Mar 15

12 years a slave…

…parca asa era titlul filmului aluia pe care nu l-am vazut.

dar e o chestie: se fac 12 ani de la prima postare pe acest blog. e ziua la blog cum ar veni.

care blog nu mai are cine stie ce activitate in ultima vreme. ca nu mai e la moda acum sa scrii la blog. dar nu conteaza, deocamdata il mai tinem conectat la aparate.

ma mai gasiti pe tuitar. niciodata pe feisbuc. daca o sa am ceva mai lung de zis o sa zic aici.

asa ca nu mai sunati, ies eu din cand in cand.

lamultean!

later edit: m-am grabit ca fata la maritat: ziua la blog e maine, de fapt. m-a derutat reminderul de pe telefon setat sa ma biziie cu 2 zile inainte.

Nov 16

insomnia

mai intii rezolvi problemele cu sefu’. ai o chestie pending la el, tot faci follow up si nu intrezaresti un termen de rezolvare. e genul de problema care se rezolva, dar nu se stie cind. te gindesti sa-i scrii un mail, profi, cu argumente, incepi, tocmai ce-ai terminat primul draft. revizuiesti paragrafele unul dupa altul. apoi inca o data si inca o data. la final bagi si un paragraf de corason, pentru orice eventualitate. apoi te scuzi daca ai sarit calul, tot pentru orice eventualitate. fuck it! daca nici asa nu se rezolva… Il salvezi in draft, si iti promiti ca maine dimineata first thing in the morning, ii dai send.

treci apoi la o discutie serioasa cu nevasta. in general aici nu sunt probleme grave nerezolvate, sau daca sunt, n-are rost sa incerci, e deja prea tirziu. mai intai testezi marea cu degetul, bagi la inaintare o problemuta si un semi repros, treci la urmatoarea chestiune ceva mai grava (gen, optionalele de la gradinita ale lu’ ala micu’), si la final aplici lovitura de gratie cu ceea ce te intereseaza pe tine de fapt. totul merge snur, ce plm, esti un maestru de sah cind vine vorba de problemele delicate ale oamenilor.

ia sa mai vedem ce-i pe lista… apropos, lista de to do-uri, trebuie revizuita, treci prin ea o data, nu ti se pare nimic demn de modificat. dai sa te intorci la mailul din draft, catre sefu’ si-ti dai seama ca de pe lista trebuie sa dispara toate item-urile legate de masina pe care tocmai ai vindut-o. baga-mi-as, iti zici, am reusit s-o fac si pe asta.

ar iesi o postare buna pe blog din treaba asta, iti zici. ce-ar fi sa deschizi laptopul, in bucatarie linga o cana de cafea. si daca tot te scoli, acum la 4 dimineata, ar fi de efect sa trimiti si mailul lu’ sefu’. sa vada ca problema aia chiar nu te lasa sa dormi. in loc de paragraful ala de corason ai scrie chiar treaba asta: sint asa de frustrat ca nu rezolvam mai repede chestiunea ca nici nu mai pot sa dorm. si nu e o metafora, ai adauga in paranteza. si nici n-ar mai trebui sa te scuzi, pentru orice eventualitate.

suna ceasul, te trezesti, pentru ca intr-un final tot ai adormit. zece minute, o ora, doua. cine mai stie.

Sep 18

injectie anti-nostalgie: piine cu unt

zicea un politician mai deunazi, intr-o declaratie, ca nu toate chestiile au fost nasoale in comunism. m-am tot gindit ce raspuns i-as da eu idiotului, si in afara de zece mii de pumni in cap si un bilet dus catre coreea de nord n-am gasit altceva. pentru ca prea putine-s chestiile misto de care-mi aduc aminte de pe vremea aia. cele mai multe-s horror, si ce-i mai nasol – cele mai naspa‘ amintiri le am despre lucruri care acum par banale.

sa luam exemplul alimentului pe nume unt. azi e cit se poate de simplu: mergi la mega, alegi din cele 5-6 feluri de unt de masa (pentru ca exista si de gatit!), bio/ne-bio, cu sare/fara, romanesc, francez, german, brand sau private label. pachetele au forma paralelipipedica, cilindrica, prisma elipsoidala sau dracu’ mai stie cum si sunt din staniol sau hirtie cerata. exista unt ambalat la cutie. de plastic sau de carton. mai mica sau mai mare. exista si unt gata sarat, pentru cei carora le e sila sa-si presare singuri pe felie.

mie-mi place painea cu unt. ma apuca asa citeodata, si maninc in nestire, fara sa ma mai pot opri. pentru ca n-am mincat destul unt cu piine in copilarie si acum probabil recuperez.

stiti cum era untul pe vremea ai’lalta? rar. adica nu se prea gasea. pachetele erau de doua feluri: mici si mari. invelite intr-o hirtie cerata. si vara, most of the time, untul pe care l-am mincat eu era rinced. in ultima vreme, mama descoperise o schema: punea untul intr-o cratita, il topea la foc mic si il fierbea un pic. dupa aia il lasa sa se intareasca si gustul rinced disparea ca prin farmec. chestia asta o facea uneori, cind avea timp, pentru ca lucra 10-14 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, 360 de zile pe an la construirea societatii socialiste-multilateral dezvoltate.

stiti cum mai era untul pe vremea aia? tare. nu se intindea pe paine decat in anumite conditii. adica daca il scoteai din frigider si asteptai o vreme sa se mai inmoaie. sau daca inclazeai lama cutitului (de obicei in cana cu ceai fierbinte). in plus, piinea era proasta si daca apasai prea tare pe felie bucata de unt trecea pe partea cealalta in loc sa se intinda. iar daca prajeai painea inainte si era prea calda, untul se topea si se ducea dracului tot romantismul.

si uite-asa in viata mea a aparut margarina. dar despre asta, intr-un alt episod.

in concluzie, pana si lucrurile elementare sugeau rau pe vremea lu’ ceasca.

pofta buna la masa!

si mai lasati-ma-n pula mea cu surprizele de la guma turbo.

Sep 07

how to take over the world: lesson one

mi-a prezentat unu’ azi planul lui de cucerire a mapamondului pe juma’ de foaie de fllipchard. vreo ora si ceva m-a invartit printre milioane si catralioane de useri si de dolari. cand am ajuns la intrebari concrete, s-a grabit sa plece, ca avea treaba. intre viziune si halucinatie e o diferenta atit de mica!

sanatate mintala va doresc!