mai intii rezolvi problemele cu sefu’. ai o chestie pending la el, tot faci follow up si nu intrezaresti un termen de rezolvare. e genul de problema care se rezolva, dar nu se stie cind. te gindesti sa-i scrii un mail, profi, cu argumente, incepi, tocmai ce-ai terminat primul draft. revizuiesti paragrafele unul dupa altul. apoi inca o data si inca o data. la final bagi si un paragraf de corason, pentru orice eventualitate. apoi te scuzi daca ai sarit calul, tot pentru orice eventualitate. fuck it! daca nici asa nu se rezolva… Il salvezi in draft, si iti promiti ca maine dimineata first thing in the morning, ii dai send.
treci apoi la o discutie serioasa cu nevasta. in general aici nu sunt probleme grave nerezolvate, sau daca sunt, n-are rost sa incerci, e deja prea tirziu. mai intai testezi marea cu degetul, bagi la inaintare o problemuta si un semi repros, treci la urmatoarea chestiune ceva mai grava (gen, optionalele de la gradinita ale lu’ ala micu’), si la final aplici lovitura de gratie cu ceea ce te intereseaza pe tine de fapt. totul merge snur, ce plm, esti un maestru de sah cind vine vorba de problemele delicate ale oamenilor.
ia sa mai vedem ce-i pe lista… apropos, lista de to do-uri, trebuie revizuita, treci prin ea o data, nu ti se pare nimic demn de modificat. dai sa te intorci la mailul din draft, catre sefu’ si-ti dai seama ca de pe lista trebuie sa dispara toate item-urile legate de masina pe care tocmai ai vindut-o. baga-mi-as, iti zici, am reusit s-o fac si pe asta.
ar iesi o postare buna pe blog din treaba asta, iti zici. ce-ar fi sa deschizi laptopul, in bucatarie linga o cana de cafea. si daca tot te scoli, acum la 4 dimineata, ar fi de efect sa trimiti si mailul lu’ sefu’. sa vada ca problema aia chiar nu te lasa sa dormi. in loc de paragraful ala de corason ai scrie chiar treaba asta: sint asa de frustrat ca nu rezolvam mai repede chestiunea ca nici nu mai pot sa dorm. si nu e o metafora, ai adauga in paranteza. si nici n-ar mai trebui sa te scuzi, pentru orice eventualitate.
suna ceasul, te trezesti, pentru ca intr-un final tot ai adormit. zece minute, o ora, doua. cine mai stie.
zicea un politician mai deunazi, intr-o declaratie, ca nu toate chestiile au fost nasoale in comunism. m-am tot gindit ce raspuns i-as da eu idiotului, si in afara de zece mii de pumni in cap si un bilet dus catre coreea de nord n-am gasit altceva. pentru ca prea putine-s chestiile misto de care-mi aduc aminte de pe vremea aia. cele mai multe-s horror, si ce-i mai nasol – cele mai naspa‘ amintiri le am despre lucruri care acum par banale.
the mini one, “4 ani si 4 luni”, imi povesteste despre cinematograful sau. vrea sa se faca regizor, si ca sa nu-si bata capul prea mult cu distributia a decis sa-si faca si un cinematograf care sa-i difuzeze productiile proprii. in plus, e un mare fan promotii si marketing, toti trolii, fliz-urile si cataloagele din casa mea pot oricind sa spulbere orice urma de indoiala in privinta asta.
azi se fac 11 ani de la 
scriu si citesc. pentru slujba si in interes personal. sint o masina de procesat texte.