cind iti dai seama ca n-ai cui sa povestesti despre cit de tare a fost si cit de bine te-ai simtit la concertul ugly kid joe, stii ca esti prea batrin si poate un pic cam singur si trist.
mai intii doua vorbe despre festifal. posada rock. habar n-am la a cata editie e, inteleg ca nu e la prima, dar n-am mai fost pana acum. si n-as fi ajuns nici acum daca nu era ukj (official, wiki). campulung nu e departe de bucuresti, drumul pana acolo e super ok, in perioada asta a anului nu e nici foarte aglomerat, cu masina in doua ore am fost acolo. dar sunt si microbuze care pleaca destul de des din autogara militari. locatie super misto, curat, aer de munte, pe seara mi s-a facut chiar frig. locuri de parcare la greu, la 18:00 am gasit loc linga intrare dupa ce m-am consultat cu un politist local. atmosfera relaxata, curatenie (mai zic odata, poate se aude si la bucuresti!). oameni misto, babalici ca mine la 40+ mostly, dar si junime. paradoxal, sau ma rog, contraintuitiv, junimea la tribune, babalicii la iarba. loc de joaca pentru copii, ceea ce (se) explica (din) demograficele anterior amintite, relativ multi copii in range-ul 3-6 ani. o parte probabil veniti cu parintii la cort. am fost invidios in special pe mamicile de virsta mea care venisera acolo cu fiii lor de 13-14 ani. e un semn ca si-au crescut copiii cum trebuie, nu pot sa sper decit ca o sa-mi iasa si mie. bautura ok, mincare, poate vreo 5 dozatoare de bere in plus n-ar fi stricat. security guys cu prezenta discreta, lumea a fost de altfel foarte pasnica. am prins o trupa in concurs (ceva din cluj) si recitalurile. luna amara, de remarcat, grey matters la categoria ceilalti. in ceea ce priveste “asistenta numerica”, la recital sa se fi adunat vreo mie, poate ceva mai mult. probabil ca se putea face promo mai bine si s-ar fi adunat mai multi, ar fi meritat.
pe la 10 pm a aparut whitfield crane insotit de un “chinez” la bass, un barbos cu tricou ukj la chitara si unu’ in chiloti la tobe. nu prea semanau cu ugly kid joe, dar am banuit ca au venit cu rezervele. au cintat vreo 3-4 piese pe care nu le-am auzit in viata mea si care semanau vag cu alea de pe motel california, si au plecat brusc. “by the way, the band is called yellowcake” zice crane la plecare. pentru vreo citeva minute m-a incercat o teama ca mi-am luat o teapa si ca asta a fost tot show-ul pentru care am batut atita drum si m-am certat cu nevasta. daca as fi avut fb as fi stiut si ce e yellowcake (care btw, erau scrisi in lineup, dar inainte nu dupa luna amara).
pe la 11:00 pm, dupa ceva rearanjari si teste de sunet pe scena a re-aparut crane si aia pe care ii stiam “de la televizor”. ma rog, aratau la fel numai ca un pic mai experimentati. show-ul a fost total. foarte curat (pentru mine asta inseamna mai multa muzica si nu prea multe sclipiciuri, fireworks and shit like that). mi s-a parut ca au cintat impecabil, iar sonorizarea a fost perfecta. n-o sa iau set list-ul “la mina” pentru ca il aveti mai sus. crane e un showman profesionist, a facut ce a vrut cu noi (aerobic, cantat, urlat, strigat, plins), a vorbit cu noi si ne-a laudat in continuu etc. si s-a adaptat perfect la situatia “din teren”. asa a aparut copilul luca, pe care l-a vazut fluturand un steag in public, si caruia i-a dedicat un intreg moment din care a facut parte si publicul. la encore au ramas pe scena masurand daca intensitatea urletelor din public e de 1, 2 sau 3 cintece.
am urlat cit am putut, pentru ca as fi vrut sa mai stea acolo inca o ora. sau doua. sau trei. desi era 12 jumate noaptea, eram lac de sudoare si mai aveam 2-3 ore de mers cu masina pina acasa. a fost de 3 piese.
planuisem sa va scriu aici si de ce e ukj asa de special pentru mine, dar o las pentru data viitoare. va zic doar ca daca acum 20-25 de ani nici nu visam ca o sa ajung sa-i vad live pe baietii astia. in concluzie show-ul asta a fost chiar mai mult decit a-mi “vedea visul cu ochii”.
btw, setlist-ul de pe setlist.fm l-am inceput eu, si desi n-am baut mai nimic, sint convins ca nu am nimerit exact ordinea pieselor. poate ca nici toate piesele. poate lucrurile se mai indreapta daca mai intra careva pe-acolo sa mai editeze. e prima cronica adevarata de concert pe care o fac, ca sa imi platesc datoriile fata de (acesti) artisti, mai gasiti si alte postari pe aici, dar alea nu-s asa de serioase.
later edit: tare si poza de pe ig.
coincidenta dracului, chiar de ziua mea anul asta a (mai) murit unul dintre prietenii mei imaginari. oricit de stabil pshihic si emotional as fi, si oricit de bine m-as simti in compania familiei si apropiatilor, tot imi pare rau. chiar si numai pentru cei cativa ani de muzica buna de care as mai fi avut parte daca nu era sa fie asa.
dar omul asta chiar a fost ca lumea. nu scriu necroloage, nu ma pricep si nici nu-mi place. dar am gasit unul bun (daca se poate spune asa), il puteti citi aici.
m-am trezit azi hotarit sa repar o mare nedreptate: mereu am avut impresia ca trupa asta (official , wiki) a fost subevaluata si ca merita o soarta mai buna. in ultima vreme, de cind am reintrodus-o in lista scurta de rulat pe ipod (pe care il folosesc intens atunci cind efectuez taskurile domestice, merg pe jos sau am de scris compuneri la birou) gratie ultimului album (uglier than they use ta be, care pentru mine a fost o descoperire extrem de placuta, uite aici o mostra), impresia mi s-a transformat in convingere. cea mai naspa’ chestie despre ei mi se pare a fi aceea ca cea mai cunoscuta piesa a lor (cats in the cradle) e un cover, nu neaparat reprezentativ pentru muzica lor. ma rog, privirea mi-a fost inteligenta, exprimarea mai lasa de dorit pe ici pe colo.
nu par sa se fi rupt cu munca si au scos materiale noi foarte rar (4 albume de studio in 30 de ani, ma rog cu 15 ani de pauza) iar mie nu mi-e clar daca a fost vina lor sau a noastra. in ciuda acestui lucru, oamenii au propriul stil, spirit, mesaj, si alte cacaturi de-astea de le citesti prin cronicile muzicale profesionizde. unde mai pui ca se simte numai voie buna pe toate materialele pe care le-au compus, fie ele mai vesele sau mai triste. nu mai zic de prestatiile live mai vechi sau mai noi.
si chiar daca am fost un ascultator infidel, mereu m-am bucurat cu maxima intensitate de muzica lor. in secret va spun ca aveam pe copertile caietelor din liceu desenata mascota lor, si ca primul tricou cu formatie pe care mi l-am luat cand am intrat la facultate a fost unul ukj, marimea XXL, pe care o vreme l-am purtat iarna peste pulover, iar vara scos din pantaloni imi venea ca o rochie. e unul din putinele pe care le am si acum, la pastrat, alaturi de alte elemente de garderoba de metalist. iar in visele mele cele mai ascunse din adolescenta, cand ma vedeam pe scena in fata a zeci de mii de oameni eram o copie a lui whitfield crane (cu unele ajustari dpdv fizic, dar spiritual acolo eram)! inca mai sper sa-i vad live, it’s on my bucket list.
va recomand o cura, si sper sa va descurcati, mai ales ca v-am dat si o gramada de linkuri. si daca vreti sa cumparati, aveti aici tot ce va trebuie.
w/e trecut am efectuat o vacanta de 2 zile (o noapte) in locatia de renume international bran. si cazarea, si cafeaua si vinul au fost bune, da. dar nu despre locatie va marturisesc acum ci de drumul de intoarcere, petrecut duminica la ceas de prinz. nici macar seara. pe valea prahovei, dene unu, da. am stat (ca de mers nu poate fi vorba) 45 de minute intre predeal si busteni. de unde stiati?! ei, n-a fost nici un accident. cum? de ce m-a mincat in cur s-o iau pe-acolo?! pai uite de-aia, ca am limbrici.
ati ascultat halo on fire de pe hwtsd? bai, ma gidila la ce mai sensibila dintre corzile sensibile solo-ul de chitara de pe piesa asta, nu mai conteaza cin’ l-a scris sau cine-l cinta. sa mi-l puneti la priveghi si la inmormintare/incinerare, va rog eu!
se pare ca urgent-cargus/dhl e combinatia speciala pentru toate coletele pe care le astept eu pe ele din germania via ebay. sa inceapa distractia, abia astept!
in america se vorbeste tot mai mult de un nou(?) trend in fashion: athleisure. asta inseamna sa-ti pui cind mergi la mall colantii si bustiera (nu burtiera, da?) cu care in mod normal mergi la sala, fata! eu cred ca curentul asta a fost inventat de fapt si perfectionat cocalarii din cringasi in anii ’90 (catre final) care mergeau la piata (asa se numea mall-ul pe vremea aia) in traning de nailon si incaltati in tirlici si sosete albe. probabil ca s-au intilnit cu kate hudson in timp ce ea era la un shopping de cartofi, fiind atunci studenta la ase si locuind in caminele belvedere de pe inoginer pascal cristian. aberez. ma rog, ea zice ca trebuie sa fii fit ca sa te poti intoli in halul asta, si asta e oarecum in contrast cu burtile de bere pe care le afisau atunci stimabilii nostri suporteri ai rapiduletului. o bucurie ma incearca totusi: toti hipsterii vor trebui sa-si ajusteze tinuta accordingly, ceea ce inseamba ca lumea in jurul nostru va deveni brusc mai frumoasa: in metroul catre platforma pipera se vor vedea mai multe buci in jeggeri (colanti, whatever!) decit barbi nepieptanate si caciulite tricotate.
cum o sa stam si o sa ne uitam ca proastele cum ne taie pesede din salar’! cas(s) checked, se pregateste deja impozitul pe salariu, in trepte. incet-incet, pe nesimtite, treptele se vor modifica in sus si pulimea se va bucura: las’ sa ia pesede de la bogati si sa dea pesede la saraci. ca ce plm, pesede m-a bagat la scoala, pesede m-a tinut la munca, pesede ii da de mincare de copilului meu. zic sa nu ne incurcam in al’de tariceanu, dragnea sau ponta, si sa mergem direct la sursa: m\/!e iliescu!
am incercat avira pentru mac. suge, incetineste totul. l-am sters. si phantom vpn care vine cu el. mai incerc si altceva.
gata, am cumparat hwtsd. dupa ce l-am strea-muit (sic!) vreo 2 luni, tot nu ma pot obisnui cu ideea de a nu avea “lucrul meu”. pentru itunes deocamdata, deci nu foarte palpabil.
scrobblerul de lastfm pentru mac e buggy. sau itunes pentru mac e buggi?! who the fuck knows, cert e ca crapa la 10 min dupa lansare. mor de oftica, tocmai mi-am migrat colectia muzicala pe mac. si dupa ce ca am pierdut tot istoricul (nu mi-a iesit migrarea librariei dar nici nu mi-am batut capul prea tare) acu’ ramin si nesincronizat…
later edit: buggy sint eu la cap! l-am copiat pe lastfm in folderul de aplicatii si merge brici. eartama fane!
mustaine are un interviu interesant in rolling stone. ocazie cu care tot prostu’ afla ca a scris niste piese metallica. de parca a fost vreo data un secret bine ascuns! oricum, cititi-l, mai ales daca ati deschis mai tirziu televizoarele… sau daca n-ati citit cartea. sau daca n-ati vazut filmu’. glumesc, pentru film trebuie sa mai stati o tura.
din categoria anul asta ma fac mai bun: setat default imprimanta pe print on both sides, schimbat parolele (numai) la conturile de e-mail (deocamdata), apucat de citit. concediat menajera (bine, ea nu stie inca) sa vedem ce mai urmeaza, nu va zic ce mi-am propus.
zuckerberg nu mai e ateu. nu m-am prins daca conteaza sau nu.
inca ma mai chinui sa scriu o cronica la hardwired… to self destruct. am chiar un draft. parca nu-mi iese. deocamdata il ascult pe repeat si nu pot sa va zic decit ca muzica asta ma face sa fiu rau in sensul bun (sic!)
iata ce-au mai descoperit cercetatorii americani: berile atirnate in frigider. now what?
s-a stabilit ce si cum cu guvernul. numai golani (si) agramati!
afara ninge si e frig. paradoxal sau nu ma gindesc numai la sticla de stolichnaya (varianta ruseasca) pe care am lasat-o aseara in congelator. ce-o face saracuta, n-o fi inghetat?