am promis la un moment dat ca revin cu poze din vacanta de iarna. evident ca nu am avut vreme sa triez pozele, sa le aleg pe cele mai si cele mai, si evident ca n-am timp sa va relatez alaturi de poze vreun super story. asa ca multumiti-va cu ce va dau, pina una alta. vreau doar sa adaug ca viata la 2700 m e chiar misto, ai dracu’ austriecii astia, pina si muntii lor sint mai inalti decit ai nostri!
engioi. dati drumu’ si la muzica, e aia care trebuie!
ceea ce se intimpla zilele astea in ringier ma intristeaza, pentru ca am dat si eu cu sapa pe plantatia lu’ michael vreo doi ani. cel mai rau parca imi pare ca revista capital a ajuns pe miinile cui a ajuns. pentru mine capital a fost partea placuta a jobului pe care le-am avut la ringier… si poate de-aia imi pare rau.
de ce ma simt oare dator sa-mi dau cu parerea despre habar n-am, pentru ca au trecut aproape 5 ani de cind am plecat. vreau doar sa spun ca ceea ce se intimpla acum in ringier romania (si care exprima de fapt situatia din publishingul mioritic, mai ales cel ‘de ziare’) e rezultatul previzibil al anilor in care industria s-a multumit cu non-valoarea si compromisul. e rezultatul previzibil politicilor idioate de personal pe care le-au avut. cind produci din ce in ce mai putina valoare, cind uti care e misiunea ta in piata nu e de mirare ca ajungi aici.
voiam de fapt sa zic mai multe dar devin patetic si ma abtin. e suficient pentru a marca momentul. restul va mai povestesc la o bere.
cre’ ca am mai zis undeva chestia asta: la sfirsit de an lumea face bilanturi pe anu’ trecut si “rezolutii” pe anu’ viitor. cum nu suport faza asta cu rezolutiile si nici nu vreau sa ies de tot din trend, iaca un scurt bilant pe anu; trecut. n-as zice ca pentru mine a fost un an rau 2009, ci mai degraba obositor.
deci sanatate usoara pe 2010 va doresc, si in plus mie o schimbare si o marire de salariu.
cred ca nu-s foarte original cu titlul asta. oricum scriu un post care e menit doar sa tina blogul asta in viata. poate ca viata e un pic cam mult spus, deoarece (sau pentru ca) viata blogului e mai degraba o coma… sau poate ca si viata omului tot un fel de coma e pentru unii? bai nene da’ stiu ca-s profund. oricum, pina vine mos craciun (desi-l astept de la trei ani – si el e bulangiu, nu vine – zice ca nu are bani – la anu’ si la multi ani!), cred ca o sa mai pun cel putin un post pe tema alegerilor dupa ce ele vor fi trecut, post care cel mai probabil va contine trei puncte de suspensie si in mod obligatoriu un cuvant plus semnul exclamarii. neaaaaah! sigur uit pina atunci ce-am promis aici si acum.
da’ uite ca ma lungii cu vorba, desi n-am zis mare lucru. mi-e dor de vremuriel in care aveam ceva de spus, fie ca esam constructiv sau vehement. pur si simplu aveam ceva sa va spun. acum oare de ce nu mai am? o fi de la depresia de toamna? nooo. nu-s depresat pentru ca n-am vreme. si totusi am pierdut acum, aici, 5 minute postind o insiruire de cuvinte fara nici un sens pentru voi.
copii, voi sa nu faceti ca mine. zice-se ca atunci cind scrii sau spui ceva in public (si blogul intra tot in categoria asta) secretul e sa scrii pe teme interesante, adica_care (sic!) sa-i intereseze pe altii. se mai zice ca tre’ sa dai din tine neaparat continut original. cam cum ar veni, sa creezi. se mai zice ca frumos ar fi sa o spui in mod responsabil. cu coaie adica, sau altfel spus constient de efectele ce le pot avea cuvintele tale. asta daca vrei neaparat sa fii critic. poti fi si pozitivist, ‘optimist’ (bre, o fi si cuvintu’ asta trademark in blogosfera mioritica?) si-atunci n-ai o problema cu coaiele. poti sa faci recenzii la masini sau telefoane. poti sa vinzi castraveti la gradinari. poti sa fii expert intr-un domeniu pe care nu-l cunosti mai deloc. poti sa fii roman neaos.
hai romania, te iubesc, minca-mi-ai!
ia uite de unde am ajuns si unde am plecat. pardon, vitza vercea….
btw, am deschis un blog cu poze. nu de-ale mele, ca nu-s priceput. da’ stiti cum se zice: o poza face cit o mie de cuvinte.
rareori visez. si rareori am cosmaruri. rareori imi mai aduc aminte a doua zi de dimineata ce-am visat.
sigur, astea-s platitudini, dar eu azi m-am trezit ravasit pentru ca visasem ca mi-am pierdut bricheta zippo. si ce usurat am fost cind am gasit-o dimineata intacta la locul ei!
photo by […]
titlurile alternative pe care le-am tot schimbat pina la finalizarea prezentei scriituri:
officially mactard
mere si masinute cu telecomanda
ma gindeam sa mai amin putin momentul dezvaluirii, dar mai bine o fac acum cit sint sentimentele proaspete. care sentimente, sint ca de obicei amestecate. ‘boala lunga, moarte sigura’ zice inteleptul popular. habar n-am dac-o sa mor din pricina pasiunii mele relativ indelungate pentru mac si/sau apple, dar de falimentat sint sigur ca am ceva sanse sa falimentez. care va sa zica, daca nu v-ati prins, va explicitez indata, bagindu-va si mai mult in ceata. de astazi sint posesorul legitim si cu acte in regula a unui mac book pro nou nout, in versiunea… era sa zic ‘mai ieftina’.
cum ziceam sentimentele sint amestecate. nu-i bucuria chiar asa de mare pe cit ma asteptam eu sa fie, dar experienta e unica oricum… asa e cind astepti 10-15 ani pentru o chestie. chestiei poate ca-i trece vremea fara sa-ti dai seama, iar tu oricum ramii cu dorinta neclarificata si te trezesti agitindu-te ca bezmeticu’ cu fiecare ocazie s-o rezolvi. as putea sa zic ca pe linga boala asta a mac-ului, mai am una din copilarie, care e legata de masinutele cu telecomanda. mi-am umplut casa cu ele, si evident ca stau cuminti acolo pe rafturi, pentru ca la trezecisiceva de ani, oricit de inapoiat mintal ai fi, nu mai simti chiar aceeasi placere jucindu-te cu ele.
deh, noi sa fim sanatosi, ca boala vine singura. gud nait!
btw: asta e primul post pe blog scris de pe mac. many more to come!
