imaginati-va pentru o clipa ca sunt doamna zaharescu sau doamna taranu de la teleenciclopedia.
paznicul de terasa, sub numele complet de paznicul matinal de terasa, poate fi intilnit la tot pasul dimineata la prima ora la terasele de pe bulevardul decebal din capitala. el apare primavara, incepand cu luna mai si poate fi observat cu ochiul liber pana in primele luni de toamna.
dintre activitatile sale variate, dormitul pe canapelele locatiei pe care o pazeste pare activitatea predilecta. statul pe internet, in special pe chat sau privitul la emisiunile documentare si seriale pe plasma cu care este dotata terasa se numara si ele printre favorite.
incepand cu ora 9, paznicul de terasa este deranjat din leneveala de personalul insarcinat cu curatenia, care-l coopteaza in activitatile specifice de pregatire a terasei pentru clienti: spalatul trotuarului adiacent, asezatul pernelor pe canapele si scaune, udatul florilor, stersul si asezatul meselor etc.
ma plimbam intr-o zi cu ciinele prin centrul vechi. intr-un moment de-al meu de neatentie, animalul s-a apropiat de gardul unei biserici si l-a pisat in stilul binecunoscut. o maicuta (nu, nu era batrina, si n-avea nici briu de lina) a iesit precipitata de-acolo si ne-a afurisit cu apelative precum “pagini”, “oameni fara suflet” si altele asemenea. ne-a mai atras dinsa atentia ca pe gardul cu pricina “s-au cheltuit miliarde”. n-am auzit nimic de “patrimoniu cultural” desi era cazul.
prin prisma ultimelor experiente traite intens, am constatat ca surpriza este cel mai des intalnit feature in business-urile de servicii de la noi. intr-o lume normala te astepti ca un business de servicii sa fie concentrat pe calitatea serviciului prestat (sic!). nu-s’ de ce la noi nu prea se intimpla.
