Apr 06

viata bate filmu’ pana-l umple de…

hqdefault…singe, asa zice cintecul.

nu pot sa zic ca ultimul album parazitii, lovitura depedeapsa, m-a dat pe spate. nici nu pot sa zic ca m-a dezamagit, in fond e ceva nou. de care m-am plictisit dupa a cincea ascultare, sau asa ceva. semn rau pentru mine, pentru ca am constatat ca muzicile cu care ma conectez de-adevaratelea incep sa-mi placa de la a cincea ascultare incolo.

n-am citit nici o cronica, sint un fan mai atipic – nu merg la concertele lor, de exemplu dar am momente cand ascult pe heavy rotation saptamani la rand. nu am pretentii de cunoscator al genului respectiv, si nu am in “repertoriu” prea multe trupe de gen. nu am nici o pasiune pentru muzica romaneasca, as numara pe degetele de la o mina trupele/artistii pe care ii am in fonoteca. acestea fiind zise, declar ca albumul nu m-a surprins cu nimic, si reteta care a dat altadata roade (piesa cu iarba, piesa cu injuraturi la adresa industriei, piesa in care se injura politia, piesa misogina, piesa de corason, piesa de protest/sociala samd) e principala vinovata. sau poate am imbatrinit eu, pur si simplu.

recunosc, n-am cumparat inca, l-am ascultat pe deezer de cateva ori, probabil ca in final o sa-l iau, ca sa fie acolo.

care va sa zica, arestarea lu’ cheloo de acum ceva zile e mai spectaculoasa ca muzica de pe ultima aparitie parazitii. mi-as fi dorit sa fie invers.

viata bate muzica, cum ar veni.

Dec 04

din nou despre chinurile last.fm

care va sa zica mi se intimpla din nou!

a fost nevoie de amarok sub linux ca sa imi scrobblez offline ultimele o suta si ceva de piese ascultate pe ipod. ultimele tentative de a face acelasi lucru cu itunes sub windows au dat gres: plug-in-ul cu pricina merge selectiv (citeodata merge, citeodata nu). nu renunt la ipod-ul meu classic (160GB) nici mort, mai ales ca n-am gasit cu ce sa-l inlocuiesc, in special in problema problema sincronizarii cu last.fm: si la deezer (pe care mi l-a recomandat un coleg de suferinta), din 5 piese 2 se sincronizeaza si trei nu. asta daca esti norocos, pot trece ore intregi (adica zeci de piese) si nici o sincronizare.

tin la statisticile mele muzicale mai mult decit va imaginati! ele, amintirile din tinerete (printre care strecor vrind nevrind si povesti intimplate altora pe care mi le atribui mie) si “teoria critica” a muzicii anilor ’90 si nu numai (o sa va explic alta data ce vrea sa zica asta), sint subiectele predilecte de discutie cu partenerii de baututa in serile din ce in ce mai scurte si din ce in ce mai rare.

sanatate muzicala si leru-i ler va doresc!

Sep 17

gilceava melomanului cu last.fm

blogul asta e unul personal dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie despre mine. din cind in cind apuca mustrarile de constiinta si credeti-ma incerc sa scap de-asta, adica sa scriu cit mai putin despre mine. imi dau seama aproape cu fiecare postare ca nu reusesc.

care va sa zica imi place sa scrobblez. habar n-am care ar fi traducerea in romana, semnificatia ei e insa urmatoarea: sa fac altora accesibile informatiile depre muzica pe care o ascult. last.fm deci.

de fapt interesul meu pentru last.fm este determinat de doi factori: unul ar fi exhibitionismul muzical despre care va ziceam si al doilea este obsesia mea pentru statistici. n-am fost la psihanalist sa vad ce spune asta despre personalitatea mea, dar nu neg ca am observat la un moment dat o usoara pervertire de comportament: ascultand o piesa m-am gindit pentru moment la cum da ea in statistici, si uneori am mers si mai departe cu prosteala si am decis sa o las sa curga sau am oprit-o din cauza asta.

as vrea deasemenea sa subliniez ca nu am fost si nu sunt foarte interesat de componenta sociala, n-am urmarit sa ma imprietenesc sau sa ma imperechez cu careva pe baza compatibilitatii muzicale.

ca mai tot poporul meloman, am pornit cu last.fm pe vremea cind era gratis pentru streaming. cind alde spotify sau pandora erau la fintina si strigau “uite mama trec soldatii!” 2007 cam asa. am descoperit apoi faza cu scrobblingul, si mi-am ales player-ele de muzica (digitala) pe criteriul asta. de curind am fost chiar bucuros ca spotify se leaga cu last.fm. unde mai pui ca inca de la inceput last.fm am avut feed-uri rss pentru a publica statisticile altundeva (de exemplu pe acest blog, unde au si fost publicate pina de curind). in timpul asta am scroblat (SIC!) de pe linux, de pe windows, de pe mac, de pe ipod classic, de pe ipod nano, de pe iphone, de pe android. on line si off line.

in ultima vreme insa mariajul meu cu last.fm se cam destrama: vreo juma’ de an sau mai bine nu a fost compatibil cu versiune(/ile) la zi de itunes, dupa care l-au reparat. dupa ce l-au reparat nu e sigur ca merge scrobbling-ul de pe device-uri (ascult multa muzica la ipod classic, am nevoie de asta ca de aer, si citeodata scrobbling-ul off line merge, citeodata nu). mai nou au redesenat site-ul si au disparut sursele de la feed-uri. nepotrivire de caracter, cum ar veni.

nu-mi ramine decit sa va invit sa-mi vizitati profilul pe site-ul last.fm si sa va rog sa-mi tineti pumnii pina ma dumiresc cum ies din treaba asta: “divort” (dureros) sau “program de consiliere matrimoniala” (efort in a gasi niste work around-uri la problemele de mai sus).

Sep 02

fun, fun, fun, cu lindemann

e imposibil sa spui ceva despre lindemann fara sa faci referire la rammstein. asa ca merg pe calea asta batatorita de toata lumea.

metalul industrial nu e genul meu favorit, tot ce am consumat se rezuma la white zombie/rob zombie si rammstein. e un fel de desert muzical pentru urechile mele: n-am incercat sa extrag vreun mesaj consistent de-acolo dar ma face sa ma simt bine. ma energizeaza la maxim dar dureaza putin. e intens dar dupa o perioada simt nevoia de ceva consistent.

daca la rob zombie inteleg textele si le gasesc amuzante, la rammstein n-am inteles mare lucru niciodata, exceptie facind cele 2-3 piese (cu texte) in engleza, care mi s-au parut haioase. cu toate astea nu pot sa spun ca m-a interesat vreodata de-adevaratelea “ce zic aia acolo”. cum nu stiu o boaba de germana, am memorat fara sa inteleg niste linii de fredonat si cam atit.

nu zic acum ca chiar nu stiam ce trateaza textele rammstein. imi aduc aminte chiar o poveste, din aia de s-a intamplat prietenului unei cunostinte, despre sefii elvetienti vorbitori de limba germana veniti in vizita la bucuresti, care seara, la masa in oras, in incercarea de a afla mai multe despre angajatul lor roman, il intreaba ce muzica asculta. asta, mindru, zice ca rammstein. elvetienii, ingoroziti, si probabil total lipsiti de umor, ii intreaba daca stie germana si daca are idee ce mascari si ce mostruozitati “spun aia acolo”.

pe skills and pills, till lindemann rezolva si nenorocirea asta: textele pieselor sint in engleza si desi vizibil chinuite in ceea ce priveste pronuntia, isi fac treaba si poa’ sa inteleaga acum si neiubitorii de heidegger in original ce vrea sa zica poietu’.

care va sa zica ascult rammstein de vreo 15 ani, si cind zic asta chiar o spun la prezentul continuu: am ascultat, ascult si voi asculta. am fost la cele doua show-uri ale lor de la bucuresti si ma voi mai duce la urmatoarele de-aici sau de-aiurea. asa ca am primit cu bucurie vestea aparitiei acestui proiect. stiam doar pe jumatate la ce sa ma astept, pentru ca de omul orchestra suedez nu prea stiam mare lucru. death metalul e pentru mine “traforaj viteza”. din punct de vedere instrumental, care banuiesc ca a fost taskul lui tägtgren, piesele sunt un fel de rammstein pe steriozi. doza dubla de viagra, “just to be sure”, cum ar zice chiar poetul intr-una din piese.

mi-am cumparat albumul aseara, l-am ascultat pana pe la 1:30 a.m. si m-am trezit dimineata nerabdator sa-l ascult din nou. toata lumea stie ca dulciurile dau dependenta. va las sa descoperiti singuri de ce.

Aug 14

so(u)l invictus

proaspat intors din concediu, deci cu ultimii bani de pe cardul de credit, am achizitionat albumul sol invictus al formatiei vocal-instrumentale faith no more. niste preferati ai mei din vremuri imemoriale, cam de cind cea mai proasta muzica atunci era de departe mai buna ca cea mai buna de-acum. cum ar veni de cind se potcovea puricele cu ’90-’99 de ocale etc, etc.

tre’ sa recunosc ca albumul asta are pentru mine o oarecare valoare sentimentala, fiind lansat la doua zile de ziua in care am prins cel de-al patruj’lea trandafir de la moldova in ce-a fost verde si s-a cam uscat, si pe care (album) tare mi l-as fi dorit cado’ de ziua mea, dar n-a fost sa fie.

dupa cum v-ati obisnuit probabil, mie imi place sa scriu ode. e o deformatie capatata in scoala comunista, cind in fiecare compunere trebuia sa laudam pe careva: nea’ nicu, partidul, stefan cel mare sau eminescu. norocul meu cu sol invictus ca e bun si merita o oda. pe care n-am s-o dezvolt insa de data asta la nivelul compunerilor din scoala generala.

daca ar fi sa va spun cel mai important lucru despre creatia asta artistica, v-as spune ca e surprinzatoare. si cum dracu’ sa nu fie, ca doar vorbim de fnm. care n-au fost niciodata previzibili si e bine ca nu s-au schimbat lucrurile nici acum. dupa ce mi-a trecut senzatia de what the fuck is this!, cam pe la a doua – a treia ascultare, am inceput sa pricep cate ceva. asa-s eu mai greu de cap. pe la a 10-a ascultare, daca nu ma voi fi plictisit, il voi avea intiparit in adn, alaturi de celelalte american manele pe care ni le-au dat oamenii astia de-a lungul vremii.

cam ceea ce va doresc si voua.

Jul 21

in care va spun cu sete cum a fost la concertul robbie williams

stiti deja ca toti cei 65,000 de oameni care au fost la concertul robbie williams de pe 17 iulie in piata constitutiei au murit de sete. unii totusi au supravietuit sa povesteasca pe fb si pe bloguri treaba asta.
pe scurt, la concertul asta a fost proasta organizarea. la un moment dat chiar am fost surprins si eu cit de proasta a fost, deoarece nu-mi sta in obicei sa particip la adunari de-astea populare si n-aveam de un’ sa stiu la ce sa ma astept. da, n-am fost nici la rolling stone nici la ac/dc, nici la depeche mode (care habar n-am daca au mai venit sau nu pana la urma o data sau de doua ori).

nu neaparat ca o scuza va spun ca eu m-am aflat acolo ca insotitor al jumatatii semnificative, careia i-am facut cadou biletul cu ocazia zilei de 8 martie. cum ar veni, mi-am luat si mie bilet ca sa pot sa-i fac ei cadou unul.

nu cred ca sint singurul in situatia asta. probabil ca de-aia e supararea mare pe tema lipsei de bautura: in timp ce fetele se uitau la robbie ar fi trebuit ca si baietii sa faca ceva. cum ar fi de exemplu sa bea o bere. cum statul la coada le-a luat 3 ore, s-a terminat concertul si au plecat si insetati si cu banii luati.

sa ne concentram pe muzica zic, cum ar zice un domn . asadar acesta este set list-ul:

Robbie Williams Setlist Piata Constitutiei, Bucharest, Romania 2015, Let Me Entertain You Tour

daca as fi fost rw, l-as fi facut un pic mai vioi. dupa un start bun, urmat de cateva interventii si piese care au crescut un pic adrenalina, mi s-a parut ca vraja s-a rupt la un moment dat (i.e. fetele din jur nu mai pareau asa excitate). poate si din cauza ca ma asezasem la coada la bere, pana la encore n-am mai fost conectat la situatie.

cantarea a fost live 100% (cred), omul mi s-a parut profi a parut ca da tot ce-i mai bun din el, band-ul a fost la inaltime, sunetul de vis iar luminile cit sa faca atmosfera.

si cu toate de-acum incolo, cel putin o perioada, cind o sa aud vreo piesa de rw, mi se va face sete instantaneu. dar nu de bere ursus.

uite, chiar acum ma duc sa beau o cana de apa.

Jun 29

love, hate, (not so much) sex and pain

poate are rost sau poate nu sa va zic de la bun inceput ca pentru mine a fost momentul cel mai asteptat al anului. la care va sa zica am fost, am urlat, am sarit, am lacrimat si de la care am plecat fericit. fara nici o exagerare. chiar daca pina la godsmack a trebuit sa indur vreo patru ore de sete (n-am prea avut bani de bere) din care doua au fost crunte din cauza unui papitoi care nu stiu ce-a cautat pe-acolo (nu-i dau numele sa-l fac de cacat, omul s-a chinuit, dar data viitoare poate ne evita cu prezenta).

Godsmack Setlist Arenele Romane, Bucharest, Romania 2015

nu-i sigur ca setlist-ul e cel de mai sus (pentru ultima melodie, pe care am editat-o eu pe setlist.fm bag mina in foc!) si mor de ciuda ca bulgarii au avut parte de mai mult, ca de obicei. e meritul lor, ai nostri au fost cam molii si cam putini, tot ca de obicei. ar fi si circumstante atenuante, cele patru ore de asteptare care au fost obositoare di plictisitoare, si e posibil sa se fi consumat prea multa bere in timpul asta.

momentul de virtuozitate al serii a fost clar batalla de los tambores (o surpriza pentru mine, de parca n-ar exista youtube!), dati click pe play in setlist.fm, piesa 11, n-o sa va para rau.

abia astept sa-i mai vad odata.