Mar 29

sus chilotii! jos esarfa!

pentru ca  n-am mai iesit demult in salbaticie, astazi o sa va povestesc despre un eveniment cultural. si nu neaparat despre eveniment, care a fost chiar dragut, ci despre acesti oameni care l-au inconjurat. de fapt nu despre oamenii care l-au inconjurat ci despre esarfele care au inconjurat giturile oamenilor care l-au inconjurat. despre ce este vorba, ca sa zic precum nea nicu vacaroiu: aproape ca am pierdut din vedere evenimentul despre care am renuntat sa va mai scriu aici din cauza unor esarfe de la giturile unor oameni. asadar, esarfe roz, gri, maro, violete, rosii, magenta, cyclam, uni, cu patratele, cu buline, mai groase mai subtiri, mai…

nebunia a inceput inca de la inceput (normal nu?) cind asteptam cuminti la usa operei nationale (bucuresti, pentru cei din provincie, sic!) pentru a se ‘da drumul’ la vanzarea de bilete. ca deh, n’avuseram (sau ‘n-avuram’?) timp sa cumparam cu ‘rezervare in avans’. deci cum stateam noi asa cuminti la usa, apare piersicul junior (am aflat noi mai tirziu ca el era un fel de tartore al evenimentului cu pricina) cu o esarfa la git. n-am bagat de seama esarfa, ca deh, era prima care o vazusem. intrati in sala insa ne-am simtit brusc inconjurati. sau, ca sa fie mai corect, ‘invaluiti’ de oameni cu esarfe. cum va spuneam, biletele le-am luat de la intrare, motiv pentru care evident ca am prins locuri proaste, adica acolo sus la balcon. cine a mai dat pe la opera (macar asa la vinatoare de gagici – sa stiti ca se duc fete frumoase la opera, nu numa’ ochelariste acneice!) stie ca acolo sus la balcon, iarna-i fix ca vara. cald nene! dar esarfele nimic! au rezistat stoice la giturile firave delicate ale intelectualilor (?) desi transpiratia poate ca le siroia pe fata… ma rog, poate chiar asta-i schepsisu’: transpiri si te stergi cu esarfa!

cu esarfele adinc infasurate-n creier (se poate oare sa infasori ceva ‘adinc’?) ajung acasa. pe la unu’, pe tevere cultural (unde nu am nimerit din greseala, sic!) dau peste o emisiune (in reluare) in care o domnisoara (sau poate chiar doamna) vorbea despre evenimentul de la care tocmai ma intorceam intorsesem. cum ar veni dumneaei era din partea organizatorilor. poate de aceea (sau poate nu) si aceasta domnisoara culta purta evidaman la git, o… bineinteles. esarfa. parca a dumneaiei era un pic roz-magenta, asa…

v-ati prins sau nu, cu esarfa-n cap am ramas tot uichendul. faceam ce faceam si tot la esarfe ma gindeam. duminica pe la prinz (cred) am ajuns la concluzia ca esarfa este apanajul fanilor lu’ piersic junior. chestie care a avut, ce-i drept oleaca la baza ca si piersicu’ senior purta mai mereu pe umeri un fel de esarfa. parca a lui era mai catre fular. deci fanii lu’ piersic junior poarta esarfe la git precum poarta fanii metallica tricouri negre si pantaloni asijderea! dar…

inevitabilul s-a produs abia azi, pe la prinz. sau sa fi fost mai tirziu oleaca? ori poate mai devreme? ma rog, ciocoflenderilor, pe la prinz sa zicem, vad la o colega de birou pe birou o revista mondena. arividerci or smth. scuip temeinic intre aratator si degetu’ mare (de la mina) si incep sa rasfoiesc revista. care spre marea mea stupefactie era plina de poze cu fete si baieti (de-astia mai ‘mondeni’, stiti la ce categorie fac referire) care aveau la git toooooot felu’ de esarfe. zic ‘opa! esarfa-i de fapt in trend!’

ei, si uite-asa mi-am stricat io toata ziua de luni, si am ajuns acasa cu sistemu’ de valori raschirat in toate directiile, fata! drept pentru care iti propun modelul de esarfa ‘aicisea enclozat‘ si-ti promit ca n-o sa mai dau prin salbaticie prea curind. ma inchid in casa!

Mar 17

Oamenii care au o parere despre orice

Exista. Nu as putea sa fac o estimare despre numarul lor si nici nu as putea sa am o parere, nici macar calitativa, despre numarul lor, daca sunt multi, sunt putini… Mi-as putea face o parere chiar si despre numarul persoanelor care au fost in ultimul an cu masina in service pentru ca detin sau as putea gasi, cat de cat, niste informatii. Dar nu stiu nimic despre Oamenii care au o parere despre orice. Cred ca intelegeti ca eu nu sunt un Om care are o parere despre orice si cred ca nici nu v-a trecut prin minte o asa asociere… Domnul Dumnezeu ii stie sigur.

Eu pana acum pot sa numar doi. Unul care e platit sa faca revista presei si care si-a capatat porecla de Omul care are o parere despre orice, pentru ca, evident, chiar are o parere despre orice. E nevoie de parerea lui. Porecla nu-mi apartine si chiar fac un plagiat folosindu-ma de ea. Cineva care il admira. Pe al doilea Om care are o parere despre orice l-am cunoscut azi, de dimineata, stand intr-o coada la o institutie respectabila care are grija sa avem curent in casele noastre. Barbat, trecut de 60 ani, poate chiar mai bine, asezat in capul cozii (din fata birourilor pentru primirea contractelor) si gata sa organizeze treburile. Avea teancul de dosare in mana si parea sa aiba autoritate in ceea ce priveste organizarea treburilor pe acolo. Ma pune la punct si in fundul cozii, in incercarea mea de a ma lamuri despre mersul treburilor contractuale, ordinea cozi. Eu nu prea inteleg de ce trebuie sa ma puna la punct, ca doar o intrebare aveam de pus (sa stiu pentru care din cele doua birouri e coada, ca as vrea sa aleg coada corecta), nu i-am furat chilotii, nu vroiam sa ma bag in fata, am zis buna ziua, am cerut voie. Dar disperarea se citeste in ochii lui si deja m-a citit. Am un scop ascuns si el a ajuns la faza in care nu mai accepta nicio batjocura si nesimtire. Asa ca ma pune la puct si isi impune autoritatea. Eu nu ripostez, ma asez in coada si zambesc. Sunt in continuare calma si imi spun povestea. El devine mai atent si imi explica cum sta treaba. Stie exact cat dureaza un contract. O jumatate de ora. Face calcule cam cat o sa stam in coada. El are un dosar nou si alte trei de schimbat/ actualizat (?!). Cel putin 40 de minute.

Am un aliat, el m-a gasit pe mine. Un domn ceva mai in varsta decat mine care imi sopteste ca aici e coada pe care o caut si ma intreaba daca inteleg ceva din explicatiile Domnului. E mai usor cand ai aliati. Daca m-a vazut asezandu-ma in coada si intelegand ca nu sunt un pericol pentru el, domnul pensionar isi reia subiectul din momentul interventiei mele si incepe sa aiba o parere despre orice. Dansez pentru tine. Vedetele dansatori. Un sportiv K1 care concureaza. Cum sa poata dansa un sportiv de K1?! Cu muschii si picioarele lui… Columbeanu. Om destept… Dar sa o lase pe Monica sa danseze si sa se dea in spectacol?! Monica,  fata desteapta. Nu trebuie sa mai munceasca in viata ei… Printesa, a procedat foarte bine. Nu mai inteleg. Ma intreb daca i-au luat pe toti la rand. Aud franturi pentru ca in acelasi timp aliatul meu imi da sfaturi cum sa ma descurc pe acolo.

Vorbesc cu gardianul care pe langa paza, mai face si mici comisioane. Intre timp ma lamuresc ca nu am nicio sansa sa rezolv ceva astazi, astfel ca renunt/ aman problema. Ii vine randul si Omul care are o parere despre orice dispare. Aflu insa ca un astfel de Om mi-ar putea rezolva dosarul/ contractul intr-o saptamana in schimbul unei sume de bani, iar eu nu trebuie sa fac nimic. Altfel, pot sa astept si cateva luni. Refuz sa apelez la Omul care are o parere despre orice pentru ca ma ambitionez sa experimentez birocratia din aceasta institutie. Sunt curioasa. Ei ce or sa zica ca am fost ambitioasa sa razbat birocratia lor?!

nota: acesta este un ghest post, daca nu v-ati prins. pana mai reglati sonorul la televizoare, puteti vizita blogul original al autoarei aici.

Mar 09

despre head hunting in romania

acum ceva vreme am primit o ‘propunere de conectare’ (daca se poate zice asa!) pe o retea sociala de la o doamna partener intr-o firma de recrutare. in ‘propunerea’ cu pricina dumneaei mi-a cerut niste date personale de contact sa-mi trimita o propunere de job. desi nu caut activ de lucru in perioada asta si desi nu o cunosc deloc pe doamna cu pricina, am dat curs invitatiei si solicitarii, si la mai putin de citeva ore am primit pe e-mail brief-ul jobului respectiv. care nu ma interesa. in acest din urma e-mail, doamna m-a rugat ca in cazul in care jobul nu ma intereseaza sa-i recomand pe cineva. pina aici nimic spectaculos.

am pierdut (asa cum aveam sa constat mai tirziu) 10 – 15 min sa-i ‘fac rost’ de o recomandare. pentru ca atunci cind recomanzi pe cineva trebuie sa ii ceri acceptul: ‘bai pot sa te recomand pentru cutare job? care e-mail sa ti-l dau? iti dau si numarul de telefon?’ chiar si numai pentru atita efort ma gindeam ca voi primi un reply la mail cu un ‘multumesc’.

sa ma obosesc in continuare sa va mai zic ca nu am primit nici macar un reply cu ‘du-te-n ma-ta fraiere?!’ si sa ma mai obosesc sa va spun ca asta e practica obisnuita in domeniu in romania?! ca in cazul unui refuz de fapt raspunsul se transmite prin non-raspuns?! o singura exceptie am intilnit pina acum, si am tinut neaparat sa ii comunic respectivului recruiter ‘s-o tina tot asa’ pentru ca asta e unul din atributele lui de diferentiere…

chiar asa, stie cineva cum poti sa te ‘deconectezi’ cu cineva de pe o retea sociala?

update: am gasit instructiunile ‘deconectare’ pentru reteaua sociala de care vorbesc. ma simt razbunat.

Mar 07

albastru. negru. alis in lanturi.

as putea sa fac o cronica de fan turbat albumului asta. sau as putea sa zic ‘cu obiectivitate’ despre el. sau as putea macar sa-l ascult de fo’ zece ori si dupa aia sa zic ceva. dar nu. desi nu l-am ascultat decit odata va zic ca trebuie sa-l ascultati. sau mai bine zis eu trebuia sa-l ascult. oricum am asteptat prea mult dupa el. o sa zici ca e trendul asta la trupelor reunite care nici nu mai stiu sa cinte si vor sa mai faca un ban. cacat! n-are-a face. chiar si fara cea mai grea piesa a lor, alice in chains suna cum trebuie sa sune alice in chains. si daca anu’ asta nu-si fac vreme sa treaca pe la bucuresti, o sa ma deranjez eu sa merg sa-i vad la sofia. cum ziceam, am asteptat prea mult pina acum.

si uite ca a iesit o ‘cronica’ de fan turbat pina la urma. ei si?

engioi.

Mar 05

cita scoala si cita vacanta

postez aici nu ca sa ma laud ci doar ca sa se consemneze oficial, ca astazi am mai terminat o scoala. daca stau sa adun toti anii petrecuti pe sau prin bancile scolii imi dau seama ca am pierdut ceva vreme cu asta.

nu e nevoie nici sa ma felicitati si nici sa fiti invidiosi pe mine si pe succesele mele. succese in munca, bineinteles!