astazi, cravata si mincatul la birou. aceste doua aspecte ale existentei mele nu prea pot coexista. de ce? pai pentru ca imi transform cravata in bavetica.
prin definitie neatent. din convingere luptator impotriva cravatei (desi ma consider obligat sa o port in fiecare zi de ceva vreme). genetic un ne-gurmand (daca exista un asemenea termen).
acum am o cravata patata de maioneza. s-o ia dracu!
hiustan? du iu capi? va scriu de pe planeta ubuntu.
chiar daca nu ma pricep io foarte bine la hecareala, de mic visam sa vad un sistem de operare altul decit blue bill care sa imi satisfaca, macar in parte tendinta de sirmar innascut.
yep, sint tipul ala care nu stie nimic dar isi baga nasul peste tot. mi-am demontat bicicleta de cel putin 200 de ori. repar singur prizele in casa. uneori ma curentez. n-am citit in viata mea un help, si imi fac un titul de glorie din asta. cind am vazut prima data windows 3.1 am zis ca vine sfirsitul lumii.
da, eram indragostit de dos.
zilele astea am instalat ubuntu. including driver pentru nvidia si aplicatii care nu sint in pachet.
experienta e placuta, inca mai am de lucru. merita o incercare. ma simt un mic anarhist. un demolator de cutume. un luptator impotriva sistemului.
nu o sa va zic acum chestii de genul ‘e mac os’, ‘e xp’, sau ‘e vista’. o sa va zic doar: e ubuntu.
fuck the system!
… ma intreb vazind un clip cu ministrul cioroianu si madam rice. la un moment dat, ministrul se gindeste aiurea si condi il vede. s-o fi suparat doamna? cum e sa dai cu mucii in fasole la modu’ asta? cine il penalizeaza pe baiatu’ asta ca a facut o faza care e bad for business?
la un moment dat, intr-o vizita la un client, o doamna, contabila, care lucrase (si lucra inca) la o mare companie de stat, m-a intrebat:
cum e sa lucrezi la particulari? stiti, eu lucrez de 35 de ani la stat… n-am lucrat niciodata la particulari. cum sint astia?
eu lucrez la particulari. cum o fi totusi sa lucrezi la stat?
.jpg)
n-o sa m-apuc sa insir platitudini de genul ‘mama este cel mai bun prieten al omului’ sau ‘cind ai o mama n-o poti uita, e totusi mama ta’. n-o sa va povestesc cum de vreo 10 – 15 ani am senzatia ca am pierdut contactul cu omul care este mama (deh, sintem oameni mari acum, avem fiecare ideile si parerile lui, si de regula nu prea coincid). n-o sa va insir nici prin cite momente neplacute am trecut impreuna, si nici n-o sa va explic ca le-am depasit mai usor tocmai pentru ca sintem impreuna.
o sa va spun doar ca am asteptat 32 de ani ca sa ne jucam impreuna cu mingea. ca am asteptat 32 de ani sa mergem impreuna la mare (chiar daca am stat pe plaja numai 4 ore). ca au trecut 20 de ani de cind am fost ultima data impreuna in vacanta ‘undeva’.
si al dracu’ sa fiu daca n-a meritat asteptarea!
