aflu via piticu.ro cum ca adevarul are site nou.
nu imi place cum arata, da’ ma intreb: ce cauta comanescu.ro la rubrica (sau ce-o fi aia)”adevarul” chiar deasupra programului teve si a ‘casetei redactionale’?!
o fi ceva legat de noua alianta penele pesede?
si totusi: comanescu?! c’mon!
pentru ca tocmai am dat o tura de blogosfera si am tot citit diverse pareri despre ‘ziua barbatului’ by bergenbier…
pentru ca cineva a luat-o chiar la modul serios si mi s-a parut destul de pasional cind zicea ceva de genul ‘refuz sa sarbatoresc o zi inventata de o agentie de publicitate’
voi ati auzit de mos craciun? de ala pe care Coca Cola l-a adus in halul in care il sarbatorim cu totii alergand prin magazine si calcindu-ne in picioare unii pe altii?
i-auzi aici:
stau sa ma intreb daca s-a finalizat cumva lista de copy-uri bune din advertaizingul romanesc mult si bine premiat pe la diverse festibaluri.
azi despre geniala idee a produsului realizat de catre consumatori.
cum adica cum adica?
pai mai intai toate budele din localurile din oras sint pline de ad-uri cu “tu faci kiss fm”. mai sint si flacaii aia enervanti pe strazi care iti indeasa fluturasele aceleiasi campanii sub nas.
dupa aia, realitatea are o emisiune sau o campanie care ne explica ceea ce nu stiam: “tu faci realitatea”
mai demult, aveam o brosura acasa (aici n-am mai gasit poza sa va ilustrez) care imi zicea ca “you make it sony”. ei n-au prea avut succes cu chestia asta, si se pare ca au renuntat. acuma cica-s like no other (un fel de ‘proteve e numai unul’)
imediat ma duc cu gindul la concertele guristilor si guristelor si trupelor romanesti care rag in gura mare, ‘cintati si voi!’
ba’, pai daca eu le fac pe toate, voi ce mai faceti?
unde-s vremurile de alta data cind ‘te uiti si cistigi’ sau ‘citeste libertatea si cistiga, mai usor nu se poate’?
‘toti cei care ma cunoaste’, stiu ca sint o persoana ‘muzicala’. In sensul ca imi place muzica. Deasemeni sint si o persoana foarte pretentioasa, asa ca la intersectia celor doua multimi de atribute personale se regaseste urmatoarea afirmatie, e adevarat, destul de vaga: imi place muzica buna. nu-i asa, tuturor ne place muzica buna, dar preferam sa definim termenul ‘bun’ dupa cum ne place noua.
imi mai place deasemeni national geographic, pe care incerc, de 3-4 ani incoace sa o colectionez cu ardoare.
iata asadar un profil redus al subsemnatului: middle class, cu vedere ingusta (nu-i asa, astia din middle class au numai figuri in cap iar creier ceva mai putin, ca de-aia-s ei o masa de manevra!) caruia ii place muzica buna! 🙂
destul cu laudele. unde voiam sa ajung: va recomand o lectura din ultimul NG, o gasiti partial si pe site (pentru varianta integrala mi-e teama ca trebuie sa dati fuguta la chioscul de ziare sau la supermarketul din colt), despre hip-hop. Articolul e scris
de un ‘mosulica‘ de vreo 50 de ani, caruia nu-i place hip-hop-ul. Stie insa ceva jazz, din cite am citit. si e mai inchis la culoare decit eminem.
Va rog sa nu trageti concluzii despre mine, nu-mi place hip-hop-ul in totalitate, ci doar ala bun (ma repet, daca n-ati prins ideea!)
ca sa va incit, va dau extrasul meu preferat din articolul cu pricina:
…am trecut peste acea muzică la fel cum sari peste o groapă în trotuar.
O auzeam răzbătând din maşini şi de pe alei, de la Paris şi până la Abidjan, şi, cu toatea astea, nu o ascultam niciodată. Se revărsa bubuind din boxe din Johannesburg până în Osaka şi totuşi mă prefăceam că nu o aud. Trebuie să fi trecut de sute de ori pe lângă colţul străzii St. James cu Fulton, unde un puşti
gras, pe nume Christopher Wallace, alias Biggie Small, îşi distra prietenii cu rime, şi totuşi nici măcar nu-i observasem.
Lectura placuta!
