… de jonathan coe nu prea e o carte pe care sa o citesti inainte de culcare. am cam lalait-o la inceput din motive obiective si mi-am dat seama ca nu ar fi trebuit. de la 2/3 incolo m-a luat o parere de rau ca mama dracu’, din cauza ca incepeam sa nu mai pricep care-i treaba pe-acolo pentru ca nu-mi mai aminteam numele personajelor si ce faceau ele in prima treime a cartii.

si cu toate astea mi s-a parut cea mai misto carte de coe pe care am citit-o pina acum (am mai citit piticii mortii, clubul putregaiurilor, cercul inchis, ce hacuiala!). as remarca traducerea excelenta a lui radu paraschivescu (mai am un pic si o sa incep sa selectez lecturile dupa traducator!) si deasemenea postfata aceluiasi multumita careia am mai recuperat din buimaceala mai sus descrisa.

si ce sa va mai povestesc? a! pai cartea am capatat-o cu interventii la un prieten care are pe cineva care stie pe cineva la polirom (intre timp am observat ca a aparut o noua edititie in librari) dupa ce am umblat ca un bezmetic prin mai toate librariile si n-am gasit-o.