ei da, am fost in vacanta si in ciuda faptului ca nu regret asta, o sa incep relatarile traditionale (“amintiri de vacanta”) cu amintirile mai putin placute. asta pentru ca oricit de optimist si pozitiv ma invata astia de la televizor sa fiu, eu raman un nimeni posac, nemultumit si care-si varsa nadufurile acumulate in viata off line pe blog. un blog insignifiant si fara trafic, da’ asta-i o cu totul alta discutie.
care va sa zica am petrecut vacanta in romania. nici la turci, nici la greci. nici la spanioli nici altundeva aiurea. austeritate, deh. ca sa fiu mai precis, am petrecut vacanta (ma rog, o parte din ea) in zona caras-severin. si ca sa fiu si mai precis am avut doua locuri de “campare” – poiana marului si sasca montana (daca nu stiti pe unde vin astea, va recomand un gugal maps sau un atlas traditional, nici io nu stiam pe unde-s inainte sa plec).
ziceam ca doua locuri de campare am avut, care mi-au permis sa vizitez un pic de retezat cu imprejurimi si un pic de cheile nerei. frumoase locuri nimic de zis, poze si impresii cu alta ocazie, ca acum sint in dispozitie de “laudat” serviciile turistice, cum ziceam.
care va sa zica, prima poposire, poiana marului, hotel 3 stele, “cabana poiana marului” pe numele lui comercial. cu cazarea relativ in regula, desi la 3 stele nu stiu daca e permis sa-ti sara clanta de la baie si sa ti se scurga apa cind faci dus pe sub usa baii catre holul de la intrare. probabil ca am orientat “para” dusului gresit, imi asum o parte din vina, nu m-a deranjat foarte tare sa string apa cu prosopul, am mai patit-o chiar si acasa la mine. deci nu aici la cazare fu problema. ci la mincare. pe care am incercat-o din plin in prima seara, cind obositi dupa 9-10 ore de drum (despre drum si GPS/G maps va povestesc iarasi cu alta ocazie, daca am chef) n-am mai apucat sa cercetam imprejurimile culinare ci ne-am agatat toate sperantele in restaurantul hotelului de 3 stele “cabana poiana marului” cum ziceam ca ii zice.
pustiul de la receptie ne-a intimpinat calduros cu recomandarea sa mai intirziem cu coboritul la masa (in restaurant adica) pentru ca e aglomerat si bucatarul nu face fata. ok, am intirziat cit am putut, am cutezat coborirea la masa pe la un’spe noaptea (venisem pe la 10). meniul arata pe hirtie generos, insa pustiul de la receptie, care era si picol/chelner la restaurant si care a venit “sa ne ia comanda” a tinut sa ne recomade cu caldura “ceva care sa mearga mai repede” daca tot eram obositi si hamesiti. evident am mers pe recomandare. pastravi la gratar aveti?- avem. cu mamaliga si usturoi si respectiv cu cartofi se poate? – se poate. a mers repede, o ora pe ceas. ca sa nu ziceti ca exagerez cu pretentiile mele de turist nesimtit, la restaurant erau ocupate 3 mese, in total 10 persoane. mesenii in diverse faze de consum, unii la desert – cei mai multi, restul la primul fel – morti de foame, ca si noi.
dupa o ora cum ziceam, vine pastravul, il aduce pustiul de la receptie/chelner/picol. nu arata rau, oricum era intuneric. gustos pastravul nimic de zis. o singura problema avea, depedeve gastronomic, nu era curatat. de matze. mai tirziu aveam sa constatam ca mai avea inca o problema, depedeve financiar era foarte scump. si mai tirziu aveam sa constatam ca prin comparatie cu locurile in care se mai minca (in majoritate prost!) in zona era o adevarata teapa de orice pedeve. oricum, in mod traditional si cum sta bine etichetei unui restaurant al unui hotel de 3 stele din poiana marului – “cabana poiana marului” ziceam ca se numeste – baiatul de la receptie/chelner ne-a intrebat la sfarsit daca ne-a placut mincarea. adica “a cerut feedback”. si a mers si mai departe scuzindu-se intr-un fel ca a fost nevoit sa prepare el mincarea, pentru ca bucatarul “titular” avusese o problema si nu se mai putuse achita de sarcini. am aflat mai tirziu ca problema era ca se imbatase si probabil trebuise sa mearga la culcare. acelasi motiv a stat probabil si la originea faptului ca restaurantul si casa scarilor (care duceau spre cele 2 sau 3 etaje cu camere) erau pline de fum pentru ca nu pornise nimeni hota.
s-am incalecat pe-o roata, si-am lasat-o moarta cu mincarea in urmatoarele zile. mint, am incercat si omleta de la micul dejun de-a doua zi de dimineata, dovedindindu-ne ca sintem prosti mai degraba decit perseverenti. asadar, micele dejune ulterioare s-au petrecut din alimente reci cumparate de la billa, mult mai gustoase si prietenoase pentru sanatate decit ne oferea hotelul de 3 stele “cabana poaiana marului” din poiana marului. pretul la care poti beneficia si tu de aceste servicii in plin sezon turistic (inceput de luna august) este 120 RON cazare sau 140 RON cu mic dejun inclus, pe noapte. cina cu un peste bine facut si plini de matze plus mamaliga plus mujdei plus 2 beri – aprox 70 RON pe cap (sec) de consumator.
sumarizind, in poana marului turistul are foarte putine variante de a baga ceva la matz. exceptie, poate pensiunea Mili unde am mincat “decit o singura data” si nu tin neaparat sa bag mina in foc ca nu ar oferi surprize. locuri pe unde am mincat decent in zona, o terasa de fite din caras-severin, la 60 km si o pensiune mamut la sarmisegetusa (ulpia traiana), tot la 60 km da’ in directia opusa.
dupe o vreme ne-am mutat catre cheile nerei, ceva mai incolo. la sasca montana. unde chipurile incep, sau de unde poti sa incepi traseele in chei. n-are a cu nimic a face cu turismul, desi oamenii locului au ceva pretentii in acest sens. n-am incercat mincarea locului, am mers pe varianta ultra-safe billa (“ce-i mai bun pentru tine” – parca asa zice sloganu’). la un momendat in criza de timp am gustat o pizza traditionala cu salam foarte obosit luata la pachet de la un restaurant (coincidenta, tot de 3 stele) gol, din orsova. aici nu mincarea si cazarea a fost punctul forte. pentru ca tot ce am gasit a fost o camera plina de mucegai si umezeala de la pensiunea “casa de oaspeti montana” la superavantajosul pret de 80 lei pe noapte. e adevarat, n-am avut rezervare, si nici alta varianta cele citeva pensiuni mai mult sau mai putin aratoase fiind pline ochi si rezervate (unele) pina la toamna.
astea fiind zise, ca sa inchei si intr-o nota constructiva as zice ca daca esti amator de turism gastronomic in nici un caz n-ai ce cauta prin zona respectiva. locurile-s frumoase (chiar foarte frumoase) si daca tii neaparat le poti vedea cu mincare la pachet si rulota/cort. drumurile-s destul de ok, ai acces la locurile cu pricina relativ de la “sosea”. viata reala bate de departe google maps insa, si e bine sa mai intrebi in stinga-dreapta cum e drumul pina la sau care e cel mai bun drum pina la. sau mergi pe recomandari de la unii care au mai dat pe-acolo. sau mergi in turcia la ultraolinclisiv.
ma plimbam intr-o zi cu ciinele prin centrul vechi. intr-un moment de-al meu de neatentie, animalul s-a apropiat de gardul unei biserici si l-a pisat in stilul binecunoscut. o maicuta (nu, nu era batrina, si n-avea nici briu de lina) a iesit precipitata de-acolo si ne-a afurisit cu apelative precum “pagini”, “oameni fara suflet” si altele asemenea. ne-a mai atras dinsa atentia ca pe gardul cu pricina “s-au cheltuit miliarde”. n-am auzit nimic de “patrimoniu cultural” desi era cazul.
sa citam iar de pe linkedin, la un anunt de job, sectiunea “desired skills and experience”:
ce m-a distrat la un moment dat si in ultima vreme a inceput sa ma calce pe nervi, sint vizionarii care-mi tot apar pe 
mi-am propus de nenumarate ori sa dau un parfum de utilitate blogului asta, sa fac si io ceea ce trebuie, adica sa transmit “si pe aceasta cale” un mesaj catre cei care ma citesc.