Feb 12

maimuta corporatista

am dificultati reale in a-i explica mamei mele cu ce ma ocup la serviciu (am mai zis asta undeva ). cu toate astea n-am pretentia ca ar si intelege daca ar citi aceste rinduri.

biroul meu este dotat, ca orice birou modern, cu telefon, tastatura mouse si monitor. mai am in dotare un telefon mobil de tip smartphone. in peisajul asta omul se transforma adesea intr-un soi de prelungire a echipamentului, reactionind de cele mai multe ori in baza reflexului conditionat, dupa urmatorul scenariu: vine e-mailul, il citesti, procesezi informatia, documentezi raspunsul (daca e cazul) si raspunzi. dupa un numar suficient de mare de repetari intr-o perioada relativ scurta de timp, scenariul se simplifica: vine e-mailul – il citesti – raspunzi. v-ati prins, dispare partea cu ginditul. cu telefonul sau smartphone-ul scenariul e similar.

asa ca o zi de lucru arata de multe ori cam asa: vii la serviciu, te asezi la birou, deschizi masinaria infernala si repeti de nenumarate ori exercitiul de mai sus. pericolul e sa te transformi intr-o maimuta care nu gindeste prea mult, agatata de un mouse, clampanind la o tastatura in timp ce latra la capatul unui receptor. apoi mai sint si sedintele in care nimeni nu asculta de zic ceilalti participanti ci “butoneaza” la telefonul “inteligent”, plecand apoi la fel de vaci pe cat de boi venisera la intilnire.

cineva a folosit odata sintagma “maimuta inteligenta” si trebuie sa va zic ca nu sint deacord cu el. de cele mai multe ori nu maimuta e inteligenta ci echipamentul. de maimuta e nevoie doar pentru data entry, pentru ca echipamentul nu stie inca sa-si ia singur datele, adicatelea nu are capacitati senzoriale suficient de bine dezvoltate (inca) sa-si ia singur datele. la nivelele ierarhice superioare maimuta face decision making (aici avem o bruma de inteligenta desi n-as baga mina in foc, poate o sa va zic despre asta intr-un episod ulterior), pentru ca echipamenul n-are capacitatea asta inca. si intr-un caz si in celalat, frecventa ridicata a acestor operatii (adicatelea rutina zilnica) fac ca tocmai rolul de baza al maimutei sa fie cel afectat: atentia in cazul operatiunilor de introducere date si capacitatea de decizie in cazul sefuletului.

ia sa recapitulam un pic cum arata o zi din viata unei maimute corporatiste: trebuie sa faca follow up cu ajutorul echipamentului din dotare incercand sa-si ajusteze nivelul de energie de care are nevoie si pe care nu prea il poate controla (bioritmul).

Cul, eh?!

Jan 26

brinza buna si lada cu scule

profa de franceza mi-a zis odata cand m-a prins cu lectia neinvatata ca sint “brinza buna in burduf de ciine”. impresia ei era ca nu vreau sa invat limba lui beaudlaire (sau balzac, whatever!) in timp ce eu simteam ca nu (mai) pot. asta se intimpla prin clasa a noua sau a zecea.

de fapt, nu puteam invata franceza pentru ca nu ma ajuta nici prezenta si nici metoda ei. tanti asta era genul de persoana nascuta batrina (arata la 40 de parca avea 50, si la 70 probabil ca arata tot ca la 50), pretioasa si fara cine stie ce metoda pedagogica. nu reusea sa-mi stirneasca nicicum interesul si in timp a reusit sa ma faca chiar sa prind un fel de ura si pentru limba si pentru poporul cu pricina. desi saracii nu mi-au facut nimic, pentru ca arareori ne-am intilnit personal.

la franceza n-am mai evoluat deloc de-atunci, insa caracterizarea mi-a ramas intiparita in minte, si este auto-biciuiala suprema pe care mi-o administrez in situatiile in care mi se pare (constat) ca ma pozitionez sub potential. mai ales atunci cand am cite ceva de lucru dar nu suficient de apetisant sau urgent sau important incit sa ma determine sa ma misc. uneori acest “stimulent” functioneaza, in sensul ca ma determina sa fac totusi (si) ceea ce nu-mi face placere, alteori nu.

am ajuns la al patrulea paragraf si mi-am dat seama ca nu stiu ce vreau sa va transmit.

educatia (comunista, dar nu stiu daca are mare legatura!) pe care am primit-o m-a invatat ca in viata nu faci numai lucruri care iti plac ci si din acelea care trebuie facute (chiar daca nu-ti fac placere). am in vedere aici chestiunile profesionale. e o trasatura pe care o observ din ce in ce mai rar la generatiile mai tinere, si nu cred neaparat ca e ceva rau in asta. de fapt, odata cu inaintarea in virsta observ ca mi-e din ce in ce mai greu sa fac treburile care nu-mi fac placere si ca e nevoie sa-mi armonizez atent calendarul activitatilor neplacute cu bioritmul. adica sa mi le programez in momente de disponibilitate maxima, de dispozitie pozitiva samd. avansind in ierarhia corporatizda treaba asta e relativ usoara, pentru ca iti cistigi cu timpul oaresce independenta. nici nu vreau sa-mi amintesc cum e la “nivelul solului” unde trebuie sa faci mereu ce-ti zice seful. si ajung acum la morala bancului cu instalatorul si ucenicul:

“un instalator si un ucenicul sau aveau de rezolvat o problema de scurgere la fosa septica de la un client. aflati la locul interventiei, instalatorul ii spune ucenicului sa coboare in fosa sa vada unde e problema. ucenicul coboara, si in mai putin de un minut iese afara si spune ca n-a reusit sa identifice cauza problemei. nervos pe nepriceperea celui mic, instalatorul isi sufleca minecile si coboara personal. din cind in cind ii striga ucenicului aflat la suprafata sa-i dea cite o scula din trusa. dupa vreo 10 minute iese victorios dar plin de cacat din cap pina in picioare si-i spune ucenicului: “bai vasile, vezi ca daca nu bagi la cap, toata viata ta o sa cari lada cu scule!”

Dec 19

secret santa

una din traditiile vietii la corporatie este secret santa. pentru cei care au deschis ceva mai tirziu televizoarele, asta e un fel de serbare pentru oameni mari, in care se face un schimb de cadouri intre colegii unui departament/divizie etc. mecanica evenimentului e simpla, existind diverse variatiuni de la o corporatie la alta sau de la o generatie la alta, pentru ca si traditia asta e tot importata si transmisa tot pe cale orala.

care va sa zica mecanica: se fac biletele cu numele tuturor membrilor chiolhanului, se amesteca intr-o caciula si fiecare extrage un bilet. in urma acestei actiuni simple, esti fericitul mos craciun secret pentru ochelaristul cel nou de la capatul culoarului, a treia usa pe dreapta, al doilea birou de la geam. daca colectivul sufera de sindromul egalitatii si democratiei, organizatorii stabilesc si un buget pe cadou pe care fiecare participant este incurajat sa-l respecte asa incit sa nu se creeze disensiuni pe tema inegalitatii si inechitatii sociale.

dar sa ne intoarcem la ochelaristul tau. nu-l stii, l-ai vazut de 3-4 ori pe scari/in lift, n-ai idee cu ce se ocupa la ferma, si cu atit mai putin acasa, in particular. ce sa-i iei?! o cana! un fular! o pereche de manusi! de la reduceri, bineinteles. si uite-asa apare si rezultatul celui mai bestial joc de societate: 30% din cadouri sint cani de cafea, 30% fulare, 20% manusi, 10% bomboane, 5% bibelouri de sezon, 5% cravate, sticle si trabucuri pentru sefi! si asta intr-un sezon bun.

teoretic, ar fi trebuit sa te intrige faptul ca nu-l stii pe ochelarist. sa afli, fara sa stie el cu ce se ocupa. care-i hobby-ul secret. ce-i place sa faca in timpul liber. sa-i faci omului o surpriza.

nu se intampla de cele mai multe ori asa, pentru ca exista atitea moduri in care s-o dai in bara (voit sau nu!) si cu task-ul asta. de exemplu, pentru ca ti-e lene sa afli cine-i ochelaristul (desi acum e mult mai simplu ca pe vremuri pentru ca existra feisbuc!), dai repede o tura pana la bam boo sau pana in piata la cringasi in drum spre birou, iei repede o ciocolata, o manusa, o cana samd, o arunci intr-o punga de cadouri de la secret santa de anu’ trecut si gata!

daca ai noroc si extragi din caciula cel mai bun prieten al tau de la tigara esti un fericit! stii de exemplu ce culoare sa-i iei la fular/manusi pentru ca ai vazut ce poarta.

daca ai bulanul si mai mare sa iti extragi din caciula amanta sau pe blonda aia buuuuuna pe care ai pus ochii, de ce sa nu faci un pic de show off si sa-i oferi in secret (sanchi!) la bradul corporatiei, lantzikul (sic!) ala de la pandora pe care si-l doreste atit de mult.

si asa mai departe. si-am incalecat pe-o sa si v-am zis povestea, i-ote asa!

Sep 09

bioritmul

o alta chestie importanta la corporatie este bioritmul.

trebuie sa va spun ca eu am fost mereu fascinat de treaba asta cu bioritmul. in anii 90 era si un programel pe pc, care iti zicea cum evolueaza nivelul tau energetic (bioritmul) in functie de data si ora nasterii, sex si cred ca inca 2-3 parametri. ala era un fel de horoscop de-a lui neti sandu, si n-avea nici o treaba cu realitatea corporatista.

adevarul e ca, in corporatie, bioritmul (ti) se regleaza cu timpul, in functie de evenimentele organizationale mai mari sau mai mici. esential ca aceste evenimente sa se repete cu aceeasi regularitate o perioada mai indelungata de timp. daca de exemplu ai sedinta “operativa” cu un superior lunea si vinerea e nasol. nivelul tau energetic ar trebui sa fie sus de luni pana vineri si asta nu se poate. asa ca si cei care organizeaza aceste sedinte (sefii mai mari) stiu ca daca pun vinerea nu trebuie sa mai puna lunea si invers. exista chiar si studii (ale cercetatorilor britanici sau americani) care incearca sa demonstreze care sunt perioadele optime de amplasare a acestor evenimente regulate in calendar.

cred ca deja intuiti ca bioritmul depinde de organizatia in care dai cu sapa. altfel spus schimbi organizatia, ti se schimba bioritmul. ei bine, o sa va incit si mai tare si o sa va spun ca bioritmul depinde si de sefu’ al mare. sau mai bine zis de bioritmul sefului al’ mare. cel cu care se tine “operativa” adica. se schimba seful, se schimba si bioritmul. vice versa nu se-aplica, adica influenta bioritmului subalternului asupra sefului e aproape nula.

pentru subalternii prin excelenta (adica pozitiile de palmasi) regula de baza e ca bioritmul influenteaza direct productivitatea.  si de aceea, in cadrul evenimentelor despre care vorbeam mai sus (sedinte, teleconferinte, workshopuri) o preocupare importanta este sa te asiguri ca sef ca pana data viitoare productivitatea sa fie sus. deci sa influentezi bioritmul. despre cum se aplica practic o astfel de masura, in episodul urmator din “firma animalelor”

Aug 27

follow-up

una din “placerile” vietii de corporatist este follow-up-ul. daca ar fi sa ma intrebe mama ce fac la serviciu, cred ca cel mai corect si cuprinzator raspuns ar fi “follow-up”. si bineinteles sedinte. trebuie sa va spun ca mama are aproape 70 de ani, n-a fost angajata decat o scurta perioada dupa revolutie si daca despre sedinte are o idee cam ce sunt si la ce folosesc (desi si astea i se par nefiresc de multe in programul meu) despre follow-up n-are nici cea mai vaga idee ce poa’ sa-nsemne. si principala dificultate n-ar veni din exprimarea englezeasca, sunt sigur.

nu ma risc sa dau aici o definitie proprie a follow-up-ului, pe care sa o intelegeti si voi cei care nu sinteti fericitii angajati ai unei corporatii. tot ce pot sa va spun, ca sa va bag un pic si mai tare in ceata, este ca follow-up-ul este ruda oarecum cu feed-back-ul.

nici nu va imaginati cate tipuri de follow-up exista intr-o corporatie. eu de exemplu, fac follow-up de luni pana vineri, in fiecare zi. am si un caiet pentru asta, iar calendarul meu din outlook e plin de notificari de follow-up. gen “fa follow-up pe cutare subiect cu cutare”. cu superiorii, cu subalternii, cu colegii aflati pe acelasi nivel ierarhic. asta ar fi follow-up-ul intern, pe verticala respectiv pe orizontala. exista desigur si follow-up pe diagonala, ascendent catre sefii colegilor mei de pe acelasi nivel ierarhic dar si descendent catre subalternii lor. mai e apoi follow-up-ul extern, cu clientii dar si cu furnizorii.

cum se face/transmite follow-up-ul?! cel mai folosit la mine in organizatie este e-mailul. follow-up-ul pe e-mail mai poarta numele de “reminder” sau “kind reminder”. pentru buna regula, un “reminder ” poate fi urmat de un “kind reminder” dar invers nu se poate. pentru ca semnificatia lui “kind” este desigur sarcastica/ironica. ca sa intelegi mai bine ce vreau sa spun, o posibila succesiune ar putea fi “reminder–> kind reminder –> kind kind reminder” samd. evident cel mai eficient pe e-mail e sa faci follow-up cu “cc” la superiori (al tau, al lui, ai lor) iar magaria maxima e sa folosesti “bcc” la superiorii superiorilor. eficienta creste exponential daca faci asta, popularitatea ta insa, deloc.

al doilea fel in care se face follow-up e pe telefon. daca vrei sa fii soft, mai intai faci follow-up pe telefon si dupa aia pe e-mail. exista insa si metoda inversa, mai ales ca modulatia vocii poate transmite de obicei informatii suplimentare adresantului.

follow-up-ul face-to-face (asta ar fi o a treia cale de transmitere) nu prea functioneaza la mine in organizatie. el este cel mai adesea transformat automat in sedinta, si nu despre sedinte va vorbesc eu acum.

dar ce faci cand nu mai poti de-atita follow-up si vrei sa scapi de el?! pai o varianta este sa il delegi catre subalterni. astfel ca follow-up-ul orizontal se transforma in follow-up pe diagonala. si cel pe diagonala descendent intr-unul pe orizontala. o alta varianta este sa il “escaladezi” (varianta “escalezi” nu-mi place cum suna desi am mai auzit-o) la superiori. cind faci asta, follow-up-ul se transforma fie in memo fie tot intr-o sedinta.

daca ar fi sa masori ineficienta unei organizatii, cred ca cea mai buna unitate de masura este follow-up-ul. si sunt sigur ca ati obosit numai citind atita follow-up, asa ca imaginati-va cum e sa faci asta 365 de zile pe an.

PS: am infiintat cu aceasta ocazie o categorie noua, “firma animalelor” unde o sa includ postarile despre experientele mele in/cu corporatii mai mici sau mai mari, mai nationale si mai multinationale. sper sa am spor si voi sa “have fun”. sanatate mintala va doresc.