Feb 01

fericirea o are zbircita

de fapt voiam sa incep cu fe-he-ericirea are chi-iii-pul ta-hau. dar am dat dimineata peste graficul asta pe twitter (sa ma scuze da’ chiar nu-mi la cine):

wb ladder vs age

brusc, zicala cu “se-apropie funia la par” capata noi valente(sic)! ma gindeam deunazi ca o sa ma prinda apusu’ trist si singur intr-un azil, basindu-ma si certindu-ma in fiecare minut cu infirmierele. ei iata ca nu. voi fi vezel si bine dispus!

evitent ca ma simt mult mai motivat sa incep saptamina lucratoare cu optim(u)ism si proactivitate: statistic vorbind mai am doar 4-5 ani pina incep sa-nvat sa fiu fericit. (am citat de doua ori parazitii intr-o singura fraza). ma intreb cum se simt flacaii de 20 de ani cind vad graficul asta. sa stii ca o iei asa, la vale pe carusel si ca o sa-ti creasca nivelul abia atunci cind n-o sa ti-o mai vezi decit in oglinda…

la fete, life is a roler coaster, incep sa caute fericirea pe la 18 ani si si-o gasesc relativ repede, pe la 25, intruchipata intr-un un sugar daddy sau un prince charming. si-au trait fericite nu  pina la adinci batrineti ci pin’ pe la 37 cind incep sa se zbirceasca. dupa aia doar alcoolul (cele care au ales sugar daddy), divortul (pentru cele care l-au ales pe prince charming) si menopauza le mai salveaza. da’ asta dupa 50+.

in plus, nu-i o surpriza pentru mine ca femeile sint mai fericite decit barbatii. pe fond si asta e un merit al nostru, pentru ca nu-i asa, zi de zi, ceas de ceas, secunda de secunda, cu asta ne ocupam mintile: cum sa le facem pe ele sa fie fericite. ei bine, iata ca reusim sa le facem! ma rog, baietii invata mai greu, deci se prind mai tirziu cum sa fie fericiti. da, dar sint cei care ride la urma (sic!).

care ca sa zica viata suge, noroc ca se termina repede. si desi viata e frumos dar greu, la final iti ramine zimbetul pe buze si ti se umple sufletul de bucurie, mai ales daca te insoteste pas cu pas neamtul ala, care iti ascunde mereu sosetele. alzheimer ii zice, bunicule!

Note de subsol:

  • pentru cei care doresc sa aprofundeze mai mult subiectul, iata studiul pe care l-au efectuat cercetatorii americani si din care citeaza cei mai multi. am mai vazut ca si gallup are ceva similar, n-am reusit insa sa dau de sursa originala poate si pentru ca n-am cautat-o foarte mult.
  • pe grafic, “WB” vine de la well being.
  • la o cautare pe goagle o sa vedeti ca graficul e diferit de la o tara la alta, dar in principiu tot forma de u are, iar pe la 40 – 45 e fundul galetii cum ar veni. pac, imi vine in minte midlife crisis. pac-pac!
Nov 19

un gind de black friday

nu stiu altii cum sint, insa pe mine balck friday ma prinde in curu’ gol. pardon, cu portofelul/cardul gol.

pen’ ca nu-s asa de disciplinat financiar sa economisesc peste an si pentru black friday, pe linga celelalte motive de economisire: mos nicolae, mos craciun, revelion, vacanta, ziua lui, valentines day, 1 martie, 8 martie, paste, ziua ei, vacanta, back to school…

fereasca sfintu’ sa-i vina in minte marelui arhitect al acestei sarbatori(ri) sa programeze evenimentul black friday imediat dupa ziua de salar’ ca m-am ars: ramine copchilu’ fara pempersi si laptic.

ca-ching!

Sep 23

evenimente nocturne

am citit mai demult un articol al unui domn care ne povestea disputa sa cu asociatia de blocatari pricinuita de un homless. dupa ceva oscilatii am simpatizat in sine-mi cu dumnealui, adica am tinut cu aurolacul. pentru ca daca nu ti se intimpla tie, e mai usor sa take sides, e mai usor sa te lasi convins de ala care are argumente rationale.

aseara am fost in masura sa-mi testez consecventa opiniei, pentru ca la usa mea de la apartamentul meu de bloc sforaia – pe la 12 noaptea – un astfel de cetatean. dupa un scurt schimb de idei dincoace de usa, in care am oscilat intre “lasa-l sa doarma ca nu ne afecteaza cu nimic, in fond e dincolo de usa” si “sunam la 112”, am luat problema in miini si am iesit dincolo de usa cu gindul sa conving cetateanul sa plece. n-a mers, omul era obosit, nu se putea ridica, ne-a promis ca nu face nici un rau dar ca nu pleaca pentru ca nu se simte bine.

am revenit la sentimente mai bune, in fond poate chiar era bolnav. dupa alte 10 minute, infrinti de mirosul de veceu public din anii ’90 care se insinua pe sub usa si de sforaiturile zdravene care se auzeau din cel mai indepartat cotlon al apartamentului de 2 camere cu pereti de bca, de “focarul de infectie”, precum si de faptul ca tricicleta lu ala micu’ era pe hol – si daca pleca homless-ul cu tricicleta?! – am iesit convins ca trebuie sa-l alung. am luat si golden retriever-ul cu mine, chiar daca a trebuit sa-l ridic de pe jos si sa il tirasc dupa mine pina la usa. am obtinut o victorie partiala: am recuperat tricicleta pretioasa si am aruncat mai incolo presul de la usa care era imbibat cu pisat. am platit toate acestea cu pretul usturimii in ochi de la miros si cu self esteem-ul sifonat, pentru ca in ciuda atitudinii ferme si a eforturilor intense de persuadare fizica si verbala pe care le-am depus, homless-ul nu s-a clintit de pe pozitie. poate 2-3 centimetri.

resemnat, am concluzionat ca nu mi-a mai ramas decit un singur lucru de facut: apelul la autoritate. adica la organele de ordine. desi de la inceput am  ceasta vatianta inca de la inceput de teama birocratiei (ma si vedeam completind opuna la 3 dimineata tot felul de declaratii si formulare) dar si a faptului ca eram convins ca nu se va rezolva nimic si mai mult ma voi enerva discutind cu vreun garcea. am decis ca nu e chiar o urgenta, si am sunat la politia locala de sector (3), unde un domn polititst amabil a trimis doi colegi la fata locului. In 10-15 min au venit colegii, care nu prea au reusit sa faca mare lucru de capu’ lor. probabil ca regulamentul nu le permitea abordarea fizica a situatiei sau poate ca au plecat de la ipoteza ca subiectul sesizarii mele chiar era bolnav. dupa niste parlamentari telefonice, a sosit un echipaj de salvare care a degajat terenul.

doresc sa mentionez ca doamna infirmiera/asitenta de pe salvare a fost cea care a rezolvat pina la urma situatia, abordind-o cu multa fermitate si determinare. poate avea mai multe coaie decit mine, vecinii mei, cei 2 polititsti si colegul brancardier la un loc. sau poate mai multa experienta.

Sep 17

gilceava melomanului cu last.fm

blogul asta e unul personal dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie despre mine. din cind in cind apuca mustrarile de constiinta si credeti-ma incerc sa scap de-asta, adica sa scriu cit mai putin despre mine. imi dau seama aproape cu fiecare postare ca nu reusesc.

care va sa zica imi place sa scrobblez. habar n-am care ar fi traducerea in romana, semnificatia ei e insa urmatoarea: sa fac altora accesibile informatiile depre muzica pe care o ascult. last.fm deci.

de fapt interesul meu pentru last.fm este determinat de doi factori: unul ar fi exhibitionismul muzical despre care va ziceam si al doilea este obsesia mea pentru statistici. n-am fost la psihanalist sa vad ce spune asta despre personalitatea mea, dar nu neg ca am observat la un moment dat o usoara pervertire de comportament: ascultand o piesa m-am gindit pentru moment la cum da ea in statistici, si uneori am mers si mai departe cu prosteala si am decis sa o las sa curga sau am oprit-o din cauza asta.

as vrea deasemenea sa subliniez ca nu am fost si nu sunt foarte interesat de componenta sociala, n-am urmarit sa ma imprietenesc sau sa ma imperechez cu careva pe baza compatibilitatii muzicale.

ca mai tot poporul meloman, am pornit cu last.fm pe vremea cind era gratis pentru streaming. cind alde spotify sau pandora erau la fintina si strigau “uite mama trec soldatii!” 2007 cam asa. am descoperit apoi faza cu scrobblingul, si mi-am ales player-ele de muzica (digitala) pe criteriul asta. de curind am fost chiar bucuros ca spotify se leaga cu last.fm. unde mai pui ca inca de la inceput last.fm am avut feed-uri rss pentru a publica statisticile altundeva (de exemplu pe acest blog, unde au si fost publicate pina de curind). in timpul asta am scroblat (SIC!) de pe linux, de pe windows, de pe mac, de pe ipod classic, de pe ipod nano, de pe iphone, de pe android. on line si off line.

in ultima vreme insa mariajul meu cu last.fm se cam destrama: vreo juma’ de an sau mai bine nu a fost compatibil cu versiune(/ile) la zi de itunes, dupa care l-au reparat. dupa ce l-au reparat nu e sigur ca merge scrobbling-ul de pe device-uri (ascult multa muzica la ipod classic, am nevoie de asta ca de aer, si citeodata scrobbling-ul off line merge, citeodata nu). mai nou au redesenat site-ul si au disparut sursele de la feed-uri. nepotrivire de caracter, cum ar veni.

nu-mi ramine decit sa va invit sa-mi vizitati profilul pe site-ul last.fm si sa va rog sa-mi tineti pumnii pina ma dumiresc cum ies din treaba asta: “divort” (dureros) sau “program de consiliere matrimoniala” (efort in a gasi niste work around-uri la problemele de mai sus).

Sep 16

(im)politeturi

deunazi stateam intr-o cafenea. barista striga comanda catre un client. ceva de genul “2 latte, gata”. ma uit la cetatenii de la masa de vis-à-vis, un el si o ea, 50+. observ din limbajul corpului domnului ca acea comanda e pentru ei. fiind insa angajati intr-o discutie (aparent) lejera, nu reactioneaza vizibil catre barista in nici un fel. nu zic nici “am inteles”, “multumesc”, “imediat” etc. de fapt nici nu se uita spre el. dupa 30 de secunde, poate un minut, domnul se ridica de la masa si se duce sa-si ia comanda.

in timp ce urmaream scena, m-am gindit cum as fi reactionat eu: daca nu as fi asteptat linga tejghea (ceea ce e cel mai probabil), as fi intrerupt brusc conversatia (nepoliticos fata de interlocutor, recunosc) si m-as fi dus sageata sa-mi iau cafeaua. sau macar as fi strigat “imediat, multumesc!” catre lucratorul in servicii.

m-am intrebat apoi de ce as fi procedat asa si nu precum domnul din “fotografie”. cel mai probabil raspuns este pentru ca nu imi place sa astept, si de aceea ma straduiesc la rindu-mi sa nu-i fac pe ceilalti sa ma astepte.

intrebare, ce e mai nepoliticos: sa intrerupi o conversatie (aparent) banala cu sotia/prietena sau sa lasi sa astepte un necunoscut (fie el si lucrator in servicii)?

May 14

39 de ani, 11 luni si 28 de zile

am citit undeva ca toti oamenii trec prin asta si ca nu prea ai cum sa scapi. vestea buna, zice-se, e ca mai jos de-atit nu se poate, si ca dupa momentul asta urmeaza numa’ fericire. relativa, la acest minim istoric, e adevarat.

folclorul spune ca oamenii (in special, pardon, barbatii) fac tot de prostii: unii se-apuca de baut, altii divorteaza, altii isi cumpara o masina tare, altii invata sa mearga pe motocicleta, altii se-apuca de sporturi extreme samd. chestii periculoase cum ar veni.

o alta veste buna e ca, pare-se, nu exista dovezi stiintifice cu privire la universalitatea (ma scuzati!) fenomenului. adica unii trec, altii nu trec prin asta.

pe mine ma incearca sa va zic sincer un soi de nerabdare: ‘your time is limited, so don’t waste it living someone else’s life’ kind of thing, cum zicea nemuritorul gambeta! mi se pare ca am absentat cam mult din viata mea, si de-aia imi vine sa tot corectez asta. nici macar nu mai am rabdare sa vad daca in perioada urmatoare o sa fiu sau nu mai instabil emotional decit atit.

oricum, nu stiu exact ce-am vrut sa va transmit, mai degraba am marcat momentul. si pentru ca mi s-a parut misto titlul. si ca sa aiba unii motive sa zica iar ca sint nostalgic.

sanatate mintala, va doresc!

Apr 17

tehnostres de primavara

zilele astea-mi tot suna in cap un vers din melodia mirabelei dauer: “veniti privighetoarea cinta si liliacul e-nflorit”. simt fior de primavara, ce sa mai. parol ca la mine in cartier a inflorit liliacul, si chiar daca ma tot impiedic de ciocanitori pe strada, sint convins ca intr-o zi o s-aud si privighetoarea cintind. inevitabil.

unde mai pui ca in ultima vreme imi scapa tot felul de chestii din mina. la propriu, pentru ca la figurat mi s-a intimplat toata viata. nu m-am hotarit inca daca asta-i de la virsta sau tot de la primavara. sau de la ambele.

nici aparatele care ma inconjoara nu functioneaza cum trebuie. bomboana de pe coliva asta a fost asezata azi cind mi s-a defectat calculatorul de la slujba.toata dimineata m-am agitat pentru a ma reconecta la realitatea organizatiei. care realitate vine bineinteles pe mail. nu va zic ce irascibilitate mi-a pricinuit intimplarea, ziceai ca-s un drogat in sevraj (am vazut in filme).

astenie de primavara? tehnostres? midlife crisis? conspiratie? who the fuck knows?!

btw, mi-a luat juma’ de ora sa postez treaba asta, si tot n-am reusit sa adaug o poza. voiam sa va pun un copac inflorit, de sezon.