Jun 17

nostalgii muzicale

asa cum pe proust mincatul de madeline il facea sa-si aduca aminte de matusa-sa (sau de copilarie, sau de copilaria la matusa-sa) asa si pe mine ascultatul de muzica.

pentru cei care nu l-au cunoscut pe personal pe marcel sau care nu au vazut emisiunea lui capatos in care a fost invitat, dar si pentru cei care au deschis mai tirziu televizoarele sau manualele de franceza, asta vrea sa insemne ca uneori atunci cind ascult o piesa muzicala (in cazul meu; in cazul lui marcel cind minca cite o prajiturica) retraiesc niste momente din viata mea. nu neaparat importante, asa cum ai crede la prima vedere. ma rog, amatorilor de detalii privind memoria afectiva le recomand sa se adreseze direct lui proust.

am plonjat aseara pana in git in butoiul cu melancolie acultind pisces iscariot de the smashing pumpkins. un album imperfect din multe punctele de vedere, dar primul the smashing pumpkins pe care l-am auzit in viata mea. se intimpla in toamna lui ’95 intr-o camera de camin din vitan, cind in viata mea erau destul de multe imperfectiuni.

era inainte de inceputul anului universitar si venisem sa “fac rost” de cazare. asa era pe vremea aia, se gaseau greu locurile de cazare, chiar daca erai student “la stat”. locurile in camin se dadeau de regula pe spagi, erau putini cei care puteau sa-si faca rost de repartitie pe bune. de multe ori nu era suficient sa ai bani de spaga, trebuia sa si cunosti pe cineva. asta e unul din motivele pentru care il “iubesc” asa de mult pe iliescu. ion.

ma aflam atunci la un fost coleg de liceu in camera. asta ma pescuise in tren spre bucuresti si ma invitase la el sa stau citeva zile pana imi gaseam un loc in camin. am dat de caseta asta in casetofonul omului, i-am dat play si am ascultat vreo 2-3 melodii. m-a intrigat muzica, am ascultat mai departe. imi amintesc perfect si mirosul din camera, lumina chioara, seara de octombrie, vremea buna si galagia de-afara, si faptul ca fostul meu coleg de liceu s-a pisat pe el in pat in noaptea aia de beat ce era.

cam dupa vreo saptamana m-am mutat la alt coleg in garsoniera si ca am gasit camera in camin abia dupa vreo luna de la inceperea anului universitar. dar de momentele alea ma leaga cu totul alte melodii. de pe albumul forbidden a celor de la black sabbath.

acum in timp ce scriu imi amintesc mult mai multe, si ce-a fost inainte, si ce-a fost dupa. nu vreau sa trisez insa: aseara, cind am dat din greseala de o piesa de pe albumul in chestiune, mi-am amintit doar ziua aceea de-acum 20 de ani. muzica m-a intrigat din nou. am ascultat 2-3 piese aseara si restul azi in drum spre birou. suna la fel de neterminat ca si atunci. chiar daca in astia 20 de ani, o vreme l-am ascultat suficient incat sa ma familiarizez cu el. chiar daca intre timp am ascultat si pe fata si pe dos o buna parte dince au scos cei de la the smashing pumpkins. nu l-am mai ascultasem demult si pac, m-a aruncat in butoiul cu melancolie!

uite si de-aia imi place mie muzica. si de-aia o ascult eu pe ea.

Dec 09

something wrong, something right, something different

pai de cand n-am mai scris eu o “recenzie”! alta data va omoram cu cronici care mai de care mai de care. de fime, de poieti de literatura, de artisti muzicali, de cite si mai cite! ma laud, bineinteles ca nu-s atit de cultivat.

sa trecem la subiect, dara! surpriza muzicala a anului – ca tot sintem in luna de bilant – pentru mine se cheama 1000hp de godsmack. spun chiar cu mina pe inima ca sint cel mai bine investiti 9 EUR vreodata (intre timp a mai scazut si pretul, il gasiti pe itunes cu 6)!

cu baietii astia am avut (si am inca!) o relatie foarte tumultoasa si intensa: ii ascult obsesiv de mult o perioada, dupa care ii las sa zaca cu anii intr-un colt uitat de playlist. albumul asta, abia lansat, nu ca m-a lasat masca (are doar 4/5 stele in rating-ul meu personal) dar cel putin o parte din cele 11 piese ma fac sa ma simt acasa de fiecare data cind il ascult. si credeti-ma nu-i usor, avind in vedere personalitatea bipolara pe care o am si numarul de case care le-am schimbat!
zdruncinare usoara va doresc!

later edit: apropos de titlu, poietul zice de fapt “something wrong, something right, something missing

Jul 29

an evening with dream theater

DTtrebuie sa stiti inca de la inceput ca pentru mine mersul la un concert e un eveniment foarte important. mai important ca ziua mea de nastere, de exemplu.
de-aia merg asa de rar si sint asa de selectiv in alegerea evenimentelor de acest gen. bine ar mai fi si motivul banilor, dar e mai bine sa ramanem totusi intr-o nota romantica.
nu-mi amintesc exact de ce pe mega-meseriasii de la dream theater i-am ratat acum doi’spe ani la arenele romane, dar cel mai probabil din cauza ca in perioada aia munceam ca un negru pe plantatie.
asa ca nu mi-as fi iertat sa-i mai ratez si de data asta, si oricat de prost ar fi iesit evenimentul, v-as fi spus oricum ca a fost extraordinar, nemaivazut, nemaintalnit.
numai ca nu e cazul sa va mint, pentru ca a fost chiar extraordinar de bine/frumos/intens samd. prestatia oamenilor de pe scena a fost cu atat mai laudabila avand in vedere audienta nu foarte numeroasa.
si da, e primul show rock la care am participat si in care nu a cintat numeni in deschidere. si da, e primul show al unei trupe rock la care am participat si in care o trupa a cintat 3 ore.
citindu-l pe labrie, aseara a fost “about dream theater and nothing else”.
jos palaria!

o sa va pun si set list-ul , asa cum v-am obisnuit, dar mai incolo.

Dream Theater Setlist Romexpo, Bucharest, Romania 2014, Along for the Ride

Jul 29

ich will…

daca as fi pestisorul de aur sau managerul trupelor care ne calca pamintul stramosesc, as face in asa fel incit sa penalizez “organizarile” de tipul celor de la rock the city 2013.

i-as pune pe incredibil de talentatii organizatori sa stea la fiecare coada de pe “locatie” in ordine cronologica: jetoane – bere- buda si la final le-as da un extemporal sa-mi recite ce plm au inteles ei din show-ul si performanta artistilor. evident, extemporalul ar fi dat imediat dupa iesirea de pe “portile” locatiei, dupa ce se vor fi calcat in picioare cu oameni, masini si motociclete precum si cu “boii de politisti” – cum zice un banc stravechi.

daca n-ar trece examenul, cea mai buna “recompensa” ar fi inapoierea contravalorii bileteleor, sau a diferentei de la pretul practicat pana la “valoarea” livrata.

cam atat despre “organizare”. si nu, prostii nu suntem noi cei care participam la astfel de evenimente in numar nemeritat de mare pentru organizatorii lu peste prajit, si poate prea putini cat ar merita performanta artistilor.

Rammstein Setlist Rock The City Festival 2013 2013, Wir halten das Tempodespre artisti numai de bine: show-ul a fost extraordinar, executat cu precizie germana, o imbinare unica intre talentul deosebit si “infrastructura” ultra profesionala – cum ar zice petre magdin…

cit despre mine, mi-am transpirat tricoul de vreo 3 ori limita admisa, si asta a fost si modalitatea cea mai sigura de a scoate cele 2 beri pe care am apucat sa le beau inainte. am urlat ca niciodata, desi nu stiu germana, balmajind sunetele pe alocuri, pronuntand cele 15 cuvinte germane pe care mi le-aduc aminte dupa ureche, bucuros nevoie mare la pussy pentru ca are in text si engleza. si nu, n-am facut poze tot showul, pentru ca nu am avut timp, deci nu am ce sa va arat aici.

sa-mi aduc aminte: neaparat de mers si data viitoare. cu sau fara marcel avram.
Sep 02

in care ar fi trebuit sa va spun cum a fost rhcp

planuiam sa scriu cu f-cu-p-cu-m despre show-ul “rhcp” (mai nou le e lene sa le zica/scrie “red hot chili peppers“) insa mi-am amintit ca n-am dat bani pe bilet. nici nu mi-am dorit/planificat sa ajung acolo pentru ca nu-s un fan al baietilor, cel putin de la californication incoace. nu-mi place maneaua, fie ea si americana.

ce mi s-a parut fantastic si “deosebit” e amestecul de oameni pe care l-am vazut acolo. pe linga hipsterii care n-aveau cum sa lipseasca am vazut tot felul de corporatisti si fotbalisti deghizati in “rockeri de weekend” cu blugi versace mulati care le intra-n cur si tricouri negre cu paiete insotiti de blonde platinate incaltate cu “ciocate”. si “of cors” vestuta de piele (neagra) cu franjuri si imprimeu cul pe spate. de la tribuna oficiala/sectorul vip, n-au lipsit camasile pepit atent scoase din pantaloni (tot blugi, poate armani) si manecile suflecate ca sa puna in valoare bratarica de aur alb si/sau ceasu’ scump.

e cul sa mergi la rock. chiar daca nu stii piesele de la bis. cine ziceai ca tre’ sa mai vina? din astia “mari”?! iutu? u-haaaaa!

Sep 15

alerg din nou de nebun

opiumdeci da. am incercat sa va pun si o poza cu o coperta de album da’ n-a mers word press-ul. sa-l lasam in plata domnului ca-i tirziu.

care va sa zica titlul e din nou o licenta poietica care face o aluzie subtila dar totodata directa(sic!) la faptul ca zilele astea m-am reintalnit (din nou multumita surselor alternative!) cu niste prieteni de-ai mei din adolescenta: running wild. si ca sa vezi cum se leaga lucrurile, imi dau seama acuma’ de ce m-a prins pe mine seria ‘piratii din caraibe’.

nu intru in amanunte, mai cititi si singuri pe wikipedia de ce se aseamana stilul lor cu filmul, va zic doar ca lp-ul meu preferat e pile of skulls iar piesele pe care le-as asculta la nesfirsit de pe albumul asta ar fi omonima (sic lenti!), treasure island si fistful of dinamite. versiunea ‘pe caseta poloneza’ de-acum 15 ani am ascultat-o de vreo cateva sute de ori, c-altfel nu-mi explic cum dupa atita amar de vreme (nu-mi mai merge casetofonul de vreo 8 ani!) cum de mai stiu inca textele!

Apr 22

therapy?

ipod vad ca postez din ce in ce mai muzical. mi se trage probabil de la manelele cu care am inceput anul. si probabil ca si de la faptul ca mi-e lene si sila sa va mai scriu despre altceva. ma rog…

pe therapy?, i-am regasit de curind intr-un teanc de casete vechi. am apelat (din nou) la sursele alternative si m-am capatuit cu toata discografia. pe vremuni nu ascultasem decat troublegum si infernal love, acuma cam pe sarite mai ascult si cite o piesa-doua de pe celelalte. nu mai sint nici eu ce-am fost odata. nici ei insa.

ce-mi place mie la trupa asta?! pai in primul rand vocea omului. pare nefinisata. si chitara aia e buna, suna intr-un fel. intr-un fel deloc irlandez daca stau sa ma gindesc. de fapt, parfumul de treaba neterminata e exact ce-mi miroase mie cel mai bine la trupa asta…

textele sint ok, au ceva al lor. un pic prea libidinoase pe alocuri, dar de-aia ai nevoie de terapie pin’ la urma, nu?!

hai. mergeti si paste(ti) fericiti. si daca cumva greseala nu va aluneca pe git oul cu cozonac, luati un pic de vin. care merge de minune si cu therapy?