Aug 14

so(u)l invictus

proaspat intors din concediu, deci cu ultimii bani de pe cardul de credit, am achizitionat albumul sol invictus al formatiei vocal-instrumentale faith no more. niste preferati ai mei din vremuri imemoriale, cam de cind cea mai proasta muzica atunci era de departe mai buna ca cea mai buna de-acum. cum ar veni de cind se potcovea puricele cu ’90-’99 de ocale etc, etc.

tre’ sa recunosc ca albumul asta are pentru mine o oarecare valoare sentimentala, fiind lansat la doua zile de ziua in care am prins cel de-al patruj’lea trandafir de la moldova in ce-a fost verde si s-a cam uscat, si pe care (album) tare mi l-as fi dorit cado’ de ziua mea, dar n-a fost sa fie.

dupa cum v-ati obisnuit probabil, mie imi place sa scriu ode. e o deformatie capatata in scoala comunista, cind in fiecare compunere trebuia sa laudam pe careva: nea’ nicu, partidul, stefan cel mare sau eminescu. norocul meu cu sol invictus ca e bun si merita o oda. pe care n-am s-o dezvolt insa de data asta la nivelul compunerilor din scoala generala.

daca ar fi sa va spun cel mai important lucru despre creatia asta artistica, v-as spune ca e surprinzatoare. si cum dracu’ sa nu fie, ca doar vorbim de fnm. care n-au fost niciodata previzibili si e bine ca nu s-au schimbat lucrurile nici acum. dupa ce mi-a trecut senzatia de what the fuck is this!, cam pe la a doua – a treia ascultare, am inceput sa pricep cate ceva. asa-s eu mai greu de cap. pe la a 10-a ascultare, daca nu ma voi fi plictisit, il voi avea intiparit in adn, alaturi de celelalte american manele pe care ni le-au dat oamenii astia de-a lungul vremii.

cam ceea ce va doresc si voua.

Jun 29

love, hate, (not so much) sex and pain

poate are rost sau poate nu sa va zic de la bun inceput ca pentru mine a fost momentul cel mai asteptat al anului. la care va sa zica am fost, am urlat, am sarit, am lacrimat si de la care am plecat fericit. fara nici o exagerare. chiar daca pina la godsmack a trebuit sa indur vreo patru ore de sete (n-am prea avut bani de bere) din care doua au fost crunte din cauza unui papitoi care nu stiu ce-a cautat pe-acolo (nu-i dau numele sa-l fac de cacat, omul s-a chinuit, dar data viitoare poate ne evita cu prezenta).

Godsmack Setlist Arenele Romane, Bucharest, Romania 2015

nu-i sigur ca setlist-ul e cel de mai sus (pentru ultima melodie, pe care am editat-o eu pe setlist.fm bag mina in foc!) si mor de ciuda ca bulgarii au avut parte de mai mult, ca de obicei. e meritul lor, ai nostri au fost cam molii si cam putini, tot ca de obicei. ar fi si circumstante atenuante, cele patru ore de asteptare care au fost obositoare di plictisitoare, si e posibil sa se fi consumat prea multa bere in timpul asta.

momentul de virtuozitate al serii a fost clar batalla de los tambores (o surpriza pentru mine, de parca n-ar exista youtube!), dati click pe play in setlist.fm, piesa 11, n-o sa va para rau.

abia astept sa-i mai vad odata.

Jun 17

nostalgii muzicale

asa cum pe proust mincatul de madeline il facea sa-si aduca aminte de matusa-sa (sau de copilarie, sau de copilaria la matusa-sa) asa si pe mine ascultatul de muzica.

pentru cei care nu l-au cunoscut pe personal pe marcel sau care nu au vazut emisiunea lui capatos in care a fost invitat, dar si pentru cei care au deschis mai tirziu televizoarele sau manualele de franceza, asta vrea sa insemne ca uneori atunci cind ascult o piesa muzicala (in cazul meu; in cazul lui marcel cind minca cite o prajiturica) retraiesc niste momente din viata mea. nu neaparat importante, asa cum ai crede la prima vedere. ma rog, amatorilor de detalii privind memoria afectiva le recomand sa se adreseze direct lui proust.

am plonjat aseara pana in git in butoiul cu melancolie acultind pisces iscariot de the smashing pumpkins. un album imperfect din multe punctele de vedere, dar primul the smashing pumpkins pe care l-am auzit in viata mea. se intimpla in toamna lui ’95 intr-o camera de camin din vitan, cind in viata mea erau destul de multe imperfectiuni.

era inainte de inceputul anului universitar si venisem sa “fac rost” de cazare. asa era pe vremea aia, se gaseau greu locurile de cazare, chiar daca erai student “la stat”. locurile in camin se dadeau de regula pe spagi, erau putini cei care puteau sa-si faca rost de repartitie pe bune. de multe ori nu era suficient sa ai bani de spaga, trebuia sa si cunosti pe cineva. asta e unul din motivele pentru care il “iubesc” asa de mult pe iliescu. ion.

ma aflam atunci la un fost coleg de liceu in camera. asta ma pescuise in tren spre bucuresti si ma invitase la el sa stau citeva zile pana imi gaseam un loc in camin. am dat de caseta asta in casetofonul omului, i-am dat play si am ascultat vreo 2-3 melodii. m-a intrigat muzica, am ascultat mai departe. imi amintesc perfect si mirosul din camera, lumina chioara, seara de octombrie, vremea buna si galagia de-afara, si faptul ca fostul meu coleg de liceu s-a pisat pe el in pat in noaptea aia de beat ce era.

cam dupa vreo saptamana m-am mutat la alt coleg in garsoniera si ca am gasit camera in camin abia dupa vreo luna de la inceperea anului universitar. dar de momentele alea ma leaga cu totul alte melodii. de pe albumul forbidden a celor de la black sabbath.

acum in timp ce scriu imi amintesc mult mai multe, si ce-a fost inainte, si ce-a fost dupa. nu vreau sa trisez insa: aseara, cind am dat din greseala de o piesa de pe albumul in chestiune, mi-am amintit doar ziua aceea de-acum 20 de ani. muzica m-a intrigat din nou. am ascultat 2-3 piese aseara si restul azi in drum spre birou. suna la fel de neterminat ca si atunci. chiar daca in astia 20 de ani, o vreme l-am ascultat suficient incat sa ma familiarizez cu el. chiar daca intre timp am ascultat si pe fata si pe dos o buna parte dince au scos cei de la the smashing pumpkins. nu l-am mai ascultasem demult si pac, m-a aruncat in butoiul cu melancolie!

uite si de-aia imi place mie muzica. si de-aia o ascult eu pe ea.

Dec 09

something wrong, something right, something different

pai de cand n-am mai scris eu o “recenzie”! alta data va omoram cu cronici care mai de care mai de care. de fime, de poieti de literatura, de artisti muzicali, de cite si mai cite! ma laud, bineinteles ca nu-s atit de cultivat.

sa trecem la subiect, dara! surpriza muzicala a anului – ca tot sintem in luna de bilant – pentru mine se cheama 1000hp de godsmack. spun chiar cu mina pe inima ca sint cel mai bine investiti 9 EUR vreodata (intre timp a mai scazut si pretul, il gasiti pe itunes cu 6)!

cu baietii astia am avut (si am inca!) o relatie foarte tumultoasa si intensa: ii ascult obsesiv de mult o perioada, dupa care ii las sa zaca cu anii intr-un colt uitat de playlist. albumul asta, abia lansat, nu ca m-a lasat masca (are doar 4/5 stele in rating-ul meu personal) dar cel putin o parte din cele 11 piese ma fac sa ma simt acasa de fiecare data cind il ascult. si credeti-ma nu-i usor, avind in vedere personalitatea bipolara pe care o am si numarul de case care le-am schimbat!
zdruncinare usoara va doresc!

later edit: apropos de titlu, poietul zice de fapt “something wrong, something right, something missing

Sep 02

in care ar fi trebuit sa va spun cum a fost rhcp

planuiam sa scriu cu f-cu-p-cu-m despre show-ul “rhcp” (mai nou le e lene sa le zica/scrie “red hot chili peppers“) insa mi-am amintit ca n-am dat bani pe bilet. nici nu mi-am dorit/planificat sa ajung acolo pentru ca nu-s un fan al baietilor, cel putin de la californication incoace. nu-mi place maneaua, fie ea si americana.

ce mi s-a parut fantastic si “deosebit” e amestecul de oameni pe care l-am vazut acolo. pe linga hipsterii care n-aveau cum sa lipseasca am vazut tot felul de corporatisti si fotbalisti deghizati in “rockeri de weekend” cu blugi versace mulati care le intra-n cur si tricouri negre cu paiete insotiti de blonde platinate incaltate cu “ciocate”. si “of cors” vestuta de piele (neagra) cu franjuri si imprimeu cul pe spate. de la tribuna oficiala/sectorul vip, n-au lipsit camasile pepit atent scoase din pantaloni (tot blugi, poate armani) si manecile suflecate ca sa puna in valoare bratarica de aur alb si/sau ceasu’ scump.

e cul sa mergi la rock. chiar daca nu stii piesele de la bis. cine ziceai ca tre’ sa mai vina? din astia “mari”?! iutu? u-haaaaa!

Sep 15

alerg din nou de nebun

opiumdeci da. am incercat sa va pun si o poza cu o coperta de album da’ n-a mers word press-ul. sa-l lasam in plata domnului ca-i tirziu.

care va sa zica titlul e din nou o licenta poietica care face o aluzie subtila dar totodata directa(sic!) la faptul ca zilele astea m-am reintalnit (din nou multumita surselor alternative!) cu niste prieteni de-ai mei din adolescenta: running wild. si ca sa vezi cum se leaga lucrurile, imi dau seama acuma’ de ce m-a prins pe mine seria ‘piratii din caraibe’.

nu intru in amanunte, mai cititi si singuri pe wikipedia de ce se aseamana stilul lor cu filmul, va zic doar ca lp-ul meu preferat e pile of skulls iar piesele pe care le-as asculta la nesfirsit de pe albumul asta ar fi omonima (sic lenti!), treasure island si fistful of dinamite. versiunea ‘pe caseta poloneza’ de-acum 15 ani am ascultat-o de vreo cateva sute de ori, c-altfel nu-mi explic cum dupa atita amar de vreme (nu-mi mai merge casetofonul de vreo 8 ani!) cum de mai stiu inca textele!

Apr 22

therapy?

ipod vad ca postez din ce in ce mai muzical. mi se trage probabil de la manelele cu care am inceput anul. si probabil ca si de la faptul ca mi-e lene si sila sa va mai scriu despre altceva. ma rog…

pe therapy?, i-am regasit de curind intr-un teanc de casete vechi. am apelat (din nou) la sursele alternative si m-am capatuit cu toata discografia. pe vremuni nu ascultasem decat troublegum si infernal love, acuma cam pe sarite mai ascult si cite o piesa-doua de pe celelalte. nu mai sint nici eu ce-am fost odata. nici ei insa.

ce-mi place mie la trupa asta?! pai in primul rand vocea omului. pare nefinisata. si chitara aia e buna, suna intr-un fel. intr-un fel deloc irlandez daca stau sa ma gindesc. de fapt, parfumul de treaba neterminata e exact ce-mi miroase mie cel mai bine la trupa asta…

textele sint ok, au ceva al lor. un pic prea libidinoase pe alocuri, dar de-aia ai nevoie de terapie pin’ la urma, nu?!

hai. mergeti si paste(ti) fericiti. si daca cumva greseala nu va aluneca pe git oul cu cozonac, luati un pic de vin. care merge de minune si cu therapy?