ma las cu greu tirit, impins in vacantele in strainatate. fac un scandal monstru. arunc cu basca-n perete. insa cind ajung acolo parca-mi pare ca iarba lor e mai verde. ca aerul lor e mai usor de respirat. ca oamenii sint mai usor de suportat. ca e altfel.
anu’ asta a fost barcelona.
iaca si poze [neprofesionizde]:
alegerea bucatii muzicale nu e intimplatoare. barcelona mi s-a parut un fel de babilon, chiar si numai pentru ca poti vedea grafiti pe pereti in virsta de peste 500 de ani.
recunosc, am zburat prima data [la propriu, cu avionul] acum 2-3 saptamini. poate ca nu ar fi cazul sa m laud cu o asemenea performanta, poate pare leim pentru cititorii trendinezi ai acestui blog. poate va face placere sa va amintiti prima voastra experienta aviatica. poate nu.
mi-a placut zborul in sine (inclusiv decolarea si aterizarea) dar nu mi-a placut organizarea. procedurile complicate de pe aeroport. m-a amuzat teribil baletul stewardeselor (ala in care ti se arata cum sa folosesti echipamentul de salvare) pe care seinfeld l-a descris atit de bine: he’s dead, you’re dead, i’m gone!
engioi da fotos:
excelent dar se putea si mai bine. bruce a fost la inaltime (desi e mititel de statura, scena a fost conceputa in asa fel incit sa-i permita sa se catere undeva deasupra tuturor celorlalti colegi). la fel si restul mosulicilor.
din set list au lipsit taman piesele mele favorite, si de aceea am un usor gust amar (sau o fi de la bere?)
comparatia cu metallica e inevitabila, asa ca o sa va spun (ca mai toata lumea) ca la metallica a fost mai bine. chiar daca atunci a plouat iar acum a fost foarte cald. mi-a venit in mite si o gluma gresita: metal(ist)ul nu rugineste la ploaie, da’ se cam inmoaie la caldura (mai ales in combinatie cu berea).
dovada ca la metallica a fost mai bine e ca acum sunt mai putin ragusit si nu fredonez nici o piesa din set list: toata saptamina trecuta am fredonat whiplash, last caress si the four horsemen.
au fost doua live performance-uri (sic!) pe care eu le-am asteptat vreo 18-19 ani. au fost doua evenimente reusite.
noapte buna.
la un moment dat ma gindeam sa mai las sa treaca vreo citeva zile pina cind sa dau pe post la ore de maxima audienta impresii despre cartea asta. ma enervasem ca nebunu’ asta mi-a omorit toate personajele preferate inainte sa se termine cartea. de fapt din cauza asta la chiar ma gindeam s-o las naibii de carte cu vreo 100 de pagini inainte de final. ratiunea a invins si am continuat pina la final. habar n-am daca am cistigat ceva din ultima suta de pagini, dar sigur stiu ca n-am pierdut timpul citind ce hacuiala!
umor fin. satira politica. cinism. cronica. radiografie a societatii britanice. forta personajelor. originalitatea scriiturii. chestii pe care o sa le mai cititi poate prin alte locuri pe unde se fac cronici la carti, filme sau baieti, melodii sau cintareti.
cum va mai spuneam si cu alte ocazii ([aici] si [aici] de exemplu) domnul coe reuseste sa ma faca sa-i citesc cartile cu sete.
asa a fost si de data asta. si sint sigur ca asa va fi si data viitoare.
si nu stiu de ce da’ parca mi se face chef de The Clash de fiecare data. gata! am decis: Coe merge cu The Clash!
engioi!
pe baietii de la nightlosers i-am vazut live de vreo 5-6 poate chiar 7 ori pina acum.
intotdeauna au avut pofta de cintat. sau asa au lasat impresia. daca e a doua varianta, atunci nu-s numai niste muzicieni foarte buni ci si niste actori desavirsiti.
oamenii astia cinta cu o bucurie si cu un suflu pe care cu siguranta nu l-am mai vazut vreodata la vreo trupa romaneasca. asa a fost si aseara, la clubul taranului.
cit despre cei de la clubul taranului, in afara ca sint cam tarani n-am ce sa zic.
