mi-a prezentat unu’ azi planul lui de cucerire a mapamondului pe juma’ de foaie de fllipchard. vreo ora si ceva m-a invartit printre milioane si catralioane de useri si de dolari. cand am ajuns la intrebari concrete, s-a grabit sa plece, ca avea treaba. intre viziune si halucinatie e o diferenta atit de mica!
sanatate mintala va doresc!
pentru cei care au deschis mai tirziu dictionarele, plescarul e unu’ care umbla dupa mocangeala, pleasca adica. free rider. sau parazit. raman totusi la termenul plescar deoarece cred ca surprinde mai bine sensul decit termenii alternativi. dar si pentru ca imi place cum suna.
un soi foarte inilnit de plescar in adolescenta mea era cel care mergea “cu porcu’” (adica neinvitat) la chefuri. un “piscotar”, cum s-ar zice in zilele noastre (vezi mai ales specia ziaristului piscotar).
la corporatie plescareala arata un pic altfel. specimenul despre care vorbim aici e cel care se foloseste de munca altora pentru a beneficia direct sau indirect de rezultate.
pe linga doza de nesimtire necesara dar insuficienta, pentru a excela in rezultate, plescarul trebuie sa fie inzestrat si cu un anume simt al valorii: el trebuie sa stie care subiect (initiativa, proiect, activitate) are sanse de izbinda si care nu. desemenea, el trebuie sa cunoasca din timp cand e rost de recompensa si cand nu astfel fel incit sa nu-si iroseasca timpul aiurea.
folosind lantul motivational pe care se preda prin unele scoli de biznes: “effort leads to performance, which leads to achievement which leads to reward”, plescarul se aciueaza la ultima etapa, la culesul recoltei cum ar veni. si desi el apare la “spartul tirgului” cum se zice, crezi ca a fost acolo de-o vesnicie si a muncit cot la cot cu ceilalti. ba chiar a transpirat mai abitir decit toti.
o alta chestie, deosebit de importanta: plescarul nu se impune cu de-a sila. el se insinueaza. citeodata stie ceva sau mai bine zis pe cineva. cam ca amicii mei din adolescenta care mergeau cu porcul la chefuri si care trebuiau sa stie unde se tine cheful, cind, si pe cineva care e invitat acolo. textul care il ziceau cind organizatorul petrecerii deschidea usa era: salut, il caut/o caut pe…(aici trebuia sa spuna numele unui invitat). cam la atit se rezuma contributia lui la rezultatul actiunii pe care o paraziteaza.
in loc de concluzie, va aduc aminte ca munca inobileaza. pe prosti.
aciduzzu sta toata ziua la pinda, fiind gata in orice moment sa agite spiritele. unealta lui preferata e e-mailul cu cc, iar activitatea predilecta e forward-ul. care va sa zica primeste, nu proceseaza deloc, adauga in carbon copy (cc) persoane influente (sefi mai mari sau mai mici) si forward-eaza. citeodata mai pune de la el o remarca malitioasa gen “not good”, “va rog sa luati masurile ce se impun”, “FYA” sau chiar “FYI”. nimic insa care sa-l implice sau sa-l angajeze in vreun fel.
aciduzzu mizeaza foarte mult pe efectul de ricoseu, pe amenintarea subtila, indusa si nu exprimata direct. asta vine de la cc-ul de care aminteam. pentru ca n-are coaie, in caz de confruntare directa isi schimba cu 180 de grade pozitia, devenind instant de aceeasi parere cu tine.
nu cred ca personajul nostru are ca scop in viata sa faca rau cuiva, cum e cazul vampirului energetic. el vrea doar sa se bage in seama. sa fie in mijlocul lucrurilor importante. si de cele mai multe ori este, cam ca musca-n cacat cum zice o vorba populara.
aciduzzu aciduleaza (sic!) spiritele ca sa dea senzatia ca pune umarul la treaba si bineinteles ca de cele mai multe ori produce doar pagube. cam ca in vorba aia cu desteptii care trebuie sa scoata bolovanul.
ca sa fie cu adevarat eficient, adica sa produca un grad semnificativ de acidulare, el trebuie sa fie sef sau sefulet. si deoarece e o fire voluntara, nu poti fi sigur vreodata ca esti prieten sau aliat cu aciduzzu. el iti face rau si cand iti vrea tot binele din lume. in schimb, daca-i intorci cheita si-l indrepti catre tinta dorita iti poate aduce ceva beneficii de moment.
aciduzzu iti poate strica ziua si chiar mai mult decit atit. nu e bine sa-l ignori sau sa-l tratezi cu indiferenta pentru ca iti poate da de lucru. din cauza cc-ului. nu poti sti cind loveste iar ca sa-l tii sub control trebuie sa consumi o cantitate semnificativa de energie. este bine sa-l infrunti direct, rapid si cu maxima convingere.
vacanta placuta si week-end minunat, alaturi de andreea esca! ah, da si casa de piatra pentru cei care tocmai s-au intors de la cununia civila. sau religioasa.
cred ca fiecare dintre noi cunoaste cel putin un om de felul asta, indiferent ca e coleg de serviciu, ruda sau vecin pe scara blocului. spre fericirea mea, eu am in momentul asta in minte un singur personaj, celelalte pe care le stiu s-au pierdut in negura vremurilor de odinioara (hop si cu metafora!).
omul e in primul rand foarte tenace si dedicat cauzei sale. as zice ca are un soi de minutiozitate, scrupulosenie pe care in timp a slefuit-o si a transformat-o in outstanding skill (n-am gasit alta rima!). e posibil ca unii din generatiile anterioare sa fi beneficiat si de o oarecare educatie in sensul asta. ma refer la puii de securisti. nu te poti abtine sa te intrebi cum dracu’ de tenacitatea si temeinicia sint folosite la a-ti freca tie ridichea si nu s-au putut indrepta catre o alta zona benefica celor din jur si de ce nu, organizatiei.
mai e apoi vorba despre insinct. individul simte intotdeauna cand esti pe cale sa realizezi ceva si tabara peste tine, te cotrobaie peste tot. vreau sa spun ca stie exact momentul, ti-o trage cind ti-e lumea mai draga. parca e ceva suspect ca e pe cale sa-ti iasa/ti-a iesit cutare lucru. mai ales daca nu s-a mai facut pina atunci. sigur te-ai gindit si la aia? si la ailalta? da’ pe ala l-ai intrebat? da’ altii cum fac? ai respectat normele interne? ce zice legal-ul? dar compliance-ul? eh, eu daca eram in locul tau…
ajungem astfel la esenta. pe om il fute grija de treaba ta. de cele mai multe ori nu se pricepe (n-are competente) pe zona ta. iar treaba pe care e pus sa si-o faca si-o face cu picioarele. uneori. pentru ca alte ori imprejurarile il ajuta sa para competent peste tot, inclusiv la ceea ce e pus sa faca. multa vreme m-am intrebat ce-l mana pe el in lupta. si chiar daca nu vreau sa par intelectual, mi-aduc aminte ca am citit de curind (cred ca in Bertrand Russel) ca de fapt cel mai puternic driver al actiunilor omului este/trebuie sa fie placerea. si cred ca asta e: oamenilor astora chiar le place sa faca rau altora, sa scurme in cacat, sa ti-o traga pe la spate etc. daca ar fi sa te iei dupa filosoful amintit, ei sunt niste oameni realizati. pentru ca fac ce le place.
fenomenul cel mai interesant e ca un astfel de om e capabil sa-ti suga toata energia intr-un dialog unu-la-unu. conversatiile telefonice cu el dureaza nemaipomenit de mult. schimburile de mailuri nu mai zic. daca te prinde pe culoar ai pus-o. pleci de-acolo impleticindu-te pe sapte carari. poti sa nu mai fii om o zi intreaga. te certi cu nevasta cand ajungi acasa, iti bati ciinele si nu stii de ce. nici eu n-am crezut pana nu mi s-a intamplat.
