zilele astea ma distrez de ma cac pe mine cu coletul de germania, care trebuie teoretic sa incheie epopeea stergatorului rupt. de pe site-ul dhl mi se spune ca pachetul a ajuns in tara de vreo saptamana numai, timp in care compania locala de distributie tot incearca ca (sic!) proasta sa livreze si n-are cui. intreb la dhl la suport cine e compania locala, ma trimit la posta romana. sun la posta romana, nu raspunde nimeni. scriu la posta romana, le dau tracking no, imi raspund, zic ca formatul numarului nu e bun, dar ma roaga sa ma deplasez la oficiul de care apartin. merg la oficiu, stau la coada douaj’ de minute (daca-l mai aud pe spilcuitul ala care da declaratii ca face din posta romana fintech scot aparatele din priza!), functionara foarte draguta de altfel, ma ajuta sa aflu ca nu la posta a ajuns coletul. ma uit mai atent la desfasuratorul de pe pagina dhl, zice ca coletul e la cargus. sun la cargus. nu raspunde nimeni. scriu la cargus. de la sesizari imi vine reply ca se ocupa. de la relatii cu clientii imi vine raspuns ca au trimis coletul cu primul transport si ca nu au putut sa livreze din pricina ca n-aveau numarul meu de telefon. acum il au. inca astept coletul.
am primit cadou de la mama un tricou superman. vis (de pre vremea de cind ma uitam la seinfeld) implinit. nu exagerez.
unii lucreaza sa dea exprepsiei “de cacat” alte valente. le doresc tot binili din lume!
ma prafuiesc, mi-a zis o recruiterita acum ceva timp in urma. a avut dreptate, confirmarile vin girla in ultima vreme: am dat un test (oficial!) de abilitati manageriale – am scorat de cacat (si nu in sensul celor de mai sus!), a trebuit sa scriu o jalba – mi-a luat trei ore sa umplu o pagina (a iesit buna, ce-i drept). “ce invatam din asta?” – scria in notitele pentru postarea asta. nimic, ce plm sa invatam?! eventual ca trebuie sa luam o gura mare de aer proaspat. daca mai apucam.
dar nu e cazul sa ne ingrijoram. cercetatorii lucreaza la tot felul de chestiuni care sa ne faca viata mai usoara. ca tot veni vorba de prafuiala, de bosorogeala mai precis: cei de la nike au inventat adidasii (sic! adidasii nike, cum ziceau colegii de la gazeta sporturilor pe vremea in care nu se ocupau cu revolutiile in sistemul sanitar!) care se leaga singuri la sireturi. costa cam multe pensii, e-adevarat, dar pe de alta parte cele 2-3 basini pe care le scapai aplecindu-te cu aceasta ocazie, vor fi redirectionate catre cauze umanitare!
si tot ca sa ne fie viata mai buna, iata si formula matematica pentru cafeaua perfecta. din experienta personala, va jur cu mina pe ceasca de cafea, sa-mi sara caimacul daca va mint, cu cit stii mai multa matematica, cu atti stai mai multe formule, deci cu atit faci cafeaua mai buna. puteti incerca si voi, daca va mai tine, cu studentele de la universitate: veti vedea (ma rog, gusta) ca cele de la mate vor face in dimineata de dupa cafeaua mai buna decit umanizdele. care aveti secretara (asizdenta, ma rog), aveti desigur alte posibilitati.
ce ne facem fetelor?! trump, acest gigi becali american a cistigat alegerile prezidentiale in us of a. unii se bucura. altii pling. unii 
habar n-am ce dracu’ pun astia in jucariile lego, dar al meu s-a invartit ca titirezu’ vreo doua zile inainte si vreo trei dupa ultima achizitie de gen. unde mai pui ca doua seri la rind a trebuit sa particip nemijlocit la asamblatul chestiilor, pentru ca nu e in stare inca s-o faca de unul singur. recunosc, bucuria a fost dubla: una ca m-am jucat si eu, a doua ca am petrecut facind ceva impreuna citeva (zeci) de minute.
(1) m-am trezit azi dimineata ingrozit: se facea ca eram student, stateam in camin si n-aveam bani. trebuie ca m-a speriat faptul ca eram student. in rest nu e mare diferenta fata de realitatea la zi, casa in care stau e a bancii. la fel si salariul.
o doamna care ma cunoaste mai de demult, referindu-se la gusturile mele musicale mi-a zis ca-s “eclectic”. ce-i drept cind aveam vreo 10-12 ani, ascultam manele (de-alea de pe vremea mea: azur, generic, albatros and shit!). dupa care, cind a inceput sa tropaie mai tare hormonu’, am dat-o-n heavy metal, si m-am pretty much blocat acolo ever since. chiar daca mai rare rataciri spre blues, jazz, electro sau hip-hop.
recent, un flacau nervos din cartierul locuit de securisti in care lucrez, mi-a rupt bratul de la un stergator. cel mai probabil ca pedeapsa ca am parcat pe locul lui. sau poate o tanti isterica, cine stie. ce sa invatam noi din chestia asta? ca lupul isi schimba parul dar naravul ba. sau ca sintem un popor de intelectuali feroce. chiar asa, ce-or fi facind plesu, liiceanu si patapievici cind le ocupa careva locul de parcare?! on the positive side, am gasit piesa la dezma.ro cu numai 90 lei plus cheltuiala cu curierul. oameni seriosi, mi-au trimis-o imediat, a ajuns la mine in 24h. nu m-am indoit niciodata ca 