photo by: descending angel
lunea e o zi in care mor cite putin. nu stiu voi cum, dar eu o simt pina in maduva oaselor. si nu e numai o licenta poetica sau o metafora. ma dor picioarele. ma doare spatele. ma doare curul de-atita stat pe scaun. pe vremuri ma durea stomacul. acum nu ma mai doare. am insa palpitatii de la consumul excesiv de cafea (care dauneaza grav sanatatii). aproape in fiecare luni se intimpla sa nu-mi ajunga tigarile. ma lovesc de scaune, birouri si alte lucruri mobile sau imobile care-mi ies in cale. chestiile astea-mi provoaca vinatai. cafeaua ameteli.
nici mental nu stau mai bine. e ziua in care innot uneori intr-o nebuloasa totala. un fel de ceata de culoare bleu-gri. alteori am o stare de irascibilitate vecina cu nebunia. tot de la cafea o sa ziceti. da si nu. incepe de fapt de la prietenii mei, partenerii de trafic in drum spre serviciu. adica inainte de cafea. pentru ca nu beau cafeaua acasa dimineata. ci direct la serviciu.
lunea e ziua in care sint nemultumit de mine. de tot ceea ce fac. de ceea ce am facut. asta-i grav la o persoana usor narcisista ca mine, care are o parere in general buna despre ea. imi aduc aminte de iubirile neimpartasite din tinerete. de mortii din familia mea. de prietenii pierduti. de toate proiectele neterminate. de toate lucrurile neincepute. si culmea nu-mi vine sa ma apuc de nimic. pentru ca stiu ca nu-s in stare sa fac ceva esential. sau important. sau sa iau vreo decizie. da, asta-i: lunea e ziua intunericului (intuneric, ceata, tot una!). ziua incertitudinii si a indeciziei. o fi si ziua impotentei, cine stie.
lunea e ziua in care zaresc portile cimitirului. cam cum se zaresc muntii din charles de gaulle.
eh, am tacut ce-am tacut, dar acum e vremea sa dau! si-o sa dau pternic, pentru ca la mine e taman invers: lunea e de bine! si e de rau pe vineri, cand simt ca colegul ceh de langa mine, care se comporta la telefon ca un bebe, cand vorbeste cu sotia sa cea indepartata, devine extrem de insuportabil. eu la 8 ani aratam mai intelept ca el. nu-i de mirare ca am vazut atatea marionete in Praga si ca se mai si mandresc cu asta. neam de infantili papusari. ma mir cum de-au fost in stare sa comploteze asasinarea liderului aluia sindical acum vreo cativa ani. desi el e slovac, de fapt, iar eu asa arata cam incult daca as amesteca budapesta cu bucurestiul, sau praga cu bratislava.
inchid paranteza.
revenind, la mine lunea e de bine. e insa mai putin bine, de la an la an. acum 9 ani era f. de bine, in special cand, ca tanar BrMan intr-o mare internationala, veneam cu atatea sperante la birou. azi vin lunea doar cu un zambet mai mic.
iar vinerea plec acasa de nu ma mai recunoaste nici nevasta. umeri si sprancene cazute, looser attitude, stare mentala de dat la caini.
asadar, la cat mai multe zile de luni!
sanatate!
parca nici n-ai zice ca ne cunoastem 🙂
finally, am Internet. si pot sa comentez. ce titlu … n-as zice ca-s de acord cu el. e dur si trist rau de tot. lunea e o zi mai grea, recunos, rareori dau luni tot ce pot. ma apuc mai greu de munca. dar nici vineri nu am chef de munca. dar is ceva mai bucuroasa.
unii zic ca tonusul tine de modul in care ne hranim si cate prostii bagam in noi, de cat de multa miscare facem. cred ca ar trebui sa te lasi de cafea si tigari. sa nu dai!
… pai la cat ne mai vazuram in ultima vreme, ma intreb: oare ne mai cunoastem?
🙂
Pingback: engambament » Blog Archive » eseu despre parere