v-ati uitat vreodata la fetele celor care ies cu copiii (al treilea i e later edit!) in weekend? la mall, in parcuri, la locurile de joaca (cele oribile, dintre blocuri), la iarba verde, la plaja etc? triste, nu-i asa? iesitul cu familia ar trebui sa fie placut, daca nu distractiv. cel putin asa ne arata americanii in filme.

uitindu-ma in jur, cind eu insumi ies cu progenitura, vad mai mereu fete de oameni tristi, chinuiti de oboseala, nervosi. sint nervosi pe ala micu si bineinteles intre ei: ma-sa e nervoasa pe tac-su si tac-su pe ma-sa. sint nervosi pe copilul altora sau pe ma-sa altui copil.

dincolo de sentimentul existent sau nu de empatie cu cei asemenea, trebuie sa dau explicatii tinarului vlastar care mai mereu casca gura la tot felul de interactiuni intre mamele, tatii si copiii altora. nu intotdeauna astia merg la cursuri sau citesc carti de parenting iar asta se vede cu ochiul liber. cei mai crispati mi se par aia cu copii mici (pana in 5-6 ani), desi am vazut “faze” si cu parinti cu copii mai mari.

ma intreb daca asta e o chestie romaneasca sau e o caracteristica a oamenilor cu copii mici. sau o chestie a oamenilor printre care ma invirt deobicei. pentru ca am vazut mai demult pe o plaja in strainatate doua familii cu copii (in total erau vreo 4-5) de diferite virste. parintii se distrau de minune pe seama celor mici care incropisera un fel de sceneta de teatru sau talent show. mi s-a parut chiar ca traiesc momentele vietii lor, atit de sincera si de deplina mi se parea buna lor dispozitie. la noi n-am vazut pina acum nimic similar si nu pot sa nu ma intreb de ce.

poti sa dai vina pe stres sau pe neajunsurile de zi cu zi. poti sa te gindesti la lipsa de sprijin cu care se confrunta tinerii parinti. la lipsa de educatie. la aglomeratie. la caldura de-afara. la frigul din case. cred totusi ca crescutul copiilor ar trebui sa fie o indeletnicire placuta. ca daca nu asta, atunci care?