am avut intotdeauna o problema reala sa raspund la intrebarea asta.
cred ca la inceput voiam sa ma fac astronaut, cosmonaut depinde din ce parte a soarelui te uiti. cum actiunea se petrecea pe vremurile alealalte, cosmonaut ar fi varianta corecta. dorinta asta venea de la o colectie de cartonase cu chipuri de cosmonauti celebri: gagarin, tereshkova si, de ce nu, laika.
am vrut apoi sa ma fac militian. asta dupa ce in biblioteca la var’miu gasisem un filon de carti politiste. multe dintre ele erau de fapt cu militieni, pentru ca actiunea se petrecea in Romania comunista iar cazurile erau despre unii care furau din averea poporului.
o scurta perioada am vrut sa ma fac securist sau activist de partid. nu mai stiu de ce, cert e ca dupa prima participare la un concurs pe teme comuniste pentru care trebuia sa invat pe de rost “tezele din aprilie” m-am lasat pagubas.
dupa aia am vrut sa ma fac poet. asta pentru ca-l vazusem pe dinescu la televizor si mi se parea cool. mai toata clasa a 8 a am purtat un pulover mai mare cu 2 numere caruia ii tot suflecam minecile. pe alocuri avea si niste “ochiuri” trase de la cuiele de pe bancile scolii.
pe la sfirsitul clasei a 8 a am vazut prima data un calculator. un HC 85 de la casa pionierului (devenita intre timp cercul elevilor) cu care niste baieti desenasera un cerc pe ecranul televizorului. am zis ca daca chestia aia poate desena un cerc, atunci poate face orice. nu pot sa zic ca am mirosit oportunitatile, dar totusi. tot liceul am citit carti despre roboti si maimute electronice si reviste de calculatoare. de programat n-am programat mare lucru, insa m-am jucat nopti intregi.
nebunia asta cu calculatoarele m-a tinut tot liceul si o jumatate din facultate. cu oarecare indoiala inainte de bac, cand imi fixasem un fel de recompensa daca-l pic sau daca nu iau admiterea la facultate (pe vremea aia se dadea admitere!) si anume sa ma fac sofer de tir.
prin anul 3 am realizat ca n-am nici cine stie ce talent la programat si nici bani sa-mi cumpar calculator. si cum aveam acces limitat la resursa de baza, am zis sa ma fac altceva. nu m-am decis pana am terminat facultatea ce sa fac, si o vreme, din lipsa de altceva, voiam chiar sa ma fac asistent universitar, cercetator, doctor, savant.
apoi m-am angajat intr-o slujba de la 9 la 5. o vreme am muncit pe rupte si pe bani putini, visand, pe rand, sa ma fac publicitar, director, antreprenor, free-lancer sau chiar sa stau acasa si sa nu fac nimic.
tu ce vrei sa te faci cind o sa fii mare?
daca as fi pentru o zi presedinte… pardon, asta e de la alt post.
fiind o persoana mai mult ocupata, in zilele lucratoare ale saptamanii maximum de entertainment pe care-l pot oferi kinderului e plimbarea de 40 – 50 min cu tricicleta prin cartier. inevitabil traseul trece pe langa unul sau mai multe locuri de joaca amenajate intre blocuri. chiar daca sinteti sau nu in target, cred ca le cunoasteti, fie si numai din reportajele nenumarate de la televizor. ai trecut cu tricicleta pe langa “pac” = ai pus-o, pentru ca trebuie sa te opresti neaparat, little batman fiind ager de privire si aprig la vointa, iar durata pit stop-ului e foarte dificil de prognozat.
o alta chestie importanta la corporatie este bioritmul.
una din “placerile” vietii de corporatist este follow-up-ul. daca ar fi sa ma intrebe mama ce fac la serviciu, cred ca cel mai corect si cuprinzator raspuns ar fi “follow-up”. si bineinteles sedinte. trebuie sa va spun ca mama are aproape 70 de ani, n-a fost angajata decat o scurta perioada dupa revolutie si daca despre sedinte are o idee cam ce sunt si la ce folosesc (desi si astea i se par nefiresc de multe in programul meu) despre follow-up n-are nici cea mai vaga idee ce poa’ sa-nsemne. si principala dificultate n-ar veni din exprimarea englezeasca, sunt sigur.
trebuie sa stiti inca de la inceput ca pentru mine mersul la un concert e un eveniment foarte important. mai important ca ziua mea de nastere, de exemplu.