zicea un politician mai deunazi, intr-o declaratie, ca nu toate chestiile au fost nasoale in comunism. m-am tot gindit ce raspuns i-as da eu idiotului, si in afara de zece mii de pumni in cap si un bilet dus catre coreea de nord n-am gasit altceva. pentru ca prea putine-s chestiile misto de care-mi aduc aminte de pe vremea aia. cele mai multe-s horror, si ce-i mai nasol – cele mai naspa‘ amintiri le am despre lucruri care acum par banale.
sa luam exemplul alimentului pe nume unt. azi e cit se poate de simplu: mergi la mega, alegi din cele 5-6 feluri de unt de masa (pentru ca exista si de gatit!), bio/ne-bio, cu sare/fara, romanesc, francez, german, brand sau private label. pachetele au forma paralelipipedica, cilindrica, prisma elipsoidala sau dracu’ mai stie cum si sunt din staniol sau hirtie cerata. exista unt ambalat la cutie. de plastic sau de carton. mai mica sau mai mare. exista si unt gata sarat, pentru cei carora le e sila sa-si presare singuri pe felie.
mie-mi place painea cu unt. ma apuca asa citeodata, si maninc in nestire, fara sa ma mai pot opri. pentru ca n-am mincat destul unt cu piine in copilarie si acum probabil recuperez.
stiti cum era untul pe vremea ai’lalta? rar. adica nu se prea gasea. pachetele erau de doua feluri: mici si mari. invelite intr-o hirtie cerata. si vara, most of the time, untul pe care l-am mincat eu era rinced. in ultima vreme, mama descoperise o schema: punea untul intr-o cratita, il topea la foc mic si il fierbea un pic. dupa aia il lasa sa se intareasca si gustul rinced disparea ca prin farmec. chestia asta o facea uneori, cind avea timp, pentru ca lucra 10-14 ore pe zi, 6 zile pe saptamana, 360 de zile pe an la construirea societatii socialiste-multilateral dezvoltate.
stiti cum mai era untul pe vremea aia? tare. nu se intindea pe paine decat in anumite conditii. adica daca il scoteai din frigider si asteptai o vreme sa se mai inmoaie. sau daca inclazeai lama cutitului (de obicei in cana cu ceai fierbinte). in plus, piinea era proasta si daca apasai prea tare pe felie bucata de unt trecea pe partea cealalta in loc sa se intinda. iar daca prajeai painea inainte si era prea calda, untul se topea si se ducea dracului tot romantismul.
si uite-asa in viata mea a aparut margarina. dar despre asta, intr-un alt episod.
in concluzie, pana si lucrurile elementare sugeau rau pe vremea lu’ ceasca.
pofta buna la masa!
si mai lasati-ma-n pula mea cu surprizele de la guma turbo.
aseara la 
mi-a prezentat unu’ azi planul lui de cucerire a mapamondului pe juma’ de foaie de fllipchard. vreo ora si ceva m-a invartit printre milioane si catralioane de useri si de dolari. cand am ajuns la intrebari concrete, s-a grabit sa plece, ca avea treaba. intre viziune si halucinatie e o diferenta atit de mica!
eh, de cind nu m-am mai entuziasmat eu asa de tare dupa o carte incit s-o dau ca recomandare pe blog! de 
the mini one, “4 ani si 4 luni”, imi povesteste despre cinematograful sau. vrea sa se faca regizor, si ca sa nu-si bata capul prea mult cu distributia a decis sa-si faca si un cinematograf care sa-i difuzeze productiile proprii. in plus, e un mare fan promotii si marketing, toti trolii, fliz-urile si cataloagele din casa mea pot oricind sa spulbere orice urma de indoiala in privinta asta.