azi mi-am uitat mobilul acasa.
surprins de linistea care m-a inconjurat brusc, nu am realizat lipsa lui decit pe la 6 seara. pina atunci am fost linistit.
dupa aia m-a cuprins panica. daca ma suna cineva cu vreo urgenta?!
acum 10 ani nu aveam mobil. cine voia sa ma gasaeasca ma gasea. in zilele noastre ma indoiesc insa din ce in ce mai mult de acest lucru.
nu-i normal!
…sau altfel spus am schimbat ‘ambalajul’ la chestia asta de-i zice blog.
o fi vreun semn primavaratic, cine stie. sau poate m-a lovit boala de-i zice curatenie de primavara.
clar ca intentionez sa bag si ceva revizie la continut. sau macar asa mi-am propus. sa vedem ce-o sa iasa.
nu ma predau, oricum. because i am not your carpet rug, i am the sky!
poza e de la [imapix]
o chestie care ma scoate din sarite zilele astea este intreaga discutie care se invirte in jurul concertului roling stone.
jos palaria pentru baietii si fetele de la vodafone la cum au marketat evenimentul.
insa gasca de yesmani si manelisti care se transforma peste noapte roakeri e asa o chestie de toata jena.
shakira-shakira!
habar n-am daca va intereseaza, da’ am mai terminat inca o carte de citit. se pare ca sint in perioada jonathan coe, de care am mai citit ‘piticii mortii’. mi-a placut, cum va ziceam cartulia respectiva, asa ca m-am mai inarmat cu inca doua.
ce am gasit pe-acolo? o poveste despre liceenii din birmingham-ul anilor ’70, integrata foarte bine cu o lectie de istorie relativ recenta, lectie care mie unuia imi lipsea din ‘bagaj’. umor tipic britanic pe ici pe colo, istorii pline de inteles pentru cei mici si cei mari.
nu stiu daca tuturor li se intimpla, insa eu obisnuiesc sa ma cam identific cu personajele. mai mereu gasesc paralele intre ce mi s-a intimplat mie si ce li se intimpla celor din carti. o fi vreo boala. dar, de fapt voiam sa zic ca povestea liceenilor din birmingham-ul anilor 70 seamana pe alocuri cu povestea liceenilor din anii ’90 din orasul meu. si noi ascultam muzica, si noi ii consideram pe muzicieni supereroi, si noi voiam sa ne facem trupe de rock, samd. acum o fi la fel?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=V1Gn0e7kvTA]
dupa ce ne-a incintat auzul si privirea cu domnul ciulache, colgate ne propune un nou personaj cu un nume din aceeasi categorie: doamna cureu.
oare ce mai urmeaza?!
poza [via]
tot despre monitoare. tot despre retaileri romani. si despre branduri de categoria 1. cica!
sint un fan sony. destul de irational, as putea zice. asa ca nu e cazul sa va mirati ca eram gata a dau vreo 700 de RON pe un monitor sony de 17 inch, cu o rata de raspuns destul de slaba (8ms) numai pentru ca era sony, si pentru ca imi placea cum arata. il ochisem la flamingo acum vreo saptamina si asteptam momentul sa ma duc sa-l aduc acasa. eram tare bucuros ca il gasisem, si daca stau bine si ma gindesc chiar mi se parea ieftin. l-am gasit la flamingo in unirea. n-a fost sa fie. pentru ca din 6 monitoare care le aveau in stoc, 6 aveau cite cel putin un pixel mort.
spre deosebire de flacaii de la altex, baietii de acolo au fost foarte okay, au incercat sa ma ajute si chiar m-au invitat sa incerc si noua consola 🙂 desi era tot vineri si probail erau la fel de obositi ca si colegii lor.
habar n-am daca monitoarele erau prea ieftine si daca se pusesera in vinzare defecte in cunostinta de cauza. cert e ca nu l-as fi putut duce inapoi cu siguranta, pentru ca numarul de pixeli morti acceptati pentru returnare era muuuult mai mare ca 2.
oarecum dezamagit de sony si ‘incurcat’ ca i-am pus pe baietii aia sa caute o juma’ de ora prin toate monitoarele din magazin, doar-doar s-o gasi unul bun, m-am dus la altex (cum va ziceam mai inainte) si mi-am luat un benq de 19 inch la aceeasi bani. dar mi-am si imbogatit experienta de viata, nu?