Monthly Archives: June 2015

Jun 29

love, hate, (not so much) sex and pain

Publicat in by

poate are rost sau poate nu sa va zic de la bun inceput ca pentru mine a fost momentul cel mai asteptat al anului. la care va sa zica am fost, am urlat, am sarit, am lacrimat si de la care am plecat fericit. fara nici o exagerare. chiar daca pina la godsmack a trebuit sa indur vreo patru ore de sete (n-am prea avut bani de bere) din care doua au fost crunte din cauza unui papitoi care nu stiu ce-a cautat pe-acolo (nu-i dau numele sa-l fac de cacat, omul s-a chinuit, dar data viitoare poate ne evita cu prezenta).

Godsmack Setlist Arenele Romane, Bucharest, Romania 2015

nu-i sigur ca setlist-ul e cel de mai sus (pentru ultima melodie, pe care am editat-o eu pe setlist.fm bag mina in foc!) si mor de ciuda ca bulgarii au avut parte de mai mult, ca de obicei. e meritul lor, ai nostri au fost cam molii si cam putini, tot ca de obicei. ar fi si circumstante atenuante, cele patru ore de asteptare care au fost obositoare di plictisitoare, si e posibil sa se fi consumat prea multa bere in timpul asta.

momentul de virtuozitate al serii a fost clar batalla de los tambores (o surpriza pentru mine, de parca n-ar exista youtube!), dati click pe play in setlist.fm, piesa 11, n-o sa va para rau.

abia astept sa-i mai vad odata.

Jun 24

steriozi. nos. silicoane

Publicat in by

ultima incursiune in realitate, pe trotuarele din cartier, m-a facut sa cred ca toate fetele aspira sa fie curve si toti baietii badigarzi.

asta daca judeci dupa numarul impresionant de tatuaje, muschi mai mult sau mai putin steroidizati, buci si tite mai mult sau mai putin siliconate la vedere. apoi mai sint garderoba, bichonii si masinile. botoxul nu intra neaparat aici, pentru ca e pentru profesioniste, nu pentru aspirante.

masinile, v-ati prins, sint catalizatorul interactiunii intre muschii tatuati si titele siliconate.

in jocurile video cu masini aduni deobicei credite cu care-ti cumperi elemente de tunning si alte piese cu care sa-ti faci masina mai performanta sau mai aratoasa.

nu stiu cum de nu s-a gindit nimeni pina acum ca banii astia virtuali sa-i poti cheltui cu/pe femei virtuale. in fond experienta spirituala ar fi aceeasi ca in realitatea de care va ziceam.

Jun 22

powerless of blogs

Publicat in by

chestiunea teraselor de pe decebal s-a dovedit a fi o problema de destinatie a spagii pina la urma. in ciuda sperantelor mele de contribuabil la bugetul sectorului 3, amator de plimbari pe trotuarele respective si de blogger obscur; ele au aparut in acelasi loc, parca mai mindre si mai frumoase ca inainte, tot pe spatiul verde si tot pe 75-80% din latimea trotuarului.

ceea ce ma face sa cred ca toata demonstratia de forta din perioada imediat anterioara si posterioara (sic!) alegerilor a avut drept scop directionarea “contributiilor” catre noua putere locala.

e o banuiala, n-am probe. dar sa fie primit, zic.

Jun 17

nostalgii muzicale

Publicat in by

asa cum pe proust mincatul de madeline il facea sa-si aduca aminte de matusa-sa (sau de copilarie, sau de copilaria la matusa-sa) asa si pe mine ascultatul de muzica.

pentru cei care nu l-au cunoscut pe personal pe marcel sau care nu au vazut emisiunea lui capatos in care a fost invitat, dar si pentru cei care au deschis mai tirziu televizoarele sau manualele de franceza, asta vrea sa insemne ca uneori atunci cind ascult o piesa muzicala (in cazul meu; in cazul lui marcel cind minca cite o prajiturica) retraiesc niste momente din viata mea. nu neaparat importante, asa cum ai crede la prima vedere. ma rog, amatorilor de detalii privind memoria afectiva le recomand sa se adreseze direct lui proust.

am plonjat aseara pana in git in butoiul cu melancolie acultind pisces iscariot de the smashing pumpkins. un album imperfect din multe punctele de vedere, dar primul the smashing pumpkins pe care l-am auzit in viata mea. se intimpla in toamna lui ’95 intr-o camera de camin din vitan, cind in viata mea erau destul de multe imperfectiuni.

era inainte de inceputul anului universitar si venisem sa “fac rost” de cazare. asa era pe vremea aia, se gaseau greu locurile de cazare, chiar daca erai student “la stat”. locurile in camin se dadeau de regula pe spagi, erau putini cei care puteau sa-si faca rost de repartitie pe bune. de multe ori nu era suficient sa ai bani de spaga, trebuia sa si cunosti pe cineva. asta e unul din motivele pentru care il “iubesc” asa de mult pe iliescu. ion.

ma aflam atunci la un fost coleg de liceu in camera. asta ma pescuise in tren spre bucuresti si ma invitase la el sa stau citeva zile pana imi gaseam un loc in camin. am dat de caseta asta in casetofonul omului, i-am dat play si am ascultat vreo 2-3 melodii. m-a intrigat muzica, am ascultat mai departe. imi amintesc perfect si mirosul din camera, lumina chioara, seara de octombrie, vremea buna si galagia de-afara, si faptul ca fostul meu coleg de liceu s-a pisat pe el in pat in noaptea aia de beat ce era.

cam dupa vreo saptamana m-am mutat la alt coleg in garsoniera si ca am gasit camera in camin abia dupa vreo luna de la inceperea anului universitar. dar de momentele alea ma leaga cu totul alte melodii. de pe albumul forbidden a celor de la black sabbath.

acum in timp ce scriu imi amintesc mult mai multe, si ce-a fost inainte, si ce-a fost dupa. nu vreau sa trisez insa: aseara, cind am dat din greseala de o piesa de pe albumul in chestiune, mi-am amintit doar ziua aceea de-acum 20 de ani. muzica m-a intrigat din nou. am ascultat 2-3 piese aseara si restul azi in drum spre birou. suna la fel de neterminat ca si atunci. chiar daca in astia 20 de ani, o vreme l-am ascultat suficient incat sa ma familiarizez cu el. chiar daca intre timp am ascultat si pe fata si pe dos o buna parte dince au scos cei de la the smashing pumpkins. nu l-am mai ascultasem demult si pac, m-a aruncat in butoiul cu melancolie!

uite si de-aia imi place mie muzica. si de-aia o ascult eu pe ea.

Jun 12

aciduzzu

Publicat in by

aciduzzu sta toata ziua la pinda, fiind gata in orice moment sa agite spiritele. unealta lui preferata e e-mailul cu cc, iar activitatea predilecta e forward-ul. care va sa zica primeste, nu proceseaza deloc, adauga in carbon copy (cc) persoane influente (sefi mai mari sau mai mici) si forward-eaza. citeodata mai pune de la el o remarca malitioasa gen “not good”, “va rog sa luati masurile ce se impun”, “FYA” sau chiar “FYI”. nimic insa care sa-l implice sau sa-l angajeze in vreun fel.

aciduzzu mizeaza foarte mult pe efectul de ricoseu, pe amenintarea subtila, indusa si nu exprimata direct. asta vine de la cc-ul de care aminteam. pentru ca n-are coaie, in caz de confruntare directa isi schimba cu 180 de grade pozitia, devenind instant de aceeasi parere cu tine.

nu cred ca personajul nostru are ca scop in viata sa faca rau cuiva, cum e cazul vampirului energetic. el vrea doar sa se bage in seama. sa fie in mijlocul lucrurilor importante. si de cele mai multe ori este, cam ca musca-n cacat cum zice o vorba populara.

aciduzzu aciduleaza (sic!) spiritele ca sa dea senzatia ca pune umarul la treaba si bineinteles ca de cele mai multe ori produce doar pagube. cam ca in vorba aia cu desteptii care trebuie sa scoata bolovanul.

ca sa fie cu adevarat eficient, adica sa produca un grad semnificativ de acidulare, el trebuie sa fie sef sau sefulet. si deoarece e o fire voluntara, nu poti fi sigur vreodata ca esti prieten sau aliat cu aciduzzu. el iti face rau si cand iti vrea tot binele din lume. in schimb, daca-i intorci cheita si-l indrepti catre tinta dorita iti poate aduce ceva beneficii de moment.

aciduzzu iti poate strica ziua si chiar mai mult decit atit. nu e bine sa-l ignori sau sa-l tratezi cu indiferenta pentru ca iti poate da de lucru. din cauza cc-ului. nu poti sti cind loveste iar ca sa-l tii sub control trebuie sa consumi o cantitate semnificativa de energie. este bine sa-l infrunti direct, rapid si cu maxima convingere.

vacanta placuta si week-end minunat, alaturi de andreea esca! ah, da si casa de piatra pentru cei care tocmai s-au intors de la cununia civila. sau religioasa.

Jun 11

oamenii din birouri

Publicat in by

in industria mea exista o puternica cultura a statului la birou. si a plecatului la ora fixa de la birou. o combinatie fatala pentru o industrie trebuie sa serveasca oameni (desi am mari indoieli, si nu numai eu, ca angajatii sint convinsi de acest lucru). adica e din zona de “servicii”. pentru populatie. pentru oamenii obisnuiti, cum ar veni. pentru “persoana fizica”.

eh, stind toata ziua la birou, in incinta, nu prea ai cum sa stii ce fac oamenii pe care tu trebuie sa-i “servesti” (sau servicezi, ca sa sune pretentios-corporatist). cu toate astea, tu te incapatinezi sa desenezi/vinzi/prestezi servicii pentru oameni. zic sa “desenezi” pentru ca sa “creezi” e mult spus, in industria asta se copiaza pur si simplu produsele de la competitie.

habar n-ai daca oamenii au nevoie de ceea ce oferi tu. sau daca le place sau nu. sau daca ai face cumva mai multi bani din treaba asta schimbind cutare sau cutare lucru (produs, procest, etc).

daca te pune sefu’ sa afli cumva raspunsuri la una sau mai multe din intrebarile de mai sus, ce faci? comanzi un survey. sau faci unul in-house (adica dai niste telefoane la vreo 2-3-10 clienti). sau faci un desk research (adica te uiti pe net la site-urile competitorilor si vezi ce si cum fac/ofera). daca esti un adevarat artist, combini telefoanele cu net-ul. iar daca esti maestru’ emerit, te uiti ce fac “aia pe-afara”, ca ei sint mai avansati. ce zic eu, un adevarat cu centura neagra mai adauga in prezentare si ce-a auzit de la ma’sa, sor’sa, bunica’sa sau de la mama colegei de gradinita a lu’ ala micu’.

bineinteles mai exista studiile consultantilor din industrie, impartiale ca deobicei. si ale organizatiilor. dar aia nu e pentru pulime, ci doar pentru sefuti si sefuleti. cea mai tare chestie care se practica este mistery shopping-ul la telefon. adica te dai drept client si suni la competitie. aaaaa, si era sa uit: intrebi “forta de vinzari”. max un teleconf cu 2-3 vinzatori sau sefi de vinzari. ah, da! mai sint conferintele si semniariile pe subiecte date, deobicei cu titluri savante. si galele trimestriale/semestriale/anuale de premii.

poti sa mai faci, daca esti doctor analize statistice. si predictive analytics. si data mining. si big data. etcaetera.

nu iesi pe strada. nu stai de vorba cu omul. nu observi la fata locului. nu cumperi tu insuti ceea ce vinzi. nu incerci sa vinzi ceea ce vinzi. n-o faci in timpul programului ca stii ca nu te lasa sefu’ sa pleci de la birou, desi nu l-ai intrebat vreodata daca-ti da voie. si daca te trimite, vii repede la o adica cu fisa postului si-i demonstrezi ca nu scrie nicaieri ca trebuie sa prestezi munca de teren. n-o faci dupa program, pentru ca atunci esti in timpul tau liber.

Jun 02

parenting si voie buna

Publicat in by

v-ati uitat vreodata la fetele celor care ies cu copiii (al treilea i e later edit!) in weekend? la mall, in parcuri, la locurile de joaca (cele oribile, dintre blocuri), la iarba verde, la plaja etc? triste, nu-i asa? iesitul cu familia ar trebui sa fie placut, daca nu distractiv. cel putin asa ne arata americanii in filme.

uitindu-ma in jur, cind eu insumi ies cu progenitura, vad mai mereu fete de oameni tristi, chinuiti de oboseala, nervosi. sint nervosi pe ala micu si bineinteles intre ei: ma-sa e nervoasa pe tac-su si tac-su pe ma-sa. sint nervosi pe copilul altora sau pe ma-sa altui copil.

dincolo de sentimentul existent sau nu de empatie cu cei asemenea, trebuie sa dau explicatii tinarului vlastar care mai mereu casca gura la tot felul de interactiuni intre mamele, tatii si copiii altora. nu intotdeauna astia merg la cursuri sau citesc carti de parenting iar asta se vede cu ochiul liber. cei mai crispati mi se par aia cu copii mici (pana in 5-6 ani), desi am vazut “faze” si cu parinti cu copii mai mari.

ma intreb daca asta e o chestie romaneasca sau e o caracteristica a oamenilor cu copii mici. sau o chestie a oamenilor printre care ma invirt deobicei. pentru ca am vazut mai demult pe o plaja in strainatate doua familii cu copii (in total erau vreo 4-5) de diferite virste. parintii se distrau de minune pe seama celor mici care incropisera un fel de sceneta de teatru sau talent show. mi s-a parut chiar ca traiesc momentele vietii lor, atit de sincera si de deplina mi se parea buna lor dispozitie. la noi n-am vazut pina acum nimic similar si nu pot sa nu ma intreb de ce.

poti sa dai vina pe stres sau pe neajunsurile de zi cu zi. poti sa te gindesti la lipsa de sprijin cu care se confrunta tinerii parinti. la lipsa de educatie. la aglomeratie. la caldura de-afara. la frigul din case. cred totusi ca crescutul copiilor ar trebui sa fie o indeletnicire placuta. ca daca nu asta, atunci care?