Jul 28

fashion victims

revin cu seria relatarilor rezultate din observarea directa a specimenelor de pe bulevard.

exista o categorie de masculi care poarta niste pantofi usori, cu talpa subtire, deobicei din piele intoarsa, pe piciorul gol. sau aparent pe piciorul gol. pentru ca am aflat de curind ca exista de fapt un fel de sosete invizibile, practic niste talpici care acopera talpa si cam 1 deget peste din laba piciorului.

pina sa aflu de existenta talpicilor eram oarecum dezaprobator cu privire la oportunitatea acestui fel de intreprindere vestimentara (daca “vestimentar” poate acoperi si modul in care te incalti). acum sint de-a dreptul indirjit ref la cit de masculin e trendul asta.

adica nu.

Jun 24

steriozi. nos. silicoane

ultima incursiune in realitate, pe trotuarele din cartier, m-a facut sa cred ca toate fetele aspira sa fie curve si toti baietii badigarzi.

asta daca judeci dupa numarul impresionant de tatuaje, muschi mai mult sau mai putin steroidizati, buci si tite mai mult sau mai putin siliconate la vedere. apoi mai sint garderoba, bichonii si masinile. botoxul nu intra neaparat aici, pentru ca e pentru profesioniste, nu pentru aspirante.

masinile, v-ati prins, sint catalizatorul interactiunii intre muschii tatuati si titele siliconate.

in jocurile video cu masini aduni deobicei credite cu care-ti cumperi elemente de tunning si alte piese cu care sa-ti faci masina mai performanta sau mai aratoasa.

nu stiu cum de nu s-a gindit nimeni pina acum ca banii astia virtuali sa-i poti cheltui cu/pe femei virtuale. in fond experienta spirituala ar fi aceeasi ca in realitatea de care va ziceam.

Jun 02

parenting si voie buna

v-ati uitat vreodata la fetele celor care ies cu copiii (al treilea i e later edit!) in weekend? la mall, in parcuri, la locurile de joaca (cele oribile, dintre blocuri), la iarba verde, la plaja etc? triste, nu-i asa? iesitul cu familia ar trebui sa fie placut, daca nu distractiv. cel putin asa ne arata americanii in filme.

uitindu-ma in jur, cind eu insumi ies cu progenitura, vad mai mereu fete de oameni tristi, chinuiti de oboseala, nervosi. sint nervosi pe ala micu si bineinteles intre ei: ma-sa e nervoasa pe tac-su si tac-su pe ma-sa. sint nervosi pe copilul altora sau pe ma-sa altui copil.

dincolo de sentimentul existent sau nu de empatie cu cei asemenea, trebuie sa dau explicatii tinarului vlastar care mai mereu casca gura la tot felul de interactiuni intre mamele, tatii si copiii altora. nu intotdeauna astia merg la cursuri sau citesc carti de parenting iar asta se vede cu ochiul liber. cei mai crispati mi se par aia cu copii mici (pana in 5-6 ani), desi am vazut “faze” si cu parinti cu copii mai mari.

ma intreb daca asta e o chestie romaneasca sau e o caracteristica a oamenilor cu copii mici. sau o chestie a oamenilor printre care ma invirt deobicei. pentru ca am vazut mai demult pe o plaja in strainatate doua familii cu copii (in total erau vreo 4-5) de diferite virste. parintii se distrau de minune pe seama celor mici care incropisera un fel de sceneta de teatru sau talent show. mi s-a parut chiar ca traiesc momentele vietii lor, atit de sincera si de deplina mi se parea buna lor dispozitie. la noi n-am vazut pina acum nimic similar si nu pot sa nu ma intreb de ce.

poti sa dai vina pe stres sau pe neajunsurile de zi cu zi. poti sa te gindesti la lipsa de sprijin cu care se confrunta tinerii parinti. la lipsa de educatie. la aglomeratie. la caldura de-afara. la frigul din case. cred totusi ca crescutul copiilor ar trebui sa fie o indeletnicire placuta. ca daca nu asta, atunci care?

Apr 03

dialoguri absurde

m-a intrebat ieri o doamna pe strada daca stiu pe cineva care a pierdut “un ciine alb de-ala cu pete, nu stiu cum ii zice”. ca ieri doi tineri au intrebat-o pe strada daca cumva a auzit, si vazindu-ma ca am ciine s-a gindit ca poate stiu . ca ei ar vrea sa-l dea inapoi, nu sa-l tina. in caz ca aud ceva…

i-am spus ca o sa am in vedere.

Dec 22

25 de ani mai tirziu

desi am semnat azi mai multe hirtii (obisnuiesc sa-mi pun data imediat sub semnatura, indiferent ce semnez), am realizat ce data e azi, 22 decembrie, abia la ora 5 pm frunzarind twitterul.

si mi-am adus aminte ca fix acum 20 25 de ani, pe la ora 3-4 pm, in orasul de provincie in care m-am nascut, incercam sa potrivesc antena la tv “pe moscova”. sau “pe chisinau”, nu-mi mai amintesc exact. din greseala am nimerit pe tvr fix la faza celebra in care dinescu si caramitru intrind in studio cu o gasca de vreo 10-15 oameni, depanau cruci de zor si strigau “am invins”. habar n-aveam atunci cine-i dinescu, si vazindu-l pe caramnitru acolo am zis ca trebuie sa fi fost o piesa de teatru, altfel nu se explica “prezenta” crucilor depanate in direct sau in reluare pe ecranul unui televizor din vremurile alea.

“revolutia” pentru mine a fost la televizor. pentru ca acolo, in orasul mic de provincie, singura actiune de protest pe care am trait-o live a fost sa-l vad pe un nene cu un otcit tirind agatat de bara din spate un tablou cu ceausescu. si nici asta nu-s convins ca am trait-o de-adevaratelea sau mi-a povestit-o cineva. cam asa s-au si nascut apoi toate legendele pe tema “revolutiei” la mine in oras: intamplari traite sau vazute de unii si-au fost insusite de altii.

ne-am uitat la televizor, si dupa o vreme, vazind cum evolueaza lucrurile, tata a zi sa mergem pina la alimentara sa ne luam ratia (aka “cartela”) de ulei si de faina. “ca cine stie miine ce-o mai fi!” am luat-o (sau am gasit inchis la alimentara?!) si ne-am intors acasa. o vreme ne-am mai uitat la televizor. apoi, dupa ce au bagat filmul lui sergiu nicolaescu (cred ca “ringul” se numeste) ne-am culcat.

a doua zi trebuia sa taiem porcul!

leitar apdeit: mi-am dat seama ca cei 20 de ani sunt 25. ma scuzati, ma credeam mai tinar.

Oct 02

minte-ma in gura ma-tii… ca te mint si io!

in ultima vreme am tinut niste interviuri. in sensul in care am intervievat niste candidati.

n-am vreo scoala in sensul asta in afara de scoala vietii (sic!): pe la inceputurile carierei mele, proaspat absolvent rupt in cur si fara pile fiind, am participat la o gramada de interviuri pana sa-mi gasesc primul job. nu exagerez daca zic sute. cel putin doua ca e mai multe. am colindat bucurestiul in lung si-n lat, am citit o gramada de romanii libere lunea, mi-am scris si rescris cv-ul de sute de ori, am vazut tot felul de oameni in chip de intervievatori, in tot felul de locatii. am raspuns la intrebari mai mult sau mai putin stupide (“cum te vezi peste 5 ani?”), am dat tot felul de teste (am desenat copaci, am facut planul de marketing pentru produsul “rahat”). nu pot sa zic neaparat ca “le-am vazut pe toate”, dar macar ca “am vazut multe la viata mea” pot spune. in majoritatea cazurilor am fost cinstit la interviu, n-am mintit, n-am fabulat. cu exceptia celui in urma caruia am primit prima slujba din viata mea.

si cu toate astea, ma calca rau pe nervi cind candidatul minte la interviu. pentru ca nu-mi place sa fiu luat de prost. sint rare situatiile in care minciunile sunt greu de detectat. de obicei in 2-3 intrebari “ajutatoare”, “inocente” si bine plasate, rezolva dilemele. nu trebuie sa fii sherlock holmes sau hercule poirrot ca sa-ti dai seama ca un om te minte pe fata. nu stiu altii cum sint dar pe mine treaba asta ma scoate din ale mele.

unii, foarte putini insa, stiu sa minta frumos, si in cazul asta e de apreciat efortul chiar daca te prinzi. la interviu sa minti frumos inseamana sa spui o poveste consistenta (chiar daca imaginara) care sa faca sens. cu numere, cu “fapte”, cu argumente. ca intr-un business plan. cu ipoteze de lucru. cu  kpi care se coreleaza. cu cit pozitia pentru care aplici e mai inalta, cu atat povestea trebuie sa fie mai greu de demontat.   

de partea cealalta a mesei se minte la fel de mult. si la fel de prost (nu ma includ aici pe mine, sic!). si ce e mai trist (aici ma inculd si pe mine), e ca deobicei la minciuna candidatului se raspunde cu o minciuna si mai mare din partea intervievatorului. si uite-asa se pierde vremea. in mod normal ar trebui sa te ridici de la masa si sa pleci. pentru ca daca accepti sa angajezi un om care te-a mintit si pe care l-ai mintit la interviu, e ceva in neregula cu tine. ori n-ai incotro sau te “aranjeaza” o perspectiva pe termen scurt (pentru ca divortul e deobicei rapid), ori ai o problema de personalitate (intreaba-te cam cat de cinstit esti cu tine insuti). nu mai zic ca ai o problema profefesionala (adica de professionalism), se subintelege.

nu ma minti la interviu. nu-mi spune ca stii sa faci o chestie fara sa stii detalii concrete despre subiectul in cauza. nu-mi vorbi “din carti”. nu-ti exagera compententele. nu-mi spune ca ai facut/participat la nu’s ce proiect si ca nu-ti aduci aminte rezultatul. nu-mi spune ca-ti plac sporturile de echipa cand de fapt e evident ca iti place sa crosetezi. nu-mi spuene cat de capabil esti, dovedeste-o. nu-mi cere “mai mult decat faci”. ma plictisesti, ma enervezi, ma intristezi, pierdem vremea!

Jul 10

partea intunecata a ciinelui galben

ma plimbam intr-o zi cu ciinele prin centrul vechi. intr-un moment de-al meu de neatentie, animalul s-a apropiat de gardul unei biserici si l-a pisat in stilul binecunoscut. o maicuta (nu, nu era batrina, si n-avea nici briu de lina) a iesit precipitata de-acolo si ne-a afurisit cu apelative precum “pagini”, “oameni fara suflet” si altele asemenea. ne-a mai atras dinsa atentia ca pe gardul cu pricina “s-au cheltuit miliarde”. n-am auzit nimic de “patrimoniu cultural” desi era cazul.

la inceput ne-a fost cam rusine, si mie si ciinelui, insa dupa ce-am vazut-o agitindu-se si apelindu-ne in fel si chip si pe mine si pe creatura domnului, mi s-a facut lehamite si mi-a parut rau ca n-am o relatie suficient de puternica cu ciinele incit sa-i fi spus sa se pise acolo intentionat. nu i-am raspuns totusi nimic. nici eu nici ciinele.

dupa toata intimplarea am rams insa cu o dilema: ce faci daca animalul tau de companie se pisa pe un monument istoric? n-ar trebui interzis accesul animalelor in zonele astea cu multe monumente, cum ar fi centrul vechi? daca da, atunci toate terasele de-acolo ar da faliment. daca nu, atunci cred ca ciinele meu (sic!) a procedat corect.