Nov 17

espresso 13

zilele astea ma distrez de ma cac pe mine cu coletul de germania, care trebuie teoretic sa incheie epopeea stergatorului rupt. de pe site-ul dhl mi se spune ca pachetul a ajuns in tara de vreo saptamana numai, timp in care compania locala de distributie tot incearca ca (sic!) proasta sa livreze si n-are cui. intreb la dhl la suport cine e compania locala, ma trimit la posta romana. sun la posta romana, nu raspunde nimeni. scriu la posta romana, le dau tracking no, imi raspund, zic ca formatul numarului nu e bun, dar ma roaga sa ma deplasez la oficiul de care apartin. merg la oficiu, stau la coada douaj’ de minute (daca-l mai aud pe spilcuitul ala care da declaratii ca face din posta romana fintech scot aparatele din priza!), functionara foarte draguta de altfel, ma ajuta sa aflu ca nu la posta a ajuns coletul. ma uit mai atent la desfasuratorul de pe pagina dhl, zice ca coletul e la cargus. sun la cargus. nu raspunde nimeni. scriu la cargus. de la sesizari imi vine reply ca se ocupa. de la relatii cu clientii imi vine raspuns ca au trimis coletul cu primul transport si ca nu au putut sa livreze din pricina ca n-aveau numarul meu de telefon. acum il au. inca astept coletul.

am primit cadou de la mama un tricou superman. vis (de pre vremea de cind ma uitam la seinfeld) implinit. nu exagerez.

unii lucreaza sa dea exprepsiei “de cacat” alte valente. le doresc tot binili din lume!

ma prafuiesc, mi-a zis o recruiterita acum ceva timp in urma. a avut dreptate, confirmarile vin girla in ultima vreme:  am dat un test (oficial!) de abilitati manageriale – am scorat de cacat (si nu in sensul celor de mai sus!), a trebuit sa scriu o jalba – mi-a luat trei ore sa umplu o pagina (a iesit buna, ce-i drept). “ce invatam din asta?” – scria in notitele pentru postarea asta. nimic, ce plm sa invatam?! eventual ca trebuie sa luam o gura mare de aer proaspat. daca mai apucam.

dar nu e cazul sa ne ingrijoram. cercetatorii lucreaza la tot felul de chestiuni care sa ne faca viata mai usoara. ca tot veni vorba de prafuiala, de bosorogeala mai precis: cei de la nike au inventat adidasii (sic! adidasii nike, cum ziceau colegii de la gazeta sporturilor pe vremea in care nu se ocupau cu revolutiile in sistemul sanitar!) care se leaga singuri la sireturi. costa cam multe pensii, e-adevarat, dar pe de alta parte cele 2-3 basini pe care le scapai aplecindu-te cu aceasta ocazie, vor fi redirectionate catre cauze umanitare!

si tot ca sa ne fie viata mai buna, iata si formula matematica pentru cafeaua perfecta. din experienta personala, va jur cu mina pe ceasca de cafea, sa-mi sara caimacul daca va mint, cu cit stii mai multa matematica, cu atti stai mai multe formule, deci cu atit faci cafeaua mai buna. puteti incerca si voi, daca va mai tine, cu studentele de la universitate: veti vedea (ma rog, gusta) ca cele de la mate vor face in dimineata de dupa cafeaua mai buna decit umanizdele. care aveti secretara (asizdenta, ma rog), aveti desigur alte posibilitati.

Oct 19

espresso 9

recent, un flacau nervos din cartierul locuit de securisti in care lucrez, mi-a rupt bratul de la un stergator. cel mai probabil ca pedeapsa ca am parcat pe locul lui. sau poate o tanti isterica, cine stie. ce sa invatam noi din chestia asta? ca lupul isi schimba parul dar naravul ba. sau ca sintem un popor de intelectuali feroce. chiar asa, ce-or fi facind plesu, liiceanu si patapievici cind le ocupa careva locul de parcare?! on the positive side, am gasit piesa la dezma.ro cu numai 90 lei plus cheltuiala cu curierul. oameni seriosi, mi-au trimis-o imediat, a ajuns la mine in 24h. nu m-am indoit niciodata ca oradenii sint oameni seriosi!

shaworma este mancarea preferata pe timp de noapte de bucuresteni. eu (o) consum de regula ziua. bine dar eu nu-s chiar bucurestean.

iest week-end am plantat 9 copaci. arbori. molizi, mai exact. pe care in prealabil i-am furat din padure. probabil ca pe lista ecologistilor, am o bila alba si una neagra.

the fall, un serial bun(icel) la netflix. mai am doua episoade, azi maine il dau gata. ce mai, mi-a placut, poate pentru ca e british (desi mai tare mi s-a parut river) poate ca scully, umbla mai mereu cu nasturii de sus descheiati, poate pentru ca seamana un pic cu thrilerele psihologice din anii ’90.

robotii vor inlocui doctorii si avocatii. bine, pentru un customer experience desavirsit vor trebui sa-i invete sa ia si spaga. pe de alta parte, au aparut si adidasii facuti in intregime de roboti. m-am prins: inainte sa devina doctori, robotii urmeaza un stagiu de pregatire in cizmarie. mai stiu eu un cizmar care a ajuns presedinte.

going cear: scientology and the prison of belief tot (de) pe netflix. un pic over-rated pe imdb, subiectul insa e ok. travolta, cruise, nino-nino babaiete!

copilul mi-a zis azi dimineata ca eu is catwoman si ma-sa batman. bine, mie mi-ar fi placut sa fiu superman si sa arat cam ca fata din poza.

Oct 06

espresso 8

scirbit de jegul de pe planeta asta si mai ales de problema padurilor romanesti, leonardo di caprio s-a decis sa plece pe marte. nu m-ar mira ca si mike tyson sa se decida sa faca acelasi lucru dupa vizita in parlamentul romaniei.

mi-am reactivat ieri netflix, si m-am prins ca pentru mine tot schepsisul fata de hbo e ca pe netflix nimeresc intotdeauna cind incepe filmul si nu pierd nimic daca ma taie pisarea in timpul filmului. deci in loc de prostamol si hbo recomand netflix.

cercetatorii (americani, britanici, who the fuck cares!) au pus blugii levis 501 pe lista chestiilor atit de bine facute ca nu mai suporta nici o imbunatatire. am, avut si voi avea intotdeauna o slabiciune pentru ei si macar o pereche in dotare.

dupa upgrade-ul la ios10, functiile noi ale butonului home m-au dus pe culmile disperarii. mai ales ca se activeaza total aiurea voice control. ma gindesc ca si asta e o manevra de marketing, menita sa ne faca sa cumparam iphone8, care cica n-o sa mai aiba buton home.

Feb 01

fericirea o are zbircita

de fapt voiam sa incep cu fe-he-ericirea are chi-iii-pul ta-hau. dar am dat dimineata peste graficul asta pe twitter (sa ma scuze da’ chiar nu-mi la cine):

wb ladder vs age

brusc, zicala cu “se-apropie funia la par” capata noi valente(sic)! ma gindeam deunazi ca o sa ma prinda apusu’ trist si singur intr-un azil, basindu-ma si certindu-ma in fiecare minut cu infirmierele. ei iata ca nu. voi fi vezel si bine dispus!

evitent ca ma simt mult mai motivat sa incep saptamina lucratoare cu optim(u)ism si proactivitate: statistic vorbind mai am doar 4-5 ani pina incep sa-nvat sa fiu fericit. (am citat de doua ori parazitii intr-o singura fraza). ma intreb cum se simt flacaii de 20 de ani cind vad graficul asta. sa stii ca o iei asa, la vale pe carusel si ca o sa-ti creasca nivelul abia atunci cind n-o sa ti-o mai vezi decit in oglinda…

la fete, life is a roler coaster, incep sa caute fericirea pe la 18 ani si si-o gasesc relativ repede, pe la 25, intruchipata intr-un un sugar daddy sau un prince charming. si-au trait fericite nu  pina la adinci batrineti ci pin’ pe la 37 cind incep sa se zbirceasca. dupa aia doar alcoolul (cele care au ales sugar daddy), divortul (pentru cele care l-au ales pe prince charming) si menopauza le mai salveaza. da’ asta dupa 50+.

in plus, nu-i o surpriza pentru mine ca femeile sint mai fericite decit barbatii. pe fond si asta e un merit al nostru, pentru ca nu-i asa, zi de zi, ceas de ceas, secunda de secunda, cu asta ne ocupam mintile: cum sa le facem pe ele sa fie fericite. ei bine, iata ca reusim sa le facem! ma rog, baietii invata mai greu, deci se prind mai tirziu cum sa fie fericiti. da, dar sint cei care ride la urma (sic!).

care ca sa zica viata suge, noroc ca se termina repede. si desi viata e frumos dar greu, la final iti ramine zimbetul pe buze si ti se umple sufletul de bucurie, mai ales daca te insoteste pas cu pas neamtul ala, care iti ascunde mereu sosetele. alzheimer ii zice, bunicule!

Note de subsol:

  • pentru cei care doresc sa aprofundeze mai mult subiectul, iata studiul pe care l-au efectuat cercetatorii americani si din care citeaza cei mai multi. am mai vazut ca si gallup are ceva similar, n-am reusit insa sa dau de sursa originala poate si pentru ca n-am cautat-o foarte mult.
  • pe grafic, “WB” vine de la well being.
  • la o cautare pe goagle o sa vedeti ca graficul e diferit de la o tara la alta, dar in principiu tot forma de u are, iar pe la 40 – 45 e fundul galetii cum ar veni. pac, imi vine in minte midlife crisis. pac-pac!
Dec 04

din nou despre chinurile last.fm

care va sa zica mi se intimpla din nou!

a fost nevoie de amarok sub linux ca sa imi scrobblez offline ultimele o suta si ceva de piese ascultate pe ipod. ultimele tentative de a face acelasi lucru cu itunes sub windows au dat gres: plug-in-ul cu pricina merge selectiv (citeodata merge, citeodata nu). nu renunt la ipod-ul meu classic (160GB) nici mort, mai ales ca n-am gasit cu ce sa-l inlocuiesc, in special in problema problema sincronizarii cu last.fm: si la deezer (pe care mi l-a recomandat un coleg de suferinta), din 5 piese 2 se sincronizeaza si trei nu. asta daca esti norocos, pot trece ore intregi (adica zeci de piese) si nici o sincronizare.

tin la statisticile mele muzicale mai mult decit va imaginati! ele, amintirile din tinerete (printre care strecor vrind nevrind si povesti intimplate altora pe care mi le atribui mie) si “teoria critica” a muzicii anilor ’90 si nu numai (o sa va explic alta data ce vrea sa zica asta), sint subiectele predilecte de discutie cu partenerii de baututa in serile din ce in ce mai scurte si din ce in ce mai rare.

sanatate muzicala si leru-i ler va doresc!

Nov 19

un gind de black friday

nu stiu altii cum sint, insa pe mine balck friday ma prinde in curu’ gol. pardon, cu portofelul/cardul gol.

pen’ ca nu-s asa de disciplinat financiar sa economisesc peste an si pentru black friday, pe linga celelalte motive de economisire: mos nicolae, mos craciun, revelion, vacanta, ziua lui, valentines day, 1 martie, 8 martie, paste, ziua ei, vacanta, back to school…

fereasca sfintu’ sa-i vina in minte marelui arhitect al acestei sarbatori(ri) sa programeze evenimentul black friday imediat dupa ziua de salar’ ca m-am ars: ramine copchilu’ fara pempersi si laptic.

ca-ching!

Oct 30

intimplari emotionante din romania

ca sa fie toata lumea la zi cu informatia, incep prin a va spune ca ma straduiesc din rasputeri sa nu scriu si sa nu discut pe blog sau altundeva despre patrie, patriotism, tara, popor, natiune etc. desi ma mai enervez din cind in cind si pe tara si pe popor, la semafor sau aiurea, nu (mai) cred de loc in puterea individului, societatii civice, ong-urilor sau asociatiilor de consumatori sau proprietari de a schimba in vreun fel tara, natia, poporul.

cum mai tot timpul traiesc intr-un mediu controlat, ca mai toti corporatistii de altfel, casa – serviciu – casa cu escapade senzationale la mall in uichend, iar la televizor nu ma uit cu saptaminile, nu prea ma mai lovesc de problemele tarii. citeodata insa ma mai trimite careva dupa vreo adeverinta la o institutie de stat. cum a fost ieri spre exemplu. si mi-o iau direct in bot.

carevasazica, trebuia sa depun o cerere la o agentie de stat. cladire veche, in centrul bucurestiului. inca de cind am pus mina pe clanta usii de la intrare m-a cuprins un fel de teama. era teama de necunoscut, cred eu. ba nu. ba da. teama s-a accelerat cind am dat cu nasul de mirosul specific, de peretii scorojiti si de treptele din piatra murdare si tocite. intreb la poartar unde este “agentia de”, portarul – un badigard de la o firma privata – ma intreaba automat “ce sector”. m-am prins ca nu era meu unicul bou care-i punea intrebarea asta de ‘jdeori pe zi.

am urcat pina la etajul indicat, doi, pe scara, mi-a fost teama sa incerc liftul. as pune pariu ca nu mergea, de fapt acum sint chiar sigur, ca prea era multa lume pe scara. am urmarit foarte concentrat indicatoarele scrise pe coli a4 care imi spuneau destul de clar unde e Xerox-ul, unde e etajul 1, unde e etajul 2, unde e permis pentru public si mai ales unde e interzis. collie-indicator aveau si corectii, de exemplu, in sala de asteptare de la etajul 2, unde aveam eu treaba scira: “in aceasta cladire nu se fac copii xerox la etajul 1” *la etajul 1 scris de mina, stersatura lui “nu” cu pixul peste caracterele printate.

ajuns la etajul unde aveam treaba, am urmarit pe culoarul si am ajuns intr-o sala de astaptare. cu lume multa. m-am invirtit vreo 2-3 minute ca un coi intr-o galeata, incercind sa citesc pe pereti ce aveam de facut si mai ales cu cine aveam treaba. n-am reusit sa deduc nimic bineinteles, jenat poate si de cele 20 de perechi de ochi care se atintisera asupra mea. pentru ca eu la costum, plecat de la serviciu, ei asa, mai “sport” imbracati, dupa posibilitati. am iesit din nou pe culoar, si am dat din fericire peste o colega de serviciu, care voia si ea o adeverinta. ca sa primeasca adeverinta, trebuia sa depuna bineinteles o cerere. altfel decit a mea, dar ce conteaza! m-am simtit imbarbatat, vorba cintecului, unde-s doi puterea creste. si am hotarit sad au piept din nou cu dusmanul.

am reintrat, m-am mai uitat odata la persoanele cele mai apropiate de usa la care se astepta, si am solicitat respectuos permisiunea de a intra pentru cateva secunde sa pun o intrebare. “nu se poate, o s ava dea afara, pe mine m-a dat” zice o doamna din spatele salii de asteptare, asezata pe un scaun. “pai si cum aflu ce formular imi trebuie?” doamna isi indreapta mina catre un colt al camerei. la vederea gestului, citiva colegi de suferinta se dau la o parte si din spatele lor se dezvaluie o masa cu 4 capace de cutii de hirtie xerox in care erau 4 tipuri de formulare. am luat cite unul din fiecare sa le studiez. nu m-am prins care se aplica pentru cazul meu, si descumpanit de infringere m-am tras inapoi catre culoar, la adapost pentru pregatirea urmatorului atac.n-a mai fost nevoie. de nu stiu unde, a rasarit un domn badigard pe care multimea l-a recunoscut drept omul care stia de toate si care m-a indrumat in ce fel si cum sa procedez.

dupa alte 10-15 minute de asteptare, am patruns pe usa rivnita de toata lumea. imi venise rindul. intr-un birou cu trei mese, trei doamne lucrau cererile. prin “lucrau” se intelege ca le dadeau un numar de inregistrare si le treceau intr-un registru. in ciuda incercarilor mele repetate, n-am obtinut de la functionara catre care am fost repartizat nici o informatie in plus fata de cee a ce stiam deja de la badigardul de-afara. iar in materie de customer service dumnealui era cu mult peste nivelul functionarei. dumneaei (a se citi dinsa!) m-a facut sa ma simt si cumva dator ca isi pierduse timpul cu mine, si mai ales mi-a indus sentimentul ca nu ma pregatisem suficient pentru acest examen dificil al vietii. treci la loc costel, 2! data viitoare sa nu vii fara parinti, ca nu te mai primesc la ora!

am plecat mai nedumerit decit intrasem dar oarecum cu un sentiment de implinire a datoriei fata de tara. si m-am gindit ca va veni o vreme cind va trebui sa primesc pensie de la tara asta. dup ace voi fi cotizat o viata intreaga din salariul meu de corporatist. si va trebui sa depun un dosar si sa fac o cerere. si voi fi batrin, si bolnav (sau alcoolic) si singur, si nu va avea cine sa ma ajute. pentru ca pe copii mei voi fi reusit sa-i conving sa traiasca in alta parte.

hapi haloin, romania!