apropos de dezvoltare personala, productivitate, stuff like that. in ciuda faptului ca n-am primit nimic degeaba pana la virsta asta (venerabila) constat ca timpul meu e o alternanta intre momententele in care fac chestii care sa miste lucrurile din viata mea si altele in care astept sa mi se dea.
habar n-am cum s-or simti colegii mei de generatie, in mod cert exista aici si o componenta personala si de personalitate, dar la mine contradictia asta vine din educatia comunista pe care am primit-o de mic(“statul iti da”) si experienta de viata capitalismului salbatic(“iti iei singur sau mori”) in care m-am trezit aruncat in fix tineretea post-revolutionara.
fapt e ca ma rod mustrarile de constiinta atunci cind nu fac nimic. desi imi place sa stau degeaba, daca stau nu ma simt deloc bine. adica nu ma bucur cu adevarat de situatie. desi ma pornesc greu, daca fac ceva si-mi iese, ma cuprinde o stare de bine, care e cu atit mai mare cu cit efortul depus.
platitudini, stiu, dar sa stiti ca recent am trait un sentiment extraordinar de “datorie implinita” – cum se zicea in limba de lemn tovaraseasca – dupa ce am terminat de instalat lampa/plafoniera din baia apartamentului proprietate personala (sanchi, e ipotecat!). mi-a luat cinci ani sa ma hotarasc (desi in fiecare zi ma uitam cu obida la becul ala atirnind de doua fire murdare de var!), doua saptamani sa o achizitionez (dupa ce am trecut-o pe lista de rezolutii a anului 2016) si mai mult de o saptamana sa gasesc cele 20 – 30 minute s-o amplasez pe perete.
mai am pe lista un geam spart la balcon in varsta de 3 ani, o plafoniera la dormitor veche de 4 ani si un zavor la usa de la ghena care va implini in curand 5 anisori!
ce vreau sa zic cu asta: ca binele invinge pina la urma, ca ce poti face azi nu lasa pe maine, ca un barbat trebuie sa faca lucruri– iaca aici 100 de chestii de facut in caz ca va plictisiti pe-acasa, si in cele din urma niste sfaturi (pe care eu nu le urmez, bineinteles) pentru imbunatatirea productivitatii.
filmele lui tarantino sint pentru mine ca un fel de sarbatoare. in sensul de eveniment. si un eveniment de-asta se simte cam asa: dupa ce vad unul, abia astept sa-l vad pe urmatorul. cum de la un film la celalalt trec cam 2-3 ani, imi umplu timpul asta cu tot felul incercari de a regasi aceeasi stare. adica celelalte filme.
m-am bucurat si eu ca un copchil care primeste o jucarie noua de lansarea netflix in romania. mi-am activat contul inca din prima seara si de-atunci entuziasmul imi scade pe zi ce trece. acum a ajuns la genunchiul broastei.
propun sa incepem anul intr-o nota optimista(sic!) si profit de ocazie(sic!) sa impartasesc cu voi cea mai simpatica dintre urarile pe care le-am primit sezonul asta de sarbatori (de fapt nici nu e greu de ales, a fost cam “seceta”) :