Nov 16

inveti, nu-nveti, vremea coachingului trece bai…

un concept foarte trendy in zilele noastre si in zilele altor corporatisti ca noi, este coaching-ul. si nu, n-o sa va spun iar bancul cu lada de scule ci o s-o dau pe nostalgie.

cind vine vorba despre coaching, eu ma gindesc imediat la invatatorul meu, domnul dabija. as zice ca e primul coach pe care l-am avut, asta pentru ca spre deosebire de majoritatea profesorilor mei, se folosea cu rabdare de duhul blindetii si puterea exemplului ca sa ne invete pe noi, al’de mucea, sa scriem, sa citim, sa socotim si celelalte.

domnul dabija era si un apicultor pasionat si se folosea de produsul acestei pasiuni ca sa ne recompenseze din cind in cind pentru eforturile si mai ales pentru rezultatele iesite din comun. teoretic cu totii eram beneficiari ai borcanului cu miere dar in realitate doar citiva ajungeam sa ne lingem vreodata pe degete.

insa domnul dabija mai avea in aresenalul sau, pe linga rabdare, duhul blindetii, puterea exemplului si borcanul cu miere, niste “grisine” pe care le tinea inchise in fisetul sau de metal si la care mai apela din cind in cind. “grisinele” erau de fapt niste nuiele din lemn de corn sau de alun, de grosimea unui creion, pe care le folosea pentru pedepse. primeai “la palma” 5 sau 10 in functie de cit de grava era abaterea. desigur, parintii moderni ca mine ar turba de furie sa afle ca asa ceva se intimpla copilului lor in zilele noastre, dar asta e alta discutie.

ma simt nevoit sa precizez din capul locului ca, cel putin in cazul domnului invatator, aceasta masura era una de ultima instanta. treceau uneori zile, poate chiar saptamini si “grisina” nu iesea deloc din fiset.iar cind era nevoit sa se foloseasca de grisina, domnul dabija nu se simtea deloc confortabil cu situatia. se inrosea pina in virful urechilor, avea un tremurat ciudat in voce (fara a ridica insa tonul) si chiar transpira vizibil. iar noua ne era mai mult rusine decit teama atunci cind ne confruntam cu situatia.

unul din clientii constanti ai masurii educative extreme era colegul meu sorin g. era un copil maruntel, introvertit si destul de cuminte prin comparatie. nu parea a fi extraordinar de inteligent (cel putin dupa normele de-atunci) dar venea constant la scoala. cu notele era mereu la limita de trecere, si asta il facea candidatul ideal la “grisina”. provenea dintr-o familie cu multi copii si destul de saraca, ceea ce ii limita serios posibilitatile de a studia individual. rezultatul era ca mereu era prins in off side cu temele si cum in clasa nu se prindea mai nimic de el, nu evolua in nici un fel, nu inregistra parca nici un fel de progres. pe la sfirsitul clasei a doua parea ca stie cam la fel de mult cit in clasa intii. sau poate stia dar nu voia s-arate.

lui sorin ii era frica de “grisina”. cind il scotea in fata stia ca inevitabil si-o va lua, fie pentru ca nu-si facuse tema, fie pentru ca nu-si invatase lectia, fie ca si-o invatase (rar!) dar stia ca nu va putea raspunde corect intrebarilor. drumul pina la catedra era un chin si parea ca dureaza o vesnicie, iar cind ajungea acolo era rosu pina in virful urechilor si uneori tremura. de partea cealalta, domnul dabija la fel de rosu si cu vocea si miinile tremurinde ii aplica pedeapsa cu o graba vizibila. momentul era penibil si trebuia cit mai repede consumat.

nici “grisina”, nici repartizarea lui sorin in banca cu elevii cei mai buni, nici orele state dupa program pentru a-l ajuta la teme, nici discutiile cu parintii pentru a-l ajuta sa gaseasca ceva mai mult timp acasa pentru studiu si nici alte metode n-au facut din sorin g un elev stralucit. mai incolo nu-mi mai amintesc ce s-a intimplat cu el, dar sint convins ca nu s-a transformat intr-un armasar ca in poveste.

a ramas tot mirtoaga, pentru ca oricit de bun ar fi coach-ul, si oricit de corect ar fi aplicat programul de coaching, pentru rezultat e nevoie si de disponibilitatea si de capacitatea subiectului, a invatacelului. care uneori nu sint acolo. iar daca nu-s acolo, nici mierea si nici grisinele nu te-ajuta.

disclaimer: acesta e un pretext pentru inca un acces de nostalgie. am amestecat voit concepte corporatiste de coaching si motivare a personalului. nu am tinut mortis sa reinterpretez metafora cu batul si morcovul de care probabil v-ati saturat. incerc de fiecare data o mare dezamagire cind constat ca am dat-o in bara cu coaching-ul. dar asta nu ma face sa renunt ci sa-mi doresc sa devin mai bun.

Nov 02

25 de sfaturi esentiale pentru corporatisti

tot timpul m-am intrebat de unde se inspira toti gigeii contra in lupta lor contra neuronilor oamenilor bine intentionati (asa ca mine, sic!) din corporatii. n-am aflat inca, insa asemenea baladelor stramosesti de la noi sau de la altii, cred ca arsenalul e rezultatul secolelor de experienta si folclor transmis pe cale orala. niste baieti (cia) le-au cristalizat prin 1944 intr-un manual de bune practici, desecretizat.

am extras, tradus si adaptat ad hoc, urmatoarele:

(1) insistati in a face totul pe “canalele” oficiale. nu permiteti scurt-circuitarea lor pentru accelerarea deciziilor.

(2) tineti “cuvintari”. vorbiti cit se poate de des si cit se poate de mult. faceti-va “inteles” prin intermediul anecdotelor si intimplarilor personale.

(3) ori de cite ori e posibil, escaladati problemele catre comitete in vederea analizei si evaluarii in amanunt. organizati comitete cu cit mai multi membri, niciodata mai putini de 5.

(4) aduceti in discutie aspectele nerelevante, cat mai des cu putinta.

(5) insistati asupra formularilor exacte in comunicare, minute sau rezolutii.

(6) aduceti in discutie aspectele asupra carora s-a decis in ultima intilnire si incercati sa ridicati obiectii cu privire susenabilitatea si aplicabilitatea deciziei.

(7) indemnati la “prudenta”. fiti “rezonabil” si indemnati-va si colegii sa fie “rezonabili” si sa evite graba pentru ca aceasta le-ar putea aduce neplaceri si dificultati in viitor.

(8) acordati o deosebita atentie aspectelor legate de proprietatea/asumarea deciziei – chestionati daca o astfel de actiune este de resortul/jurisdictia grupului sau daca este in conflict cu politica generala sau cu o entitate ierarhica superioara.

(9) solicitati insdtructiuni scrise.

(10) “interpretati” gresit ordinele. puneti nenumarate intrebari sau initiati o corespondenta vasta cu privire la instructiunile primite. obiectati cu privire la ele ori de cite ori se poate.

(11) faceti tot posibilul sa intirziati livrarea instructiunilor. chiar daca o parte din instructiuni sunt gata in prealabil nu le livrati pina nu aveti tot setul complet.

(12) nu solicitati inlocuirea de materialelor pana cand stocul existent nu este (aproape) terminat, astfel incit si cea mai mica intirziere in livrare sa poata cauza intreruperi de activitate. (aici, in caz ca nu va ajuta imaginatia, ginditi-va la hirita de xerox sau tonerul de imprimanta).

(13) solicitati numai materiale (merge pentru orice fel de livrabil, din nou va indemn sa fiti creativi!) de cea mai buna calitate, greu de procurat. daca nu le puteti obtine, contestati/disputati solutia care vi se propune. atrageti atentia ca materialele inferioare duc la ca rezultate inferioare.

(14) atunci cind alocati sarcinile in cadrul unui proiect, incepeti cu cea mai putin importanta. veti vedea astfel ca personalului mai ineficient ii vor fi alocate task-urile mai dificile.

(15) [asta e una din preferatele mele!] insistati asupra perfectiunii in cazul produselor/componentelor/activitatilor/livrabilelor neesentiale: solicitati refacerea chiar si a celor cu cea mai mica imperfectiune. treceti cu vederea alte defecte care nu sunt evidente la prima vedere.

(16) cand instruiti oamenii noi, dati-le instructiuni incomplete sau ambigue/inselatoare/interpretabile.

(17) [ha-ha! inca o preferata de-a mea!] pentru a scadea moralul si odata cu el productivitatea, fiti indulgent cu personalul ineficient; acordati-le promovari nemeritate. discriminati personalul eficient; criticati-le nejustificat munca.

(18) tineti intilniri/sedinte/conferinte atunci cind e treaba multa si situatia e critica.

(19) multiplicati la nesfirsit formularistica.

(20) multiplicati procedurile si avizele necesare in emiterea de instructiuni, plati etc. oamenii vor trebui sa solicite aprobare pentru orice activitate ar vrea sa intreprinda.

(21) aplicati procedurile pana la ultima virgula.

(22) lucrati incet. ginditi-va la cum sa multiplicati numarul de activitati necesare pentru a duce un lucru la bun sfirsit.

(23) intrerupeti-va din lucru oricit de des posibil. gasiti tot felul de scuze [aici va las sa fiti creativi!]

(24) faceti-va treaba de mintuiala si dati vina pe echipamente si sisteme. plingeti-va ca acestea va impiedica sa va faceti treaba cum trebuie.

(25) nu transmiteti niciodata cunostintele si deprinderile colegilor mai noi si mai putin instruiti.

inca o dovada ca marile idei dainuie peste timp!

Sursa:
[Simple Sabotage Field Manual, Cap 11 General Interference with Organizations and Production, pag 28]. am descoperit lista de sfaturi practice intimplator, via @BodilUK

Oct 06

evaluarea anuala

una din marile teme in literatura corporatista de specialitate dar si in viata corporatistului este evaluarea anuala. profit sa fac muci si acest subiect, mai ales ca sezonul evaluarilor e inca departe. pentru ca se intimpla in primele doua luni ale anului, adica dupa ce iti vei fi facut singur bilantul personal umplind retelele sociale de “rezolutii”.

in primul rind trebuie spus ca in cadrul evaluarii anuale, ca in orice evaluare de altfel, exista evaluatori si evaluati. si ca sa fie treaba si mai complicata, distractia apare de la cel mai mic sefut-evaluator: evaluatorii sunt la rindul lor evaluati de catre niste evaluatori care sint la rindul lor evaluati. imaginati-va piramida organizationala de deasupra voastra (sic!) ca sa intelegeti dimensiunea problemei.

in al doilea rind, orice intreprindere de genul asta are doua componente: una de analiza a performantelor trecute si una de proiectie a performantelor viitoare. cu alte cuvinte, feedback-ul ca sa fie feedback trebuie insotit si de actiuni de corectie si, ca o nota personala, cred ca mai trebuie sa fie si sincer.

in viata mea de pina acum am intilnit doua categorii de oameni: cei care cred si cei care nu cred in evaluarea anuala. de ambele parti ale baricadei (evaluati si evaluatori). din gura alora care nu cred am auzit cel mai des argumentul cum ca feedback-ul se da continuu, in fiecare zi, 360 de zile pe an (n-am pus sarbatorile legale), si ca nu e nevoie de o perioada anume a anului pentru asta.

de cele mai multe ori adevaratul motiv e lenea, nesiguranta si necunoasterea celor care trebuie sa evalueze la care se mai adauga si neincrederea in proces a ambelor parti. aia care nu cred, de regula fac tot procesul la futu-i ma-sa, rezultatul net fiind acela ca ingroasa si mai mult rindurile necredinciosilor. v-ati prins, eu fac parte din categoria celor care cred. ca e buna si mai ales importanta.

una peste alta evaluarea anuala e despre cum te vezi tu vs. cum te vad altii, despre asteptari inselate, despre promovari si mariri de salariu care nu mai vin. ea se incadreaza de cele mai multe ori in sintagma “drumul catre iad e pavat cu cele mai bune intentii”.

Sep 22

plescarul

pentru cei care au deschis mai tirziu dictionarele, plescarul e unu’ care umbla dupa mocangeala, pleasca adica. free rider. sau parazit. raman totusi la termenul plescar deoarece cred ca surprinde mai bine sensul decit termenii alternativi. dar si pentru ca imi place cum suna.

un soi foarte inilnit de plescar in adolescenta mea era cel care mergea “cu porcu’” (adica neinvitat) la chefuri. un “piscotar”, cum s-ar zice in zilele noastre (vezi mai ales specia ziaristului piscotar).

la corporatie plescareala arata un pic altfel. specimenul despre care vorbim aici e cel care se foloseste de munca altora pentru a beneficia direct sau indirect de rezultate.

pe linga doza de nesimtire necesara dar insuficienta, pentru a excela in rezultate, plescarul trebuie sa fie inzestrat si cu un anume simt al valorii: el trebuie sa stie care subiect (initiativa, proiect, activitate) are sanse de izbinda si care nu. desemenea, el trebuie sa cunoasca din timp cand e rost de recompensa si cand nu astfel fel incit sa nu-si iroseasca timpul aiurea.

folosind lantul motivational pe care se preda prin unele scoli de biznes: “effort leads to performance, which leads to achievement which leads to reward”, plescarul se aciueaza la ultima etapa, la culesul recoltei cum ar veni. si desi el apare la “spartul tirgului” cum se zice, crezi ca a fost acolo de-o vesnicie si a muncit cot la cot cu ceilalti. ba chiar a transpirat mai abitir decit toti.

o alta chestie, deosebit de importanta: plescarul nu se impune cu de-a sila. el se insinueaza. citeodata stie ceva sau mai bine zis pe cineva. cam ca amicii mei din adolescenta care mergeau cu porcul la chefuri si care trebuiau sa stie unde se tine cheful, cind, si pe cineva care e invitat acolo. textul care il ziceau cind organizatorul petrecerii deschidea usa era: salut, il caut/o caut pe…(aici trebuia sa spuna numele unui invitat). cam la atit se rezuma contributia lui la rezultatul actiunii pe care o paraziteaza.

in loc de concluzie, va aduc aminte ca munca inobileaza. pe prosti.

Sep 14

corectul

40 de ani plus. nu impresioneaza profesional. nu te challenge-uieste (sic!) intelectual. ba dimpotriva, pare destul de timp si proceseaza cam greu ceea ce ii spui. e calm, politicos, zimbeste mereu. oricit de colocvial incerci sa fii cu el, nu reusesti sa-l faci sa iasa din modul lui de exprimare caldut-protocolar. in uichend iese cind cu familia in parc poarta tricou polo calcat, blugi de firma, calcati si ei, ochelari de soare ray ban. nevasta perfect atranjata, copilul perfect apretat si el. nici aici nu scapa de exprimarea protocolar-calduta cind va intilniti. nu pare nici self made nici pui de securist. mai degraba de doctor sau de profesor. acasa a primit educatia corecta: problemele de la interior nu trebuie sa se vada la exterior.

totul e corect, ca in filmele americane.

Sep 08

mugetarea zilei

am citit azi pe linkedin urmatorul citat inspirational, chipurile (n-am verificat!) din dalai lama (traducerea imi apartine, merci pentru felicitari):

“cind vorbesti nu faci decat sa repeti ceea ce stii deja. dar daca asculti, s-ar putea sa afli ceva nou”.

duc ideea mai departe si zic, fara a avea pretentia ca emit un adevar universal precum dalai lama, ca capacitatea (sic!) unei organizatii de a invata e rezultata (si) din calitatea si cantitatea cu care cetatenii care o compun se asculta unii pe altii. nu merg mai departe cu ideea sa ma intreb de ce se-asculta/nu se-asculta oamenii unii pe altii, ca nu mai termin postarea asta niciodata.

oricum, e un fel de refelatia zilei, pentru ca la mine la firma animalelor pare ca repetam nereu aceleasi greseli si nu invatam nimic in the process. mereu m-am intrebat de ce. credeam ca sintem numa’ prosti, unul si unul. dar se pare ca animalul cu urechi mari si auz fin nu mai face parte parte dintre noi. e o explicatie mult mai comod de digerat, trebuie sa recunosc.

Aug 25

(re)frectii de vacanta

luna august este cel mai probabil luna in care se freaca menta cel mai mult la serviciu. fiti sinceri, vi se intimpla si voua, nu numa’ mie.

ferice de cei care, pot si pun lacatul pe usa firmei macar doua saptamini, trimitindu-si toti salariatii in vacanta. cred ca varianta asta e mult mai buna decit cea in care tii juma’ din septel la “munca” si ei, animalele, stau toata ziulica pe internet si mai consuma si current, si servicii administrative (aka curatenie!) etc. nu intimplator, la corporatie se prefera ultima varianta, deoarece banii nu ie (sic!) o problema.

problema e mult mai grava daca pui la socoteala ca vacantele incep deja de pe la jumatea lu’ iunie si se intind ha-a-at pina-n septembrie. cind incep copii scoala. in toata perioada asta, dar cu precadere in august, cind mai toata lumea-si sulfa in ceafa, slipi si cearsafuri la eforie, lucrurile arata ca-n bancu cu futache, futica si futusi.

daca mai pui si mahmureala de dupa, de fapt lucrurile incep sa functioneze cit de cit de la 1 octombrie. desigur, totul tine pina la 1 decembrie, ca dupa aia incep sarbatorile de iarna. ocazie cu care va urez craciun fericit, desi nu sint primul.

evident, asta e o postare de cacat. dar ce vreti, sintem in vacanta. mintea e la padure deja, cum zicea artistu’ in melodie.