Oct 06

evaluarea anuala

una din marile teme in literatura corporatista de specialitate dar si in viata corporatistului este evaluarea anuala. profit sa fac muci si acest subiect, mai ales ca sezonul evaluarilor e inca departe. pentru ca se intimpla in primele doua luni ale anului, adica dupa ce iti vei fi facut singur bilantul personal umplind retelele sociale de “rezolutii”.

in primul rind trebuie spus ca in cadrul evaluarii anuale, ca in orice evaluare de altfel, exista evaluatori si evaluati. si ca sa fie treaba si mai complicata, distractia apare de la cel mai mic sefut-evaluator: evaluatorii sunt la rindul lor evaluati de catre niste evaluatori care sint la rindul lor evaluati. imaginati-va piramida organizationala de deasupra voastra (sic!) ca sa intelegeti dimensiunea problemei.

in al doilea rind, orice intreprindere de genul asta are doua componente: una de analiza a performantelor trecute si una de proiectie a performantelor viitoare. cu alte cuvinte, feedback-ul ca sa fie feedback trebuie insotit si de actiuni de corectie si, ca o nota personala, cred ca mai trebuie sa fie si sincer.

in viata mea de pina acum am intilnit doua categorii de oameni: cei care cred si cei care nu cred in evaluarea anuala. de ambele parti ale baricadei (evaluati si evaluatori). din gura alora care nu cred am auzit cel mai des argumentul cum ca feedback-ul se da continuu, in fiecare zi, 360 de zile pe an (n-am pus sarbatorile legale), si ca nu e nevoie de o perioada anume a anului pentru asta.

de cele mai multe ori adevaratul motiv e lenea, nesiguranta si necunoasterea celor care trebuie sa evalueze la care se mai adauga si neincrederea in proces a ambelor parti. aia care nu cred, de regula fac tot procesul la futu-i ma-sa, rezultatul net fiind acela ca ingroasa si mai mult rindurile necredinciosilor. v-ati prins, eu fac parte din categoria celor care cred. ca e buna si mai ales importanta.

una peste alta evaluarea anuala e despre cum te vezi tu vs. cum te vad altii, despre asteptari inselate, despre promovari si mariri de salariu care nu mai vin. ea se incadreaza de cele mai multe ori in sintagma “drumul catre iad e pavat cu cele mai bune intentii”.

Oct 02

feed me with feedly

citind articolul asta, in care se povesteste ca jumate din romanii cu internet citesc bloguri, mi-am pus imediat intrebarea cum anume o fac. inca din epoca de aur a bloggingului, eu folosesc rss si inca mai pling dupa google reader. de-aia cu greu imi imaginez cum ai putea sa urmaresti 30-50 de bloguri vizitindu-le pur si simplu. tiuiter? feisbuc? probabil a doua varianta, dasca ma uit la mine-n referral-uri…

dar sa ne intoarcem la rss. cum ziceam, simt un gol in viata mea de cind a murit google reader. am trecut relativ repede la feedly, nu numai pentru ca au avut o strategie buna de conversie la momentul respectiv, dar si pentru ca n-am prea gasit vreo alta varianta care sa ma multumeasca.

feedly are multe chestii bune in varianta free:
• interfata web (pentru desktop) e foarte buna; mai sint si niste plug-in-uri de firefox destul de ok;
• clienti de mobile/tableta;
• organizarea feed-urilor in tag-uri/categorii;
• share post pe mail, fb, twiter si pinterest.
• save for later.

imi doresc tare niste scule pe care le da numai in varianta pro (pe bani):
• share collections;
• un search in firea lui;
• integrarea cu evernote.

dar cel mai mult ma enerveaza social media login-ul (te poti subscrie/loga doar cu google sau fb, sau twitter etc.) si taraneala pe care o fac in ultima vreme: sa intirzie update-urile la feed-uri in varianta free, ca sa poata sa til e dea “10x faster” si “50x faster” in varianta pro respective team.

stiu, nimic bun nu-i pe gratis in lumea asta. cu toate astea, nu m-au convins inca sa le dau banii (5 USD/luna). promit c-o s-o fac cu banii pe care-i fac cu blogul asta.

Sep 24

cum sa n-arati ca un taran in costum

inca una din chestiile utile dar care nu se prea preda in scoli e despre cum trebuie sa stea costumul pe tine.

nu sint un mare fan al stilului “pinguin”, uniforma mea preferata fiind blugii si tricourile negre. dar pentru ca n-am invatat si/sau n-am muncit suficient, trebuie sa port in fiecare zi costum si cravata. asa ca de voie, de nevoie, a trebuit sa invat cum s-o fac cit mai bine, ca deh, “haina face pe om” si “prima impresie conteaza”.

nu stiu cum o fi fost la altii, dar la mine o perioada a functionat modelul celor din jur: ma mai uitam la unu’, ma mai uitam la altu’ si trageam singur concluziile. si cum la noi rareori am avut sansa sa intilnesc  barbati la costum bine imbracati, tot procesul asta de invatare prin observare mi-a luat destul de mult timp si nici acum nu s-a terminat.

desigur, daca ai suficient de multi bani si un croitor bun (eventual mostenit din familia ta de lovelari) nu trebuie sa-ti bati capul cu chestia asta.

dar iata varianta rapida de invatare, peste care am dat in arhivele mele personale, un ghid destul de bun in 11 puncte si 2,000 de cuvinte despre cum trebuie sa stea costumul pe tine:

how should a suit fit? your easy-to-follow visual guide via the art of manliness

iar pentru cei lazy, si varianta video:

deci, in concluzie, alege-ti cu grija costumele, nici nu stii cind te cheama angajatorul perfect la interviu sau cind te invita soacra-ta prima data la masa.

Sep 23

evenimente nocturne

am citit mai demult un articol al unui domn care ne povestea disputa sa cu asociatia de blocatari pricinuita de un homless. dupa ceva oscilatii am simpatizat in sine-mi cu dumnealui, adica am tinut cu aurolacul. pentru ca daca nu ti se intimpla tie, e mai usor sa take sides, e mai usor sa te lasi convins de ala care are argumente rationale.

aseara am fost in masura sa-mi testez consecventa opiniei, pentru ca la usa mea de la apartamentul meu de bloc sforaia – pe la 12 noaptea – un astfel de cetatean. dupa un scurt schimb de idei dincoace de usa, in care am oscilat intre “lasa-l sa doarma ca nu ne afecteaza cu nimic, in fond e dincolo de usa” si “sunam la 112”, am luat problema in miini si am iesit dincolo de usa cu gindul sa conving cetateanul sa plece. n-a mers, omul era obosit, nu se putea ridica, ne-a promis ca nu face nici un rau dar ca nu pleaca pentru ca nu se simte bine.

am revenit la sentimente mai bune, in fond poate chiar era bolnav. dupa alte 10 minute, infrinti de mirosul de veceu public din anii ’90 care se insinua pe sub usa si de sforaiturile zdravene care se auzeau din cel mai indepartat cotlon al apartamentului de 2 camere cu pereti de bca, de “focarul de infectie”, precum si de faptul ca tricicleta lu ala micu’ era pe hol – si daca pleca homless-ul cu tricicleta?! – am iesit convins ca trebuie sa-l alung. am luat si golden retriever-ul cu mine, chiar daca a trebuit sa-l ridic de pe jos si sa il tirasc dupa mine pina la usa. am obtinut o victorie partiala: am recuperat tricicleta pretioasa si am aruncat mai incolo presul de la usa care era imbibat cu pisat. am platit toate acestea cu pretul usturimii in ochi de la miros si cu self esteem-ul sifonat, pentru ca in ciuda atitudinii ferme si a eforturilor intense de persuadare fizica si verbala pe care le-am depus, homless-ul nu s-a clintit de pe pozitie. poate 2-3 centimetri.

resemnat, am concluzionat ca nu mi-a mai ramas decit un singur lucru de facut: apelul la autoritate. adica la organele de ordine. desi de la inceput am  ceasta vatianta inca de la inceput de teama birocratiei (ma si vedeam completind opuna la 3 dimineata tot felul de declaratii si formulare) dar si a faptului ca eram convins ca nu se va rezolva nimic si mai mult ma voi enerva discutind cu vreun garcea. am decis ca nu e chiar o urgenta, si am sunat la politia locala de sector (3), unde un domn polititst amabil a trimis doi colegi la fata locului. In 10-15 min au venit colegii, care nu prea au reusit sa faca mare lucru de capu’ lor. probabil ca regulamentul nu le permitea abordarea fizica a situatiei sau poate ca au plecat de la ipoteza ca subiectul sesizarii mele chiar era bolnav. dupa niste parlamentari telefonice, a sosit un echipaj de salvare care a degajat terenul.

doresc sa mentionez ca doamna infirmiera/asitenta de pe salvare a fost cea care a rezolvat pina la urma situatia, abordind-o cu multa fermitate si determinare. poate avea mai multe coaie decit mine, vecinii mei, cei 2 polititsti si colegul brancardier la un loc. sau poate mai multa experienta.

Sep 22

plescarul

pentru cei care au deschis mai tirziu dictionarele, plescarul e unu’ care umbla dupa mocangeala, pleasca adica. free rider. sau parazit. raman totusi la termenul plescar deoarece cred ca surprinde mai bine sensul decit termenii alternativi. dar si pentru ca imi place cum suna.

un soi foarte inilnit de plescar in adolescenta mea era cel care mergea “cu porcu’” (adica neinvitat) la chefuri. un “piscotar”, cum s-ar zice in zilele noastre (vezi mai ales specia ziaristului piscotar).

la corporatie plescareala arata un pic altfel. specimenul despre care vorbim aici e cel care se foloseste de munca altora pentru a beneficia direct sau indirect de rezultate.

pe linga doza de nesimtire necesara dar insuficienta, pentru a excela in rezultate, plescarul trebuie sa fie inzestrat si cu un anume simt al valorii: el trebuie sa stie care subiect (initiativa, proiect, activitate) are sanse de izbinda si care nu. desemenea, el trebuie sa cunoasca din timp cand e rost de recompensa si cand nu astfel fel incit sa nu-si iroseasca timpul aiurea.

folosind lantul motivational pe care se preda prin unele scoli de biznes: “effort leads to performance, which leads to achievement which leads to reward”, plescarul se aciueaza la ultima etapa, la culesul recoltei cum ar veni. si desi el apare la “spartul tirgului” cum se zice, crezi ca a fost acolo de-o vesnicie si a muncit cot la cot cu ceilalti. ba chiar a transpirat mai abitir decit toti.

o alta chestie, deosebit de importanta: plescarul nu se impune cu de-a sila. el se insinueaza. citeodata stie ceva sau mai bine zis pe cineva. cam ca amicii mei din adolescenta care mergeau cu porcul la chefuri si care trebuiau sa stie unde se tine cheful, cind, si pe cineva care e invitat acolo. textul care il ziceau cind organizatorul petrecerii deschidea usa era: salut, il caut/o caut pe…(aici trebuia sa spuna numele unui invitat). cam la atit se rezuma contributia lui la rezultatul actiunii pe care o paraziteaza.

in loc de concluzie, va aduc aminte ca munca inobileaza. pe prosti.

Sep 17

gilceava melomanului cu last.fm

blogul asta e unul personal dar asta nu inseamna ca trebuie sa fie despre mine. din cind in cind apuca mustrarile de constiinta si credeti-ma incerc sa scap de-asta, adica sa scriu cit mai putin despre mine. imi dau seama aproape cu fiecare postare ca nu reusesc.

care va sa zica imi place sa scrobblez. habar n-am care ar fi traducerea in romana, semnificatia ei e insa urmatoarea: sa fac altora accesibile informatiile depre muzica pe care o ascult. last.fm deci.

de fapt interesul meu pentru last.fm este determinat de doi factori: unul ar fi exhibitionismul muzical despre care va ziceam si al doilea este obsesia mea pentru statistici. n-am fost la psihanalist sa vad ce spune asta despre personalitatea mea, dar nu neg ca am observat la un moment dat o usoara pervertire de comportament: ascultand o piesa m-am gindit pentru moment la cum da ea in statistici, si uneori am mers si mai departe cu prosteala si am decis sa o las sa curga sau am oprit-o din cauza asta.

as vrea deasemenea sa subliniez ca nu am fost si nu sunt foarte interesat de componenta sociala, n-am urmarit sa ma imprietenesc sau sa ma imperechez cu careva pe baza compatibilitatii muzicale.

ca mai tot poporul meloman, am pornit cu last.fm pe vremea cind era gratis pentru streaming. cind alde spotify sau pandora erau la fintina si strigau “uite mama trec soldatii!” 2007 cam asa. am descoperit apoi faza cu scrobblingul, si mi-am ales player-ele de muzica (digitala) pe criteriul asta. de curind am fost chiar bucuros ca spotify se leaga cu last.fm. unde mai pui ca inca de la inceput last.fm am avut feed-uri rss pentru a publica statisticile altundeva (de exemplu pe acest blog, unde au si fost publicate pina de curind). in timpul asta am scroblat (SIC!) de pe linux, de pe windows, de pe mac, de pe ipod classic, de pe ipod nano, de pe iphone, de pe android. on line si off line.

in ultima vreme insa mariajul meu cu last.fm se cam destrama: vreo juma’ de an sau mai bine nu a fost compatibil cu versiune(/ile) la zi de itunes, dupa care l-au reparat. dupa ce l-au reparat nu e sigur ca merge scrobbling-ul de pe device-uri (ascult multa muzica la ipod classic, am nevoie de asta ca de aer, si citeodata scrobbling-ul off line merge, citeodata nu). mai nou au redesenat site-ul si au disparut sursele de la feed-uri. nepotrivire de caracter, cum ar veni.

nu-mi ramine decit sa va invit sa-mi vizitati profilul pe site-ul last.fm si sa va rog sa-mi tineti pumnii pina ma dumiresc cum ies din treaba asta: “divort” (dureros) sau “program de consiliere matrimoniala” (efort in a gasi niste work around-uri la problemele de mai sus).

Sep 16

(im)politeturi

deunazi stateam intr-o cafenea. barista striga comanda catre un client. ceva de genul “2 latte, gata”. ma uit la cetatenii de la masa de vis-à-vis, un el si o ea, 50+. observ din limbajul corpului domnului ca acea comanda e pentru ei. fiind insa angajati intr-o discutie (aparent) lejera, nu reactioneaza vizibil catre barista in nici un fel. nu zic nici “am inteles”, “multumesc”, “imediat” etc. de fapt nici nu se uita spre el. dupa 30 de secunde, poate un minut, domnul se ridica de la masa si se duce sa-si ia comanda.

in timp ce urmaream scena, m-am gindit cum as fi reactionat eu: daca nu as fi asteptat linga tejghea (ceea ce e cel mai probabil), as fi intrerupt brusc conversatia (nepoliticos fata de interlocutor, recunosc) si m-as fi dus sageata sa-mi iau cafeaua. sau macar as fi strigat “imediat, multumesc!” catre lucratorul in servicii.

m-am intrebat apoi de ce as fi procedat asa si nu precum domnul din “fotografie”. cel mai probabil raspuns este pentru ca nu imi place sa astept, si de aceea ma straduiesc la rindu-mi sa nu-i fac pe ceilalti sa ma astepte.

intrebare, ce e mai nepoliticos: sa intrerupi o conversatie (aparent) banala cu sotia/prietena sau sa lasi sa astepte un necunoscut (fie el si lucrator in servicii)?