îşi distra prietenii cu rime, şi totuşi nici măcar nu-i observasem.

Lectura placuta!